Legea medierii ia din banii mediatorilor ?

 

http://www.e-politic.ro : Legea medierii ia din banii mediatorilor

Legea medierii ia din banii mediatorilor Din aceasta toamna, va intra in vigoare noua lege a medierii care pentru majoritatea pare o mana de ajutor intinsa specialistilor mediatori, insa realitatea este cu totul alta.

In loc sa vina in ajutorul acestei bresle, care ar putea decongestiona salile de judecata, legea propusa de un grup masiv de parlamentari, reprezentati de deputatul liberal Alina Gorghiu, nu face decat sa “abureasca”, atat ideea de mediere, cat si conturile mediatorilor.

In perioada de timp in care Ministerul Justitiei a fost condus de avocatul Catalin Predoiu, medierea a fost un fel de “Cenusareasa” a sistemului, pentru ca Predoiu i-a aparat mereu pe cei din propria lui breasla. Chiar daca multe voci sustin ca mediatorul nu face concurenta unui avocat, de fapt daca doua parti din cadrul unui conflict aleg sa isi rezolve disputa nu in fata instantei, ci in biroul unui mediator, rolul avocatului este mult minimizat si implicit castigurile vor scadea.
Sustinatorii medierii au incercat de mai mult ori sa aduca schimbari la legea medierii (emisa in 2006), insa de fiecare data Guvernul lui Predoiu a dat avize negative. “Ministerul Justitiei a dat aviz negativ pe aceasta initiativa, in conditiile in care, inainte de a introduce aceasta initiativa, i-am cerut ministrului sa ne consultam si sa o dezbatem, adica acum mai bine de un an, deschiderea domniei sale a fost mai mult aparenta. Au fost intrebate Curtile de Apel cum vad ca medierea le-ar putea degreva de dosare, majoritatea presedintilor de apel au raspuns favorabil medierii, insa avizul a fost unul negativ, pe motiv ca nu este momentul sa bulversam si mai mult sistemul de justitie din Romania, mai ales ca acum sunt foarte multe modificari legislative. Pozitia Comisiei Juridice din Senat e alta decat cea a MJ. CSM are un punct de vedere diametral opus fata de MJ, ei sustin medierea obligatorie“, declarat Alina Gorghiu, deputat si mediator, pe vremea cand MJ era condus de Predoiu.
Pe de alta parte, mediatorii spun ca nici membrii CSM nu si-au asumat rolul de suporter al CSM, cu aceeasi intensitate cu care judecatori ca Horatiu Dumbrava sau Cristi Danilet o faceau inainte de a fi alesi in cadrul consiliului.
“Au spus ca ne ajuta si ca vor face lucruri mari pana sa ajunga in CSM, dupa aceea s-a asternut tacerea peste promisiunile lor”, spune un mediator clujean.

Medierea nu e obligatorie

La inceputul lunii august, modificarile propuse pentru schimbarea legii medierii au fost adoptate si astfel a aparut Legea Medierii nr 115/2012 care va putea fi aplicata din aceasta toamna. Majoritatea celor interesati au aplaudat noua lege sustinand ca de la punerea in aplicare a actului normativ, medierea va deveni obligatorie, insa acest lucru este total eronat.
“Medierea obligatorie este un deziderat al mediatorilor inca de la inceputul implementarii medierii in Romania considerat a fi odata cu aparitia legii numarul 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Experienta Italiei in care medierea obligatorie a fost reglementata prin lege a creat un precedent imbucurator pentru mediatorii din toate lumea, in special pentru mediatorii din Romania. Medierea obligatorie devine astfel informare gratuita obligatorie despre avantajele medierii inaintea inceperii unui proces in instanta. As spune ca intre medierea obligatorie si lipsa medierii obligatorii a fost gasita o solutie precum cele obtinute prin mediere.  O lege care sa raspunda si necesitatii degrevarii instantelor, cerintelor mediatorilor dar si necesitatii sociale si implementarii modernismului juridic.
Din modificarile aduse legii medierii de legea 115/2012 cel mai important este  Art 13 care spune:“ 1) In litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, “
Mediatorii practicieni, cei cu experienta in mediere, au salutat legea in forma ei dobandita in anul 2012 renuntand la ideea de mediere obligatorie. Astfel, medierea nu mai este o optiune pentru toata lumea ci o profesie liberala in care pot face performata numai cei mai buni profesionisti asa cum se intampla in toate profesiile liberale”, spune mediatorul Petru Mustateanu.

Initiativa veche la lege noua

”Este o iniţiativa legislativa de un an şi jumatate, care este susţinuta de 40 de asociaţii şi fundaţii ale mediatorilor sau care au legatura cu domeniul juridic, de catre CSM, precum şi de sindicate şi patronate, care au un rol cheie in tot ce inseamna conflictele din Romania, in special cele de munca. Acest proiect de lege spune ca procedura medierii trebuie sa devina obligatorie pentru anumite tipuri de litigii. Cand spun procedura de mediere obligatorie este vorba de acea informare catre parţile din litigiu, in faţa mediatorului. Tot ce inseamna litigii pe Dreptul muncii, protecţia consumatorului, malpraxis, procese civile pana la un anumit cuantum şi ne gandeam la un plafon de maxim 50.000 lei, plangerile prealabile, toate acestea sa mearga la mediator”, a declarat Alina Gorghiu.
“’Peste tot in lume vezi in instanţe informaţia cu birourile mediatorilor, cu modalitaţile de soluţionare a conflictelor, altele decat in instanţa, şi cu toate acestea Ministerul Justiţiei nu a facut nici campanie de informare, nici macar un spot publicitar. Nu exista un tablou al mediatorilor pe care Ministerul Justiţiei sa il promoveze in dezbaterile publice. (…) Cei din minister fac o confuzie spunand ca acest proiect de lege ar vrea sa transforme medierea intr-o procedura obligatorie şi eu incerc sa explic ca legea nu obliga pe nimeni sa se inţeleaga in faţa unui mediator, ci are menirea sa oblige instanţele sa trimita in faţa mediatorului parţile care se afla in litigii marunte, care nu au ce cauta in instanţa. Practic, este vorba de o şedinţa de informare. Eu, ca mediator, le spun parţilor care sunt avantajele, consecinţele unui demers in instanţa sau ca soluţiile din instanţa ar putea sa va nemulţumeasca şi ar fi mult mai frumos sa va inţelegeţi aici, intr-o maniera civilizata, discreta, confidenţiala cu cealalta parte. Conform acestui proiect legislativ, omul care vine la mediator la informare obligatorie, nu are obligaţia sa ramana sa incheie o inţelegere. Daca vrea ramane, daca nu are calea instanţei deschisa”, a explicat Alina Gorghiu.

Articolul care le ia mediatorilor banii
Cel mai criticat articol din noua lege a medierii este cel care face referire la faptul ca taxa judiciara de timbru nu mai este inapoiata partilor daca este vorba de transferul dreptului de proprietate.”Daca pana acum, intr-un divort, sa spunem in cadrul partajului sotul ramanea cu masina, sotia cu apartamentul, taxa de circa 5.000 de lei era pana acum inapoiata, insa odata cu adoptarea noii legi, ramane la stat!”, spune contrariat un mediator.
Articolul incriminat este urmatorul: “Art. 592.- Cererea adresata instantei, privind pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor rezultata din acordul de mediere este scutita de plata taxei judiciare de timbru, cu exceptia cazurilor in care acordul de mediere priveste transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, a altor drepturi reale, partaje si cauze succesorale.”

Razvan Robu

(Visited 24 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns