Cand este obligatorie informarea privind medierea?

 

Afla ce acte are obligatia mediatorul sa emita

Incepand cu 15 februarie 2013, participarea la sedinta de informare privind medierea, prevazuta de Legea nr. 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, a devenit obligatorie pentru anumite tipuri de litigii.

Pentru a facilita aplicarea acestor prevederi, Consiliul de mediere a publicat pe site-ul sau un GHID pentru organizarea si desfasurarea sedintei de informare privind medierea, in care sunt detaliate aspecte privind scopul si continutul informarii obligatorii, precum si modul de realizare al acesteia.

Potrivit Legii nr. 192/2006, participarea la sedinta de informare este obligatorie in urmatoarele cazuri:

1. in domeniul PROTECTIEI CONSUMATORILORcand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare:

–  a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos
– a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate
– a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici
– a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;

2. in materia DREPTULUI FAMILIEI, in urmatoarele situatii: 

– continuarea casatoriei;
– partajul de bunuri comune;
– exercitiul drepturilor parintesti;
– stabilirea domiciliului copiilor;
– contributia parintilor la intretinerea copiilor;
– orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

3. in domeniul litigiilor privind POSESIA, GRANITUIREA, STRAMUTAREA de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc RAPORTURILE DE VECINATATE;

4. in domeniul RASPUNDERII PROFESIONALE in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;

5. in LITIGIILE DE MUNCA izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;

6. in LITIGIILE CIVILE a caror valoare este sub 50.000 lei

Exceptii:

– litigiile in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa,
– actiunile referitoare la registrul comertului
– cazurile in care partile aleg sa recurga la procedura ordonantei de plata sau la procedura cu privire la cererile de valoare redusa

7. in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima isi exprima consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul; daca victima refuza sa participe impreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat.

Sanctiunea neindeplinirii acestei obligatii

Instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop (exceptie face cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala).

Actele emise de mediator

Mediatorul care tine sedinta de informare este obligat sa emita unul dintre urmatoarele acte, potrivit situatiilor concrete:

  1. Certificatul de informare – carese elibereaza in urmatoarele cazuri:
    – doar in situatia in care toate partile conflictului au fost informate in intelesul legii cu privire la mediere
    – se elibereaza chiar daca una dintre parti refuza sa il semneze, dar a participat la informare
  2. Procesul verbal – carese elibereaza in urmatoarele cazuri:
    –  daca partile nu confirma participarea
    – daca partile refuza participarea in scris
    – daca partile care au acceptat participarea nu se prezinta
    – in cazul imposibilitatii de finalizare a informarii indiferent de motiv
  3. Contractul de mediere – se incheie in cazul in care partile accepta medierea

Alte reguli:

1.        sedintele de informare pot fi organizate in comun sau individual, cu fiecare parte
2.        procedura de informare, incluzand si formalitatile pentru convocarea partilor, nu poate depasi 15 zile calendaristice
3 .      acceptarea participarii sau participarea la sedinta de informare nu constituie o recunoastere a dreptului ce ar face obiectul litigiului si nu intrerupe cursul prescriptiei
4.       obligatia de informare poate aparea si dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

(Visited 17 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns