Nu aduce anul ce aduce medierea

 

Medierea – un cuvânt atât de des uzitat în ultimii doi ani – capătă sens în 2013. Pentru că de la 15 februarie 2013 devine obligatorie. Asta înseamnă că fiecare persoană înainte de a ajunge în sala de judecată trebuie să treacă prin procesul de mediere. Celor care ajung la instanţă şi nu fac dovada că au încercat medierea li se vor restitui dosarele pentru că nu au îndeplinit pasul precedent. Celor care fac plângere la poliţie li se va recomanda medierea înainte de a ajunge în instanţă. O perioadă de acomodare – atât pentru reprezentanţii justiţiei, cât şi pentru oamenii de rând – este timpul care s-a scurs de la 1 octombrie 2012, când medierea a intrat, efectiv, în practică.

Conform legii, dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediator. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei.
Iar instanţa va respinge, de la 1 august 2013, cererea de chemare în judecată chiar şi după declanşarea procesului. În cazuri penale, şedinţele de informare despre mediere vor avea loc din momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.

De ce să alegi medierea? Demersul oferă părţilor direct implicate beneficii cât se poate de concrete. De pildă, fixarea datei şi a orei la care are loc şedinţa de mediere este stabilită de părţi în funcţie de agenda acestora spre deosebire de instanţă, unde termenele de judecată sunt impuse şi nu ţin cont de programul părţilor. Ba chiar şedinţa de mediere poate fi reprogramată în cazul în care părţile solicită acest lucru.

În plus, nu există o limită de timp pentru şedinţa de mediere; majoritatea demersurilor de acest fel se finalizează după o singură întâlnire, iar durata concretă oscilează între câteva zeci de minute şi câteva ore. Sunt şi cazuri în care medierile se pot încheia cu înţelegeri parţiale, situaţie în care este posibilă programarea unei alte şedinţe de mediere, la o dată ulterioară. Pe de altă parte, părţile pot alege mediatorul, de comun acord, facilitate care nu există în faţa instanţei de judecată. Or, alegerea mediatorului de către părţi măreşte încrederea acestora în obţinerea rezultatului dorit.

Un prim pas spre soluţionarea conflictului este prezenţa părţilor la mediator, însă prezenţa nu este obligatorie. O altă diferenţă între mediere şi un proces este chiar locul în care se desfăşoară fiecare dintre ele. Sala în care are loc şedinţa de mediere şi sala în care se desfăşoară un proces au puţine lucruri în comun: problemele părţilor nu ajung la urechile altor persoane întrucât medierea este confidenţială. În sala de judecată domneşte formalismul, trebuie respectate anumite reguli procedurale stricte, se ia cuvântul într-o anumită ordine. În schimb, la mediere se pune accent pe voinţa şi interesul părţilor, un exemplu fiind faptul că la astfel de discuţii pot participa doar reclamantul, reclamatul şi persoanele agreate de acestea.

În cadrul unui proces, soluţia este impusă părţilor de un judecător, dar mediatorul nu poate să impună nimic, iar cei implicaţi pot decide dacă şi în ce condiţii este avantajoasă pentru ei o soluţie amiabilă.Una peste alta, medierea este mult mai elegantă decât clasicul proces, motiv pentru care este preferată în mod covârşitor de occidentali. Satisfacţia părţilor, când se ajunge la o înţelegere, este cu atât mai mare cu cât se datorează voinţei şi implicării lor.

Prin mediere se sting conflicte existente, dar în acelaşi timp se şi preîntâmpină apariţia altor neînţelegeri. La finalul medierii, părţile îşi strâng mâna şi pleacă cu mai puţine probleme decât aveau anterior. Diferenţa principală faţă de clasicul proces este că pe tot parcursul medierii cei implicaţi comunică. La finalul unui proces, comunicarea dintre părţi dispare, fiind înlocuită de o stare conflictuală şi mai accentuată. În instanţă există învinşi şi învingători.

Mediatorul nu judecă părţile şi nu dă verdicte. Menirea lui este să uşureze dialogul dintre părţi, pentru a generea opţiuni care să soluţioneze divergenţele.Chiar şi apeland la mediere, părţile nu renunţă la justiţia clasică. Dacă nu reuşesc să-şi soluţioneze prin mediere conflictul, au posibilitatea să se adreseze instanţei de judecată. Mai mult, acest demers pune în prim-plan interesele părţilor aflate în conflict, dând posibilitatea celor implicaţi să-şi spună povestea şi să înţeleagă că ei au puterea de a crea o soluţie, de a rezolva situaţia.

Procesul de mediere în sine este non-adversarial şi plin de respect, iar un mediator experimentat ştie cum să menţină comunicarea dintre părţi pe drumul cel bun. Astfel, între beneficiile medierii se numără şi faptul că adeseori sunt păstrate relaţiile de afaceri, familiale, de vecinătate, sau rămân cel puţin amiabile. La fel de important poate fi şi faptul că în urma acestui demers reputaţia în afaceri nu este afectată, disputa nu mai iroseşte din timpul şi energia omului de afaceri, iar părţile implicate într-o dispută sunt chiar ele cele care făuresc soluţia.

DANA LUTU (MEDIATOR)

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

(Visited 6 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns