Medierea in disputarea custodiei minorului

 

1. Medierea, divortul si custodia minorului

Medierea in disputele privind custodia minorilor reprezinta o alternativa la procesul in instanta. In tara noastra, cadrul legal este dat de Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator modificata si completata prin 370/2009 si OG nr.13/2010 si pentru transpunerea Directivei servicii 2006/123/CE a Parlamentului european si al Consiliului Uniunii Europene privind serviciile in cadrul pietei interne.
Divortul reprezinta o criza majora in sistemul de familie. Acest proces al separarii este adeseori asociat cu multipli stresori care influenteaza ajustarea post divort atat a copiilor, cat si a parintilor.
Standardele privind disputarea custodiei minorilor au la baza interesul superior al copilului asa cum este reglementat prin Legea 272/2004. Ariile de evaluare privind interesul superior al copilului sunt: calitatea relatiei dintre parinte si copil, calitatea relatiei dintre parintii copilului, abilitatile fiecarui parinte de a creste si educa copilul, sanatatea mentala a fiecarui parinte, violenta domestica, stilul parental si metodele disciplinare, modalitatile de rezolvare a conflictelor, tipul de atasament al copilului, preferintele copilului, nevoile speciale ale copilului si sanatatea mentala a acestuia, veniturile parintilor, familia largita si sistemele de protectie sociala, aspectele culturale, etice si religioase (Visu-Petra, 2006; 2007; Visu-Petra & Borlean, 2008).

2. Conflictul in procesele de divort

Divortul este un proces care apare cu mult inaintea deciziei de a divorta si a separarii fizice a parintilor. Adultii care divorteaza si membrii familiilor lor reprezinta o „populatie speciala cu nevoi speciale” (Lebow, 2008), in sensul ca problemele cu care se confrunta familia sunt speciale. Johnston & Campbell (1988) sugereaza faptul ca aceste probleme sunt determinate de o serie de factori care contribuie la impasul familiei ca de exemplu: schimbarea naturii relatiilor maritale dintre soti, schimbarea structurii si dinamicii familiei, statutul social si economic, accentuarea vulnerabilitatilor individuale ale parintilor si aparitia reactiilor specifice procesului de pierderi a unor legaturi importante de atasament (Brooke & Monin, 2008) in urma separarii si divortului.

Conflictul dintre parinti creste riscul aparitiei efectelor psihice si fizice negative atat la copii, cat si la adulti pe parcursul divortului si ulterior acestuia (Doolittle & Deutsch, 1999; Johnston, 1994; Johnston & Campbell, 1988). Nivelul ridicat al conflictului dintre parinti a fost in mod consistent asociat cu aparitia consecintelor negative pe plan comportamental si emotional atat la membrii familiilor intacte, cat si la cei din familiile divortate (Fincham, Grych & Osborne, 1994; Grych & Fincham,1990; Grych, Fincham, Jouriles & McDonald, 2000; Borlean & Visu-Petra, 2009, 2010).

3. Factorii de risc asupra copiilor

In studiile efectuate de Amato si colaboratorii sai (Amato 1993, 1994, 2001) s-a aratat faptul ca nivelul ridicat al conflictului dintre parinti reprezinta cel mai puternic predictor in ajustarea negativa a copiilor postdivort. Impactul negativ pe care il are conflictul prelungit dintre parinti asupra copiilor a fost evident in studiile efectuate cu copii ai caror parinti au divortat. Copiii cuprinsi in acest studiu au evaluat conflictul parental ca fiind cel mai stresant aspect al divortului (Wolchik, Reuhlman, Braver, Sandler, 1989).

In baza studiilor privind impactul psihologic al divortului asupra ajustarii copilului, o meta-analiza efectuata de Amato (2001) identifica 5 categorii relevante privind functionarea copilului: reusita academica, comportament, ajustare emotionala si psihologica, conceptul de sine si relatiile sociale ale copilului.

Principalii factorii de risc care pot afecta in sens negativ ajustarea copilului in aceste domenii de functionare sunt:

Conflictul interparental atat in timpul casatoriei cat si in timpul divortului si postdivort (Amato, 2000; Kelly, 2000). Este acceptat faptul ca relatiile defectuoase si conflictul prelungit intre cei doi parinti sunt asociate cu o scadere a performantelor academice ale copiilor, tulburari in comportament (Beuhler et.al., 2002), autoblamare si sentimente de rusine (Grych & Fincham, 1993), lipsa consistentei in aplicarea disciplinei in educatia copilului, aparitia unor probleme de internalizare ca depresia (Tein et al., 2004; Zhou et al., 2008; Kelly, 1998, 2000).
Asistarea la conflictul deschis dintre parinti este un alt factor de risc pentru copil. Pentru acei copii care au asistat la conflictele dintre cei doi parinti, divortul reprezinta o usurare (Hawkins, & Booth, 2005; Overbeek, 2006, Coontz, 2007). Aceste studii sugereaza faptul ca ajustarea copiilor depinde de calitatea relatiilor dintre cei doi parinti. (Amato & Booth, 2001).

Atitudinea autoritara a parintilor fata de copiii, lipsa de preocupare fata de performantele copiilor si scaderea gradului de receptivitate, responsivitate la nevoile acestora (Kelly, 2002) determina in sens negativ ajustarea copiilor postdivort.

Studiile recente efectuate de Sbarra & Emery (2005) si Emery (2007), arata faptul ca reactiile la stresorii datorati divortului nu sunt de aceeasi intensitate si frecventa pentru toti adultii care divorteaza, in sensul ca majoritatea adultilor au dezvoltate abilitati destabilizator al sistemului de familie, atat pentru copii cat si pentru parinti.

Stresorii generati de divort interfereaza cu abilitatile parintilor de a raspunde adecvat si consistent la nevoile copiilor de siguranta si predictibilitate si cu o crestere a sentimentului de insecuritate datorita accesibilitatii parentale reduse (Page & Bretheron, 2001). Divortul si separarea parentala au fost asociate cu dezvoltarea atasamentelor de tip anxios la copii (Shaver & Mikulincer, 2004; Summers, Forehand, Armistead & Tannenbaum, 1998). Absenta fizica a parintelui nonrezidential, diminuarea caldurii si responsivitatii determina reducerea disponibilitatii fizice si psihologice a parintilor, fapt care amplifica distresul emotional la copii (Troxel & Matthews, 2004).

Asa cum copiii au nevoie de claritate, predictibilitate si consistenta a relatiilor in contextul divortului, si parintii, in egala masura resimt aceleasi nevoi, deoarece, pentru acestia din urma cea mai mare provocare este reprezentata de redefinirea relatiilor de familie intr-o noua structura.

Redefinirea relatiilor implica un proces de tranzitie de la o legatura de atasament la o legatura afiliativa (Madden-Derich & Arditti, 1999) si adesea determina climatul emotional in familia in care membrii relationeaza postdivort (Ahron & Rodgers, 1987; Hetherington et al., 1999). Acest proces de redefinire presupune o angajare a ambilor parinti in a-si asuma decizii si responsabilitati parintesti comune prin stabilirea unui „plan parintesc” de a se implica activ in cresterea si educarea copiilor. Acest fapt a fost asociat cu o stare de bine in privinta copiilor, bune performante academice, strategii de coping adaptative, o buna abilitate de reglare a emotiilor si a conflictelor prin identificarea unor strategii cognitive eficiente de rezolvare a problemelor (Cohen & Finzi-Dottan, 2005).

4. Factorii protectivi asupra copiilor

Deoarece divortul aduce schimbari majore in structura si dinamica familiei, calitatea relatiei parinte-copil, a fost identificata, ca fiind principalul factorul cheie care mediaza divortul parintilor si ajustarea ulterioara a copiilor (Amato, 2000; Sobolewski, 2001). Un stil parental inadecvat, inconsistent poate cauza o stare de distres  copilului, definita de cercetatori (Davies & Cummings, 1994; Wolchik et al., 2002) ca fiind o stare de insecuritate emotionala raportata la dragostea si abilitatea parintilor de iubi si ingriji si poate duce la aparitia unor probleme de sanatate, tulburari somatice la copii (Krantz & Mc Ceney, 2002; Troxel & Mattews, 2004).

Principalii factorii protectivi care contribuie la adaptarea pozitiva a copiilor si parintilor postdivort si care modereaza aparitia riscurilor asociate cu divortul sunt constituiti pe cateva dimensiuni importante: calitatea relatiei dintre cei doi parinti, modalitate lor de a lua decizii impreuna privind aspectele importante in educarea copiilor, consistenta si consecventa stilului parental in disciplina (Amato & Rezac, 1994; Hetherington & Kelly, 2002; Johnston, 1995) implicarea activa a parintelui nonrezidential in viata copiilor (Amato & Gilbreth, 1999), oferirea de caldura si suport emotional copiilor (Emery & Forehand, 1994; Neighbors, Forehand, Mc Vicar, 1993; Vandewater, Lansford, 1998), monitorizarea activitatiila scoala si in mediul extrascolar, supravegherea relatiilor sociale ale copiilor, asigurarea accesibilitatii si mentinerea contactului cu fiecare parinte, absenta actiunilor de denigrare a autoritatii celuilalt parinte, abilitati de rezolvare a problemelor (Hetherington, 1999).

Toti acesti factori, cumulativ, asigura copilului predictibilitate si siguranta si stau la baza implementarii custodiei comune legale atunci cand parintii ajung la un acord in cadrul procesului de mediere (Emery, 2007; Kelly, 2007). Studiile longitudinale care s-au efectuat pe aceasta populatie de copii ai caror parinti au divortat releva faptul ca, 75%-80% dintre acestia nu au suferit probleme psihologice majore si au avut performante scolare bune, realizandu-si scopurile dorite privind cariera ca tineri adulti. De asemenea, au mentinut legaturi stranse cu membrii familiei de origine si s-au implicat in relatii intime de durata iar casatoriile lor nu s-au destramat (Amato, 1999, 2000; Laumann-Billings & Emery, 2000; McLanahan, 1999; Chase-Lansdale et al., 1995)

5. Importanta medierii in disputarea custodiei copiilor

Medierea reprezinta una dintre modalitatile alternative si eficiente de solutionare a disputarii custodiei minorilor, avand un efect pozitiv in privinta ajustarii copiilor si a parintilor postdivort. Acest fapt este fundamentat teoretic si experimental prin studiile si cercetarile efectuate pana in prezent (Emery, 1994, 1998, Emery, Kitzmann, Waldron, 1999; Kelly, 1996, 2002; Emery & Kelly, 2002; Emery 2005).

In acest sens, intr-un studiu longitudinal efectuat pe o perioada de 12 ani (Emery, Sbarra & Grover, 2005) s-a comparat procesul medierii cu procesul traditional, in fata instantei, in cauzele de divort care implica si copii. Rezultatele studiului arata asocierea pozitiva intre calitatea relatiilor dintre cei doi parinti si ajustarea copiilor postdivort, urmarind efectul pozitiv pe termen lung al medierii in ceea ce priveste ariile importante in cresterea si educarea copiilor: disciplina, educatie sociala si morala, celebrarea evenimentelor speciale pentru copii, vacantele, activitatile extrascolare si consultarea copiilor in aspectele importante.
Astfel, parintii necustodieni divortati prin mediere mentin relatiile cu copii si dupa 12 ani de la divort cu aceeasi frecventa iar calitatea relatiilor dintre cei doi parinti privind cresterea si educarea copiilor este aceeasi si dupa 12 ani.
Este evident faptul ca, o decizie privind custodia copiilor trebuie oricum luata, insa, modul in care se ia si impactul ulterior asupra copiilor, difera. Aceasta diferenta este data de procesul prin care se iau deciziile. Parteneriatul intre cei doi parinti in cadrul procesului de mediere ii face sa contribuie in mod egal la luarea acestor decizii iar pozitiile de pe care negociaza subiectele in disputa sunt de cooperare deoarece la baza lor, sta interesul pe care ambii il au in continuarea relatiilor lor.

Functia educativa a medierii consta, in faptul ca parintii devin constienti ca relatiile lor nu dispar o data cu separarea si divortul. De modul in care isi negociaza aceasta viitoare structura, depinde calitatea relatii de familie viitoare. Disputarea custodiei reprezinta disputarea viitoarei relatii dintre parinti. (Emery, 1998). Medierea responsabilizeaza astfel partile in a lua decizii privind solutii echitabile, durabile in timp, intelepte, cu privire la viitoarele lor relatii de familie.
Cel mai important rol pe care il are medierea asupra relatiilor dintre cei doi parinti se refera la urmatoarele dimensiuni: parintii se afla pe o pozitie de colaborare iar nevoile lor se fac auzite fara a fi criticati. Prin insasi procesul de mediere, parintii vor invata noi abilitati de a comunicare si exprimare nevoi, de a rezolva probleme (Kelly, 2002) de a-si seta noi reguli si limite in privinta relatiei cu copilul si a intimitatii lor separate (Haine et al., 2003). Parintii raman concentrati pe mentinerea unei studiului arata asocierea pozitiva intre calitatea relatiilor dintre cei doi parinti si ajustarea copiilor postdivort, urmarind efectul pozitiv pe termen lung al medierii in ceea ce priveste ariile importante in cresterea si educarea copiilor: disciplina, educatie sociala si morala, celebrarea evenimentelor speciale pentru copii, vacantele, activitatile extrascolare si stabilitati, a unei rutine zilnice cu masuri de disciplina consistente si consecvente (Haine, Sandler, Wolchik, Tein & Dawson-McClure, 2003).
Prin mediere se face diferenta intre oameni si problemele lor iar parintii in negociere au in vedere interesul superior al copilului. Astfel, se reduce distresul emotional al divortului si implicit si cel al copiilor, acestia isi mentin increderea in parinti, iar separarea nu este resimtita atat de acut, ca o amenintare la siguranta si securitatea lor. Prin mediere, parintii pot controla viitorul lor si al copiilor lor, se redefinesc relatiile de familie intr-o noua structura iar la nivel psihologic, medierea reprezinta o modalitate de ajustare a parintilor in privinta acceptarii separarii.

In acest sens, in cadrul procesului de mediere, cooperarea parentala, bazata pe vointa lor comuna de a planifica activitatile copilului si de a stabili un plan parental comun, constituie elementul fundamental cu care parintii vor recadra relatiile lor de familie intr-o noua structura, stabila, predictibila si functionala.

Efectele pozitive ale medierii, pe termen lung asupra calitatii relatiilor dintre membrii familie pot fi evidentiate prin urmatorul exemplu: relatiile parintilor inaintea intrarii in mediere erau deteriorate, nu comunicau in legatura cu problemele importante privind cresterea copiilor, se aflau in perioada de divort cu dosar pe rolul instantei de judecata, copilul mai mare in varsta de 8 ani refuza in mod constant orice contact cu mama sa, refuzul sau avand legatura cu ingrijirea de baza, asistarea la lectii, timp liber. Stilurile parentale erau diferite: unul autoritar al mamei si permisiv al performantele tatalui; regulile de educatie si disciplina erau inconsistente copilului; performantele copilului la scoala erau scazute, tendintele comportamentale erau de izolare si de refuzul interactiunii cu ceilalti copii de varsta sa; problemele emotionale cu care se confrunta copilul erau furie, vinovatie, autoblamare; abilitatile de comunicare erau reduse; al doilea copil in varsta de 3 ani si jumatate manifesta tendinte de atasament anxios fata de mama sa, comportamente de incapatanare, tulburari in alimentatie.

6. Obiectul si efectele medierii in disputarea custodiei copiilor

Avand in vedere criteriile specifice de evaluare a interesului superior al copilului, precum si factorii protectivi care contribuie la ajustarea copiilor postdivort, s-a procedat la urmarirea celor mai importante domenii in cadrul procedurii de mediere.

Aceste domenii au fost:
– Identificarea stresorilor sistemului de familie (divortul, patern-urile disfunctionale de comunicare in cuplu si familia nucleara, lipsa unor reguli consistente si clare, triangularea fetitei in conflictul parintilor, granitele difuze intre familia nucleara si cea extinsa).
– La nivel individual, strategii diferite de reactie la stres (stilul mamei era definit prin agresivitate, nevoia de control, dominanta iar stilul tatalui prin evitarea confruntarii directe).
– Identificarea conflictului de roluri, intimitatea si balanta puterii in cuplu cu scopul de a reducerea intensitatea conflictului dintre cei doi soti.
– Identificarea mesajelor copilului care se afla in spatele acestui comportament opozitional. Distinctia intre prezenta sindromului de alienare si comportament opozitional.
– Identificare prezentei / absentei unor patologii la nivelul personalitatii fiecarui parinte.
– Identificarea factorilor care mentin problema si care sunt resursele fiecarui membru si ale sistemului.
– Ajutarea parintilor de a da o noua structura relatiilor de familiei.
– Inlaturarea copilului din triangulare prin invatarea de catre parinti a unor noi abilitati de a comunica si interactiona.
– Psihoeducatia are rolul sa ajute parintii sa inteleaga situatia si sa-i motiveze in rezolvarea problemei, facand diferenta intre rolul de parinte si cel de sot.

Primul obiectiv este reducerea intensitatii conflictului, un rol facilitator avand intalnirile separate cu fiecare dintre parinti. Al doilea obiectiv important consta in stabilirea unor noi reguli de comunicare in care copilul nu mai este folosit pe post de mesager.

Alti pasi specifici privind tehnicile folosite in trebuie avuti in vedere sunt urmatorii:
– Identificarea si verbalizarea intereselor pe care le au in vederea obtinerii custodiei.
– Clarificarea emotiilor pe care le resimt ca adulti in procesul de separare, reducerea anxietatii mamei, implicarea tatalui.
Ordinea de discutie privind subiectele disputei a stabilit cu prioritate cele mai elementare reguli de comunicare intre cei doi parinti – sa ia decizii simple la inceput (e.g. „cum comunicam”) care sa aiba sanse mari de reusita, fapt care-i motiveaza sa continue negocierea pentru deciziile complexe cum sunt: stabilirea custodiei, programul de vizitare).
– Intalnirile cu familia extinsa sunt importante pentru ca au avut o contributie la intensitatea si nivelul conflictului. Identificarea resurselor sistemului care pot ajuta la reconstruirea relatiilor de familie intr-o alta forma precum si la clarificarea rolurilor.

Cel mai adesea procesul de mediere are consecinte pozitive in urmatoarele domenii:
– Se stabilesc si respectarea unor reguli clare de comunicare intre cei doi parinti;
– Se reconstruiesc legaturilor dintre parinti – copii;
– Se reduc tensiunile dintre parinti. Fiecare a impartasit interesele si dorintele lor privind timpul petrecut impreuna cu copii;
– Se stabileste un plan, denumit „Cum comunicam ?” (e.g. Mama renunta la doica deoarece a inteles de ce este important pentru sotul ei sa-l ridice si pe copilul cel mic de la gradinita – doreste sa arate ca si el este in stare sa aiba grija de copii, sa fie implicat in viata lor);
– Fiecare parinte se angajeaza sa-si respecte sarcinile pe care si le-a asumat;
– Ambii sunt de acord ca ar fi cel mai bine si in interesul tuturor ca mama sa se mute in apartamentul sau.
– Ambii sunt de acord ca minorii trebuie sa stea impreuna si ca au nevoie de stabilitate si ca nu pot fi mutati saptamanal.
– Se stabileste un program privind sarcinile fiecarui parinte pe cate 7 zile iar
– Se identificat pozitiile si interesele lor in obtinerea custodiei copiilor si planul parental aferent acesteia. Pe baza acestora, se identificat optiunile care, s-au discutat pe rand, in modalitatea aleasa de catre cei doi parinti.
– La inceputul fiecarei intalniri se solicita feedback din partea parintilor privind calitatea relatiilor dintre ei precum si a fiecaruia dintre ei cu copiii.

Cele mai importante progrese se inregistreaza in urmatoarele domenii:
– Copiii isi imbunatatesc abilitatile de autonomie personala; intensitatea anxietatii de separare se reduce; relatiile cu fiecare parinte se amelioreaza; (e.g. copilul accepta sa fie ridicat de la scoala de catre mama sa, sa fie ingrijit, hranit si imbracat si sa petreaca timp separat cu aceasta);
– Copiii manifesta mai mult interes in privinta performantelor academice, notele la scoala sunt mai mari, se concentreaza mai usor atat la temele de acasa cat si la activitatile de la scoala; pe plan social, relationeaza mai mult cu colegii, sunt mai activi in grupul scolar;
– Fiecare dintre parinti are un timp personal petrecut cu fiecare copil;
– Copiii se intalnesc zilnic;
– Regulile in familie sunt foarte clare si sunt respectate de toti membrii familiei;
– Parintii si-au insusit noi abilitati de a lua decizii comune in aspectele importante privind cresterea copiilor;
– Copiii nu mai sunt folositi ca intermediari in comunicarea dintre ei, fapt care le confera o siguranta si stabilitate.

7. Acordul de mediere in privinta custodiei copiilor

Structura potentiala a unui acord de mediere trebuie sa contina urmatoareledomenii:
1. Incredintarea minorilor
2. Program vizitare
2.1. In timpul saptamanii
2.2. In week-end
2.3. Noptile
3. Ingrijiri medicale (e.g. cine este medicul pediatru curant al copiilor, ce se intampla in cazul in care copiii sufera de boli cronice)
4. Comentarii, remarci negative (de exemplu ambii se abtin de la subminarea autoritatii parentale)
5. Consistenta regulilor in educarea copiilor (regulile sa fie aceleasi in ambele case, privind cresterea si educarea copiilor in domeniile importante din viata lor)
6. Vacantele
6.1. Concedii: Petrecerea concediilor cu ambii copii impreuna
6.2. Programul copiilor in perioada vacantelor cand ambii parinti lucreaza
6.3. Celebrarea unor evenimente importante
7. Educatia copiilor
8. Luarea deciziilor
8.1. Problemele importante in legatura cu copiii asupra carora decid impreuna
8.1.1. Activitatile si performantele scolare
8.1.2. Activitati extrascolare (excursii, tabere, cursuri, competitii)
8.1.3. Starea lor de sanatate
8.1.4. Grupul de prieteni
8.2. Deciziile in legatura cu problemele curente vor fi luate separat :
8.2.1. Rutina zilnica
8.2.2. Efectuarea temelor
8.2.3. Alimentatie
8.2.4. Cumparaturi (imbracaminte, incaltaminte, rechizite, etc)
8.2.5. Plimbari si activitati cu copiii in timpul liber
8.2.6. Vizite la prieteni, cunostinte, rude
9. Rezolvarea disputelor atunci cand parintii trebuie sa ia decizii impreuna
10. Suportarea cheltuielilor privind pensia alimentara (obligatia de intretinere)
11. Patern-urile de comunicare si schimbul de informatii
12. Ingrijirea copiilor in lipsa parintilor
13. Ocazii si evenimente speciale
14. Activitati extrascolare
15. Transportarea copiilor intre cele doua case
16. Mentinerea contactului cand copiii sunt cu celalalt parinte
17. Mentinerea legaturilor cu membrii familiei extinse
18. Aspecte privind eventuale probleme de comportament sau psihiatrice
19. Religie
20. Abordarea copilului ca individ cu personalitate unica
21. Separarea problemelor de cuplu fata de cele de parinti
22. Cum facem schimbari de rutina
23. Modalitate in care se fac schimbari importante
24. Raportarea eventualelor cazuri de violenta
25. Incurajarea relatiei parinte-copil
26. Modalitatea in care informam copiii in legatura cu acordul nostru.

Camelia-Anca BORLEAN
Mediator autorizat, Psiholog Curtea de Apel Oradea

* multumim ARPCC

 

(Visited 36 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns