Împăcarea cu partea vătămată l-a absolvit de răspunderea penală

 

Un tânăr reținut pentru furt a scăpat de arestare, dar și de dosar după ce s-a împăcat cu partea vătămată. Conform Noului Cod Penal „împăcarea părților înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă”. Tânărul s-a împăcat cu partea vătămată cu puțin timp înainte de a fi dus la instanță cu propunere de arestare preventivă, după ce a fost reținut marți. În același dosar mai sunt cercetate alte trei persoane, două dintre ele minore. Una dintre acestea, respectiv un băiat de 16 ani, a vrut să fugă, sâmbătă, din Adăpostul Temporar pentru Copilul Delincvent și din Stradă, dar a căzut de la etajul I al clădirii. Luni seara, el a „evadat“ și din Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, după ce a fost vizitat de medic.

Noul Cod Penal l-a ajutat pe un tânăr să scape de răspunderea penală. Asta pentru că s-a împăcat cu partea vătămată, chiar în ziua în care urma să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, respectiv ieri. Pe lângă faptul că nu va sta nicio zi la răcoare, Cătălin Dorinel E., de 21 de ani, nu va avea nici măcar cazierul pătat. În schimb, el va trebui să achite părţii vătămate prejudiciul.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, Luminița Dogaru, a confirmat faptul că tânărul a fost reținut, dar și că partea vătămată și-a exprimat dorința de a se împăca cu acesta. „A fost reținut, dar partea vătămată și-a exprimat dorința de a se împăca cu suspectul. Urmau să meargă la organul de cercetare penală pentru declarații, iar la expirarea reținerii va fi pus în libertate dacă nu se va lua altă măsură. Legea permite acest lucru”, ne-a transmis, ieri, prim-procurorul Luminița Dogaru.
Ieri după-amiază, tânărul a fost lăsat să plece din Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. „Părțile s-au împăcat, iar la expirarea ordonanței de reținere a fost pus în libertate”, ne-a precizat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Unul a scăpat de dosar, altul a fugit din spital

Cătălin Dorinel E. a fost acuzat că ar fi sustras, în luna decembrie a anului trecut, bunuri în valoare peste 5.000 lei, dintr-un magazin din Piața Moldovei din Focșani. El nu a acţionat singur, ci împreună cu alte persoane, printre care și doi minori, respectiv Alin-Gabriel M. şi Vasilica-Florentina L.. Al treilea membru al grupului este Gabi P..
Vinerea trecută, minorii au fost duși în Adăpostul Temporar pentru Copilul Delincvent și din Stradă Focșani. Băiatul, Alin Gabriel M., a vrut să fugă din centru, dar a ajuns la spital după ce a căzut de la etajul I al clădirii. Alin Gabriel M., de 16 ani, a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Focșani sâmbătă seara, cu o ambulanță, după ce a încercat să evadeze din Adăpostul Temporar pentru Copilul Delincvent și din Stradă, unde ajunsese pe 13 februarie, dar a căzut de la etajul I. Medicii au decis să-l transfere, tot sâmbătă, la Spitalul de Neurochirurgie „Bagdasar Arseni” din București, deoarece era suspectat de fisură la vertebra C4. Cum suspiciunile s-au infirmat, adolescentul a fost adus, luni, la Spitalul Județean de Urgență Focșani, fiind internat în Secția de Chirurgie Infantilă.
La scurt timp a fugit și din spital, fără avizul medicului. „Adolescentul a ajuns la Secţia de Primiri Urgenţe, iar în urma tomografiei a reieşit că are leziuni la coloana vertebrală şi a fost trimis la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti. A revenit, luni, la Spitalul din Focşani şi a fost internat în secţia de chirugie infantilă. După vizita medicilor, în cursul serii, băiatul a plecat din spital, fără aviz medical”, a spus Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.
Oamenii legii ne-au precizat că adolescentul nu este pus sub urmărire, întrucât împotriva lui nu s-a luat nicio măsură. Potrivit poliţiştilor, reprezentanții DGASPC i-au informat cu privire la plecarea băiatului din spital.

Polițiștii au documentat nouă fapte

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale de la Poliția municipiului Focșani au stabilit faptul că cei patru au dat 9 spargeri și au creat un prejudiciu de 23.000 lei. Anchetatorii ne-au spus că aceștia au spart mai multe societăți comerciale, pe raza municipiului Focșani, inclusiv chioșcuri de ziare și magazine mici, dar și locuințe.
„La data de 13 februarie a.c., poliţiştii focşăneni au documentat activitatea infracţională a grupului format din M. Alin-Gabriel, de 16 ani, L. Vasilica-Florentina, de 15 ani, E. Cătălin-Dorinel, de 21 ani şi P. Gabi de 39 ani, care în perioada octombrie 2013 – februarie 2014 au comis 9 infracţiuni de furturi din locuinţe şi societăţi comerciale.Aceştia forţau uşile de acces și pătrundeau în imobile şi societăţi comerciale de unde au sustras bunuri alimentare, ţigări, reviste, etc., valoarea totală a prejudiciului cauzat fiind de 23.000 lei. Cercetările sunt contiuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi recuperarea întregului prejudiciu cauzat”, ne-au transmis polițiștii la finele săptămânii trecute.

Sursahttp://www.monitorulvn.ro/articole/impacarea-cu-partea-vatamata-l-a-absolvit-de-raspunderea-penala_2_158652.html

(Visited 67 times, 1 visits today)
 
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR – Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: -Tel: 0768511900

Telefon:
+4.0768.511.900
E-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

ABONEAZA-TE !
Powered by
Easy Automatic Newsletter Lite v2.7.2
Mediere in Bucuresti

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI
Popular Posts

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.