Medierea obligatorie în cazurile de malpraxis

 

Procedura de mediere devine obligatorie în cazurile de malpraxis începând cu data de 1 februarie 2013. Până acum, legea permitea ca partea care se considera prejudiciată să se poată adresa direct instanţei.

Ordonanţa de urgenţă nr. 90 din 12 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, şi pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012, a prorogat intrarea în vigoare a obligativităţii procedurii de mediere în cazurile de malpraxis începând cu data de 1 februarie 2013. Astfel, confom legii medierii, aceasta este obligatorie în domeniul răspunderii profesionale, respectiv în cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu va fi prevăzută o altă procedură.

Medierea

Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.

În situaţia în care nu se va pune în aplicare procedura medierii în caz de malpraxis şi se va introduce direct cerere de chemare în judecată la instanţă, aceasta va respinge cererea ca inadmisibilă, considerându-se un caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea. Dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr‑un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei sau nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei.

Medierea poate avea loc între două sau mai multe părţi, mediatorul având obligaţia să le dea orice explicaţii acestora cu privire la activitatea de mediere pentru înţelegerea scopului, limitelor şi efectelor medierii, în special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului. Totodată, mediatorul trebuie să asigure că medierea se realizează cu respectarea libertăţii, demnităţii şi a vieţii private a părţilor şi are îndatorirea să depună toate diligenţele pentru ca părţile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un termen rezonabil.

Medierea se bazează pe cooperarea părţilor şi utilizarea, de către mediator, a unor metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere, care să servească exclusiv intereselor legitime şi obiectivelor urmărite de părţile aflate în conflict.

Părţile aflate în conflict se pot prezenta împreună la mediator. În cazul în care se prezintă numai una dintre părţi, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte părţi invitaţia scrisă, în vederea informării şi acceptării medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile, invitaţia putând a fi transmisă prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului. În cazul imposibilităţii de prezentare a vreuneia dintre părţile convocate, mediatorul poate stabili, la cererea acesteia, o nouă dată în vederea informării şi acceptării medierii. În cazul acceptării medierii, părţile în dispută şi mediatorul vor semna contractul de mediere.

 

Contractul de mediere

Contractul de mediere trebuie să cuprindă, sub sancţiunea anulării, următoarele clauze: identitatea părţilor aflate în conflict sau, după caz, a reprezentanţilor lor; menţionarea tipului sau a obiectului conflictului; declaraţia părţilor că au fost informate de către mediator cu privire la mediere, efectele acesteia şi regulile aplicabile; obligaţia mediatorului de a păstra confidenţialitatea şi decizia părţilor privind păstrarea confidenţialităţii, după caz; angajamentul părţilor aflate în conflict de a respecta regulile aplicabile medierii; obligaţia părţilor aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului şi cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii în interesul părţilor, precum şi modalităţile de avansare şi de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunţare la mediere sau de eşuare a procedurii, precum şi proporţia care va fi suportată de către părţi, ţinându-se cont, dacă este cazul, de situaţia lor socială (dacă nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părţi în mod egal); înţelegerea părţilor privind limba în care urmează să se desfăşoare medierea.

Contractul de mediere se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute. Acesta se semnează de către părţile aflate în conflict şi de mediator şi se întocmeşte în atâtea exemplare originale câţi semnatari sunt.

Părţile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condiţiile stabilite de comun acord. De asemenea, acestea pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziţie, în condiţiile legii.

 

Pentru probleme controversate, se apelează la alţi specialişti

În cazul în care conflictul supus medierii prezintă aspecte dificile sau controversate de natură juridică ori din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul părţilor, poate să solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv. În această situaţie, mediatorul are obigaţia de a evidenţia doar problemele controversate, fără a dezvălui identitatea părţilor.

Procedura de mediere se închide, după caz: prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării conflictului; prin constatarea de către mediator a eşuării medierii sau prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părţi. În ultimele două cazuri, precum şi în cazul în care părţile au încheiat numai o înţelegere parţială, orice parte se poate adresa instanţei judecătoreşti sau arbitrale competente.

Părţile acordului de mediere se pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor. Competenţa aparţine fie judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, oricare dintre părţi, fie judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanţa încuviinţează înţelegerea părţilor se dă în camera de consiliu şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii.

Astfel, medierea reprezintă o soluţie mai simplă şi mai diplomatică decât recurgerea la judecată. Totodată, procedura are o durată mult mai redusă şi, spre deosebire de conciliere sau arbitraj, avantajul medierii constă în lipsa oricărui risc al părţilor implicate. N

 

Medierea este o soluţie mai simplă şi mai diplomatică decât recurgerea la judecată. Are o durată mult mai redusă şi, spre deosebire de conciliere sau arbitraj, nu există niciun risc pentru părţile implicate.

(Visited 53 times, 2 visits today)
 

Lasă un răspuns