Mediatorul, un arhitect al consensului

 

Medierea a apărut din necesitate şi in România, justiţia fiind sufocată de numărul mare de dosare iar cei care au de suferit sunt chiar „consumatorii” actului de justiţie. Cetăţeni europeni cu drepturi, aceştia vor putea încerca şi altceva şi anume medierea.

Dincolo de avantaje, statistici şi recomandări, de interes pentru cei ce apelează la mediere este persoana mediatorului, cel în care părţile sunt încurajate să aibă încredere, atât la nivel profesional cât şi la nivel uman.

Profilul acestui specialist al unei profesii relativ recente cuprinde caracteristici importante: acesta este un intelectual în adevăratul sens, cu experienţa profesională şi cu bună reputaţie, calificat să intervină în conflict şi să-l gestioneze în aşa fel încât să existe premisa ajungerii la o înţelegere. Aşa cum şi-o doresc părtile şi nu cum şi-o imaginează un judecător sau un avocat.

Prejudecăţile unora îl văd ca fiind un jurist de marcă în timp ce aşteptările altora îl asimilează unui învaţat cu principii puternice de viata. Puterea părtilor nu e dată de puterea legii ci de forţa întelegerii pe care aceştia sunt dispuşi să o construiască iar mediatorul are ştiinţa de a transforma neînţelegerile pasagere în inţelegeri durabile.

În stil propriu, defineam recent mediatorul ca fiind : „un arhitect al consensului, investit cu increderea celor care nu mai au încredere unii în alţii.” Nu am putut să nu remarc deranjul cauzat în ultimii ani de apariţia unui profesionist care caută să aplaneze dispute şi să normalizeze relaţii într-o societate, şi aşa framantată de prea multe conflicte. Cutuma care a îndraznit să o cutremure mediatorul a fost aceea că abordarea conflictuală nu este benefică pentru cei implicaţi în conflicte însă acest lucru a deranjat lumea celor care işi asigura un trai tihnit din generarea conflictelor, în detrimentul clienţilor lor şi in avantaj propriu.

Mediatorul nu este doar o solutie atunci când se prefigurează dispute care s-ar putea transforma în ani de procese în instanţă cu final imprevizibil dar cu cheltuieli mai mult decât previzibile, ci este primul specialist la care trebuie apelat în situaţii de acest gen.

Zeno Șuștac

(Visited 27 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns