Cauzele ce inlatura raspunderea penala

 

Sectiunea I

ASPECTE GENERALE

Preliminarii despre cauzele care inlatura raspunderea penala. Ordinea de drept se infaptuieste prin respectarea de buna voie de catre marea majoritate a destinatarilor legii a prevederilor acesteia. Pentru cei care nu-si conformeaza conduita exigentelor legii penale – savarsind infractiuni – inter­vine raspunderea penala.

Prin aplicarea de sanctiuni celor vinovati de savarsirea unor infractiuni se restabileste ordinea de drept incalcata, se realizeaza constrangerea si reedu­carea infractorilor, se realizeaza preventiunea speciala si generala.

Exista totusi, situatii, stari, imprejurari ulterioare savarsirii infractiunii care conduc la concluzia ca tragerea la raspunde 747d35h rea penala a infractorului nu mai este necesara ori nu mai poate avea loc. Raspunderea penala a infractorului nu mai poate avea loc daca: s-a scurs un timp indelungat de la savarsirea faptei si faptuitorul nu a fost pedepsit; ori fapta comisa a privit anumite relatii dintre infractor si victima; ori anumite schimbari social-poli­tice a determinat pe legiuitor sa intervina pentru inlaturarea raspun­derii penale s.a.

Aceste stari, situatii, imprejurari care conduc la neaplicarea pedepsei in­fractorului, recunoscute de legiuitor si reglementate prin institutii distincte sunt cauze care inlatura raspunderea penala.

Cauzele care inlatura raspunderea penala.  Notiune. Cauzele care inlatura raspunderea penala sunt anumite stari, situatii, imprejurari, posterioare savarsirii infractiunii, reglementate de lege, in prezenta carora se stinge raportul juridic penal de conflict, se stinge dreptul statului de a aplica o sanctiune in­fractorului si obligatia acestuia de a executa acea sanctiune.

Cadru. In stiinta dreptului penal se face distinctie intre cauzele generale care inlatura raspunderea penala si cauzele speciale.

Cauze generale. Cauzele generale sunt situate in partea generala a codului penal si privesc orice infractiune, sunt incidente cu alte cuvinte pentru orice infractiune. Acestea sunt:

    • amnistia,

    • prescriptia raspunderii penale,

    • lipsa plangerii prealabile,

    • impacarea partilor.

Aceste cauze inlatura efectul savar­sirii unei infractiuni, adica raspunderea penala. Fapta a fost, este si ramane in­fractiune, doar consecinta ei – raspunderea penala este inlaturata datorita inter­ventiei ulterioare a unei astfel de cauze.

Prin aceasta caracteristica se deosebesc cauzele care inlatura raspunderea penala de cauzele care inlatura caracterul penal al faptei (cauze care fac ca fapta sa nu aiba caracter penal – art. 44–51 C.p.) cand in aceste cazuri fapta nu mai este infractiune si raspunderea penala nu va mai interveni pentru acest consi­derent.

Cauze speciale. Cauzele speciale care inlatura raspunderea penala se mai numesc sicauze de nepedepsire ori cauze de impunitate si se gasesc re­glementate atat in partea generala cat si in partea speciala a codului penal. Aceste cauze speciale de nepedepsire sunt subiective, au in vedere conduita faptuitorului in timpul savarsirii infractiunii.

Cauzele speciale de nepedepsire prevazute in partea generala au o sfera in­tinsa de incidenta si sunt: desistarea si impiedicarea producerii rezultatului (art. 22 C.p.) si impiedicarea savarsirii faptei de catre participant (art. 30 C.p.).

Spre deosebire de acestea, cauzele de impunitate prevazute in partea spe­ciala sunt mult mai numeroase si sunt prevazute in legatura cu anumite infracti­uni. Si aceste cauze sunt subiective, legate de conduita faptuitorului dupa comiterea faptei. Sunt cauze speciale de nepedepsire spre ex.: denuntarea faptei de catre mituitor (art. 255 al. 3 C.p.); retragerea marturiei mincinoase (art. 260 al. 2 C.p.) s.a.

Sectiunea a II-a

AMNISTIA

§ 1. Notiune, caracterizare si feluri

Notiune. Amnistia este actul de clementa al Parlamentului Romaniei (art. 72 pct. 3 lit. g) prin care din considerente de politica penala este inlaturata raspunderea penala pentru infractiuni comise anterior adoptarii legii de amnis­tie.

Potrivit dispozitiilor art. 119 C.p. „Amnistia inlatura raspunderea penala pentru fapta savarsita. Daca intervine dupa condamnare, ea inlatura si executa­rea pedepsei pronuntate, precum si celelalte consecinte ale condamnarii. Amenda incasata anterior amnistiei nu se restituie”.

Amnistia ca manifestare de clementa a legiuitorului reprezinta „un fel de uitare aruncata asupra infractiunilor savarsite”.

Caracterizare. Amnistia este o cauza care inlatura raspunderea pe­nala pentru fapta savarsita, inlatura consecinta savarsirii unei infractiuni – apli­carea si executarea pedepsei.

Amnistia nu inlatura, caracterul penal al faptei, care a fost si ramane in­fractiune. Orice fapta de acelasi fel comisa dupa adoptarea legii de amnistie atrage raspunderea penala.

Amnistia, in principiu are un caracter general si obiectiv in sensul ca se refera la infractiunile savarsite si nu la faptuitor. Efectele amnistiei se produc „in rem” si se rasfrange asupra tuturor participantilor la comiterea faptei am­nistiate.

Cand actul de amnistie leaga beneficiul acesteia de anumite conditii privind pe infractor, amnistia capata caracter mixt, operand nu numai „in rem” ci si „in personam”.

Felurile amnistiei. In doctrina penala se face deosebire intre diferite feluri ale amnistiei, determinate de: intinderea acesteia; conditiile de acordare; dupa stadiul procesual in care se gasesc infractiunile.

a) Dupa aria de cuprindere, de intindere, amnistia poate fi generala cand priveste orice infractiune indiferent de gravitate, natura sau sediul de incrimi­nare al faptei (codul penal si legi speciale) si speciala cand priveste anumite in­fractiuni, particularizate prin cuantumul pedepsei, natura lor, ori calitatea in­fractorilor (minor, femei gravide, batrani etc.).

b) Dupa conditiile in care amnistia devine incidenta se disting:

• amnistia neconditionata numita pura si simpla – cand incidenta ei nu este subordonata indeplinirii vreunei conditii speciale;

• conditionata – cand incidenta acesteia este subordonata indeplinirii anu­mitor conditii ca de ex.: prin infractiune sa nu se fi produs un prejudiciu, ori daca s-a produs, sa fi fost reparat, ori sa nu depaseasca un anumit cuantum; sau conditii cu privire la infractor: sa nu mai fi fost anterior condamnat, sa fi im­plinit o anumita varsta etc. Conditiile pot privi si alte aspecte exterioare infrac­tiunii si infractorului ca: locul savarsirii, timpul savarsirii infractiunii (ex.: timp de razboi, in timpul unei calamitati etc.).

c) Dupa stadiul procesului in care se gaseste infractiunea amnistiata se disting:

• amnistia inainte de condamnare – antecondamnatorie sau proprie;

• amnistia dupa condamnare – post condamnatorie sau improprie.

Ambele forme sunt prevazute in art. 119 C.p.

Obiectul amnistiei. Amnistia priveste infractiunile savarsite ante­rior adoptarii ei si pe cele care sunt anume prevazute in legea prin care este acordata.

Determinarea sferei de cuprindere a infractiunilor ce sunt amnistiate se face prin legea de acordare si poate privi: indicarea textelor de lege care in­crimineaza faptele ce sunt amnistiate, ori cel mai adesea se indica gravitatea in­fractiunilor prin aratarea maximului special de pedeapsa prevazuta in textul in­criminator, sau se prevede natura infractiunilor (spre ex.: la regimul fondului forestier; la regimul bauturilor alcoolice etc.).

Delimitarea sferei de incidenta a actului de amnistie este conditionata uneori de varsta infractorului (ex.: minor, persoana in varsta de peste 70, 80 ani etc.); de antecedentele penale ale infractorului (ex.: sa nu fie recidivist, sa nu mai fi fost condamnat etc.); de prejudiciul cauzat prin infractiune (ex.: pana la X lei); de forma de vinovatie cu care sunt savarsite infracti­unile (ex.: infractiunile din culpa).

In determinarea obiectului amnistiei legiuitorul foloseste criterii variate.

Cand in textul legii de amnistie sunt indicate infractiunile prin pedeapsa prevazuta de lege, se are in vedere maximul special prevazut pentru infracti­unea fapt consumat din momentul acordarii actului de amnistie si nu din mo­mentul comiterii faptei.

Amnistia priveste infractiunile savarsite pana in ziua adoptarii legii prin care este acordata ca regula, dar poate fi prevazuta si alta data pana la care in­fractiunile sunt amnistiate in orice caz data nu poate fi ulterioara adoptarii ac­tului de clementa.

Infractiunile comise in ziua adoptarii legii de amnistie nu cad sub inci­denta acesteia.

In cazul infractiunilor continui, continuitate, progresive, amnistia este inci­denta daca acestea s-au epuizat pana la adoptarea legii de amnistie, respec­tiv a incetat actiunea ori inactiunea continua, a luat sfarsit ultimul act de executare ori s-a produs ultimul rezultat.

§ 2. Efectele amnistiei

Efectele amnistiei sunt deosebite dupa cum aceasta este anterioara ori posterioara condamnarii.

Amnistia anterioara condamnarii. Amnistia inainte de condamnare inlatura raspunderea penala pentru infractiunea savarsita. Aceasta inseamna ca daca nu s-a pornit procesul penal, nu se va mai porni, iar daca s-a pornit acesta va inceta indiferent daca se gaseste in faza de urmarire ori de judecata (art. 10 al. 1 lit. g C. proc. pen).

Amnistia are caracter obligatoriu, efectele ei nu pot fi refuzate de benefi­ciar.

Pentru a nu crea o situatie defavorabila invinuitului sau inculpatului s-a prevazut in legea procesuala (art. 13 C. proc. pen.) posibilitatea pentru acesta de a cere continuarea procesului penal, pentru a-si dovedi nevinovatia si a obtine achitarea.

Prin cererea de continuare a procesului penal nu se pierde beneficiul am­nistiei, astfel ca daca inculpatul este gasit vinovat, va fi amnistiat, iar daca se va dovedi nevinovatia se dispune scoaterea de sub urmarire penala in faza de ur­marire, ori se va pronunta achitarea in faza de judecata.

Dreptul de a cere continuarea procesului penal, pentru a dovedi nevino­va­tia apartine numai invinuitului sau inculpatului si poate fi exercitat in orice faza a procesului, chiar si in caile extraordinare de atac.

Amnistia nu are efect asupra drepturilor persoanei vatamate (art. 119 al. 3 C.p.), adica nu inlatura raspunderea civila pentru pagubele provocate persoanei vatamate prin savarsirea infractiunii.

Amnistia nu are efect nici asupra masurilor de siguranta si a masurilor educative (art. 119 al. 3 C.p.).

Amnistia dupa condamnare. Daca amnistia intervine dupa con­damnarea inculpatului, are ca efect inlaturarea raspunderii penale si pe cale de consecinta se inlatura executarea pedepsei. Ca urmare a amnistierii nu va mai fi pusa in executare hotararea de condamnare, iar daca a inceput executarea pedepsei aceasta va inceta. Nu se vor mai executa nici pedepsele complemen­tare ce au fost eventual stabilite si aplicate.

Amnistia inlatura si celelalte consecinte ale condamnarii facand sa inceteze interdictiile, incapacitatile, decaderile prevazute in alte legi penale ori extrapenale.

Astfel o condamnare pentru care a intervenit amnistia nu formeaza primul termen al recidivei (art. 38 lit. c. C.p.) ori o astfel de condamnare nu impiedica aplicarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei pentru o infractiune ulterioara (art. 81 lit. b. C.p.). Cu toate acestea amnistia nu are aceleasi efecte depline ca si reabilitarea, caci este posibil ca intr‑o lege extrapenala sa se preva­da ca efectele unei condamnari pentru o infractiune amnistiata nu pot fi inlaturate decat prin reabilitare.

Amnistia dupa condamnare nu are efect asupra pedepsei amenzii deja in­casate, in sensul ca acesta nu va fi restituita ca efect al amnistiei.

Amnistia nu are ca efect o repunere in situatia anterioara, ea nu reprezinta orestitutio in integrum.

Amnistia nu are efect asupra masurilor de siguranta, masurilor educative (art. 119 al. 3 C.p.) care se vor executa. Ratiunea unor astfel de exceptii trebuie observata in scopul preponderent preventiv al acestor sanctiuni de drept penal luate si in interesul faptuitorului.

Sectiunea a III-a

PRESCRIPTIA RASPUNDERII PENALE

§ 1. Caracterizare si notiune

Caracterizare. Eficacitatea combaterii si prevenirii infractiunilor este strans legata de promptitudinea cu care organele specializate ale statului intervin si trag la raspundere penala pe cei vinovati de savarsirea de infractiuni.

Cu cat stabilirea raspunderii penale si aplicarea de sanctiunii este mai aproape de momentul savarsirii infractiunii, cu atat scopul legii penale este mai eficient realizat.

Realitatea sociala invedereaza si situatii in care raspunderea penala nu poate fi stabilita cu promptitudine deoarece, fapta nu este, descoperita, ori fap­tuitorul reuseste sa se sustraga de la urmarirea penala, astfel ca de la savarsirea infractiunii se poate scurge un timp ce poate fi uneori indelungat.

Pentru a nu lasa nesolutionate astfel de situatii, pentru a nu lasa sa treneze raporturi juridice de conflict, avand in vedere aspectele evidentiate privind efi­cacitatea prevenirii si combaterii infractiunilor care se realizeaza numai intr-un anumit termen, in legislatii penale s-a prevazut posibilitatea inlaturarii raspun­derii penale pentru situatiile in care de la savarsirea infractiunii a trecut o anu­mita perioada de timp, prin institutia prescriptiei.

Notiune. Prescriptia raspunderii penale consta in stingerea raportu­lui juridic penal de conflict, nascut prin savarsirea unei infractiuni, ca urmare a nerealizarii lui intr-un anumit termen prevazut de lege.

Prin prescriptie se stinge raspunderea penala, adica se stinge dreptul statului de a stabili raspunderea penala si de a aplica pedeapsa ori masura edu­cativa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa si se stinge totodata obliga­tia infractorului de a mai suporta consecintele savarsirii infractiunii (raspunde­rea penala).

Asa cum s-a aratat in cadrul principiilor, raspunderea penala se pre­scrie pentru orice infractiune cu exceptia infractiunilor contra pacii si omenirii, a caror gravitate deosebita manifestata in cel de al doilea razboi mondial, au im­pus declararea lor ca imprescriptibile (art. 121 al. 2 C.p.).

§ 2.  Termenele de prescriptie a raspunderii penale

Durata termenelor de prescriptie. Un element al reglementarii prescriptiei il constituie stabilirea termenelor la implinirea carora raspunderea penala este inlaturata.

Termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt determinate in functie de natura si gravitatea pedepselor prevazute de lege pentru infrac­tiunile comise.

Potrivit dispozitiilor art. 122 C.p., termenele de prescriptie a raspunderii penale pentru persoana fizica sunt:

a) 15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa de­tentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani;

b) 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 15 ani;

c) 8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;

d) 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 5 ani;

e) 3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an sau amenda.

Potrivit dispozitiilor art. 122 alin.11 C.p. termenele de prescriptie a raspunderii penale pentru persoana juridica sunt:

a) 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani;

b) 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda;

Termenele de prescriptie a raspunderii penale se determina in raport cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata, chiar daca infracti­unea savarsita a ramas in faza tentativei.

Termenele de prescriptie se determina in functie de pedeapsa preva­zuta pentru infractiunea tip ori pentru infractiunea calificata comisa de infractor, fara a lua in considerare circumstantele de atenuare ori de agravare ce au influenta asupra limitelor pedepsei prevazute de lege. In caz de participatie termenele de prescriptie sunt aceleasi pentru toti participantii, indiferent de contributia acestora la savarsirea infractiunii.

Daca pentru infractiunea savarsita legea prevede pedeapsa amenzii alter­native cu inchisoarea, termenul de prescriptie se determina in raport cu maxi­mul special al pedepsei inchisorii. Cand pedeapsa prevazuta de lege pentru in­fractiunea savarsita este detentiunea pe viata sau inchisoarea, termenul de pre­scriptie se determina in functie de pedeapsa cu detentiunea pe viata (art. 122 lit. a C.p.).

Termenele de prescriptie a raspunderii penale pentru infractiunile comise de minori se reduc la jumatate (art. 129 C.p.).

Calcularea termenelor de prescriptie. In calcularea termenelor de prescriptie important este stabilirea momentului de la care acestea incep sa curga.

In lege s‑a prevazut ca temenele de prescriptie a raspunderii penale incep sa curga de la data savarsirii infractiunii (art. 122 al. 2 C.p.). Aceasta inseamna ca pentru infractiunea continua termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul epuizarii, adica al incetarii actiunii ori inactiunii continue, iar in ca­zul infractiunii continuate de la data comiterii ultimei actiuni sau inactiuni ce intra in continutul acesteia (art. 122 al. final C.p.).

In cazul infractiunilor progresive, in literatura juridica s‑a sustinut inte­meiat ca, termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul producerii ul­timului rezultat. Tot astfel, din momentul epuizarii, al comiterii ulti­mu­lui act ce intra in continutul infractiunii, se calculeaza si termenul de prescriptie al raspunderii penale pentru infractiunile din obicei.

Pentru infractiunile savarsite in concurs real, termenul de prescriptie curge separat, distinct, pentru fiecare infractiune, spre deosebire de infractiunile savarsite in concurs ideal la care termenul curge pentru toate infractiunile de la data comiterii actiunii ori inactiunii infractionale, afara de cazul cand se savar­seste si o infractiune progresiva cand termenul de prescriptie se va calcula de la data producerii ultimului rezultat.

Termenul de prescriptie a raspunderii penale curge pentru toti partici­pantii de la data comiterii de catre autor a actiunii sau inactiunii, indiferent de mo­mentul in care ceilalti participanti si‑au adus contributia.

Intreruperea termenului de prescriptie. Pentru a conduce la inlaturarea raspunderii penale termenul de pres­criptie trebuie sa curga nestingherit, sa nu intervina anumite acte sau activitati care ar readuce in constiinta societatii fapta comisa si care intrerupand cursul prescrip­tiei amana efectele acesteia.

Potrivit dispozitiilor art. 123 C.p., cursul termenului prescriptiei se intre­rupe prin indeplinirea oricarui act care potrivit legii trebuie comunicat invinui­tului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal (de ex.: actul de punere in miscare a actiunii penale, arestarea preventiva, perchezitia domi­ciliara sau corporala, prezentarea materialului de urmarire penala s.a.).

Efectul intreruperii cursului prescriptiei consta in stergerea tim­pului scurs anterior actului intreruptiv si inceperea unui nou termen de pre­scriptie (art. 123. al. 2 C.p.).

Intreruperea cursului prescriptiei va opera fata de toti participantii la savarsirea unei infractiuni chiar daca actul de intrerupere s‑a facut doar fata de unul ori unii dintre acestia (art. 123 al. 3 C.p.). Cum intreruperea ar putea inter­veni de nenumarate ori s‑ar ajunge ca termenul de prescriptie sa nu se mai im­plineasca niciodata.

Pentru a nu se ajunge la o astfel de situatie, in lege s‑a pre­vazut ca prescriptia va interveni daca se implineste o data si jumatate termenul de prescriptie prevazut pentru infractiunea savarsita, calculat de la data comiterii infractiunii (art. 124 C.p.)(spre ex.: un termen de prescriptie de 10 ani se va implini, oricate intreruperi ar interveni, dupa 15 ani). O astfel de prescriptie este cunoscuta in doctrina penala si in legislatie sub denumirea de „prescriptie speciala”.

Suspendarea prescriptiei. Cursul termenului de prescriptie a raspunderii penale, potrivit dispozitiilor art. 128 al. 1 C.p., se suspenda pe tim­pul cat o dispozitie legala sau imprejurare de neprevazut ori de neinlaturat im­piedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.

Suspendarea cursului termenului de prescriptie a raspunderii penale isi gaseste motivarea in imprejurarea ca organele judiciare nu au stat pasive, ci au fost impiedicate, potrivit legii ori a unei stari de fapt, sa actioneze, iar de o ast­fel de situatie nu trebuie sa profite infractorul.

Cauzele care determina suspendarea cursului prescriptiei, astfel cum se desprind din dispozitiile art. 128 al. 1 C.p., sunt:

a) existenta unei dispozitii legale prin care termenele de prescriptie sunt suspendate;

De ex.: dispozitiile prevazute in art. 5 al. 2 C.p. care prevad conditia punerii in miscare a actiunii penale pentru infracti­unile aratate in acel articol, numai cu autorizarea procurorului general. Tot ast­fel, prin dispozitiile art. 239 si art. 303 C. proc. p., sunt prevazute conditiile in care procurorul si respectiv instanta de judecata pot suspenda urmarirea pe­nala ori a judecatii cand invinuitul sau inculpatul este impiedicat sa ia parte la proces datorita unei boli grave.

b) existenta unei situatii de fapt care impiedica organele judiciare sa acti­oneze.

De ex. cutremur, catastrofa, inundatie, epidemie etc. In astfel de situatii, datorita izolarii, ori faptului ca pe primul plan trec ac­tiunile de salvare, activitatea judiciara este ingreunata.

Efectele suspendarii. Pe perioada existentei cauzei legale ori de fapt, cursul prescriptiei este suspendat. La incetarea cauzei care a determinat suspendarea, cursul prescriptiei este reluat, iar partea care a curs anterior inci­dentei cauzei de suspendare intra in termenul de prescriptie a raspunderii pena­le.

Interventia mai multor suspendari in cursul aceluiasi termen de pres­criptie conduce la amanarea implinirii acestuia cu timpul cat a fost suspendat.

Sectiunea a IV‑a

LIPSA PLANGERII PREALABILE

Aspecte generale privind plangerea prealabila. Savarsirea unei infractiuni, nasterea unui raport juridic penal de conflict, implica tragerea la raspunde 747d35h re penala a infractorului. Acest drept de a trage la raspundere penala pe cel ce a savarsit o infractiune se desprinde din norma care a incriminat fapta respectiva.

Titular al dreptului de a pedepsi este statul. Acest drept se realizeaza prin intermediul actiunii penale care are ca obiect aducerea inaintea organelor judi­ciare a raportului juridic penal de conflict, nascut prin savarsirea infractiunii. Tragerea la raspundere penala a infractorului se realizeaza in majoritatea cazu­rilor din oficiu.

Diversitatea infractiunilor, gradul lor de pericol social diferit, atingerea grava ori mai putin grava a drepturilor ocrotite, rezonanta sociala a faptelor au impus o limitare a oficialitatii procesului penal. In adevar, ratiuni de politica penala reclama admiterea unor exceptii de la oficialitatea procesului penal, cand o ocrotire mai buna a valorilor sociale s‑ar realiza daca s‑ar lasa la apreci­erea victimei infractiunii necesitatea tragerii la raspundere penala a infractoru­lui prin introducerea unei plangeri penale prealabile sau dimpotriva, nesanctio­narea acestuia pentru ca o astfel de plangere nu s‑a facut, ori daca s‑a facut a fost retrasa, sau partile se impaca.

Lasand initiativa tragerii la raspundere penala a infractorului – persoanei vatamate prin infractiune, pentru fapte in genere cu un grad redus de pericol so­cial, ca si pentru infractiuni cu un grad de pericol social ridicat dar care antre­neaza drepturi personale (de ex.: viol, violarea secretului corespondentei, divul­garea secretului profesional), legiuitorul nu a inteles prin aceasta ca valorile so­ciale periclitate prin astfel de infractiuni sa fie mai putin aparate, ci dimpotriva, sa fie proteguite tot asa de bine ca si cum ar functiona tragerea la raspunde 747d35h re penala din oficiu, daca nu mai eficient, avand in vedere si aprecierea persoanei vatamate cu privire la necesitatea tragerii la raspundere penala a infractorului cu publicitatea inerenta, chiar restransa.

Plangerea prealabila nu se confunda cu plangerea. In timp ce plangerea prealabila reprezinta o conditie de tragere la raspundere penala a infractorului pentru infractiuni anume prevazute de lege, plangerea reprezinta doar o incu­nostintare despre savarsirea unei infractiuni (modalitate de sesizare a organelor de urmarire penala) a carei victima a fost insusi cel ce face plangerea ori una din persoanele pentru care poate face plangerea, potrivit dispozitiilor art. 222 al. 5 si 6 C. proc. pen.

Plangerea ca mod de sesizare a organelor penale poate privi atat o infrac­tiune pentru care este necesara plangerea prealabila, cat si orice infractiune pentru care tragerea la raspunde 747d35h re penala se face din oficiu.

Natura juridica a plangerii prealabile. In doctrina penala moderna s‑a cristalizat conceptia ca plangerea prealabila este o categorie juridica com­plexa, cu un caracter mixt, de drept penal, reprezentand o conditie pentru tragerea la raspunde 747d35h re penala a infractorului, care a savarsit anumite infractiuni, cu rasfrangeri pe planul dreptului procesual penal.

Plangerea prealabila, sub aspect penal, reprezinta o conditie de pedep­si­bilitate, iar sub raport procesual penal, o conditie de procedibilitate.

Avand un caracter mixt, plangerea prealabila isi gaseste reglementarea, atat in norme de drept penal substantial cat si in norme procesuale.

Conditii in care trebuie facuta plangerea prealabila si cazurile in care este necesara. Pentru a determina tragerea la raspunde 747d35h re penala a infracto­rului plangerea trebuie sa fie facuta de persoana vatamata, la infractiunile anume desemnate prin lege, sa fie facuta cu respectarea condi­tiilor legale in ce priveste forma, organul caruia urmeaza sa i se adre­seze si termenul in care poate fi facuta.

a) Mai intai trebuie subliniata conditia ca persoana vatamata este sin­­gura indreptatita sa introduca plangerea prealabila, desigur pentru infrac­tiu­nile la care este necesara o astfel de plangere prealabila. In practica judi­ciara s‑a decis, intemeiat, ca plangerea prealabila poate fi facuta si printr‑un mandat special.

Cand persoana vatamata este lipsita de capacitatea de exercitiu ori are ca­pacitate de exercitiu restransa, plangerea prealabila poate fi introdusa de reprezentantul legal si respectiv de persoana vatamata, cu incuviintarea reprezentantului legal (parinti, tutore, curator), in cazul persoanei vatamate ce are capacitatea de exercitiu restransa.

Pentru ocrotirea ferma a intereselor persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu ori cu capacitatea de exercitiu restransa, in lege (art. 131 al. 5 C.p.) s‑a prevazut ca actiunea penala, in astfel de cazuri se pune in miscare si din oficiu.

Daca prin infractiune s‑a adus atingere mai multor persoane vatamate, pentru a interveni raspunderea penala a infractorului este suficienta plangerea prealabila a uneia dintre persoanele vatamate (art. 131 al. 3 C.p.). Este principi­ul zis alindividualitatii active a raspunderii penale.

Pentru infractiunile savarsite in participatie, in legea penala s‑a prevazut principiul indivizibilitatii pasive a raspunderii penale, astfel daca infractiunea este dintre acelea pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, este suficient ca plangerea sa fie facuta fata de un singur participant pentru a atrage raspunderea penala a tuturor participantilor (art. 131 al. 4 C.p.).

b) Plangerea prealabila facuta de cel indrituit, trebuie sa indeplineasca anumite conditii de forma, care sunt de altfel comune si pentru plangere ca mod de sesizare a organelor judiciare si se refera la cuprinderea obligatorie a datelor de identificare a persoanei vatamate (nume si prenume, domiciliu, data si locul nasterii), descrierea faptei, aratarea faptuitorului, a mijloacelor de proba, sa cu­prinda de asemenea adresele partilor si a martorilor.

c) Organul caruia i se adreseaza plangerea prealabila difera dupa natura infractiunii si dupa calitatea faptuitorului. (art. 279 C.p.p.)

Cand persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data cand persoana indreptatita a reclama a stiut cine este fap­tuitorul (art. 284 al. 2 C.p.p.).

Ratiunea termenului de 2 luni in care se introduce plangerea prealabila se poate observa in preocuparea legiuitorului „de a nu lasa ca partea vatamata prin vointa sa sa tina un timp prea indelungat pe infractor (adevarat sau pretins) sub amenintarea plangerii prealabile, ceea ce ar putea da loc la santaj, teroare si extorsiuni, pe de alta parte prezumtia ca dupa trecerea unui termen suficient de lung, partea vatamata nu mai voieste si nu mai are motiv serios de a face plangerea”.

Cazurile in care lipseste plangerea prealabila. Conditiile exami­nate mai sus pentru valabilitatea plangerii prealabile, daca nu sunt indeplinite conduc la inexistenta acesteia.

Plangerea prealabila lipseste atunci cand persoana vatamata desi cunoaste fapta si pe faptuitor nu face o astfel de plangere, ori nu o face in termenul pre­vazut de lege.

Plangerea prealabila se considera inexistenta cand este facuta de alta per­soana decat cea vatamata, fara a avea din partea acesteia un mandat special.

In cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa, lipsa plangerii prealabile nu conduce la inlaturarea raspun­derii penale deoarece actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu (art. 131 al. 5 C.p.).

In cazul in care prin infractiune s‑au adus vatamari la mai multe persoane (indivizibilitate activa) ca si in cazul in care la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane (indivizibilitate pasiva) inlaturarea raspunderii penale ca urmare a lipsei plangerii prealabile este posibila numai daca nici una din persoanele vatamate nu a facut plangere si respectiv, nu s‑a facut plangere, fata de nici unul dintre participanti.

Efectele lipsei plangerii prealabile. Asa cum deja s‑a aratat, lipsa plangerii prealabile, in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la o astfel de plangere, inlatura raspunderea penala (art. 131 al. 1 C.p.).

Retragerea plangerii prealabile. Notiune. Alaturi de lipsa plangerii prealabile si retragerea plangerii in cazurile in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, constituie o cauza care inlatura raspunderea penala (art. 131 al. 2 C.p.).

Retragerea plangerii prealabile reprezinta manifestarea de vointa a per­soanei vatamate printr‑o infractiune, care dupa ce a introdus plangerea preala­bila necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale, revine si renunta, in conditiile legii, la plangerea facuta, mai inainte de solutionarea cauzei printr‑o hotarare definitiva.

Conditii in care retragerea plangerii prealabile inlatura raspun­derea penala. Retragerea plangerii prealabile conduce la inlaturarea raspun­derii penale daca sunt indeplinite conditiile:

a) Retragerea plangerii prealabile sa reprezinte o manifestare expresa a vointei persoanei vatamate de a renunta la plangerea facuta. Este indeplinita aceasta conditie, s‑a decis in practica judiciara si atunci cand persoana vatamata declara ca isi retrage plangerea prealabila printr‑un inscris autentic.

b) Retragerea plangerii prealabile trebuie sa fie totala si neconditionata. Retragerea trebuie sa fie totala, adica sa priveasca atat latura penala cat si cea civila a cauzei.

In literatura juridica de specialitate, s-a sustinut, intemeiat, ca retragerea plangerii prealabile nu poate privi decat actiunea penala, actiunea civila putand fi exercitata[1]. In sprijinul acestei opinii, sunt invocate dispozitiile Codului penal, care, in legatura cu retragerea plangerii prealabile, nu prevad nimic privitor la actiunea civila, comparativ cu dispozitiile privind impacarea partilor, unde se prevede expres ca „impacarea partilor inlatura raspunderea penala si stinge si actiunea civila” (art. 132 alin. 1 C.p.).

Ca o consecinta a caracterului total al retragerii plangerii prealabile ea va avea efecte in cazul indivizibilitatii active cat si pasive numai daca este facuta de toate persoanele vatamate si respectiv retrasa fata de toti participantii la savarsirea infractiunii.

Caracterul neconditionat al retragerii este strans legat de caracterul total al acesteia, in sensul ca nu se inlatura raspunderea penala daca retragerea plangerii prealabile este facuta sub conditia unor reparatii civile, a conduitei ulterioare pozitive fata de persoana vatamata etc.

Sectiunea a V‑a

IMPACAREA PARTILOR

Notiune si caracterizare. Ratiunile de politica penala care au con­dus la admiterea inlaturarii raspunderii penale in cazul anumitor infractiuni, prin conditionarea tragerii la raspundere penala de plangerea prealabila a per­soanei vatamate sunt aceleasi si in cazul impacarii partilor.

Institutia „impacarii partilor” este strans legata de institutia plangerii prealabile fiindca doar cu o exceptie (seductia – art. 199 C.p.), in care impaca­rea partilor inlatura raspunderea penala, desi actiunea penala se pune in miscare din oficiu, pentru toate celelalte situatii impacarea este prevazuta la infracti­unile la care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a per­soanei vatamate.

Datorita acestui aspect, ca impacarea partilor este prevazuta la infrac­ti­unile pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, institutia impacarii partilor apare ca o cauza subsecventa plangerii prealabile.

Impacarea partilor are loc dupa ce a fost introdusa plangerea prealabila. Atata timp cat plangerea prealabila nu a fost introdusa, impacarea partilor – ca institutie juridica ce inlatura raspunderea penala nu poate fi incidenta, deoarece victima si infractorul nici nu sunt parti, nefiind pusa in miscare actiunea penala, iar inlaturarea raspunderii penale se datoreaza lipsei plangerii prealabile.

Impacarea partilor reprezinta actul bilateral, intelegerea ce intervine in­tre infractor si victima infractiunii, in cazurile prevazute de lege de a pune ca­pat conflictului nascut din savarsirea infractiunii, inlaturand raspunderea pe­nala si consecintele civile ale faptei.

Impacarea partilor, ca natura juridica, se aseamana cu lipsa plangerii prealabile, reprezentand o institutie de drept penal cu rasfrangeri pe planul dreptului procesual. Pe planul dreptului penal reprezinta o cauza care inlatura raspunderea penala, iar pe plan procesual penal un impediment in desfasurarea procesului penal, incetarea urmaririi penale (art. 10 lit. h, combinat cu art. 11 pct. 2 lit. b C.p.p.) si respectiv incetarea procesului penal (art. 11 pct. 2 lit. b C.p.p.).

Conditiile impacarii partilor. Impacarea partilor pentru a conduce la inlaturarea raspunderii penale trebuie sa indeplineasca anumite conditii: sa intervina pentru cazurile prevazute de lege, sa fie personala, definitiva, totala, neconditionata si sa intervina pana la ramanerea definitiva a hotararii de con­damnare.

a) Impacarea partilor este posibila numai in cazul infractiunilor pentru care legea prevede aceasta modalitate prin mentiunea ca „impacarea partilor inlatura raspunderea penala”, mentiune prevazuta de regula in alineatul final al articolului care incrimineaza fapta;

b) Impacarea partilor reprezinta un act bilateral, adica intervine intre doua parti. Subliniem aceasta caracteristica spre a o deosebi de retragerea plangerii prealabile sau iertare, care reprezinta acte unilaterale si care emana de la per­soana vatamata prin infractiune. Impacarea intervine intre persoana vatamata si inculpat nefiind relevant cui apartine initiativa.

Impacarea partilor este prevazuta in lege, asa cum s‑a aratat, la toate in­fractiunile pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea preala­bila a persoanei vatamate, cu cateva exceptii: este cazul infractiunii de seduc­tie (art. 199 C.p.) si cazurile in care persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa iar actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu conform art. 132 al. 3 C.p.

c) Impacarea este personala. Aceasta conditie decurge din caracterul per­sonal al dreptului de a face plangere prealabila si mai mult, decurge din insasi ratiunea acestei institutii, de a pune capat conflictului personal intervenit intre infractor si victima infractiunii.

Impacarea fiind personala nu poate fi realizata nici prin mandat special si nu poate fi exprimata decat in faza instantei de judecata penala. Din caracterul personal al impacarii rezulta ca in caz de pluralitate de infractori, impacarea, pentru a conduce la inlaturarea raspunderii penale trebuie sa intervina personal, cu fiecare dintre infractori.

Impacarea produce efecte in personam, adica numai cu privire la infracto­rul cu care victima s‑a impacat. Pentru ceilalti participanti urmeaza a fi antre­nata raspunderea penala. Spre deosebire de retragerea plangerii prealabile, care produce efecte in rem, cu privire la toti participantii, impacarea are efecte mai restranse, si anume doar cu privire la participantul cu care s‑a impacat partea vatamata.

Prin exceptie de la caracterul personal al impacarii, daca victima infracti­unii este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu, impacarea se realizeaza intre reprezentantul legal al partii vatamate si infractor.

Daca persoana vatamata are capacitate de exercitiu restransa, impacarea se realizeaza tot personal, aceasta avand nevoie doar de incuviintarea reprezentatului legal care asista la impacare.

d) Impacarea trebuie sa fie totala. Stingerea raportului de conflict, prin impacarea partilor reclama ca aceasta impacare sa nu fie par­tiala cu privire la aspectul penal ori civil al procesului. Impacarea partilor este totala atunci cand are in vedere stingerea conflictului dintre parti atat in aspec­tul sau penal cat si civil.

Conditia impacarii partilor de a fi totala, nu are in vedere, in cazul plura­litatii de infractori, impacarea cu toti, ci chiar si numai cu unul, ori cu unii din­tre infractori, pentru ceilalti putand interveni raspunderea penala.

e) Impacarea partilor trebuie sa fie definitiva, adica sa nu mai existe o cale de revenire asupra ei. Cum impacarea presupune acordul liber si nestingherit de a stinge conflictul dintre parti, daca acest acord a fost smuls prin dol sau vio­lenta – dovedita – asupra impacarii se poate reveni.

f) Impacarea partilor trebuie sa fie neconditionata pentru a conduce la inlaturarea raspunderii penale. In fata instantei, impacarea nu poate fi conditi­onata, iar daca se impune repararea prejudiciului cauzat, instanta poate acorda un termen, in care infractorul sa repare prejudiciul iar apoi impacarea inter­venita intre parti sa fie neconditionata.

g) Impacarea partilor poate interveni oricand, dar nu mai tarziu de mo­mentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti. In practica judiciara, s‑a decis intemeiat, ca impacarea partilor poate interveni si dupa pronuntarea hota­rarii de catre instanta de fond, dar in acest caz trebuie declarat recurs, impiedi­cand hotararea sa ramana definitiva, iar in cazul judecarii in recurs partile se pot impaca.

h) Impacarea partilor trebuie sa fie expresa, ea nu poate fi dedusa din alte situatii sau fapte. In practica judiciara s­‑a decis corect ca instanta de jude­cata nu poate lua act de declaratia unilaterala a victimei ca se impaca si sa inceteze procesul penal, daca inculpatul declara ca nu se impaca.

Efectele juridice ale impacarii partilor. Impacarea partilor, potrivit dispozitiilor art. 132 al. 1 C.p., in cazurile prevazute de lege, inlatura raspunderea penala si stinge si actiunea civila.

Aceste efecte precis determinate prin lege scot in evidenta natura juridica a impacarii partilor – cauza care inlatura raspunderea penala a infractorului. Avand in vedere si caracterele sale de a fi totala si necondi­tionata, impacarea partilor inlatura si raspunderea civila pentru prejudiciu cauzat prin infractiune.

Efectele impacarii partilor cu privire la aspectul penal si civil al procesu­lui seproduc din momentul realizarii impacarii.

Solutionarea conflictelor pe cale amiabila – medierea. In legatura cu aceste cauze in care retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala mentionam ca exista si o alta modalitate de a solutiona conflictul penal, altfel decat pe calea justitiei. Aceasta cale este medierea. Conform art.1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator[2]: „Medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate.

Procedura de solutionare a conflictului pe calea medierii se face in urma incheierii unui contract de mediere intre mediator pe de o parte si partile aflate in conflict pe de alta parte (art. 44 din Legea nr. 192/2006). Posibilitatea solutionarii conflictului penal pe calea medierii rezulta expres din dispozitiile art. 67 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 : „Dispozitiile din prezenta lege se aplica corespunzator si in cauzele penale care privesc infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala

Procedura medierii se poate desfasura atat inainte de inceperea procesului penal cat si dupa ce acesta a inceput. Daca partile au recurs la mediere anterior inceperii procesului penal si s-au impacat, persoana vatamata nu mai poate sesiza organul de urmarire penala pentru aceeasi fapta (art. 69 alin. 1 din Legea nr. 192/2006). Daca partile recurg la mediere dupa inceperea procesului penal, urmarirea penala sau judecata, dupa caz se suspenda. Partile au la dispozitie cel mult trei luni pentru rezolvarea conflictului pe cale amiabila prin mediere. Daca partile nu se impaca, dupa expirarea celor 3 luni procesul penal se reia din oficiu (art. 70 din Legea nr. 192/2006).

TESTE GRILA – Cauzele care inlatura raspunderea penala

  1. Amnistia:

a) poate inlatura caracterul penal al faptei;

b) inlatura raspunderea penala;

c) nu inlatura executarea pedepsei complementare.

  1. Amnistia nu are efecte asupra:

a) executarii pedepsei principale;

b) drepturilor persoanei vatamate prin infractiune;

c) executarii pedepselor complementare.

  1. Amnistia care intervine dupa condamnare inlatura:

a) executarea pedepselor principale si complementare;

b) masurile de siguranta;

c) masurile educative.

  1. Amnistia care intervine dupa condamnare:

a) nu inlatura executarea pedepsei principale a inchisorii;

b) inlatura masurile de siguranta;

c) nu are ca efect restituirea amenzii deja incasata.

  1. Termenul de prescriptie a raspunderii penale incepe sa curga in cazul infractiunilor continuate:

a) de la data savarsirii primei actiuni sau inactiuni;

b) de la data consumarii infractiunii;

c) de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni.

  1. Prescriptia inlatura raspunderea penala ori cate intreruperi ar interveni daca termenul de prescriptie prevazut de lege este depasit:

a) de doua ori;

b) cu inca jumatate;

c) cu inca o treime.

  1. Intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale intervine:

a) cand se savarseste o noua infractiune;

b) cand o dispozitie legala sau o imprejurare de neprevazut ori de neinlaturat impiedica punerea in miscare a actiunii penale;

c) prin indeplinirea oricarui act care potrivit legii, trebuie comunicat invinuitului in desfasurarea procesului penal.

  1. Cand la savarsirea infractiunii au participat mai multe persoane, intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale are efecte:

a) doar fata de participantul in legatura cu care a intervenit cauza de intrerupere;

b) doar fata de participantii care au cunoscut cauza de intrerupere;

c) fata de toti participantii la infractiune chiar daca actul de intrerupere priveste pe unul dintre ei.

 

  1. In cazul savarsirii faptei de mai multi participanti, inlaturarea raspunderii penale fata de toti acestia se poate face prin:

a) retragerea plangerii prealabile fata de toti participantii;

b) retragerea plangerii prealabile fata de un participant;

c) retragerea plangerii prealabile fata de un participant si impacarea cu restul.

  1. In cazul vatamarii mai multor persoane prin aceeasi fapta, pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila:

a) plangerea prealabila facuta de una din persoanele vatamate, atrage raspunderea penala doar a persoanei fata de care s-a facut;

b) plangerea prealabila facuta de una din persoanele vatamate , atrage raspunderea penala a tuturor participantilor;

c) plangerea prealabila a unei persoane vatamate fata de un participant nu are efecte, nu atrage raspunderea penala a nici unui participant.

  1. Pentru a putea produce efecte, retragerea plangerii prealabile:

a) trebuie sa se faca fata de toti participantii;

b) este suficienta, daca este facuta numai fata de un participant;

c) poate fi facuta si numai de catre una dintre persoanele vatamate prin aceeasi fapta.

  1. Impacarea partilor:

a) inlatura caracterul penal al faptei;

b) inlatura doar executarea pedepsei;

c) inlatura raspunderea penala.

  1. Impacarea partilor in cazurile prevazute de lege:

a) inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila;

b) nu stinge actiunea civila;

c) inlatura doar executarea pedepsei.

  1. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala in cazul persoanelor vatamate, lipsite de capacitate de exercitiu, daca se face:

a) personal;

b) personal cu incuviintarea reprezentantilor legali;

c) numai de reprezentantii lor legali.

  1. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala in cazul persoanelor vatamate care au capacitate de exercitiu restransa, daca se face:

a) numai de reprezentantii legali;

b) personal;

c) personal cu incuviintarea persoanelor prevazute de lege.

[1] Vezi in acest sens: M. Zolyneak, M.I. MichiniciDrept penal – partea generala, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1999, p. 462.

[2] Publicata in M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006

http://www.stiucum.com/drept/drept-penal/Cauzele-care-inlatura-raspunde44734.php

(Visited 318 times, 1 visits today)