Press "Enter" to skip to content

O adolescentă violată s-a împăcat cu agresorul la mediator

M P 0

Localnicii sunt şocaţi de nebunia pe care a făcut-o băiatului primarului din localitatea Găgeşti, judeţul Vaslui. Tânărul a luat cu forţa o fată de 15 ani, a dus-o în pădure unde a violat-o. A chemat în ajutor şi pe vărul lui. În ziua când trebuia reţinuţi, fata şi-a schimbat declaraţia.
Fiul unui primar din judeţul Vaslui, de 21 de ani, a fost reţinut 24 de ore sub acuzaţiile de viol şi lipsire de libertate, după ce ar fi legat o fată de 15 ani de un copac, iar apoi ar fi abuzat-o sexual.

Fata, din localitatea Giurcani, a spus familiei că a fost legată cu sfoară, apoi violată, scrie Mediafax. Întâmplarea s-a petrecut în noaptea de 3 spre 4 mai. Potrivit declaraţiilor adolescentei, tânărul de 21 de ani a urcat-o în maşină cu forţa, a fost dusă în satul Peicani, la o petrecere. La un moment dat, băiatul primarului şi-a sunat un verişor căruia i-a cerut să îi aducă sfoară. „După ce a primit sfoara solicitată, tânărul ar fi mers împreună cu minora de 15 ani într-o pădurice de salcâmi din apropierea satului, unde ar fi legat-o de un copac, apoi ar fi obligat-o să întreţină relaţii sexuale. De partea cealaltă, tânărul recunoaşte că a întreţinut relaţii sexuale cu fata, însă susţine că nu ar fi constrâns-o cu nimic, ci că ar fi făcut-o cu acordul minorei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub, citată de Mediafax. Legiştii au constatat că fata avea leziuni pe corp, aşa că fiul primarului din Găgeşti s-a ales cu dosar penal pentru viol şi lipsire de libertate, în timp ce verişorul acestuia va fi cercetat pentru tentativă de viol. Cei doi tineri, Mihai (21 ani) şi Laurenţiu Stupu (19 ani), au primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore din partea poliţiştilor, însă când au fost duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi au fost eliberaţi pentru că minora şi-a schimbat declaraţia, scrie vrn.ro. Acelaşi surse spun că avocaţii primarului Costică Stupu a cerut medierea părţilor, procedură conformă Noului Cod penal, ceea ce a permis eliberarea celor doi acuzaţi. În plus, fata are zero zile de îngrijire medicalã, neavând leziuni care să impună spitalizarea, iar victima şi-a schimbat declaraţia. Presa locală scrie că Mihai Stupu a mai fost cercetat pentru comiterea unui furt calificat, în septembrie 2013, dar nu a primit nici o pedeapsă până acum.
Ioana Nedelcu, A.M.PRESS

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acest site .

Mediator Petru Mustateanu- Bucuresti 2014

(Visited 261 times, 1 visits today)

Comments are closed.