Mediu de afaceri sanatos prin mediere

 

În România, procesele, inclusiv litigiile comerciale, pot dura si ani de zile, daca în 2007 stocul dosarelor pe rolul instantelor era de 1,5 milioane, în 2011 el a ajuns la 2,37 milioane.

Prin modificarile aduse de Legea 115/2012, mediul de afaceri se va familiariza cu medierea, ca alternativa viabila la instantele de judecata.
Cele mai importante avantaje ale medierii pentru mediul de afaceri sunt:
–    confidentialitatea,
–    mentinerea relatiilor de afaceri dintre parteneri
–    costuri reduse
–    timpul redus de solutionare a conflictelor de afaceri.

Litigiile aflate deja pe rolul instantelor intra si ele sub incidenta noilor reglementari a legii medierii – avantajul rezolvarii conflictului prin mediere, în acest caz, fiind acela ca taxa de timbru se restituie în cele mai multe dintre cazuri.

Noile modificari la Legea medierii impun celor care recurg la justitie sa apeleze mai intai la un mediator, regula valabila si in cazul litigiilor dintre banci si clientii acestora, cât si pentru disputele comerciale. Nu vom mai merge în justitie fara sa îi prezentam judecatorului dovada ca am încercat sa rezolvam conflictul pe cale amiabila, adica prin MEDIERE.

Persoanele fizice si juridice care au intentia sa se adreseze instantelor (justitiabilii) într-un litigiu comercial sau de alta natura sunt obligate, de la 1 octombrie, sa participe la sedinte de informare privind medierea conflictului:
Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces în fata instantelor competente, în vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor în materie civila, de familie, în materie penala, precum si în alte materii, în conditiile prevazute de prezenta lege“,  se prevede în art. 43 al Legii 115.

Începând cu 9 ianuarie 2013, justitiabilii, odata cu introducerea unei cereri în instanta, sunt obligati sa faca dovada faptului ca au încercat sa-si rezolve disputa prin mediere sau macar sa faca dovada ca au luat la cunostinta si sunt informati în legatura cu avantajele acestui mod de solutionare a conflictului.
Înainte de sesizarea instantei de judecata sau a organului de urmarire penala, partile sau oricare dintre acestea sunt tinute sa încerce solutionarea conflictului prin mediere, sub sanctiunea prematuritatii introducerii cererii de chemare în judecata sau a plângerii penale”, se prevede în art. 60 al Legii 115.

Un mediu de afaceri sanatos va fi acela în care partile, începând de la banci si pâna la ultimul întreprinzator privat înteleg ca viitorul  afacerii lor este atunci când singure îsi stabilesc “adevarul si coordonatele de colaborare “, conflictele fiind rezolvate  prin MEDIERE.

Dan Cioran, mediator

(Visited 34 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR – Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: -Tel: 0768511900

Telefon:
+4.0768.511.900
E-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

ABONEAZA-TE !
Powered by
Easy Automatic Newsletter Lite v2.7.2
Mediere in Bucuresti

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI
Popular Posts

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.