Medierea in procesul penal

 

Medierea ca modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor a avut în vedere ca obiect încă de la primele  forme de manifestare şi conflictele de natură penală între persoane.

1.  Dispoziţii speciale în legea medierii

În legea română privind medierea nr. 192/2006, acest domeniu a fost tratat în Capitolul VI Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte, secţiunea a 2-a, în articolele 67-70.

Dispoziţiile legii medierii se aplică în mod corespunzător şi în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. De menţionat că, spre deosebire de alte ţări, în România nici persoana vătămată şi nici făptuitorul nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii, nici măcar ca procedură prealabilă. Din acest motiv, mulţi mediatori şi justiţiabilii sătui de tergiversarea proceselor, au cerut ca să se accepte prevederea în codurile de procedură şi proiectul de modificare a legii 192/2006 ca judecătorii măcar să recomande părţilor medierea, înainte de începerea judecăţii.

Potrivit recentelor modificări aduse art. 6 prin Legea nr. 370/2009 „Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă sa recurga la aceasta cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.”

Spre deosebire de cauzele civile, legea medierii şi cea penală prevede măsura asigurării dreptului fiecărei părţi la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui interpret. De aceea, mediatorii trebuie să arate în procesul-verbal întocmit potrivit legii la închiderea procedurii de mediere, dacă părţile au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui interpret ori, după caz, să menţioneze faptul că au renunţat expres la acestea.

Deasemenea,  în cazul minorilor trebuie asigurate, în mod corespunzător, garanţiile prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului penal, şi în cadrul procedurii de mediere.

În funcţie de momentul apelării la medierii, distingem 3 situaţii:

a) în cazul în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin împăcarea părţilor, persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanta de judecata.

b) în cazul în care procedura de mediere a fost declanşată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfăşurării medierii. Dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.

c) în cazul în care medierea se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere.

Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de legea medierii, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere.

Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea copiei după procesul-verbal de închidere a procedurii de mediere, pe care mediatorul are obligaţia să-l comunice organului judiciar, prin care se constată că părţile nu s-au împăcat, sau, dacă acesta nu se comunică de către mediator, la expirarea termenului de 3 luni.

2. Plângerea prealabilă ca mod special de sesizarea a organelor de cercetare penală

Potrivit art. 279 alin. (1), punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru infracţiunile pe care legea le prevede în acest sens. În aceste situaţii prevăzute de lege declanşarea procesului penal a fost lăsată de legiuitor la iniţiativa persoanei vătămate, ceea ce reprezintă o excepţie de la principiul oficialităţii procesului penal.

Lipsa plângerii prealabile sau neintroducerea acesteia cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege conduce la înlăturarea răspunderii penale.

Codul penal actual prevede că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vatamate în cazul următoarelor infracţiuni: lovirea sau alte violenţe – art. 180; vătămarea corporală – art. 181; vătămarea corporală din culpă – art. 181 alin. (1) si (3); violarea de domiciliu – art. 192 alin (1); violarea secretului corespondenţei – art. 195; divulgarea secretului profesional – art. 196; violul – art. 197 alin. (1); furtul pedepsit la plângerea prealabilă – art. 210; abuzul de încredere – art. 213; gestiunea frauduloasă – art. 214; distrugerea – art. 217 alin. (1); abandonul de familie – art. 305; nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor – art. 307; tulburarea folosinţei locuinţei – art. 320.

Sunt şi situaţii când în unele legi cu dispoziţii penale, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate: de exemplu art. 27 alin (2) si (4) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Pentru toate aceste infracţiuni plângerea prealabila constituie o condiţie de pedepsibilitate.

Sub aspect procesual-penal, sesizarea directă a instanţei de judecată prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu mai poate avea loc, urmare a abrogării art. 279 alin (2) litera „a” prin Legea nr. 356/2006, doar începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale fiind condiţionate de plângerea prealabilă. În aceasta situaţie, plângerea prealabilă constituie şi o condiţie de procedebilitate. De fapt, desfăşurarea procesului penal poate fi influenţata de atitudinea persoanei vătămate nu numai în ceea ce priveşte declanşarea, dar şi continuarea acestuia, deoarece partea vătămată poate să-şi retragă plângerea prealabilă şi chiar să se împace cu inculpatul, de exemplu, ca urmare a apelării la mediere.

3. Titularii plângerii prealabile

Faptul că numai persoana vătămată este titularul plângerii penale rezultă şi din dispoziţiile art. 131 C. pen., potrivit căruia în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămata, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.

Aceste reglementari fac ca dreptul de a introduce plangerea să aibă un caracter personal determinat, exclusiv, indivizibil şi netransmisibil, raportat la caracterul infracţiunilor pentru care Codul penal prevede că este necesara o astfel de plângere.

Totuşi,  legea prevede posibilitatea introducerii plângerii prealabile şi de către alte persoane.

Potrivit art. 284 alin. (2), dacă persoana vătămată este un minor sau un incapabil, plângerea prealabilă va fi introdusă de persoana îndreptăţită a reclama.

Dispoziţiile art. 132 alin. (3) prevăd că reprezentantul legal al persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu poate introduce plângere şi totodată se poate împăca cu inculpatul.

Plângerea prealabilă poate fi formulată şi de reprezentantul legal al persoanei vătămate care potrivit legii pot fi, părinţii, tutorele, curatorul, sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie unul cu caracter special iar procura va fi ataşată la dosar. În cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (5) C. pen.,  acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Nu pot fi titulari ai plangerii prealabile: copilul major pentru părintele său şi un soţ pentru celălalt soţ.

Conform art. 131 alin. (3) C. pen., fapta care a adus o vătămare mai multor persoane va atrage răspunderea penală chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine numai de către una dintre ele. Potrivit alin. (4), fapta atrage răspunderea penala a tuturor participanţilor la săvârşirea unei infracţiuni chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine numai cu privire la unul dintre ei.

Plângerea prealabilă poate fi formulată şi de o persoană juridică ce a suferit o vătămare printr-o infracţiune pentru care legea condiţioneaza punerea în mişcare a acţiunii penale de o astfel de plângere.

Dacă după introducerea plângerii prealabile a intervenit decesul persoanei vătămate, procesul penal va continua întrucât decesul acesteia nu constituie o cauză din cele să conducă la stingerea acţiunii penale.  În situaţia în care plângerea prealabilă a fost formulată de o persoană fără calitate, persoana vătămată şi-o va putea însuşi printr-o declaraţie dacă organelor de cercetare penală sau după caz în faţa instanţei de judecată în termen de doua luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul (art. 284 alin. (1)).

Termenul de introducere a  plângerii prealabile potrivit art. 284 alin. (1) trebuie să fie de două luni, din ziua în care persoana vătămata a ştiut cine este făptuitorul.

Intrucat infracţiunile supuse plângerii prealabile sunt date în competenţa judecătoriei rezultă că plângerea prealabilă se introduce la procurorul sau la organele de cercetare ale poliţiei judiciare, ambele după competenţa teritorială.

Dacă prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate organul de cercetare penală a fost sesizat cu mai multe infracţiuni din care, pentru unele punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă, iar pentru altele nu se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi nu este posibilă disjungerea, într-un astfel caz se va aplica procedura prevăzută de art. 35, care se referă la organul competent să rezolve cauza.

4. Medierea în noul Cod de procedură penală

În această perioadă se află în dezbateri la parlament Noul Cod de procedură penală, care a introdus următoarele referinţe la mediere:

„Art.15. Cazuri care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale

(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

f) a fost retrasă plângerea prealabilă în cazul infracţiunilor pentru care  retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;”

„Art.22. Tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile

(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.”

„Art.79. Drepturile persoanei vătămate

În cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi:

a) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;”

„Art. 81. Drepturile inculpatului

În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:

b) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;”

„Art.109. Modul de ascultare a persoanei vătămate

(2) Persoanei vătămate i se aduc apoi la cunoştinţă următoarele drepturi şi obligaţii:

b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege; (repetare art.79).”

Proiectul noului Cod de procedura penala introduce o procedura speciala nouă, reglementata de art. 468 ce prevede că, în cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord de recunoastere a vinovăţiei. Acordul are ca obiect recunoaşterea faptei şi a încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia. În condiţiile în care acordul, iniţiat de către procuror sau inculpat, a fost avizat de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 471 procurorul informeaza partea civila despre încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi o îndrumă (pe partea vatamata) sa se adreseze instantei civile pentru valorificarea pretentiilor civile. Aceste pretenţii pot fi valorificate prin MEDIERE!

Partea specială, Titlul IV Proceduri Speciale, Capitolul I Acordul de recunoaştere a vinovăţiei

„Art. 480. Soluţionarea acţiunii civile

(1) În cazul în care între părţi s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa ia act de aceasta prin sentinţă”.

Potrivit Legii nr. 370/2009 la articolul 70 din Legea nr. 192/2006  dupa alineatul (4) se introduc doua noi alineate, alineatele (5) si (6), cu urmatorul cuprins:

„(5) Pentru solutionarea cauzelor penale in baza acordului incheiat ca rezultat al medierii, partile sunt obligate sa depuna la organul judiciar forma autentica a acordului sau sa se prezinte in fata organului judiciar pentru a se lua act de vointa acestora.

(6) Dispozitiile art. 61 alin. (2) se aplica in mod corespunzator in cazul in care medierea este recomandata de catre organele judiciare.”

CONCLUZII

1. LA INFRACŢIUNILE SESIZABILE PRIN PLÂNGERE PREALABILĂ PĂRŢILE VOR FI ÎNDRUMATE DE ORGANELE JUDICIARE SAU INSTANŢĂ MAI ÎNTÂI SPRE MEDIERE SAU PĂRŢILE POT SOLICITA MEDIEREA DIN PROPRIE INIŢIATIVĂ!

2. De asemenea, SE POATE APELA LA MEDIERE în toate cazurile de infracţiuni, PENTRU SOLUŢIONAREA LATURII CIVILE DIN DOSARUL PENAL!

3. La medierea conflictelor penale sesizabile la plângerea prealabilă, sunt valabile măsurile speciale de protecţie sau restrictive, precum şi reprezentarea, ca şi în legislaţia procesual penală aferentă.

4. Odată cu introducerea procedurii acordului de recunoaştere a vinovăţiei,  după ce făptuitorul (suspectul) are posibilitatea să-şi negocieze cuantumul pedepsei şi modul de executare al pedepsei există un câmp larg de mediere asupra laturii civile a procesului penal.

 

Mai multe despre procedura medierii la adresa: http://mediatorbucurestimustateanu.ro/

(Visited 15 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns