Cine poate deveni mediator

 

Modificările aduse în ultima perioadă sistemului judiciar românesc continuă cu această „modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă“, numită mediere

Această alternativă extrajudiciară de soluţionare a litigiilor ar trebui să prezinte câteva beneficii având în vedere faptul că permite părților continuarea dialogului, prin intermediul negocierii asistate de către o persoană imparțială ce va avea calitatea de mediator. În prezent, sistemul judiciar este aproape blocat în România, atât din cauza felului în care este organizat, cât și a numărului foarte mare de litigii. Astfel, în funcție de instanța competentă, primul termen de judecată poate să fie acordat și la mai bine de un an de la data înregistrării unei acțiuni. Prin introducerea unei noi modalități de soluționare a conflictelor, este clar că se încearcă degrevarea instanțelor de judecată.

Cine poate deveni mediator?

Legea este foarte clară în acest sens; conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 192/16.05.2006, există niște criterii stricte pentru persoanele ce își doresc sa devină mediatori. Astfel, un mediator trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să aibă studii superioare; să aibă o vechime în muncă de cel puţin trei ani; să fie apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi; să se bucure de o bună reputaţie şi să nu fi fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; să fi absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, sau un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul de mediere; să fi fost autorizat ca mediator, în condiţiile prezentei legi.

Cât de funcţională este legea?

Următoarea întrebare care trebuie ridicată este dacă Legea privind medierea şi organizarea profesiei de mediator și Legea nr. 115/04.07.2012 pentru modificarea şi completarea acesteia din urmă au fost bine gândite și sunt funcționale. În acest sens, există mai multe păreri conform cărora obligativitatea medierii este o soluție neconstituționlă. Pe de altă parte, sunt destui adepți ai ideii că obligativitatea informării nu va conduce la implementarea acesteia în sistemul judiciar românesc.

O altă problemă ce ar trebui luată în calcul este și felul în care va accepta societatea această variantă și dacă se pretează mentalității acestui popor. Dacă ne gândim la procedura prealabilă a concilierii directe și facem o scurtă paralelă între cele două, vom realiza că șansele soluționării conflictelor pe cale amiabilă sunt destul de reduse. Medierea are nevoie de un impuls consistent și de o susținere puternică pentru a putea fi implementată în acest sistem rigid.

Astfel, de la 1 februarie 2013 este introdusă obligativitatea urmării unei proceduri prealabile sesizării instanțelor de judecată cu privire la informarea asupra posibilității soluționării litigiilor prin mediere. Neîndeplinirea acesteia va conduce la respingerea ca inadmisibile a cererilor de chemare în judecată.

Trebuie subliniat faptul că, pentru moment, condiția de admisibilitate a acțiunilor judiciare se referă doar la necesitatea urmării procedurii de informare asupra medierii, preconizându-se ca, în viitorul apropiat, medierea însăși să fie obligatorie.

Andrei Nistor, avocat, partener coordonator Haşotti Mineran Nistor şi Asociaţii

(Visited 11 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns