Medierea obligatorie ?

 

Persoanele fizice si juridice care au intentia sa se adreseze instantelor (justitiabilii) intr-un litigiu comercial sau de alta natura sunt obligate, de la 1 octombrie, sa participe la sedinte de informare privind medierea conflictului, in urma intrarii in vigoare a unui nou set din modificari aduse Legii 192/2006 privind medierea.  Alina Gorghiu Litigiile aflate deja pe rolul instantelor intra si ele sub incidenta noilor reglementari a legii medierii – avantajul rezolvarii conflictului prin mediere, in acest caz, fiind acela ca taxa de timbru se restituie in cele mai multe dintre cazuri.  “Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie ci­vila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de prezenta lege“, arata noua lege.  Din ianuarie 2013 legea devine si mai “restrictiva”, in sensul ca nu te mai poti prezenta in fata instantei fara dovada ca ai incercat procedura medierii.  “Inainte de sesizarea instantei de judecata sau a organului de urmarire penala, partile sau oricare dintre acestea sunt tinute sa incerce solutionarea conflictului prin mediere, sub sanctiunea prematuritatii introducerii cererii de chemare in judecata sau a plangerii penale”, se prevede in art. 43 al Legii 115/9 iulie 2012 pentru modificarea si completarea Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.  Articolul 43 intra in vigoare la 6 luni de la publicarea legii in Monitorul Oficial (adica la 9 ianuarie 2013 – n.n.)  Purtatorul de cuvant al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Monica Prejmereanu identifica avantajele pentru zona de business ale noilor reglementari: litigiile legate de plati, de datorii, de credite, de reeasalonari pot fi rezolvate mai rapid pe calea medierii pentru ca medierea presupune o mai mare cele­ritate (rapiditate) decat un proces pe rolul instantelor. Si mai exista un avantaj major, arata ea: “Procedura medierii nu este publica. Nu esti pus la avizier, nu afla toata lumea despre tine ca ai o problema, daca o ai. Astfel, imaginea ta de om de business este protejata”.  La acelasi lucru se refera si deputatul Alina Gorghiu, unul dintre autorii amen­damentelor aduse legii medierii (de­venita Legea 115/2012) si unul dintre initiatorii legii: “Prin modificarile aduse de Legea 115/2012, mediul de afaceri se va fami­liariza cu medierea, ca alternativa viabila la instantele de judecata. Cele mai im­por­tante avantaje ale medierii pentru mediul de afaceri sunt confidentialitatea, men­tinerea relatiilor de afaceri dintre par­teneri, costuri reduse si timpul redus de solutionare a conflictelor de afaceri. Mediul de afaceri va beneficia de asemenea indirect de avantajele aduse de noua lege, deoarece Legea 115/2012 obliga Consiliul de mediere sa adopte un statut al profesiei de mediator, ducand astfel la profesionalizarea corpului mediatorilor.”

(Visited 10 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns