Cât suntem dispuși să lăsăm de la noi?

 

Sora mea m-a anunțat prima despre campania celor de la Brander, construită pornind de la ideea medierii, iar apoi am primit un mail și un mesaj pe facebook, ambele legate de același subiect. N-am știut de la ce idee să pornesc, mi s-a părut destul de rigid subiectul, mi-a fost greu să fac conexiuni cu evenimente din trecutul meu.

Mi-am amintit apoi de o întâmplare hazlie povestită de prietena mea Cristina. Am corelat-o oarecum cu ideea de timp și haidem să vedem ce-a ieșit.
Se făcea că la ea la bloc își făcuse cuibușor un suflet de piroman. Nu orice fel de piroman, ci unul de …motociclete!
Dar haideți mai întâi să vă fac cunoștință cu piromanul. Narcis se numește și patruzeci de ani i-ai da la o primă vedere. Prima oară când l-a văzut Cristina cam atât i-a dat. Poate patruzeci și un pic. Narcis venea de la muncă la 2 seara, tiptil, mergând ca pe ace pentru a nu deranja din somn pe nimeni. Dacă salopețica lui gălbuie, legănându-se pe-un trup mic, nu ar fi strălucit în bezna nopții n-ai fi zis că vreo ființă brăzdeză aerul scării blocului.

Pesemne Narcis, venind aseară așa târziu, mâncându-și porția lăsată de soția deja băgată sub pătură, după ce în prealabil s-a chinuit nințel s-o încălzească, o fi zis să desfacă geamul pentru a mai trage aer rece printre înghițituri. Și-atunci, mii de necurați i-au întunecat cugetul printr-un sunet înalt, violent: brum-brummm.
Șmecherașii de la bloc se întorceau de la chefuială, călare pe motoare, nelăsându-le să se odihnească preț de un sfert de oră.

Ce mama dracului, scuipă Narcis, ștergându-se de nimic pe salopețica fluorescentă.

Și-a îndurat, să zicem, câteva zile, până o fi venit mai amărât de la muncă și a ajuns omul la refuz. Cum zicea el, cu derbedeii ăștia nu ai cum să stai la discuții.
A pus mâna pe motorină și buf! uite motoreta, nu mai e motoreta.
Ăștia de la bloc cică s-ar fi crizat tare, au sunat la poliție dar normal că n-au rezolvat nimic. Până la urmă și-au luat băieții alte motoare.
Și-a mai trecut un timp, apoi situația devenise un precedent. Narcis ardea la motoare în creierii dimineții, ăștia cumpărau altele. Poliția era și ea pe post de consultant pe undeva prin peisaj.

Domle, zise agentul Paraschivescu, dacă n-aveți niciun suspect doar nu credeți că-l scoatem noi din pământ peste noapte. Puneți-vă cu rândul la pază, noi ce să vă facem?

Garda de noapte s-a instituit rapid, dar după 3-4 zile băieții se ramoliseră. Ca orice alt proiect fără scop precis, verva a fost numai la început. Și la fel ca-n toate situațiile deosebite și de data asta eroul poveștii a fost tot un individ ce nu era parte terță. Mai exact, Tomberonistul.

Tomberonistul aruca sacul menajer direct în tomberonul din spatele blocului, pe geam. Fix așa cum imită puștii de generală aruncatul la coș folosind guguloaie din hârtie. Tomberonsitul ăsta a urmărit pe vizor toată tărășenia, știa exact cine iese pe ușă și când. N-a vrut să se bage la început, dar i s-a părut lui că Narcis l-a cam luat peste picior la un moment dat și s-a dus să-l pârască la secție. Da, fix așa, pe neașteptate.

Au urmat ani și ani de procese. Amenințări, reproșuri, urlete. Majoritatea îndreptate împotriva Tomberonistului.
Cum, Gică, ne știm de-o viață! îl muștruluia Narcis.
Bre, nea Gică, spuneau golanii, de ce n-ai zis matale de la bun început? Acuma, e frumos ca noi să fi aruncat cu milioanele pe atâtea motoare și acum și pe avocați? Nu puteam să ne înțelegem ca băieții?

   Pornind de la scurta istorisire, recunosc că unele procese chiar nu-și au rostul și nu fac decât deliciul sistemului judecătoresc. Nu știu cât de în trend e medierea în România în zilele de azi, dar în anumite situații, inclusiv în cazul furturilor ori distrugerilor, se poate ajunge la un numitor comun înainte de a apela la avocați. Mi se pare stupid ca atâția oameni tineri, cu ori fără familie, cu ori fără un drum în viață, să ajungă după gratii pentru o mașină furată ori un pumn dat la nervi. Și-s atâtea situații care de care mai stupide și vi-o spun de la mama mea care se judecă într-un proces de succesiune de x ani, deși ambele părți sunt momentan dispuse să lase de la ele. Numai că o dată urcat pe prima treaptă a scării infinite a justiției, n-ai cale de coborâre și trebuie să urci până la vârf.


  Voi cum stați cu medierea? O găsiți drept o cale domoală, mai diplomată de a face dreptate, ori o considerați inutilă?

Sursa:http://tomaaurora.blogspot.ro/2013/08/cat-suntem-dispusi-sa-lasam-de-la-noi.html

Dintotdeauna mi-a fost teama sa nu fiu absorbita de SISTEM. Adica de acea forma informa, incolora, incerta, in care esti impins fara putinta de scapare inca din timpul scolii. In sistem lucrurile SE FAC, nu LE FACI SAU LE FAC. Poate, cel mult, LE FACEM, intr-un plural cu iz comunist, in care toti ar fi trebuit “sa facem ceva, sa actionam”, dar de facut, facea cine trebuia, statul, sistemul, nu eu sau tu.

In sistem se gaseste, cu gura larg cascata si gata sa te inghita, justitia statului. Avocati, procurori, judecatori si alte cadre cu nume importante au grija de tine, mai mult sau mai putin dupa vointa ta. In tribunale, avocatii se cearta si isi dau mana, uneori fara ca macar “impricinatii” sa se afle acolo.

Dupa un proces de mediere, am aflat de curand, cele doua parti care s-au aflat in disputa isi dau mana fara ranchiuna si fara sa propuna sanctiuni in cazul in care intelegerea este incalcata.

Mi s-a parut fascinant sa aflu, in cadrul unei intalniri non formale cu specialisti din Consiliul Mediatorilor pusa la cale de platforma online daciccool.ro, cum dupa secole de rafinare, uneori pana la absurd, a procedurii de judecata la tribunal, cea mai buna solutie atunci cand doi se cearta este tot o discutie fata in fata a celor doi adversari si un acord comun, parafat daca este nevoie la notar. Nu se propun sanctiuni in cazul unui acord in fata mediatorului. Cuvantul si semnatura unui om sunt considerate suficiente. Cu alte cuvinte, onoarea si sanctitatea unei promisiuni in scris mai au inca valoare!

Ce se petrece mai exact la o mediere?Nu stiu foarte multe amanunte, nu am asistat la niciuna, dar am inteles din declaratiile celor care au beneficiat de mediere ca o disputa se “stinge” in doua, trei intalniri. Pretul unei astfel de intalniri reprezinta doar un procent insignifiant din costul unui proces cu avocati, martori si tot tambalaul de la tribunal. Nu dureaza ani, ci cel mult cateva saptamani. Si poate cel mai impresionant: cei doi fosti inamici raman in relatii bune, pentru ca fiecare a spus ce a avut de spus, in fata celui care, dupa parerea sa, a cauzat neintelegerea. Si uite asa, afli ca si celalalt gandeste la fel despre tine, iar adevarul este undeva la mijloc.

Pana la urma, orice conflict este generat de lipsa comunicarii intre parti. Iar un mediator este pregatit sa te ajute sa intelegi unde ai gresit si tu, nu doar adversarul tau. In conditii de confidentialitate deplina  (spre deosebire de tribunal, unde se prezinta dovezile in public), cele doua parti isi aduc argumentele si cer sa li se faca dreptate.

Unde functioneaza medierea? In cazul divortului (chiar si atunci cand sunt implicati minori!), in conflicte dintre asociati, in conflicte intre angajatori si angajati, in dispute comerciale, chiar si in dispute intre abonati si furnizori (ENEL etc). S-a vorbit despre mediere intre nora si soacra (incheiata cu succes, probabil ca o premiera istorica), intre cumparatorul unui apartament cu datorii la factura electrica si ENEL, intre parteneri de afaceri care au lucrat cu succes impreuna 10 ani, pana cand criza economica a scos la iveala nepotrivirea de caracter care aproape ca le-a distrus afacerea si i-a impins in faliment.

S-ar putea spune multe despre mediere, o profesie relativ noua in Romania. Unul dintre argumentele pro ar fi decongestionarea tribunalelor, sufocate de procesele certaretilor. Un argument contra ar faptul ca actul semnat de cele doua parti la mediator nu are valoare de contract, de lege. Dar si acest lucru se poate regla daca actul, odata semnat, se inregistreaza la notar sau la tribunal.

Dar poate cel mai frumos lucru care s-ar putea spune despre mediere este ca se adreseaza direct oamenilor implicati, si nu justitiei romane, o masinarie gigantica, in care ajungi sa fii strivit.

Sursa:http://danielamironov.wordpress.com/2013/08/25/omul-si-nu-sistemul-despre-mediere/

Despre profesia de mediator am auzit abia in vara asta. Nu stiam ca exista si la noi. Discret, oameni din diferite alte profesii s-au format, in ultimii ani, si ca mediatori, urmand cursuri de specialitate.

Aflu ca, in sfarsit, de curand, legea a fost schimbata in sensul ca, inainte de a apela la o instanta de judecata, esti obligat sa incerci rezolvarea conflictului prin mediere. Cand te duci la instanta trebuie sa arati ca ai incercat o impacare cu partea adversa in fata unui mediator. Cam asta si era scopul infiintari institutiei medierii: preluarea de pe „umerii” instantelor de judecata, supraaglomerate in Romania, a numeroaselor procese care ar putea fi rezolvate, pe cale amiabila, inainte de un proces.

Procesele de partaj, in cazul unui divort (da, acum se poate face si mai simplu, la notariat), conflictele minore, „de zi cu zi”, intre vecini, rude etc., dar si conflictele comerciale intre firme sau intre o firma si o persoana fizica pot fi rezolvate, mult mai simplu, prin apelarea la un mediator.
Mediatorul nu da solutii, el nu e un judecator. El face cu totul altceva: aduce impreuna cele doua parti implicate intr-un conflict (intr-un birou sau intr-un loc in care partile se simt mai confortabil, nu exista restrictii de locatie) si mediaza o intelegere, o impacare de comun acord.
La fel ca in cazul unui proces, si la mediere o persoana poate fi reprezentata de altcineva, de cineva in care are incredere, daca doreste asta. De exemplu atunci cand chiar nu vrea sa se intalneasca cu partea adversa.

Avantajul? Sunt mai multe.
In primul rand, din 2-3 intalniri (sau chiar din prima) se rezolva situatia. Deci economie de timp.
In al doilea rand, e mult mai ieftin. Exista doar o taxa, pe care o negociezi cu mediatorul, care in general e destul de mica, pentru ca e in functie de posibilitati si de complexitatea „cazului”. Nu ai costuri ca in cazul angajarii unui avocat, pe care trebuie sa-l platesti la cel putin trei infatisari in fata instantei, indiferent daca pierzi sau castigi procesul.
In al treilea rand, nu ai parte de stres, asa cum se intampla in cazul unui proces. Un proces care, in Romania, poate dura cu anii, implica multe infatisari, pregatirea cazului, confruntarea in fata instantei cu partea cealalta etc. Te mai invrajbeste si avocatul, de multe ori, care te convinge ca „trebuie sa obtii cat mai mult”.

Daca un conflict nu se poate rezolva prin mediere, se ajunge, intr-adevar, la proces. Totusi, dupa parerea mea, merita incercata si medierea, in aproape orice situatie, pentru ca nu ai ce pierde (in afara de o taxa, de cele mai multe ori modica).

Sursa:http://decoresque.blogspot.ro/2013/08/de-ce-sa-apelezi-la-un-mediator.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

(Visited 15 times, 1 visits today)