Medierea este o procedura de tip castig-castig

 
Desi se afla la inceput inca, medierea este perceputa in Prahova ca o profesie de viitor, care va avea un real succes. Cel putin asta crede Presedintele Centrului de Mediere din Ploiesti, mediatorul Anda Pausan, care a acceptat sa vorbeasca pentru Avocatura.com despre parerea justitiabililor privind medierea, dar si despre avantajele acestei proceduri.

Medierea este, fara indoiala, o modalitate alternativa la instanta de judecata, legiferata pentru solutionarea pe cale amiabila a conflictelor, o metoda extrajudiciara, dar complementara justitiei”, a declarat Presedintele Centrului de Mediere Ploiesti, marturisind ca aceasta noua activitate nu este inca foarte bine cunoscuta de justitiabilii prahoveni.

Tocmai de aceea, Centrul de Mediere condus de Anda Pausan a organizat lunar sesiuni informative gratuite atat in Ploiesti, cat si in orasele Plopeni si Urlati, in care participantii au aflat ce reprezinta medierea, ce beneficii le poate aduce celor ce aleg sa-si solutioneze conflictele, litigiile, disputele pe aceasta cale, cum decurge procedura sau cum pot gasi un mediator autorizat.

„Pe parcursul fiecareia dintre aceste actiuni, ne-au incercat sentimente diferite, plecand de la dezamagirea produsa de confirmarea unui lucru stiut de noi, respectiv acela ca medierea este, inca, aproape necunoscuta, pana la bucuria ca, intr-o proportie coplesitoare, majoritatea celor carora ne-am adresat au primit informatiile despre mediere cu foarte multa deschidere si incantare, intelegand rapid cat de avantajoasa este aceasta procedura, fapt ce ne creaza mari sperante in viitorul medierii”, a concluzionat mediatorul Anda Pausan.
Mediatorul nu judeca niciuna dintre parti, nu da sentinte si nici nu impune vreo solutie

Mai mult, Presedintele Centrului de Mediere Ploiesti este de parere ca prahovenii isi vor schimba opiniile in momentul in care se vor intalni cu un mediator pe care il vor alege singuri si vor fi informati pe larg despre mediere.

Vor intelege ca alegand aceasta procedura au numai de castigat, si ma refer aici la castiguri atat de bani, costurile pe care le implica medierea fiind accesibile tuturor si, in plus, negociabile, cat si la timpul de solutionare a unui litigiu mult scurtat, evitarea salilor de judecata, a expunerii problemelor lor in public si multe altele”, a precizat mediatorul.

Mai mult decat atat, presedintele Centrului de Mediere mizeaza si pe alte avantaje ale medierii, care vor face din aceasta o practica apreciata de prahoveni.

Principalele avantaje sunt impartialitatea mediatorului, confidentialitatea acestuia si neutralitatea sa. Pe langa acestea, foarte important este si faptul ca mediatorul nu judeca niciuna dintre parti, nu da sentinte si nici nu impune vreo solutie la disputa ce face obiectul medierii. Mediatorul inlesneste comunicarea dintre partile  aflate in conflict, lucru ce conduce la detensionarea si chiar refacerea relatiilor dintre acestea”, a declarat pentru Avocatura.com mediatorul Anda Pausan.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale medierii ramane acela ca solutia la care se ajunge prin aceasta procedura este una durabila, acceptata si insusita de partile aflate in conflict. Deci, medierea este o procedura de tip castig-castig”, a conchis presedintele Centrului de Mediere din Ploiesti.
„Obligativitatea informarii despre mediere pare o sintagma ce ii deranjeaza pe unii”

Sperantele in viitorul medierii prahovene sunt cu atat mai mari, cu cat vorbim despre o obligativitate a introducerii acesteia ca procedura obligatorie prealabila proceselor in instanta.

Stiu ca exista voci ce critica aceste recente modificari, dar la orice schimbare sau reforma a unui sistem au existat pozitii pro si contra. Ca mediator, salut modificarea Legii 192/2006 prin Legea 115/2012 si, mai nou, prin OUG 90/2012. Chiar daca obligativitatea informarii despre mediere pare acum o sintagma ce, poate, ii deranjeaza pe unii, sunt convinsa ca, in urma participarii la o astfel de sedinta, foarte multi  vor intelege ca medierea este o alternativa convingatoare si o vor alege”, a marturisit mediatorul Anda Pausan.

Totodata, in opinia mediatorului Anda Pausan, nu este de neglijat nici faptul ca, fiind o activitate ce se afla la debutul sau, pot exista probleme.

Fiind la inceput, ne putem astepta sa ne confruntam cu mici probleme de forma, nu de fond, pentru rezolvarea carora este nevoie de buna colaborare a tuturor actorilor implicati in acest proces de implementare a modificarilor legislative actuale”, opineaza mediatorul.

„Aceasta profesie este una vocationala”

Intrebata fiind cu ce sfaturi vine pentru cei mai tineri care vor sa acceada in aceasta profesie, presedintele Centrului de Mediere a precizat ca avand in vedere ca una dintre conditiile prevazute de lege pentru a deveni mediator este aceea de a avea minim 3 ani experienta in munca dupa treminarea studiilor superioare, teoretic un tanar de aproximativ 23 de ani poate deveni mediator.

Tocmai de aceea, in opinia mediatorului Anda Pausan, „orice tanar ce doreste sa devina mediator la aceasta varsta trebuie sa aiba, inainte de toate, vocatie, pentru ca aceasta profesie este una vocationala, pentru care trebuie sa ai inclinatie. In rest, trebuie sa fie un bun comunicator, dar si ascultator, sa fie convingator si sa fie deschis colaborarii permanente cu specialisti din alte domenii”.

Medierea este o profesie de viitor, fara nicio indoiala, pe care sunt sigura ca o vor imbratisa multi tineri. Si vor avea succes!”, a conchis cu optimism Anda Pausan, presedinte al Centrului de Mediere Ploiesti.

Citeste mai mult: http://www.avocatura.com/anda-pausan-presedintele-centrului-de-mediere-ploiesti-medierea-este-o-procedura-s7427.html#ixzz2TQQW4jhM

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

(Visited 56 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns