Cum altfel fara judecata ?

 

Toti cei care se afla intr-un conflict cu o persoana fizica sau juridica au posibilitatea, inainte de a se adresa instantei de judecata, de a incerca mai intai solutionarea amiabila a conflictului. Acest lucru se poate realiza doar daca apeleaza la un mediator si incheie o intelegere sau un acord de mediere. Procedura poate fi realizata chiar si in cursul procesului, caz in care instanta de judecata va amana cauza, pentru a da partilor posibilitatea de a incerca rezolvarea disputei pe cale diplomatica. Aflati astazi dintr-un ghid util tot ce trebuie sa stiti despre mediere: ce este, cine poate apela la mediator, ce se intampla daca partile nu se prezinta la mediere, precum si care sunt costurile unei astfel de sedinte.

Medierea reprezinta o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, procedura fiind reglementata de Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

Conform acestui act normativ, medierea se realizeaza cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor.

„Medierea se bazeaza pe increderea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile”, se precizeaza in documentul citat.

Atentie! Nu trebuie confundata procedura de mediere cu informarea privind medierea: participarea la sedinta de mediere este voluntara, pe cand sedinta de informare privind medierea este obligatorie din 15 februarie 2013. De asemenea, in timp ce, la sedinta de informare, justitiabililor li se aduc la cunostinta partilor avantajele, efectele, regulile si limitele medierii, la sedinta de mediere, partile primesc sfaturi cu privire la situatia lor concreta si pot ajunge la o intelegere privind conflictul.

Sursa:http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_36138/Esti-in-conflict-cu-o-persoana-fizica-sau-juridica-Cum-poti-rezolva-situatia-fara-sa-ajungi-in-instanta.html#axzz2vgJa873z

Daca vreti sa aflati cum puteti beneficia de avantajele medierii , va rog sa sunati la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acest site !

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2014

(Visited 10 times, 1 visits today)