Medierea in cauzele civile.

 

1. Aspecte preliminare

Din 3 martie 2010 au intrat in vigoare dispozitiile art. 6 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator [1], asa cum a fost modificata prin Legea nr. 370/2009 [2] si care prevede ca: Organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale informeaza partile asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii medierii si le indruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele.”

Formularea anterioara a textului viza doar posibilitatea organelor judiciare de a face o asemenea informare in timp ce din 3 martie 2010 aceasta posibilitate a devenit o obligatie, inclusiv pentru judecatori. Legea nu prevede sanctiuni pentru neindeplinirea acestei obligatii, insa daca se constientizeaza faptul ca medierea a facut parte in anii 2005-2007 din Strategia de reforma a sistemul judiciar, fiind gandita ca o modalitate de reducere a activitatii instantelor si implicit de degrevare a judecatorului de volumul de munca, va fi mai usor de inteles ca aceasta obligatie este instituita in avantajul judecatorilorajutandu-i sa-si eficientizeze munca si sa transfere in sarcina partilor, asistate de mediatori, solutionarea acelor probleme litigioase asupra carora legea le permite sa decida ele insele.

2. Obligatia de informare

Obligatia de informare instituita de art. 6 din Legea medierii comporta trei aspecte:

a. informarea asupra posibilitatii recurgerii la mediere, acest lucru insemnand de fapt ca judecatorul va comunica partilor faptul ca pentru solutionarea cauzei cu care au sesizat instanta exista si o alta cale si anume medierea;

b. prezentarea avantajelor folosirii procedurii medierii, aici judecatorul putand atinge pe scurt aspecte legate de celeritatea cauzei, caracterul nepublic al intalnirilor, consfintirea vointei partilor, durata mai redusa a procedurii, posibilitatea restituirii taxei de timbru, caracterul executoriu al hotararii de expedient si posibilitatea unor costuri reduse;

c. indrumarea spre mediere presupune un pas in plus si anume faptul ca judecatorul nu doar informeaza, prezinta avataje, ci chiar indruma spre mediere facand referirea concreta la locul unde mediatorii pot fi gasiti, cum ar fi tabloul mediatorilor expus in instanta sau alte informatii elementare cuprinse in brosuri informative distribuite pe holurile instantei sau lasate intr-un loc vizibil accesibil publicului.

O problema legata de aceasta obligativitatea ar fi aceea a modului in care se poate realiza efectiv la instantele foarte aglomerate, unde judecatorul are de dezbatut un numar mare de cauze pe sedinta, astfel incat sa se asigure un echilibru intre obligatia de a solutiona cu celeritate cauzele aflate pe lista de sedinta si obligatia de informare.

Exista mai multe posibilitati ce pot fi avute in vedere de judecatori, respectiv de instante. O posibilitate care nu ar aduce atingere duratei procedurilor ar fi emiterea citatiilor la toate termenele cu mentiunea expresa, “va recomandam sa apelati la mediere in solutionarea prezentului conflict juridic”, sau orice alta formulare suficient de scurta si concisa care sa informeze justitiabilul cu privire la mediere si sa ii recomande sa apeleze la aceasta [3]. Pe de alta parte, fiecare judecator, in gestionarea propriei sedinte, ar putea face o informare cu caracter general in deschiderea acesteia si de la caz la caz, pe parcursul dezbaterilor, sa recomande periodic medierea in cauzele in care ea este posibila.

Se pune intrebarea daca obligatia judecatorului de a informa justitiabilul, mai mult, de a recomanda medierea, nu aduce o incalcare obligatiei sale de impartialitate?

Impartialitatea este esentiala pentru indeplinirea adecvata a functiei judiciare. Ea priveste nu doar hotararea insasi, ci si intreg procesul prin care se ajunge la aceastaEa trebuie sa existe atat in realitate cat si in perspectiva unui observator rezonabil, deoarece daca judecatorul este perceput ca fiind partinitor acest lucru atrage distrugerea increderii in sistemul de justitie. Tocmai de aceea judecatorul trebuie sa-si exercite indatoririle judiciare fara favoruri, subiectivisme si prejudecati. In acest scop judecatorul trebuie sa evite interventiile repetate in desfasurarea procesului civil si comunicarile ex parte, existand riscul de a-si asuma rolul acuzarii sau al apararii, fapt ce ar duce  inevitabil la incalcarea obligatiei de impartialitate [4].

Tocmai datorita importantei obligatiei de impartialitate a judecatorului raspunsul la intrebare nu trebuie bagatelizat. Avocatii si arbitrii ar putea invoca, la un moment dat, o discriminare judiciara atat timp cat doar “mediatorul” se bucura de recomandarea judecatorului, nu si ceilalti profesionisti ai dreptului.

Dilema juridica se poate rezolva adecvat printr-o interpretare si aplicare corecta a legii medierii. Astfel, atat timp cat judecatorul nu recomanda un anume mediator, provenit dintr-o asociatie sau alta, specializat sau nu pe anumite cauze, ci doar indruma partile spre o cale extrajudiciara de rezolvare a conflictului juridic, posibila si preferabila, in principiu, fara a face referire la calitatea profesionala a mediatorului, nu se poate retine o incalcare a obligatiei de impartialitate.

De altfel, tot fara a-si incalca obligatia de impartialitate, ci doar exercitandu-si cu buna credinta obligatia de informare, care este mai accentuata atunci cand partile nu sunt asistate de avocati, judecatorul potrivit art. 129 C. pr. civ. “pune in vedere partilor obligatiile ce le revin, staruie in solutionarea amiabila a cauzei in toate fazele procesuale” si are indatorirea sa staruie prin toate mijloacele legale pentru aplicarea corecta a legii. In aceeasi idee judecatorul va consfinti invoiala partilor printr-o hotarare de expedient ce poate fi data chiar in camera de consiliu de un singur judecator in ziua in care partile se infatiseaza, potrivit art. 271 C. pr. civ.

De asemenea, in materie comerciala, art. 7201 C. pr. civ. obliga partile litigante sa recurga la o conciliere directa anterior sesizarii instantei tot dintr-o ratiune obiectiva de a incerca o solutionare extrajudiciara a litigiului. Mai mult, in situatia in care partile au incheiat o conventie arbitrala, potrivit art. 3433 C. pr. civ., existenta acesteia exclude pentru litigiul care face obiectul ei competenta instantei judecatoresti.

In egala masura, in materia dreptului familiei, in caz de divort, potrivit art. 613 C. pr. civ., presedintele instantei primind cererea are obligatia legala de a da partilor sfaturi de impacare, iar cu privire la capetele accesorii ale divortului judecatorul cauzei va putea lua act de vointa partilor atat timp cat ea nu aduce atingere intereselor superioare ale minorului si nu incalca normele imperative ale legii.

Iata deci ca in materie civila principiul disponibilitatii guverneaza prioritar intregul proces, iar judecatorul are adesea prin lege o obligatie de informare al carei scop este acela de a ajuta partile sa ajunga la o intelegere, iar medierea, ca institutie, nu face decat sa se circumscrie acestei obligatii si, interpretata si aplicata correct, obligatia judecatorului de a informa cu privire la mediere nu va aduce nici o incalcare impartialitatii sale.

Mai mult, pentru a indeparta orice dubiu trebuie retinut faptul ca instrumentele internationale la nivelul Consiliului Europei, impun prin intermendiul Recomandarilor Consiliului Ministrilor nr. (98) 1 privind medierea familiala si nr. (2002) 10 privind medierea in materie civila o obligatie pozitiva a statelor in promovarea si dezvoltarea medierii civile si familiale mai ales prin programe de informare a publicului, dar si prin furnizarea catre public si a persoanelor implicate in procese a informatiilor generale legate de mediere, sa informeze profesionistii implicati in functiile juridice asupra medierii si chiar sa faciliteze recurgerea la medierea internationala [5].

3. Sfera de aplicare a medierii in materia dreptului privat

Care sunt acele cauze in care instanta poate indruma partile spre o mediere? Potrivit enumerarii generice pe care o face art. 2 din Legea medierii, pot fi supuse medierii conflicte civile, comerciale, de familie, in domeniul protectiei consumatorului. Am putea exemplifica aici toate tipurile de pretentii comerciale sau civile, indiferent daca izvorasc dintr-o raspundere civila contractuala sau delictuala sau din raporturi de asigurare, obligatii de a face, partaje succesorale sau de bunuri comune ale sotilor, aspecte accesorii divortului.

In acest domeniu o problema interesanta care incepe sa devina tot mai actuala, poate si pe fondul unei crize economice, este cea a clauzelor abuzive inserate in cotractele de credit bancar. Aici, daca instanta anuleaza o asemenea clauza, ea are o misiunea foarte grea in sensul restabilirii unui echilibru contractual astfel incat nici banca sa nu-si piarda dreptul la garantii pentru creditul acordat, dar nici cocontractantul sa nu fie supus unui abuz contractual si pus in situatia de a nu-si mai putea achita ratele. De aceea medierea in acest caz poate fi ideala.

De asemenea, desi in cazul litigiilor de fond funciar medierea nu este posibila, atunci cand exista un titlu emis si intrat in circuitul civil, a carui anulare presupune obligatoriu interventia instantei; totusi aceasta mediere devine posibila atunci cand autoritatea administrativa si persoana indreptatita la reconstituire sunt in negocieri cu privire la terenul pe care se va reconstitui dreptul de proprietate al celui indreptati, atunci cand nu este posibila reconstituirea pe vechile amplasamente, situatii ce apar des in practica.

Desigur, exista si litigii civile ce nu pot fi supuse medierii. Intra in aceasta categorie actiunile cu privire la drepturile cu caracter strict personal, cum ar fi actiunea in tagada paternitatii, in stabilirea filiatiei fata de tata sau mama, contestarea recunoasterii de paternitate.

Sunt insa si alte tipuri de actiuni ce nu au caracter strict personal si care totusi nu pot fi supuse medierii cum ar fi actiunile ce vizeaza anularea, modificare, completarea, actelor de stare civila, uzucapiunea, plangerea impotriva incheierii de carte funciara, deoarece in aceste actiuni orice intelegere a partilor asupra dreptului litigios nu se va inscrie in actele de stare civila sau in cartile funciare in lipsa unei hotarari pronuntate de instanta de judecata in baza legii.

4. Procedura in fata instantei civile

 

Dupa ce partile au apelat la mediator si ulterior s-a inchis procedura de mediere prin incheierea unei intelegeri denumita acord de mediere, acestea au posilibitatea, in baza art. 59 din Legea medierii, sa il supuna verificarii notarului public in vederea autentificarii sale (aceasta posibilitate existand atunci cand medierea a inceput inainte de sesizarea instantei), respectiv sa solicite instantei de judecata incuviintarea acordului de mediere (atunci cand medierea a inceput dupa sesizarea instantei). Desigur, atunci cand exista si capete de cerere intrinsec legate de cauze asupra carora doar instanta se poate pronunta, cum este potrivit legislatiei in vigoare cazul divortului cu minori, intotdeauna medierea trebuie consimtita de judecator, pe calea unei hotararii deoarece un divort, nici macar cel prin acord nu poate fi pronuntat, cel putin deocamdata, de notar, ci obligatoriu de instanta de judecata.

Atunci cand partile din proprie initiativa sau la indrumarea instantei isi exprima dorinta de a apela la mediere instanta va suspenda cauza in baza art. 242 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., la cererea acestora, cursul perimarii fiind suspendat timp de 3 luni. Rezulta deci ca termenul gandit in abstract de legiuitor pentru o mediere este de 3 luni, dupa care pasivitatea sau lipsa unei solutii incepe sa devina imputabila partilor.

Daca se realizeaza acordul de mediere, partile vor solicita repunerea cauzei pe rol, care este scutita de taxa judiciara de timbru, si vor solicita instantei sa pronunte o hotarare de expedient, in baza art. 271 C. pr. civ., care sa consfiinteasca invoiala acestora.

Daca instanta va constata ca aceasta intelegere respecta dispozitiile legale, se refera la drepturi de care acestea pot dispune, va pronunta o hotarare de expedient, care, prin derogare de la prevederile  Codului de procedura civila, are valoare de titlu executoriu (art. 63 alin. 3 din Legea medierii).

Desigur, hotararea va putea fi atacata. Exista discutii asupra cai de atac in cazul in care legea prevede un termen special de 30 de zile, cum este in cazul divortului, de exemplu, calea de atac fiind evident recursul, cu atat mai mult cu cat o hotarare atacabila cu apel nu este definitiva si nici executorie. Deocamdata, in practica, pentru a nu se crea combinatii nefericite intre diferite institutii juridice, s-a aplicat termenul de recurs de 15 zile, termen general reglementat de art. 271 C. pr. civ., solutie care insa nu este la adapost de critica daca ne gandim la principiul specialia generalibus derogant, deoarece in materia divortului legea reglementeaza un termen special mai indelungat. De aceea s-ar impune o reglementare expresa pentru evitarea unei practici neunitare.

Totodata, doar la cererea partilor instanta va putea dispune restituirea taxei de timbru ce s-a achitat la investirea instantei (art. 63 alin. 2 din Legea medierii). O asemenea dispozitie ar trebui nuantata in functie de intervalul de timp dupa care partile apeleaza la mediere. Astfel, daca dupa o judecata de 2 sau 3 ani partile reusesc sa realizeze un acord de mediere taxa judiciara de timbru pare justificata fata de toate actele procedurale intreprise in dosar. De lege ferenda s-ar putea reglementa ca restituirea taxei de timbru sa aiba loc daca medierea intervine pana la primul sau cel tarziu la primul termen de judecata, iar pentru celelalte medieri intervenite pe parcurs sa se restituie aceasta taxa doar partial.

De asemenea, trebuie avut in vedere si faptul ca taxa de timbru se va restitui doar cu privire la acele capete ale cererii ce pot fi solutionate efectiv prin mediere, iar nu si pentru cele asupra carora doar instanta se poate pronunta – de exemplu, in cazul divortului cu minori sau in ceea ce priveste acceptarea succesiunii, stabilirea masei succesorale sau a cotelor succesorale.

La fel, consideram ca trebuie nuantata si problema ajutorului public judiciar in material medierii. Astfel, in baza art. 20 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila [6], daca persoana care indeplineste conditiile prevazute de art. 8 alin. (1) sau alin. (2), (adica cei care au venitul mediu net lunar pe membru de familie sub 500 lei lunar, respective sub 800 lei lunar) dovedeste ca anterior introducerii actiunii a parcurs procedura medierii va beneficia de restituirea onorariului pe care l-a achitat mediatorului. Desigur, aceasta va beneficia si de ajutor public judiciar in fata instantei, ceea ce inseamna o dubla plata, insa justificata de interesul legiuitorul de a indruma la mediere. Aceste dispozitii se aplica chiar si in cazul in care partile au apelat la mediator dupa inaintarea actiunii, dar pana la prima zi de infatisare.

Insa faptul ca legiuitorul nu prevede nici o limitare in privinta acestor sume ar putea da nastere la abuzuri sub forma unor medieri fictive. Totusi, ultima fraza a art. 20 din OUG nr. 51/2008 prevede ca suma la a carei restituire partea are dreptul se stabileste de instanta prin incheiere motivata data in camera de consiliu, fara citarea partilor.

Consideram ca aceste dispozitii pot fi interpretate in sensul ca instanta poate si trebuie sa analizeze temeinicia acordarii sumelor solicitate si sa le limiteze daca se impune mai ales ca este vorba de fondurile statului care se platesc pentru un demers esuat, deoarece medierea nu a reusit. Consideram ca se pot aplica aici prin analogie dispozitiile art. 274 alin. (3) C. pr. civ., care dau posibilitatea judecatorului sa cenzureze onorariul avocatial in functie de valoarea pricinii si munca efectiva indeplinita.

Este insa oarecum paradoxal sa se restituie onorariul unui mediator cand medierea a esuat si sa nu se restituie daca acesta s-a concretizat intr-un acord de mediere De lege ferenda consideram ca ar fi mai util a se reglementa o restituire a acestui onorariu acolo unde medierea a reusit efectiv si eventual o restituire partiala acolo unde a esuat.

De altfel, capcanele acestei reglementari si posibilitatea unor abuzuri precum si necesitatea gasirii unor solutii pentru evitarea si prevenirea acestora a fost relevata deja in literature de specialitate [7].

 

Cat priveste hotararea de expedient pronuntata de instanta cu ocazia incuviintarii acordului de mediere, aici sunt aplicabile dispozitiile art. 271-273 C. pr. civ. Aceasta este posibila chiar si in camera de consiliu, intr-una din zile, cu un acordul prealabil al judecatorului concretizat printr-o preschimbare de termen decisa in prezenta partilor, fara citare, procedura fiind foarte rapida si simplificata. In aceste conditii o cauza inregistrata pe rolul instantei se poate solutiona practic chiar inainte de primul termen de judecata sau chiar la primul termen prin mediere.

Cat priveste rolul mediatorului el se termina practic dupa semnarea acordului de mediere. Acesta nu poate reprezenta sau asista partile in fata instantei, o asemenea activitate fiindu-i interzisa in baza Legii medierii. Insa, ori de cate ori se incheie un acord de mediere dupa sesizarea instantei el are obligatia de a comunica instantei in scris despre acesta.

Partile se pot prezenta personal sau asistati de avocati in fata instantei solicitand acesteia consimtirea acordului de mediere.

Analizand legalitatea acordului de mediere instanta va verifica cu precadere:

a. daca drepturile la care acest acord se refera sunt drepturi de care partile pot dispune;

b. daca partile sunt titularele acestor drepturi (de exemplu in cazului unui partaj judiciar instanta trebuie sa verifice atat existenta bunului in patrimoniul partilor, calitatea acestora, dar si daca acest acord a fost realizat de catre toti coproprietarii cu respectarea cotelor acestora, iar daca este vorba de un partaj succesoral instanta trebuie sa stabileasca daca succesiunea a fost acceptata in termen si daca s-a respectat prin modalitatea de iesire din indiviziune propusa prin acord cota legala a fiecarei parti, renuntarile in favorem fiind posibile atat timp cat sunt prevazute expres in acordul de mediere, ele fiind de fapt acte de acceptare urmate de transmiterea dreptului);

c. daca acordul imbraca forma prevazuta de lege (de exemplu, in cazul unui partaj de terenuri impunandu-se potrivit legii forma autentica a actului de partaj);

d. daca au fost respectate drepturile persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa (de exemplu, daca intr-un partaj intre minor si unul dintre parinti, minorul a avut numit un curator si a existat dubla incuviintare a curatorului si a autoritatii tutelare pentru incheierea actului de dispozitie).

5. Aspecte specifice ale medierii in dreptul familiei

 

Medierea in dreptul familiei ridica unele probleme speciale atat in materia divortului, cat si in materia tuturor cererilor accesorii care ii vizeaza pe minori, cum ar fi cererile privind incredintarea minorului, pensia de intretinere, programul de relatii personale cu minorul, cu privire la care, desi partile pot realiza un acord, acest acord va fi supervizat de instanta nu doar din perspectiva legalitatii dar si din perspectiva respectarii interesului superior al copilului. Daca instanta va constata ca acest acord nu respecta interesul minorului, nu-l va putea incuviinta.

In materia raporturilor de familie, medierea poate viza aspecte ce nu sunt deduse neaparat judecarii instantei, legat de medierea unor neintelegeri cu scopul impacarii partilor si continuarea casatoriei, modul de exercitare a drepturilor parintesti in timpul casatoriei, acord care din nou nu necesita o consimtire expresa a instantei.

Astfel, potrivit art. 99 C. fam, competenta de a stabili modul de exercitare a drepturilor parintesti in timpul casatoriei, daca sotii nu se inteleg, apartine autoritatii tutelare. Per a contrario, daca parintii se inteleg hotararea acestora realizata pe calea medierii nu mai are nevoie de consimtirea vreunei autoritati.

La fel, in cazul in care parintii sunt despartiti in fapt dar nu doresc sa divorteze locuinta minorului se poate stabili de comun acord prin mediere, instanta devenind competenta in acest caz in baza art. 100 C. fam. doar daca acestia nu se inteleg. Aceeasi este situatia si in cazul contributiei parintilor la cresterea si educarea minorului.

Art. 64 alin. (2) din Legea medierii prevede: “Intelegerea sotilor cu privire la desfacerea casatoriei si la rezolvarea aspectelor accesorii divortului se depune de catre parti la instanta competentt sa pronunte divortul”. In legatura cu aceasta reglementare, se pune intrebarea legitima despre care intelegeri cu privire la desfacerea casatoriei poate fi vorba.

Potrivit reglementarilor actuale, din coroborarea dispozitiilor art. 38 C. fam cu art. 617 si art. 613C. pr. civ. se poate trage concluzia ca doar in cazul divortului prin acord instanta va putea lua act de intelegerea partilor cu privire la desfacerea casatoriei. In schimb, daca nu sunt indeplinite aceste conditii ea are obligatia de a stabili prin probe daca existe motive de desfacere a casatoriei, precum si culpa. Rezulta deci ca in materia divortului, care implica si capete accesorii, acordul de mediere asupra capetelor accesorii divortului trebuie completat de hotararea instantei in ceea ce priveste divortul.

Pentru a nu transforma totusi procedura medierii intr-o procedura judiciara greoaie, mai ales atunci cand partile s-au inteles asupra tuturor capetelor de cerere accesorii, consideram ca cea mai simpla proba care se poate administra, chiar si din oficiu de catre instanta, pentru stabilirea motivelor de divort si a culpei in desfacerea casatoriei, este interogatoriul sotilor, permis in momentul actual de lege potrivit deciziei nr. 969/2007 a Curtii Constitutionale [8] prin care s-au declarat neconstitutionale dispozitiile art. 612 alin (6) C. pr. civ.

Astfel, in cazul in care partile se prezinta in fata instantei cu un acord de mediere cu privire la toate capetele accesorii unui divort cu minor instanta va administra proba cu interogatoriul acestora, iar in privinta incredintarii minorului se impune efectuarea unei anchete sociale de catre autoritatea tutelara, precum si audierea acestuia de instanta in camera de consiliu daca a implinit 10 ani. Toate aceste probe se pot administra insa la un singur termen si chiar in camera de consiliu, deoarece in materia divortului art. 615 C. pr. civ. prevede expres o asemenea posibilitate daca instanta apreciaza ca este mai bine pentru asigurarea unei mai bune judecati sau pentru administrarea probelor.

Astfel, chiar daca vorbim despre o mediere consfintita de instanta in baza art. 271 C. pr. civ. combinata cu o hotarare de divort pronuntata de aceasta, ambele proceduri permit judecarea cauzei in camera de consiliu, potrivit art. 271 alin (3) coroborat cu art. 615 C. pr. civ.

Mai mult, daca problema divortului este privita din perspectiva noului Cod Civil [9] care permite, in baza art. 373, desfacerea casatoriei prin acord, fara limitarile actuale de la art. 38 alin (2) C. fam., rezulta ca odata cu intrarea in vigoare a noului cod civil divortul prin mediere va fi posibil in toate situatiile, inclusiv in cazul divortului cu minor, aceasta fiind intentia pentru viitor a legiuitorului. De fapt, aceasta idee este foarte clar relevata in dispozitiile art. 374 din acelasi cod care prevad: ”Divortul prin acord poate fi pronuntat indiferent de data incheierii casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie”, instanta avand insa obligatia de a verifica acordul sotilor. Singura exceptie, cand divortul prin acord nu este permis, este acela cand unul dintre soti este pus sub interdictie. Mai mult, potrivit noului cod civil, in cazul in care sotii nu au copii minori nascuti in timpul casatoriei sau adoptati divortul se va putea pronunta si de notarul public sau de ofiterul de stare civila care va elibera un certificate de divort, asa cum rezulta din dispozitiile art. 375 din cod.

Cat priveste avizul autoritatii tutelare acesta este obligatoriu ori de cate ori medierea vizeaza incredintarea minorilor unuia dintre parinti. Ne intrebam cum se vor pune de acord dispozitiile speciale din legea medierii cu dispozitiile din Codul familiei sau din alte legi speciale care reglementeaza functionarea autoritatii tutelare. Raspunsul este ca se poate incheia un protocol intre instanta si autoritatea tutelara ca atunci cand medierea s-a realizat inainte de primul termen de judecata, instanta sa emite o adresa de la primirea careia autoritatea tutelara sa efectueze ancheta sociala in termen de 48 de ore, cu conditia ca numerele de telefon ale partilor sa fie trecute in adresa de sesizare.

De asemenea, s-a pus intrebarea in ce masura in perioada antemergatoare sesizarii instantei, in procedura efectiva a medierii, inceputa inainte de inregistrarea cauzei pe rolul instantei, se va putea solicita de parti sau mediator un aviz autoritatii tutelare. Consideram ca mediatorul, in virtutea obligatiei pe care o are de a respecta interesul superior al copilului, atunci cand acesta este implicat in procedura de mediere, va putea solicita o ancheta sociala autoritatii tutelare, facand dovada declansarii procedurii medierii; aceasta cu atat mai mult cu cat in situatiile in care mediatorul ia cunostinta de existenta unor fapte ce pun in pericol cresterea sau dezvoltarea normala a copilului trebuie sa sesizeze autoritatea competenta.

Astfel, dispozitiile art. 108 C. fam. prevad ca autoritatea tutelara este obligata se exercite un control efectiv si continuu asupra felului in care parintii isi exercita drepturile patrimoniale si nepatrimoniale asupra copilului, delegatii autoritatii avand dreptul sa viziteze copilul si sa se informeze de felul in care acesta este ingrijit. Mai mult, art. 99 C. fam. le da si putere decizionala in ceea ce priveste modul in care se exercita drepturile parintesti daca partile nu se inteleg si nu sunt divortate. Totusi, consideram ca o asemenea informare este justificata doar daca exista unele suspiciuni sau indicii clare ca interesul superior al minorului ar fi periclitat prin intelegerea partilor, in caz contrar impunandu-se respectarea principiului bunei credinte.

Desigur, aceasta ancheta facuta in mod exceptional la solicitarea partilor in procedura medierii nu va suplini avizul autoritatii tutelare solicitat obligatoriu de instanta. Acest aviz devine mult mai important in cazul medierii, instanta avand mai putine probe pentru a putea verifica situatia minorului in procedura medierii decat intr-un divort dedus judecarii pe calea instantelor judecatoresti, caz in care prin audierea martorilor incuviintati instanta se poate lamuri asupra imprejurarilor in care minorul este ingrijit de parinti.

6Verificarea legalitatii acordului de mediere. Solutia instantei si efectele ei

 

In materia pretentiilor civile sau comerciale cu privire la care partile incheie un acord de mediere instanta va verifica izvorul acestor obligatii, temeinicia lor si legalitatea conventiei raportat la dispozitiile legale, un minimum de inscrisuri fiind obligatoriu.

In materie de partaj de bunuri succesorale sau bunuri comune se impune ca acordul de mediere sa cuprinda individualizarea clara a acestora, indicarea bunurilor in bloc, fie ele si mobile, pare nefericita si poate da nastere unor discutii. Mai mult, aici instanta va verifica titlul partilor, intinderea drepturilor fiecarei parti si daca aceste drepturi nu sunt intr-o forma sau alta indisponibilizate in patrimonial acestora (de exemplu, un sechestru judiciar sau exista notata o ipoteca cu interdictie de instrainare).

Daca acordul de mediere corespunde doar in parte legii, instanta va putea sa pronunte o hotarare partiala executorie si care are valoare de titlu executoriu,cu privire la drepturile transate in mod legal pe calea medierii si sa continue judecata pentru restul, fiind aplicabile dispozitiile art. 270, respectiv in materie de partaj art. 6734 C. pr. civ. In nici un caz nelegalitatea acordului de mediere nu duce la respingerea actiunii, ci la redeschiderea procesului in fata instantei.

Daca va constata ca se afla in imposibilitatea de a verifica legalitatea acordului de mediere din cauza faptului ca partile nu au depus inscrisurile din care sa rezulte calitatea de titular al drepturilor ce fac obiectul partajului (contract, extrase de carte funciara la zi, schite de dezmembrare) sau intinderea cotei, calitatea de succesor, instanta va pune in vedere partilor sa depuna aceste inscrisuri sub sanctiunea neluarii in seama a drepturilor nedovedite, ceea ce poate duce implicit la respingerea cererii de consimtire a acordului de mediere.

Daca instanta constata ca partile au mediat cu privire la drepturi pe care nu le detin sau ce nu pot fi supuse medierii sau modul in care acordul a fost incheiat cotravine legii sau nu imbraca forma legala, consideram ca, desi legea nu prevede, instanta va respinge printr-o incheiere motivata cererea privind incuviintarea acordului de mediere si va repune cauza pe rol din oficiu pentru continuarea judecatii. Neexistand o cale de atac prevazuta expres de lege, aceasta incheiere, ca orice incheiere interlocutorie, va putea fi atacata la instanta superioara odata cu fondul.

In principiu, respingerea acordului de mediere trebuie sa aiba ca efect reluarea judecarii cauzei din stadiul in care ea se afla in momentul suspendarii. Totusi, trebuie tratata cu maxima atentie si motivarea incheierii de respingere a acordului de mediere pentru a nu se ajunge la o antepronuntare. Astfel, in cazul in care partile au mediat asupra unor drepturi pe care nu le detin, o asemenea motivare a incheierii de respingere a acordului de mediere ar fi de fapt o pronuntare pe o exceptie a lipsei calitatii procesuale active sau pasive, exceptie ce, odata admisa, duce la respingerea cererii.

In principiu, simpla respingere a unui acord de mediere atunci cand, de exemplu, partile au mediat in lipsa unuia dintre coproprietarii aflati in indiviziune, nu exclude aducerea in fata instantei de fond a unui nou acord de mediere la care sa participe in final si coproprietarul initial neparticipant la acord. Astfel, faptul ca odata un acord de mediere a fost respins pentru motive de nelegalitate nu poate restrange dreptul partilor de a incheia un nou acord cu respectarea legii si de care instanta sa ia act, mai ales ca medierea trebuie sa fie posibila in orice stadiu procesual.

Daca insa partile vor depune in fata instantei de fond sau in caile de atac acelasi acord pe care instanta l-a respins odata, cererea se va putea respinge ca inadmisibila. Dar nu trebuie confundata aceasta depunere, pur si simplu, a acordului de mediere odata respins din nou in caile de atac si care este inadmisibila, cu posibilitatea partii de a ataca, in fata instantei de control judiciar, incheierea prin care s-a respins cererea de incuviintare a acordului de mediere, instanta superioara avand posibilitatea de a o reaprecia si chiar de a casa hotararea instantei de fond luand act de mediere.

7. Concluzii

 

Medierea este o institutie importanta si eficienta care, tratata cu profesionalism, poate aduce avantaje mari in activitatea judecatorului ce poate fi degrevat astfel de multe cauze in care partile pot decide liber, manifestandu-si acordul. Din acest motiv, in virtutea rolului sau activ, conferit de art. 129 C. pr. civ., instanta trebuie sa puna in aplicare cat mai eficient art. 6 din Legea medierii informand, indrumand si prezentand avantajele medierii in toate cauzele in care se poate realiza un acord.

Desigur, verificarea legalitatii acordului de mediere este de asemenea importanta, judecatorul neputandu-si da girul decat atunci cand si-a format convingerea ca partile sunt titularele drepturilor tranzactionate prin mediere si au respectat toate dispozitiile legale in materie.

 

[1] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 441 din 22 mai 2006. In continuare, ori de cate ori ne vom referi la Legea medierii se va intelege ca avem in vedere aceasta lege.

[2] Legea nr. 370/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009

[3] Acest lucru se poate face automat printr-o modificare in ECRIS (sistemul de evidenta informatizata intern al instantelor) impusa de Ministerul Justitiei sau manual, prin inserarea acestei mentiuni in formulatul de citatie adresata partii.

[4] A se vedea C. Danilet (trad.), Comentariu asupra principiilor de la Bangalore privind conduita judiciara, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2010, p. 56-60

[5] A se vedea Z. Sustac, C. Danilet, C. Ignat, Medierea – standarde si proceduri, Editura Universitara, Bucuresti, 2009, p. 11-18

[6] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008

[7] A se vedea C. Ignat, Z. Sustac, C. Danilet, Ghid de mediere, Editura Universitara, Bucuresti, 2009, p. 157-158

[8] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007

[9] Noul Cod Civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009 si urmeaza sa intre in vigoare la o data ulteriora stabilita prin legea de punere in aplicare a acestuia. In termen de 12 luni de la publicare Guvernul are obligatia de a supune Parlamentului legea de punere in aplicare a acestuia (art. 2664 alin 1 si 2 din cod).

(Visited 24 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns