Din 2013, medierea unor fapte va fi obligatorie inainte de proces

 

Incepand de anul viitor, potrivit AvocatNet, justitiabilii vor fi obligati sa participe la o sedinta gratuita de informare privind medierea inainte de a ajunge in fata instantei de judecata.

Rezolvarea cauzelor prevazute de lege prin mediere va usura munca judecatorilor

Potrivit noilor reglementari aplicabile din ianuarie 2013, procedura prealabila de mediere este obligatorie in urmatoarele situatii:

– in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs, a nerespectarii garantiilor, a existentei unor clauze abuzive ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniu;

– in cauze privind divortul, partajul, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor sau contributia parintilor la intretinerea copiilor;

– in domeniul litigiilor privind posesia si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;

– in domeniul cauzelor de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;

– in litigiile de munca;

– in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa;

– in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.

Ce presupune sedinta de informare

AvocatNet precizeaza ca in sedinta de informare, mediatorul explica partilor scopul, limitele si efectele medierii, precum si avantajele acestei proceduri. Sedinta de informare este gratuita iar partile se pot prezenta impreuna la mediator. In cazul in care se prezinta numai una dintre parti, mediatorul poate solicita  celeilalte parti o invitatie scrisa, cu confirmare de primire, stabilind un termen de cel mult 15 zile.

Medierea se considera neacceptata daca una dintre parti refuza, in scris,  medierea ori nu se prezinta de doua ori la rand la termenele fixate. In cazul acceptarii, partile si mediatorul vor semna contractul de mediere, iar procedura de solutionare amiabila a conflictului va incepe. Pentru medierea propriu-zisa a conflictului, partile vor trebui sa plateasca mediatorului un onorariu negociat, precum si toate cheltuielile ocazionate de mediere.

Mai multe informatii despre mediere pe http://mediatorbucurestimustateanu.ro/

(Visited 9 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns