Cele mai bune raspunsuri despre ce poate face un mediator de penal

 

1.Cand se poate apela la mediator in cazul in care am comis o fapta penala?

In cazul comiterii de fapte penale, medierea este posibila in orice etapa a procesului penal, pentru orice infractiune. Chiar daca suspectul se afla in arest ori in stare de libertate, chiar daca dosarul penal este inca in faza de cercetari penale la politie ori este trimis la Parchet, chiar daca dosarul a ajuns in camera preliminara, chiar daca s-a ajuns la fondul judecatii, medierea este posibila oricand. In functide de infractiune si incadrarile juridice, efectele medierii vor diferi de la caz la caz. Medierea penala este posibila chiar si in caile de atac ordinare – pana la sentinta penala definitiva, iar in caile extraordinare de atact doar in cazul revizuirii ori recursului in casatie.

2. Ce efecte poate avea Contractul de pregatire a medierii?
Contractul de pregatire a medierii, semnat intre mediator si solicitantul medierii, poate constitui un element important in cauzele in care se solicita arestarea pe timpul cercetarii penale. Avocatul il poate folosi in apararea faptuitorului, dand dovada ca faptuitorul este de bunacredinta si a inceput deja demersurile pentru reparearea prejudiciilor morale ori materiale produse de fapta sa. Deasemeni Contractul de pregatire a medierii da dreptul de acces mediatorului in locurile de detinere daca una din partile conflictului penal este in aceasta situatie, si dreptul de a solicta de la organele judiciare ori avocatului datele partilor implicate in conflict.Daca dupa etapa de pregatire a medierii partea vatamata nu doreste medierea, mediatorul, la solicitarea partii poate intocmi un Proces Verbal de finalizare a etapei de pregatire a medierii in care conssemneaza ca demersurile pentru mediere nu s-au concretizat cu un Contract de Mediere. Atat Contractul de Pregatire a medierii, cat si Procesul Verbal de finalizare a acestei etape, pot fi depuse la dosarul penal, constituind elemente care impreuna cu altele formeaza convingerea procurorului sau judecatorului ca suspectul este de buna credinta in  ceea ce priveste solutionarea amiabila a conflictului penal si in cee ce priveste repararea prejudiciilor aduse partii vatamate. Aceste lucruri cantaesc mult la individualizarea pedespei.

3. Contractul de pregatire a medierii, Contractul de Mediere ori Acordul de Mediere penala are efecte privind recunoasterea vinovatie penale?
Aceste contracte nu au efecte juridice in ceea ce priveste vinovatia penala, vinovatie care este stabilita doar de organele judiciare prin actele lor decizionale in acest sens. Prezumtia de nevinovatie penala este viabila pe tot parcursul medierii, procedura de mediere neavand nici o conexiune cu procesul penal in ceea ce priveste declararea vinovatiei penale si tragerea sau nu la raspundere penala, acte pentru care doar procurorul si judecatorul sunt abilitati. Contractul de pregatire a medierii, contractul de mediere ori la finalul unei medieri reusite Acordul de Mediere, produc efectele legale obligatorii, si procurorul si judecatorul sunt obligati sa ia act de acestea, dar vinovatia penala nu se stabileste prin ori din aceste acte.

4. Odata demarate procedurile de mediere penala, care este sansa unui Acord de Mediere?

Mediatorul are rol de facilitator al comunicarii si negocierii unei solutii amiabile, de impacare dintre partile conflictului penal. Mediatorul este obligat prin contractul de mediere sa depuna toate eferturile si diligentele necesare ajungerii la un acord. Acest lucru inseamna ca mediatorul are o obligatie de diligenta nu de rezultat, acest lucru si datorita principiilor medierii. In mediere decizia apartine partilor din conflict. Mediatorul in sedintele de mediere discuta si analizeaza cu partile conflictul si solutiile amiabile posibile si oportune, dar decizia finala apartine partilor din conflict. Asadar sansa unui Acord de Mediere este data de ce doreste faptuitorul si ce doreste partea vatamata. In medierea penala, puterea procesuala a partii vatamate este foarte mare, optiunile si propunerile acesteia fiind deseori cheia unui Acord de Mediere. In general, in medierea penala, repararea prejudiciului este deseori o nota suficienta pentru a se semna un acord de mediere.

5. Este necesar sa am un avocat in procedura de mediere?
In sedintele de mediere (discutiile cu mediatorul) asistenta juridica nu este obligatorie decat in cauzele cu minori. In general in mediere, aceast proces raportandu-se la conflictul in sine dintre persoane si nu la legi incidente in cauza, prezenta avocatilor nu este obligatorie. Insa oricare parte din mediere, daca simte nevoie prezentei unui avocat in sedintele de mediere, are dreptul de a apela la un avocat ales. Mediatorul este abilitat de lege sa ofere informatii juridice partilor din procesul de mediere, insa nu are dreptul de a acorda asistenta ori consultanta juridica, rolul sau fiind focusarea partilor pe impacare, pe intelegere consensuala privind aspectele private-interpersonale.

6. Cat dureaza o mediere?
Un proces de mediere poate dura cateva ore, zile ori cateva saptamani/luni. Totul depinde de situatia si starea partilor din mediere, de complexitatea cazului. De exemplu, daca o persoana este in stare de arest ori in spital si astfel nu sunt intrunite conditiile pentru ca discutiile sa poate fi purtate direct intre parti-  este de la sine inteles ca procedura va fi una mai lunga. In aceste cazuri mediatorul transmite mesaje catre parti, avand si rolul de canal de comunicare intre parti privind propunerile si solutiile oferite de fiecare in parte, astfel procedura dureaza mai mult ca o mediere directa.

7. Poate partea vatamata initia procedura de mediere?
Conform NCP – Da, partea vatamata, cat si partea responsabila civilmente si faptuitorul, pot oricare dintre ei solicita si demara procedurile de mediere penala, avand dreptul la un mediator cf art 81 si 83 Noul Cod de Procedura Penala. Interesul partii vatamate ar fi de reparare in cat mai scurt timp a pagubei (poate fi vorba de ingrijiri medicale, terapii, nevoi urgente etc).

8. Se poate apela la medierea in care parti sunt minori?
Da se poate apela la mediere in aceste cazuri, insa aceasta se va desfasura in conditii speciale. Pentru medierea penala in cauzele cu minori, foarte importanta si avand un scop restaurativ cu conotatii speciale – conform noilor politici penale in cauzele cu minori, se va tine seama de asistenta juridica si prezenta obligatorie a persoanelor conform noilor proceduri cu minori.

9. Mediatorul ales trebuie sa fie specializat in mediere penala?
Nu, mediatorul nu trebuie sa fie specializat in mediere penala, mediatorii in Romania fiind autorizati pentru orice fel de conflicte. In orice caz, mediatorul ales trebuie sa convina ambelor parti din conflict, si sa fie ales dupa criterii obiective, pentru a putea fi neutru, echidistant si impartial, altfel medierea tinde sa esueze de la inceput. Un mediator care are deja o experienta in medierea penala poate fi considerat mai pregatit si experimentat sa medieze conflictul dumneavoastra. In general experienta in mediere, ca si experienta in orice domeniu, recomanda de la sine profesionistii.

10. Cat ma costa o medire penala?
I
n functie de complexitatea cauzei, de numarul persoanelor implicate, de necesitatea unei medieri in sedinte separate, de gradul de disponibilitate a fiecarei parti din conflict pentru mediere, onorariul pentru pregatirea medierii si pentru procesul de mediere difera de la mediator la mediator. In toate cazurile o mediere penala poate costa de la cateva sute de lei la cateva mii de lei, uneori depasind aceasta suma, in functie de conflictul penal.

11. Cum se efectueaza medierea cand in cauza penala sunt mai multi faptuitori ori mai multe persoane vatamate?
Cand in cauza penala sunt mai multe persoane implicate, atat medierea cat si Acordul de mediere se va face in mod distinct pentru fiecare conflict. Daca exista un faptuitor si mai multe persoane vatamate, exista atatea conflicte cate persoane vatamate sunt; de exemplu o inselaciune a 5 persoane, duce la concluzia ca sunt 5 conflicte distincte – desi dosarul penal este doar unul. Astfel vor fi 5 medieri, si eventaul 5 acorduri de mediere, facute intre faptuitor si fiecare din cele 5 persoane vatamate. Pe de alta parte, cand sunt de exemplu 5 faptuitori si doar o persoana vatamata, asemenea avem 5 conflicte, si deci vor fi 5 medieri si eventual 5 acorduri de mediere, pentru fiecare faptuitor in parte – in raport cu persoana vatamata.

12. Ce efecte poate avea un acord de mediere cu un faptuitor, pentru ceilalti faptuitori care nu au apelat la mediere?
In cazurile cu mai multi faptuitori/suspecti, Acordul de Mediere al unuia dintre ei nu incumba si asupra celorlalti. Nu are efecte decat pentru cel care a desfasurat medierea si s-a inteles cu persoana vatamata. Asadar Acordul de Mediere are efecte strict personale, si strict fata de persoanele semnatare. Un acord de mediere nu produce efecte juridice pentru alte persoane decat pentru cele care il semneaza, fiind strict intelegerea lor, si producand strict efecte procesuale pentru ei. Asadar intrun caz cu mai multi suspecti, daca unul apeleaza la mediere si se ajunge la o integelere prin acord de mediere, pentru acesta procesul penal inceteaza in baza art 16 lit g din Noul Cod de Procedura penala, iar pentru restul suspectilor procesul penal continua pe mai departe fara a se lua in considerare pentru ei, efectele acordului de mediere.

13. Intelegerea din acordul de mediere penala poate contine clauze si conditii?
Da, acordul de mediere poate contine clauze, conditii, termene, atat timp cat este strict intelegerea care o doresc partile si care le multumeste. Un angajament al faptuitorului ca nu va mai deranja partea vatamata,  o conditie de relationare, o clauza de resitrictionare a contactului, este posibila, atat timp cat aceste clauze ori conditii sunt legale si permise de lege. Nici o clauza ori conditie nu va trebui sa fie pusa in raport cu derularea procesului penal, deci in functie de conditia acordului de mediere sa se suspende ori deruleze, ori sa reinceapa procesul penal, acest lucru fiind prohibit de lege.

14. Trebuie ca Acordul de Mediere sa fie autentificat la notar pentru a fi valabil?
Nu, acordul de mediere este valabil si viabil, producand efecte juridice inca de la momentul semnarii lui de catre persoanele din conflict si mediator. Autentificarea notariala va face ca prezenta partilor la instanta penala sa nu mai fie obligatorie. In toate cazurile, un acord de mediere penala nu trebuie sa fie autentificat, iar pentru sustinerea lui in fata judecatorului de caz, persoanele semnatare pot imputernici prin procura speciala o anumita persoana, pentru a nu se deplasa in instanta la data cand se ia act de acordul de mediere. Aceste este cazul invalizilor, batranilor, ori persoanelor care doresc in mod express sa nu mai aibe nici o legatura cu procesul penal. In acest sens ori se autentifica la notar acordul de mediere, ori se deplaseaza notarul la domiciliul acestor persoane si face o procura speciala prin care persoanele respective imputernicesc pe cineva sa isi dea consimtamantul pentru acordul de mediere, la data fixata de instanta de judecata.

15. Ce documente este obligat mediatorul sa transmita organelor judiciare?
Mediatorul este obligat sa trimita Parchetului, daca speta este in faza de cercetari penale, ori Judecatoriei, daca speta este in faza de camera preliminara ori judecata, Procesul Verbal de Inchidere a Medierii si Acordul de mediere, in format printat si semnat de catre toate partile, cat si in format electronic pe supor CD ori via email. Aceste documente se depun personal de catre mediatori, prinj posta, ori chiar prin partile din conflictul mediat. Transmiterea de catre mediator a acestor documente este o obligatie legala, si trebuie indeplinita cu celeritate. Astfel mediatorul, imediat ce s-a finalizat medierea penala, fie cu acord de mediere, fie fara acord de mediere, trebuie sa transmita organelor judiciare aceste documente.

Sursa:http://www.mediatorinfractiuni.ro/intrebari-frecvente/

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti –

(Visited 61 times, 1 visits today)