Dispozitii noi privind medierea

 

Medierea reprezinta o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor.

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 462 din data de 9 iulie 2012 a fost publicata Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Legea de modificare intra in vigoare la 1 octombrie 2012, cu exceptia dispozitiilor referitoare la medierea in cazul unui litigiu pe rolul instantelor de judecata, care vor intra in vigoare la 6 luni de la data publicarii noii legi in Monitorul Oficial.

Obligativitatea participarii la sedinta de informare privind medierea

Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de lege.

In cazul in care conflictul mediat vizeaza:
transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum si al altor drepturi reale,
partaje si cauze succesorale, sub sanctiunea nulitatii absolute, acordul de mediere redactat de catre mediator va fi prezentat notarului public sau instantei de judecata pentru verificarea conditiilor de fond si forma prin procedurile prevazute de lege, putand aduce modificarile si completarile corespunzatoare cu acordul partilor si sa emita un act autentic sau o hotarare judecatoreasca, dupa caz, cu respectarea procedurilor legale.

Procedura consfiintirii invoielii si competenta

Cand partile aflate in conflict au ajuns la o intelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimtite de acestea si care are valoarea unui inscris sub semnatura privata. De regula, acordul este redactat de catre mediator, cu exceptia situatiilor in care partile si mediatorul convin altfel.

Conform art 59 alin. (1) si (21) din Legea nr. 192/2006:

(1) Partile pot solicita notarului public autentificarea, in conditiile legii si cu respectarea procedurilor legale, a intelegerii lor.
(2) Partile se pot infatisa la instanta judecatoreasca pentru a cere, indeplinind procedurile legale, sa se dea o hotarare care sa consfinteasca intelegerea lor. Competenta apartine fie judecatoriei in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul oricareia dintre parti, fie judecatoriei in a carei circumscriptie se afla locul unde a fost incheiat acordul de mediere.

Hotararea prin care instanta incuviinteaza intelegerea partilor se da in camera de consiliu si constituie titlu executoriu in conditiile legii.

Cererea adresata instantei privind pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor rezultata din acordul de mediere este scutita de plata taxei de timbru, cu exceptia cazurilor in care acordul de mediere priveste transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, a altor drepturi reale, partaje si cauze succesorale.

Noutati aduse de Legea nr. 115/2012

Actul normativ introduce dispozitii noi cu privire la medierea unui litigiu aflat pe rolul instantelor de judecata.

Astfel, in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile sau partea interesata, dupa caz, sunt obligate sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii:

a) in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu, ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatori economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
b) in materia dreptului familiei, in cazul neintelegerilor dintre soti privitoare la: continuarea casatoriei, partajul bunurilor comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor, orice alte neintelegeri ce apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturile de care ei pot dispune potrivit legii;
c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
f) in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;
g) in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.

Dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii

Dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii intr-o anumita materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.

Medierea in cazul unui conflict dedus judecatii

In cazul in care conflictul a fost dedus judecatii, solutionarea acestuia prin mediere poate avea loc din initiativa partilor sau la propunerea oricareia dintre parti ori la recomandarea instantei, cu privire la drepturi asupra carora partile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect solutionarea in tot sau in parte a litigiului, mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea partilor.

Restituirea taxei judiciare de timbru

In cazul in care litigiul a fost solutionat pe calea medierii, instanta va pronunta, la cererea partilor, o hotarare, dispunand si restituirea taxei judiciare de timbru, platita pentru investirea acesteia, cu exceptia cazurilor in care conflictul solutionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje si cauze succesorale.
Instanta de judecata nu va dispune restituirea taxei judiciare de timbru platite pentru investirea acesteia, in cazul in care conflictul solutionat este legat de o cauza succesorala pentru care nu s-a eliberat certificatul de mostenitor.
Asadar, incepand cu data de 1 octombrie 2012, inainte de a ne adresa instantei cu o cerere de chemare in judecata va trebui sa tinem cont de dispozitiile Legii nr. 192/2006 modificata prin Legea nr. 115/2012, in masura in care aceste dispozitii sunt incidente cauzei deduse judecatii.

Mai multe informatii despre mediere pe http://mediatorbucurestimustateanu.ro/

(Visited 8 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns