CEC a inclus în contracte clauze speciale privind medierea conflictelor

 

Contractele de credit pentru persoanele fizice includ clauze privind posibilitatea de a apela la mediere în situaţia unui eventual conflict, au arătat, pentru Capital, oficiali ai bănci prezenţi la evenimentul “ Medierea, un posibil răspuns la problemele noastre”, organizat de Network Events şi revista Capital

“ Pentru bănci, avantajele medierii sunt evidente că pentru le ajută foarte mult în gestiunea riscului. Până la  urmă ne dorim să avem cu clienţii noştri o relaţie de afaceri pe termen lung. De altfel, la CEC Bank avem clauze specifice privind medierea în contractele de credit”, a arătat Ramona Bratu, consilier al preşedintelui CEC, Radu Graţian Gheţea.

Potrivit directorului juridic al instituţiei, deocamdată clauzele se referă la faptul că posesorul de credit are posibilitatea de a apela la mediatori profesionişti în situaţia în care apare un eventual conflict cu banca iar instituţia de credit trebuie să dea curs respectivei cereri. Deocamdată, aceste clauze sunt conţinute doar în contractele persoanelor fizice însă urmează să fie adăugate şi în cele care vizează firmele. Oficialii băncii au arătat pentru Capital că nu se confruntă cu problema “clauzelor abuzive” deoarece “ au curăţat la sânge contractele după apariţia OUG 50 a creditelor pentru populaţie”

Medierea dă rezultate

Pe de altă parte, prezent la evenimentul Capital, Zeno Şuştac, vicepreşedintele Consiliului Mediatorilor, a evidenţiat câteva dintre cifrele care caracterizează activitatea mediatorilor. Potrivit acestuia, o medire reuşită reduce cu până la 95% costurile pentru părţile implicate în conflicte, comparativ cu situaţia în care ar fi ajuns în faţa instanţei.

De asemenea, susţine Şuştac, peste 70% din cazurile care ajung în faţa mediatorului sunt rezolvate amiabil. O singură şedinţă de medire durează, în medie două ore.

Şedinţele de informare devin obligatorii. Posibile sancţiuni pentru reclamanţi 

De la 1 august, părţile implicate în conflictele de drept civil sunt obligate să participe la o şedinţă de mediere înainte de a se prezenta în faţa instanţelor. Potrivit legii , dacă părţile nu se prezintă la respectiva şedinţă sunt pasibile de sancţiuni.

Avocatul Cosmin Vasile, partener coordonator la Zamfirescu Racoţi Predoiu, a explicat că, în ciuda unor interpretări eronate chiar şi din partea legiuitorului, eventualele sancţiuni se referă la doar la reclamanţi. Potrivit avocatului, legea prevede sancţiunea inadmisibilităţii cererii.

Cu alte cuvinte, dacă apelantul nu face dovada că a participat la o şedinţă de informare, judecătorul nu va permite începerea procesului. Există însă şi o altă situaţie prevăzută al articolul 227 din Noul Cod de procedură Civilă care dă posibilitatea judecătorilor să îndrume părţile către şedinţele de informare. Pe de altă parte,  legea nu obligă părţile să meargă la şedinţe de mediere ci doar la sesiuni gratuite de informare în ceea ce priveşte medierea. Totuşi, această schimbare este importantă pentru meditori care îşi pot promova astfel meseria. “ Depinde 90% de mediator, de capacităţile sale, dacă părţile vor merge mai departe cu medierea sau dacă aleg calea instanţei. De aceea, pregătirea profesională devine foarte importantă. Ar fi bine să nu ia toată lumea examenul de mediator ci doar cei care sunt pregătiţi”, spune deputatul Alina Gorghiu.

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/exclusiv-cec-a-inclus-in-contracte-clauze-speciale-privind-medierea-conflictelor-179894.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

(Visited 11 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns