Medierea pe înțelesul tuturor

 

Motto: Amintiti-va ca suntem unici, iar asta nu ne face diferiti, ci speciali.

In perioada de pregatire initiala pentru profesia de mediator, pentru mine, medierea a fost o revelatie pe care am avut-o, recunosc, spre sfarsitul perioadei de pregatire. Ulterior, am aflat ca medierea este inteleasa cel mai greu de pe persoanele cu studii juridice.

Dar nu numai juristii au o problema in a intelege libertatea individului oferita de mediere, ci fiecare dintre noi. Traim o lume o a retetelor, a regulilor, a sabloanelor. Nu mai putem calatori fara harti, nu mai putem fi umani fara un ghid de bune maniere, nu mai putem fi frumosi fara sa respectam o moda, nu mai putem convietui fara justitie. Presa nu mai relateaza evenimente, ci ofera verdicte, prestatorul de servicii nu mai ofera optiuni, ci recomandari, iar libertatea de alege este inlocuita cu sabloanele rigide in care am ajuns sa traim. Mai nou, psihologii au stabilit un set de legi, de reguli pentru fericire. Daca ne gandim permanent la ceea ce recomanda ei si zambim tampi toata ziua, daca iubim orice rautate si nu avem nimic de reprosat nicicui, fericirea apare instant, pentru ca fericirea nu este oferita de libertatea de a alege, ci de spalarea pe creier oferita de reguli, de sabloane, de legi, spun ei.

Societatea, in general, Facultatea de Drept, in special, ne invata ca judecatorul imparte dreptatea in baza unor norme juridice. Si toti acceptam acest lucru fara sa ne intrebam cum poate un om sa astepte dreptatea de la un necunoscut, fara sa vada ca judecatorul imparte justitie, adica lege, adica norma juridica gandita si votata de niste straini care dorm in Parlament, si nu dreptate. Dreptatea mea este diferita de dreptatea ta sau a celorlalti. Ceea ce scriu acum consider ca este drept. Dar daca veti citi comentariile la acest articol veti vedea ca pentru alti colegi dreptatea este cu totul altceva. Asta nu inseamna ca eu sau ei detinem dreptatea. Amintiti-va ca suntem unici, iar asta nu ne face diferiti, ci speciali.

Sigur ca avem nevoie de norme juridice. Dar fiecare norma juridica ar trebui sa inceapa spunand case aplica atunci cand partile nu au reusit sa se inteleaga nici dupa ce au fost ajutate de o persoana instruita in facilitarea dialogului, asa cum o facea si dreptul roman: „Si membrum rupsit nei cum eo pacit taliod esto, daca cineva rupe altuia un membru si nu s-a impacat cu victima, sa fie supus la pedeapsa talionului.”

Comunicam prin cuvinte numai sapte procente din ceea ce transmitem. Suntem oameni si functionam pe baza de ratiune si emotii. Evoluam de la o zi la alta si odata cu noi se schimba si pretentiile noastre, si supararile, si ideile, si relatiile, si viziunea asupra lucrurilor sau a vietii. Nu suntem toti experti in comunicare si nici in interpretare a comunicarii celorlalti. De aceea, cand apar neintelegeri, disensiuni, certuri, litigii, conflicte, avem nevoie de un mediator. Mediatorul nu ofera solutia ideala asupra problemei, mediatorul deblocheaza dialogul si ne ajuta sa vedem toate optiunile, toate fetele problemei pentru ca la final sa putem decide in cunostinta de cauza. De multe ori, cauza este una emotionala, iar atunci ”cessante causa, cessat effectus, cand inceteaza cauza, inceteaza si efectul. Sa ne gandim numai la dreptul familiei si sa vedem in ce masura sunt rationale si in ce masura emotionale cauzele ce determina actiunea de divort.

V-ar mai putea interesa si:

Impacare, penal, mediere.Medierea in procesul penal

ex: Efecte mediere penala

Sigur ca medierea nu este aplicabila oricarei situatii. Amintiti-va ca suntem unici, iar asta nu ne face diferiti, ci speciali. Uncitatea unora se manifesta prin dorinta sau necesitatea de a renunta la dreptul de a decide pentru ca un tert investit cu functia de judecator sa decida pentru ei.Iustum est bellum quibus necessarium, et pia arma ubi nulla nisi in armis spes est, razboiul este drept pentru aceia pentru care este necesar, iar armele sunt legitime acolo unde nu mai exista speranta decat in ele.

Tot mai des se discuta despre necesitatea studiilor juridice de lunga durata pentru profesionistii in mediere. Eu cred ca mediatorii au nevoie chiar de mai mult de atat, de studii in folosofie, contabilitate si fizica cuantica. Dincolo de gluma mea inocenta, este limpede ca o cultura mai bogata genereaza un mediator mai bun decat unul mai modest in cunoastere. Dar impunerea studiilor juridice actuale ca norma pentru a putea profesa medierea este condamnarea profesiei la pieire. Nu putem impune unui mediator sa aiba pregatirea necesara unui avocat sau judecator, pentru ca la final va deveni un avocat sau un judecator, si nu un mediator. In plus, doar studiile nu te fac un bun profesionist, la fel cum barba non facit philosophum. Daca avem bune intentii, putem contribui la o programa academica care sa contina atat necesarul cunostintelor juridice, cat si a celorlalte cunostinte necesare obtinerii unor profesionisti competenti in materie de mediere.

In plus, iurisprudentia est divinarum arque humanarum rerum notitia iusti atque iniusti scientia, stiinta dreptului este cunoasterea lucrurilor divine si umane,stiinta de a deosebi ceea ce este drept de ceea ce este nedrept. Iar ceea ce este drept, nedrept, sfant sau uman pentru fiecare in parte nu pot decide eu, ci fiecare pentru el insusi. Iarscire leges non est verba legum tenere, sed vim ac potestatem, a cunoaste legile nu inseamna a retine cuvintele legii, ci forta si puterea lor.

In aceste conditii, se naste intrebarea, ce este medierea mai exact? Cu se ocupa, de fapt, mediatorul?

Mediatorul nu judeca, nu ofera consultanta, nu reprezinta, nu cauta dreptatea in lege, nu tine partea, nu face justitie, si atunci pentru ce il platim pe mediator?

Mediatorul este un tert impartial neimplicat in litigiu. In lipsa informatiilor si a exeperientelor ce au generat litigiul, mediatorul adreseaza partilor intrebari pentru a putea intelege cauzele ce au adus partile in starea de conflict. Secretul sta in intrebarea potrivita, pe care mediatorul stie sa o adreseze de fiecare data, intrebare potrivita care scoate la lumina raspunsul potrivit. Impreuna cu mediatorul si partile ajung sa inteleaga pe deplin situatia si in acelasi timp sa se integeleaga fiecare pe celalalt. Odata obtinuta intelegerea, nu mai exista conflict. Iar intelegerea perspectivei celuilalt presupune si intelegerea cauzelor ce au stat la baza faptelor sau a cuvintelor ce au generat conflictul. Fiecare primeste ceea ce are nevoie, fiecare isi recunoaste contibutia la situatia neplacuta, fiecare face demersuri pentru a iesi din starea de conflict, toata lumea castiga!

Romanul este conflictual, veti spune, iar ideea mediatorului care stinge conflictul pe baza intereselor partilor este o utopie!

Asa am crezut si pana in 2011, cand desfacerea casatoriei se putea face doar din culpa exclusiva a paratului. Iar odata ce legiuitorul a permis explicit divortul pe cale amiabila, oamenii au dovedit ca nu sunt chiar atat de conflictuali pe cat ne dorim noi.

Pe de alta parte, este adevarat ca medierea are un start greu in Romania poate si pentru ca nu se doreste ca ea sa existe si sa umbreasca activitatea unor importanti. Dar numarul de dosare solutionate prin mediere este ingrijorator de mare pentru cei hotarati sa puna piedici acestei profesii. Cresterea, chiar daca lenta, este una solida, iar un cetatean care a simtit gustul medierii nu va mai calca niciodata de buna voie in instante.

Amintiti-va ca suntem unici, iar asta nu ne face diferiti, ci speciali.

V-ar mai putea interesa si:

Impacarea cu infractorul la mediator

Mediere in procese penale

Speciali fiind, avem nevoie de solutii speciale, personalizate, pentru fiecare individ, pentru fiecare conflict, ceea ce justitia clasica nu poate sa ne ofere. Ceea ce nu ni se spune este ca iura non in singulas personas, sed generaliter constituuntur, normele de drept nu se constituie in vederea unei singure persoane, ci in mod general.

Unul dintre avocatii celebri din Bucuresti, un om in fata caruia ma inclin pentru cultura uriasa care il defineste, avea obiceiul de a mentie o dialectica permanenta cu mine pe tema utilitatii medierii. Cat timp informarea despre avantajele medierii a fost obligatorie, am colaborat, fiind si buni prieteni, dar dupa aceea nu mi-a mai trimis niciun client, cu o exceptie. Cand sora lui a divortat, si-a dorit pentru ea un divort civilizat fara scandalul si expunerea din instanta si de aceea m-a rugat sa o ajut! Nu mai putea avea un dialog constructiv cu fostul sot pentru a merge la notariat. Dupa ce am semnat un acord de mediere cu privire la conditiile desfacerii casatoriei, termenii dialecticii au suferit o transformare. Apoi colaborarea noastra s-a reluat, timid, pentru dosare in care doar medierea poate oferi solutia, cum este cazul medierii in dosarele penale, dar esential este ca oamenii inteleg medierea in special atunci cand beneficiaza de avantajele pe care acestea le ofera, indiferent de studii, pregatire sau experienta juridica.

De regula, judecam ceea ce nu putem intelege. Iar daca vreti exemple de oameni care nu inteleg si judeca, va invit sa cititi comentariile care vor fi adaugate la acest articol sau la celelalte texte pe care le-am publicat pe acest portal.

Mediator Petru Mustateanu

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti –0768.511.900

(Visited 235 times, 1 visits today)