Conflictul si iertarea

 

Enervarea, cearta, apoi… linistea. Si, intr-o zi, nevoia de a-l regasi pe celalalt. Sa reluam legatura? Iata ceva delicat, un pas care trece prin reflectia asupra sinelui, a celuilalt, asupra relatiei… si care ofera o buna ocazie pentru a ne descoperi pe noi insine.

Sa stii sa te impaci

O usa care se izbeste, strigate, reprosuri… Cunoastem cu totii astfel de momente in care armonia care domnea acum cateva momente dispare pentru a face loc unei linisti ostile care poate dura la infinit. Pana cand intr-o zi, pe ascuns, fara sa putem explica de ce, incepem sa ne gandim un pic diferit la persoana res­­pinsa, ca si ar fi posibil sa se sparga acea tacere de plumb.

O reevaluare a problemei

“Nu am mai tinut legatura cu tatal meu dupa a nu stiu cata conversatie politica care reglase niste conturi”, povesteste Ioana, 38 de ani. “Am trait aceasta liniste timp de mai multe luni ca pe o eliberare. Pana cand m-am surprins privind cu tan­drete si emotie, la supermarket sau pe strada, barbati in varsta, si am realizat cat de mult imi lipsea.”

Trecerea la actiune

O senzatie de absenta a impins-o pe Ioana sa se intoarca spre tatal ei. In ceea ce-l priveste pe Andrei, 30 de ani, pentru ca se simtea vinovat, a vrut sa se impace cu colega lui de birou: “La o intalnire la care erau prezenti patronii firmei noastre, am sustinut singur un proiect stralucit la care lucraseram impreuna. I-am pomenit numele, dar colega mea era furioasa. Eram imbatat de succesul pe care l-am avut, sincer, os­ti­litatea ei nu m-a apasat. Pana cand mi s-a intamplat sa am, la randul meu, o deceptie profesionala… Asta m-a facut sa reflectez. Mi-am spus ca nu fusesem foarte cinstit cu ea si am decis sa merg sa-mi cer scuze”.

O chestiune de timp

In ce o priveste pe Iulia, ea marturiseste sincer ca, daca a vrut sa se impace cu un prieten din vecini caruia nu-i mai vorbea de cateva saptamani, a fost pentru ca isi da­du­se seama ca aceasta cearta o a­fecta in relatiile cu vecinii. Dar este evident ca nu putem relua relatiile decat atunci cand ne simtim linistiti, cand orice agresivitate a disparut.

Cearta cu seful

Ni se intampla adeseori sa intram in conflicte cu superiorii ierarhici, si­tuatie foarte stresanta, pentru ca mizele sunt de alt gen: periclitarea job-u­lui e primul lucru la care ne gan­­dim. “In momentul in care con­flictul se desfasoara ierarhic, se porneste din start cu o diferenta de putere ce se poate tranforma in in­cercari de manipulare“, explica Cezara Dasu. Manipulare de sus in jos (sef-subaltern) sau de jos in sus, prin pasiv-agresivitate, imbufnare si orgoliu ranit, menite sa ii induca “per­secutorului” sentimentul de vi­na. Ce se intampla in acest caz? “Chiar daca prin manipulare s-a ameliorat conflictul, persoana manipulata poate ramane cu un disconfort care sa stea la baza unor con­flicte ulterioare”, spune Cezara Da­su.

„Daca cearta e la acelasi nivel de pozitii, intre colegi, este important sa se delimiteze clar aria de responsabilitate. Uneori evazivitatea din fisa postului sta la baza conflictelor de pe acelasi nivel. Atunci e nevoie de interventia superiorului pentru a clarifica situatia. Foarte rar un conflict la serviciu este independent de nivelele ierarhice superioare. In scopul reducerii lor sunt binevenite activitatile de teambuiliding care favorizeaza apropierea si intercunoasterea angajatilor intr-un mediu relaxant, suportiv”, mai spune Cezara Dasu.

Nostalgia, vinovatia, interesul sau cinstea, acestea sunt motivele ce stau la originea dorintei de impa­care. Ele variaza asadar dupa persoane si dupa povestile lor. Dar, odata dorinta identificata, se pune problema daca e bine sa trecem la act. Pasul catre finalul acestui demers de impacare este important pentru noi. Insa atunci cand o ruptura este corecta si justificata, nu ne mai gandim aproape deloc la nimeni si nu mai avem, logic, nicio dorinta de impacare. Deci, daca se instaleaza ideea de reluare a relatiilor cu celalalt, asta inseamna ca exista o necesitate reala, pentru sine, de a face acest gest.

Odata aparuta dorinta de impacare, cum sa actionam pentru a relua legatura? Nu putem relua relatiile decat atunci cand ne simtim linistiti in privinta conflictului, cand toata agresivitatea a disparut. Atata timp cat inca rumegam ce s-a intamplat, este prea devreme. Trebuie ca gestul sa concretizeze ceva deja rezolvat in minte. Adica, dupa ce s-a putut repune in chestiune, dupa ce s-a evaluat partea de responsabilitate care ne revine in cearta. Dificil, intr-adevar, sa plecam de la baze sanatoase, daca nu a fost pus totul pe tapet.

Dar cum facem acest lucru? “Cea mai buna tactica de gestionare a unui conflict trebuie sa tina cont de context”, spune Cezara Dasu, psiholog specialist in Analiza Tranzactionala. “Apoi mai conteaza tipologia persoanelor implicate. Pentru ca fiecare tip de personalitate are valorile sale si orice conflict se solu­tioneaza mai usor daca tii cont si respecti valorile celuilalt.”

Ce se intampla in familie?

O fi nevoie sa revenim im­preuna asupra motivelor certei pentru a le rezolva mai usor? “Asta depinde daca este vorba de viata pro­fesionala sau de viata familiala”, explica psihanalista frantuzoaica Isabel Korolitski. “Intre parinti si copii, explicatiile nu servesc la nimic, daca incercam sa-i dovedim celuilalt ca greseste, riscam sa se relanseze cear­ta. Impacarea trebuie mai degraba sa fie privita ca ocazia de a pune o buna distanta; de exemplu, pentru copiii deveniti adulti, sa afirme o pozitie mai autonoma, sa arate calm cine au devenit.”

Asta a trait si Gina J., la 34 de ani: “Am parasit casa parinteasca la 17 ani, dupa certuri monstru cu mama, o femeie foarte posesiva. Nu ne-am mai vazut timp de cinci ani. Nu am suportat ideea sa o vad decat dupa ce m-am casatorit. Stiam ca prezen­ta sotului meu o va face sa se com­porte in limite suportabile pentru mine. Nu am vrut sa-i scriu, pen­tru ca mi s-ar fi parut un gest prea formal. I-am lasat pur si simplu un me­saj pe robot, intreband-o ce mai e nou, ca si cum ne des­par­ti­se­ram cu o saptamana inainte. Cateva ore mai tarziu, ea ma suna adoptand un ton degajat. Aceasta distanta no­ua ne pune la adapost una de cealalta”.

La lucru, in schimb, este adesea mai sanatos sa revii asupra diferendului astfel incat sa nu afecteze viitoarele colaborari. “Certurile sunt mai usor de rezolvat pentru ca, in schimbul profesional, afectul nu este scos la inaintare”, explica Isabel Korolitski. “Iar asta le permite celor doua parti sa se lase mai putin cuprinse de emotii.”

Un act pozitiv

Dar nu toate incercarile de im­pa­care se soldeaza, din pacate, cu o reusita. Nu trebuie niciodata sa ui­tam, cand inaintam intinzand pipa pacii, ca acest gest s-ar putea sa nu fie luat in seama. De ce, atunci cand dorinta noastra de a-l regasi pe ce­lalalt pare foarte puternica, acesta o rateaza? Pentru ca celalalt nu im­partaseste neaparat aceeasi stare de spirit. A incerca o impa­care in­­­­­­­­­­­­­­seam­na sa-ti dai seama si ca ce­lalalt e diferit de tine. Si ca, in timp ce noi ne gandeam la o strategie de intoarcere asupra sinelui, el traia ruptura ca fiind irevocabila. Impa­carea poa­te sa esueze daca tinem musai sa re­luam relatia din punctul in care am lasat-o.

Poate mai indicat este sa acceptam ca cearta duce la ceva nou, o relatie diferita, uneori mai pu­­­­­tin pasionala, dar mai aproape de rea­litate. Chiar cand impacarea da gres, nu trebuie sa regretam ca am in­cercat. Ca am dorit reconcilierea si refacerea relatiei. Ruptura este semnul ca eram intr-un angajament pasional, altfel nici nu ar fi existat ruptura, ci o simpla in­de­par­tare. Paradoxal, a rupe re­la­tia nu inseamna ca s-a rupt o lega­tura a­fec­tiva. Inseamna une­ori ca s-a mentinut puternic, dar in ver­­­siu­nea urii.

Impacarea poate fi un mod de a o lasa mai moale, de a abandona mania pentru a trece de la le­gatura care are ceva puternic, univoc, la o relatie mai umana, con­­­­­­­­­­s­­tand in schimburi de cuvinte, de afectiune si de emotii mai putin exacerbate. De fapt, a relua relatia, oricare ar rezultatul ei, inseamna uneori sa oferi o mai mare libertate psihica decat cea incercata, cand ra­manem legati de resentiment si de furie. A relua relatia cu celalalt pen­tru a te apropia mai bine de tine insuti este, poate, beneficiul ultim si pretios al acestei cautari.

Iertarea nu are sens unic

Putem descoperi iertarea intr-o cli­pa, dar cel mai adesea, ea cere saptamani, luni, chiar ani. Este ceva pentru care putem sa ne deschidem, la care putem sa ne gandim, putem sa o invitam si sa o dorim. Este rar cu sens unic. Poate vom avea nevoie sa invatam sa ne iertam pe noi insine inainte de a putea sa acceptam ca ceilalti sa ne ierte raul pe care l-am facut, sau inainte de a putea sa oferim iertarea noastra, in liniste sau fata in fata, pentru raul pe care ni l-au facut.

Vechiul text chinezesc al lui Yi-King ne invata: “Nu puteti sa va invingeti dusmanul atat timp cat nu ati vindecat in voi ceea ce gasiti abject in el”. Ceea ce gasesti la un moment dat abject in celalalt nu se reflecta net in actele sale individuale. Este pur si simplu recunoasterea dureroasa, brutala, ca nu suntem la fel. Cu toa­te astea, in mod misterios sau involuntar, suntem impreuna in aceasta lume si suntem confruntati cons­tant cu alegeri: e posibil sa participam la brutalitatea lumii sau, din contra, sa facem tot ce este in puterea noastra sa o remediem.

Adaptare de Iuliana Alexa -http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cuplu-sexualitate-anchete-si-dosar/conflictul-si-iertarea-357266/2

(Visited 53 times, 1 visits today)