Cererile pentru mediere bancară au scăzut, anul trecut, cu 93%”

 

Cererile pentru mediere bancară primite şi soluţionate de Uniunea Mediatorilor Bancari au scăzut, anul trecut, cu pes-te 90%, ne-a declarat Tudor Tatu, preşedintele Uniunii Mediatorilor Bancari, în cadrul unui interviu. Domnia sa ne-a explicat că la nivelul anului 2011 Uniunea Mediatorilor Bancari a soluţionat peste 500 de cereri, în timp ce la nivelul anului 2012 s-a ajuns la un număr de 38 de cereri la nivel naţional, dintre care mai mult de jumătate au fost soluţionate negativ. Numărul mare de cereri pentru mediere înregistrate în 2011 a venit ca urmare a introducerii OUG 50/2010, care a dus la crearea conflictelor dintre bănci şi clienţi, potrivit lui Tudor Tatu.
Medierea nu a reuşit încă să fie percepută ca o soluţie eficientă de soluţionare a conflictelor dintre bănci şi clienţi, ne-a menţionat domnia sa. Totuşi, mediatorii membri ai Uniunii Mediatorilor Bancari, care au reuşit să aducă părţile unei speţe bancare la mediere, au un procent de reuşită de circa 25%, considerat a fi unul bun în raport cu specificul disputei, potrivit preşedintelui Uniunii.

Reporter: Cum se desfăşoară, în prezent, practica medierii bancare în România?
Tudor Tatu: De la înfiinţare, Uniunea Mediatorilor Bancari a depus o activitate permanentă de promovare a medierii în rândul clienţilor instituţiilor bancare sau nebancare (IFN), cât şi în rândul personalului acestora din urmă, folosind diverse canale accesibile informării.
Cu toate acestea, speţele bancare reprezintă încă un segment de dispute greu accesibil mediatorilor, însă o abordare adaptată rigorilor sistemului financiar-bancar poate asigura într-un viitor nu foarte îndepărtat un răspuns pozitiv.
În contextul în care disputele client – bancă sunt numeroase, medierea nu a reuşit încă isă fie percepută ca o soluţie eficientă de soluţionare a conflictelor de acest gen.
Mediatorii, membri ai Uniunii Mediatorilor Bancari, care au reuşit, însă, să aducă părţile unei speţe bancare la mediere, au un procent de reuşită de circa 25%, considerat a fi unul bun în raport cu specificul disputei.
Speţele bancare au un specific anume, legat în special de faptul că reprezentanţii instituţiilor bancare nu pot decide în timpul medierii decât în limita unui mandat pe care l-au primit. Din acest punct de vedere o mediere clasică are şanse mici să funcţioneze, iar acest lucru este cauzat de faptul că băncile şi-au creat norme interne pentru a stabili un mandat cât mai clar reprezentantului care vine la mediere.
Este de remarcat faptul că, după anii în care era la modă „creditul cu buletinul” şi în care instituţiile de creditare îşi împărţeau gloria cu creditele în franci elveţieni sau yeni japonezi, a venit perioada decontărilor pentru acestea. Primele etape de recuperare a creanţelor sunt gestionate în cadrul băncii, nu prin intermediul medierii, unele dintre bănci recurg sau intenţionează să recurgă la recuperatori de creanţe pentru acest segment. În ceea ce priveşte recuperarea târzie, mai mult de două treimi dintre bănci, preferă să externalizeze creditele cu probleme în loc să încerce medierea bancară cu clienţii. Bancheri caută astfel o cale de a-şi „curăţa” bilanţul, fiind o practică constantă.
Aşa cum am spus încă de la înfiinţarea Uniunii Mediatorilor Bancari, va veni vremea când schimbările legis-lative vor tăia din aripile băncilor, reducându-le elanul dominator asupra clienţilor. Din 9 ianuarie 2013 s-a schimbat regula jocului, odată cu intrarea în vigorare a noului Cod de Procedură Civilă. Clienţii şi băncile vor trebui să treacă mai întâi pe la un mediator bancar. Nu vor mai fi admise cererile de chemare în judecată în cazul în care reclamanţii nu dovedesc că au participat la o şedinţă de mediere.
Justiţiabili, clienţi ai băncilor sau instituţii de creditare, vor fi obligaţi să participe la o şedinţă de informare privind medierea înainte de a ajunge în faţa instanţei de judecată, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice. Neparcurgerea acestei proceduri este sancţionată, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvern în şedinţa din 12.12.2012, cu inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.
Reporter: Aveţi în vedere înfiinţarea unei instituţii oficiale a mediatorilor?
Tudor Tatu: Pot să spun că da, lăsând la o parte legea care guvernează medierea la ora actuală, prin care orice mediator poate media orice şi oriunde şi mergând pe principiul „ce legea nu interzice sau nu prevede” poţi face.
Primul pas l-am făcut cu înfiinţarea Uniunii Mediatorilor Bancari pe considerentul că, domeniul medierii litigiilor financiar – bancare este unul mai sensibil în care, pe lângă cunoştinţele şi abilităţile generale dobândite ca urmare a parcurgerii cursurilor de formare a mediatorilor, persoanele care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu trebuie să aibă cunoştinţe atât juridice cât şi de procedură bancară, să cunoască schema sistemului bancar, să fie într-o permanentă cunoaştere a produselor bancare, a costurilor produselor, a procedurii de vânzare şi recuperare a acestora şi a legislaţiei în domeniul bancar.
Orice activitate, în opinia mea, este productivă atunci când se desfăşoară instituţionalizat.
Au fost şi sunt voci din rândul mediatorilor şi la nivel de Consiliu de mediere care afirmă că în cazul unui litigiu bancar se poate apela la orice mediator autorizat în rezolvarea dis-putei. Greşit! În opinia mea, medierea în domeniul financiar – bancar trebuie să se realizeze instituţionalizat şi de către mediatori specializaţi.
Reporter: Cum decurge colaborarea cu BNR şi ARB în ceea ce priveşte medierea bancară?
Tudor Tatu: Pot spune că avem o colaborare bună. Atât ARB cât şi BNR fac eforturi să introducă medierea în sistemul bancar, dar din păcate s-a constatat că nu există o cultură destul de dezvoltată, atât în rândul clienţilor, cât şi al băncilor să folosească procedura medierii.
ARB, alături de Uniunea Mediatorilor Bancari, este unul dintre promotorii medierii bancare.
Cu sprijinul ARB şi al IBR (n.r. Institutul Bancar Român) am pregătit două serii de cursanţi în ceea ce priveşte medierea bancară, proveniţi atât din rândul membrilor Uniunii Mediatorilor Bancari, cât şi din rândul altor mediatori care au dorit să rămână independenţi.
ARB chiar a transmis la nivelul sistemului bancar o scrisoare arătând că ar fi bine să colaboreze cu mediatorii specializaţi în medierea litigiilor bancare pentru a reduce numărul cazurilor care ajung în justiţie, pentru că multe dintre acestea sunt nejustificate.
În privinţa colaborării cu BNR este important de menţionat că, în luna septembrie 2012, Guvernul României a emis o ordonanţă pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată, prin care au fost modificate unele articole din OUG 113/2009, Legea 127/2011 şi HG 1259/2010. Scopul ordonanţei l-a constituit instituirea procedurii medierii, astfel cum este reglementată de Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, ca procedură de soluţionare pe cale extrajudiciară a diferendelor în sectorul serviciilor de plată, în consens cu mecanismele implementate la nivel naţional pe alte sectoare ale serviciilor financiare şi eliminarea implicării Băncii Naţionale a României în aceas-tă materie.
Prin urmare, actul normativ a modificat art. 179 din OUG 113/2009 privind serviciile de plată, în sensul înlocuirii atribuţiilor Băncii Naţionale a României de soluţionare pe cale extrajudiciară a diferendelor dintre utilizatorii serviciilor de plată şi prestatorii de servicii de plată cu procedura medierii, cu adaptarea corespunzătoare a altor dispoziţii legale care fac trimitere la acesta.
Ordonanţa cuprinde, ca dispoziţie cu caracter tranzitoriu, faptul că cererile de soluţionare a diferendelor înregistrate la Banca Naţională a României, până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, urmează să fie soluţionate conform procedurii în vigoare până la această dată, iar după această dată, de către mediatorii specializaţi în rezolvarea litigiilor bancare.
Până în prezent nu au fost transmise astfel de cereri, însă pe măsură ce aceste cereri vor fi adresate BNR, din lipsă de informare, BNR le va distribui Uniunii Mediatorilor Bancari spre competenta soluţionare, prin procedura medierii.
Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial, iar de la data publicării a degrevat BNR de sarcina rezolvării sesizărilor.
Reporter: Care sunt aspectele care le-aţi enumera pentru a îmbunătăţi instituţia medierii bancare?
Tudor Tatu: În calitate de mediator care cunoaşte destul de bine domeniul financiar-bancar aş veni cu formule de mediere care să răspundă particularităţii acestui gen de speţe, cu noi metode de soluţionare.
Una dintre formule ar fi metoda MED-CON (Mediere – Conciliere) şi care poate fi folosită cu succes în aces-te cazuri.
Această metodă presupune declanşarea procedurii de mediere, iar dacă medierea eşuează se trece la pasul doi, respectiv concilierea.
O a doua metodă pe care aş introduce-o în lege ar fi, metoda MED- ARB (Mediere-Arbitraj). Dacă medierea eşuează, atunci se continuă cu arbitrajul şi nu se trece la instanţă, aceasta rămânând ultimul lucru la care să se apele în cazul în care ambele variante au eşuat.
Un alt aspect ar fi introducerea în lege a medierii evaluative care dă posibilitatea mediatorului să facă o evaluare a litigiului fără a fi necesară prezenţa părţilor, folosind datele din scripte şi să emită o recomandare care poate fi sau nu respectată de părţi, aşa cum convin ele.
Pe lângă aspectele tehnice prezentate, ar fi şi implicarea factorilor de decizie din Consiliul de mediere în promovarea medierii în domeniul financiar bancar şi nu numai, care până în prezent a lăsat de dorit, membrii Consiliului de mediere axându-se doar pe promovarea propriilor şcoli de formare şi organizarea de cursuri şi introducerea în legea medierii a conflictului de interese care să elimine accesul în aceste funcţii a unor mediatori care sunt formatori sau administrează şcoli de formare.
Reporter: Cum au evoluat, în 2012, cererile pentru medierea bancară?
Tudor Tatu: Dacă la nivelul anului 2011 membrii Uniunii Mediatorilor Bancari au soluţionat peste 500 de cereri, marea lor majoritate fiind soluţionate pozitiv, la nivelul anului 2012 s-a constatat o descreştere, ajungându-se la primirea şi rezolvarea unui număr de 38 de cereri la nivel naţional, dintre care mai mult de jumătate au fost soluţionate negativ, fie din refuzul prezentării reprezentanţilor băncii la mediere fie din tardivitate, fie din neconfirmare.
Reporter: Ce aşteptări aveţi pentru 2013 privind medierea bancară?
Tudor Tatu: Sper ca anul 2013 să aducă un plus de valoare instituţiei medierii, iar justiţiabilii, fie că sunt clienţi, fie că sunt instituţii de creditare, să înţeleagă că este mai benefic pentru ei să folosească procedura medierii în disputele ivite, decât să apeleze la ANPC sau instanţa de judecată. Dar, cel mai mult mi-aş dori ca băncile să respecte prevederile legale, să elimine din proprie iniţiativă clauzele abuzive care încă mai dăinuiesc în unele contracte de creditare, să renunţe la inventarea a tot felul de comisioane şi să fie mai îngăduitoare cu clienţii aflaţi în dificultate de plată datorită pierderii locurilor de muncă prin restructurări, închideri de societăţi comerciale, fuziuni etc.
Reporter: Care sunt conflictele reclamate cel mai des de clienţi?
Tudor Tatu: Cel mai predominant conflict sesizat a fost şi cred că rămâ-ne acela al introducerii în cuprinsul contractelor de credit a unor clauze abuzive şi a unor comisioane ascunse.
Ultimele cereri au venit pentru perceperea de comision la încasare, un lucru total nelegal.
Reporter: Care sunt avantajele procesului de mediere?
Tudor Tatu: Medierea financiar – bancară o pot denumi ca fiind un mecanism de evitare şi diminuare a colapsului financiar şi constă într-o înţelegere între debitor şi creditor în ceea ce priveşte modul în care debitorul aflat în dificultate financiară îşi va plăti datoriile.
Debitorul trebuie să-şi anunţe din timp creditorii cu privire la faptul că are dificultăţi şi să le ceară şansa de a se redresa, propunându-le un plan concret şi coerent de reorganizare în acest sens.
Creditorii trebuie convinşi să accepte planul propus, precum şi faptul că şi-ar putea primi banii în condiţii mai avantajoase în cazul înţelegerii dintre ei, intervenită la finele procedurii de mediere, decât în cazul insolvenţei, al falimentului ori al executării silite.
Numai dacă procedura de mediere eşuează şi în cadrul ei nu se ajunge la un compromis, se va trece la insolvenţă, faliment ori executare silită.
În vederea declanşării procedurii de mediere, creditorul sau debitorul poate solicita declanşarea procedurii de mediere unui mediator, membru al Uniunii Mediatorilor Bancari care la rândul său cere acordul celeilalte părţi.
Partea solicitată dându-şi acordul prin semnarea contractului, mediatorul declanşează procedura de mediere. În cazul în care, partea căreia i s-a cerut acordul nu consimte, medierea se consideră neacceptată.
Când ambele părţi doresc sau îşi propun să urmeze procedura medierii, creditorul şi debitorul de comun acord îşi aleg unul sau mai mulţi mediatori, membrii ai Uniunii Mediatorilor Bancari şi în baza acordului scris al acestora, este declanşată procedura medierii
Onorariul mediatorului va fi stabilit prin negociere cu debitorul şi creditorul, avându-se în vedere complexitatea litigiului, timpul acordat, numărul şedinţelor, valoarea litigiului etc. şi va fi suportat de către părţi în mod egal ori cum convin părţile.
Dacă legea nu prevede altfel, părţile – clienţii băncilor sau băncile – pot recurge la mediere înainte sau după declanşarea procedurii de insolvenţă sau în faza de executare silită, în faţa instanţelor competente, convenind să soluţioneze pe această cale orice conflicte izvorâte din contractele de credit.
Dacă pe parcursul medierii, apare o situaţie de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului, atunci acesta este obligat să o aducă la cunoştinţa reprezentantului creditorului şi debitorului, care vor decide asupra menţinerii sau denunţării contractului de mediere.
Când creditorul şi debitorul au ajuns la o înţelegere, se redactează un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimţite de aceştia în baza căruia, la sediul creditorului se întocmeşte un act adiţional la contractul iniţial de împrumut, după caz, a cărei respectare devine obligatorie atât debitorului, cât şi creditorului, nemaifiind necesar a fi supus autentificării notarului public sau verificării instanţei de judecată, după caz.
Reporter: Cum arată medierea bancară în ţările din uniunea Europeană? Cât de mult se face apel la mediere în ţările europene şi care sunt rezultatele?
Tudor Tatu: Uniunea Mediatorilor Bancari are experienţa medierii bancare la nivelul Uniunii Europene, întrucât la începutul lunii ianuarie 2011 am început demersurile pentru ca uniunea să devină membru FIN – NET (Financial Dispute Resolution Network) din cadrul Comisiei Europene, alături de cele 56 entităţi membre care provin din 24 state UE şi spaţiul economic european, iar în cadrul plenarei din luna martie 2011 care a avut loc la Bruxelles, Uniunea şi-a depus oficial candidatura devenind membru candidat.
Din relaţionarea cu ceilalţi parteneri şi expunerile acestora în cadrul lucrărilor plenarelor am avut ocazia să luăm la cunoştinţă că la nivelul celorlalte state europene medierea bancară funcţionează prin intermediul Ombudsman-ilor bancari înfiinţaţi prin hotărâri de către guvernele statelor UE, ori de către asociaţiile băncilor, însă cu respectarea independenţei şi a imparţialităţii.
În ceea ce priveşte costurile medierii în statele europene, fie sunt suportate de către stat fie sunt suportate de către bănci prin constituirea unui fond comun gestionat de asociaţia băncilor.
La nivel european, Grecia deţine locul numărul unu în rezolvarea dis-putelor bancare prin mediere, urmată de Italia, Anglia, Spania şi Austria, însă sistemele sunt atât de bine puse la punct încât rezultatul medierii este în marea majoritate a cazurilor unul pozitiv.
De asemenea, Malta are un sistem de mediere bancară foarte bine pus la punct, realizat prin Malta Financial Services Authority (MFSA) şi care are rezolvate un număr considerabil de cereri.
Reporter: Vă mulţumesc!

ELENA VOINEA

Onorariul mediatorului va fi stabilit prin negociere cu debitorul şi creditorul, avându-se în vederea complexitatea litigiului, timpul acordat, numărul şedinţelor, valoarea litigiului etc. şi va fi suportat de către părţi în mod egal ori cum convin părţile.

La nivelul celorlalte state europene medierea bancară funcţionează prin intermediul Ombudsman-ilor bancari. (…) La nivel european, Grecia deţine locul numărul unu în rezolvarea disputelor bancare prin mediere.

(Visited 10 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns