Noile reguli din Legea medierii. De cand se vor aplica?

 

Din 2013, justitiabilii vor fi obligati sa participe la o sedinta de informare privind medierea, ca procedura prealabila instantei de judecata. Conform legii, prevederea urma sa se aplice din 9 ianuarie, insa acest termen a fost amanat printr-o ordonanta de urgenta aprobata recent de Guvern.

Legea nr. 115/2012, in vigoare din vara acestui an, a modificat Legea medierii, instituind, printre altele, obligatia de a participa la o sedinta de informare privind medierea, ca procedura prealabila instantei de judecata.

Concret, in actul normativ se arata, la art. 601, ca „in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii”. Prevederea urma sa intre in vigoare in 6 luni de la publicarea Legii nr. 115/2012 in Monitorul Oficial (9 iulie, n.red.), adica in 9 ianuarie 2013.

Totusi, Guvernul a amanat acest termen, printr-o ordonanta de urgenta adoptata in sedinta din 12 decembrie, care stabileste ca noile reglementari NU se mai aplica din 9 ianuarie, asa cum era prevazut initial, ci incepand cu 1 februarie 2013. Acest lucru inseamna ca, incepand cu data de 1 februarie, cei care vor sa inceapa un proces sunt obligati sa participe la sedinta de informare, in caz contrar cererea lor de chemare in judecata fiind respinsa. „Sanctiunea pentru introducerea cererii de chemare in judecata fara participarea anterioara la sedinta de informare privind avantajele medierii este inadmisibilitatea„, puncteaza Executivul pe site-ul propriu.

Pe de alta parte insa, actul normativ adoptat miercuri prevede ca pentru litigiile declansate anterior datei de 1 februarie 2013, precum si pentru celelalte categorii de litigii care pot face obiectul medierii, sanctiunea neprezentarii la sedinta de informare nu va fi inadmisibilitatea, ci amenda.

Atentie! In Legea nr. 115/2012 se precizeaza ca dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii intr-o anumita materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.

Se ingradeste, in vreun fel, accesul la justitie?

„Medierea este, in continuare, o procedura prealabila, ce poate fi incadrata in aceeasi categorie cu procedura concilierii directe sau cu plangerea prealabila din contenciosul administrativ”, a declarat Madalina Grigoras, Avocat, Tuca Zbarcea & Asociatii, la solicitarea AvocatNet.ro.

Totodata, reprezentantul Tuca Zbarcea si Asociatii opineaza ca dorinta legiuitorului este, probabil, aceea de a ajuta partile dintr-un eventual litigiu, ce este pe cale de a se declansa, sa incerce o impacare, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate. „Impunerea acestei proceduri ca obligatorii se explica prin prisma faptului ca, in general, convocarea la mediere era ignorata in practica”, continua sa explice Grigoras.

Mai mult decat atat, avocatul este de parere ca nu poate fi vorba de o ingradire la liberul acces la justitie, din moment ce se impune doar participarea la sedinta de informare. „Din punctul nostru de vedere, obligativitatea participarii la sedinta de informare privind medierea, nu ar duce, literalmente, la ingradirea liberului acces al cetatenilor la justitie”, mentioneaza Madalina Grigoras. Practic, conform declaratiilor avocatului, partile vor fi, in continuare, libere sa aleaga daca, dupa aceasta sedinta, vor opta pentru procedura medierii sau se vor adresa instantelor de judecata pentru a-si rezolva conflictul.

Ce presupune sedinta de informare si in ce cazuri va fi obligatorie?

In sedinta de informare privind medierea, mediatorul explica partilor scopul, limitele si efectele medierii, precum si avantajele acestei proceduri. Sedinta de informare este gratuita, dupa cum se precizeaza si in Legea medierii: „Pentru activitatea de informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii si avantajele acesteia, indeplinita potrivit legii anterior incheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”. Potrivit normelor legale, partile aflate in conflict se pot prezenta impreuna la mediator.

Incepand din 1 februarie 2013, procedura prealabila instantei de judecata va fi obligatorie:

  • in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
  • in materia dreptului familiei (neintelegerile care tin de continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor sau orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii);
  • in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
  • in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
  • in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
  • in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;
  • in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.
(Visited 54 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns