O parte din turbulențele înregistrate anul trecut în mediere nu trebuiau să se întâmple”

 

Interviu cu Mihai Munteanu, mediator și președintele Human Toolkit

 

2013, un an agitat pentru mediere. Cum l-ați văzut dumneavoastră?

A fost un an agitat. Ca și 2012 sau 2011 sau 2010. Fiind o profesie la început de drum, e normal să existe această agitație. În continuare foarte puțină lume știe despre mediere, în continuare există reprezentanți din alte profesii liberale care mai au de învățat despre mediere și, în tot acest context, agitația remarcată e firească. Este adevărat că o parte din turbulențele înregistrate anul trecut în mediere nu trebuiau să se întâmple și aici mă refer strict la modificarea legislativă prin care altor profesii li s-a dat responsabilitatea și autoritatea de a face informarea prealabilă. Acest lucru nu trebuia să se întâmple. Era responsabilitatea Consiliului de Mediere, a celor 9 membri și chiar a celor 3 supleanți să știm de acest lucru. Era responsabilitatea noastră să avem în permanență un om în Parlament, care să știe ce se întâmplă. Restul sunt lucruri firești pentru o profesie aflată în acest punct.

Calitatea pregătirii mediatorului este mai importantă acum decât promovarea profesiei?

În mediere este ca într-un business. Pot să promovez profesia, lumea să se îndrepte către mediatori și, odată ajunși într-un birou, să întâlnească un neprofesionist. Dacă alegem cealaltă cale, insistăm pe profesionalizarea mediatorilor, avem oameni foarte bine formați, dar cine știe de existența lor? Ambele direcții rămân importante în 2014 și merg mână în mână. Avem la acest moment un corp profesional optim, cel puțin din punct de vedere numeric. Din perspectiva mea, chiar ar mai fi nevoie de mediatori și nu mă refer la cei aproximativ 9.300 de pe Tablou, ci la mediatori care să practice în fiecare zi. Este adevărat că vor începe să facă asta abia când vor vedea și beneficii care să le asigure un anume confort material. Cu aproximativ 200 de mediatori pe județ, avem un punct de plecare bun, dar sunt județe unde, deși au fost mediatori formați, nu s-au autorizat. Dacă vorbim de promovarea profesiei, cred că am trecut de momentul pliantelor împărțite pe stradă. Avem nevoie de promovare făcută într-un mod profesionist, de către profesioniști. Până la acest moment, Consiliul de Mediere a făcut ce a putut să facă. Este momentul să meargă către un ajutor profesionist în acțiunile de promovare a profesiei.

Cum își gestionează și își construiesc mediatorii brandul?

Și eu și ceilalți mediatori am învățat că principala calitate a noastră trebuie să fie un comportament modest. De aici trebuie să începem, fiecare dintre noi. Avem tendința, firească la început, să credem că le știm pe toate. Sunt puțini mediatorii care sunt în această profesie de ani de zile și care au văzut-o de unde a plecat și unde este acum. Poate tocmai de aceea, trebuie să vorbim întâi despre profesie și abia apoi despre noi. În cazul avocaților sau al notarilor, profesia este cunoscută de marea majoritate a oamenilor. Daca 20% din populația acestei țări ar cunoaște ce este medierea și ce servicii oferă, am fi fericiți. Încă suntem sub acest procent. Rămânând la partea de promovare, dincolo de site-uri dedicate medierii, este indicat să apărem și pe alte site-uri. Altfel, ne citim între noi și ne facem imagine între noi.

Atenția mediatorilor în 2014 rămâne în mare parte pe medierile judiciare sau va crește interesul pentru cele extrajudiciare?

Marea majoritate vor rămâne concentrați pe cazurile venite din instanțe. Eu privesc medierea și ca un business. Când furnizez servicii, îmi caut grupul țintă. Dacă acesta se află în zona medierilor judiciare, atunci mă concentrez pe acel segment. Dacă mă adresez altui grup țintă, mă concentrez pe acea zonă. Oricum zona medierilor judiciare este vastă și poate fi absorbită de cei aproape 10.000 de mediatori. În cealaltă zonă, a managementului conflictelor, un mediator poate să lucreze 8-9 ani cu o singură companie. Observ că în zona medierilor judiciare, cei mai mulți mediatori s-au concentrat în marile orașe și centre economice. O piață extraordinar de mare este însă cea a orașelor mai mici, care au Judecătorii și care abia dacă au un mediator în zonă.

Anul 2014 va sta sub semnul amendamentelor la Legea medierii, aflate încă în Parlament?

Nu-mi place să fac presupuneri, dar cred că aceste amendamente vor pica. Este și mesajul pe care l-am auzit din partea altor profesii liberale la Conferința Națională a Mediatorilor și e normal să se întâmple așa. Se cam termină astfel cu schimbările la nivelul cadrului legislativ care reglementează profesia. Cred că 2014 va fi un an mai liniștit pentru mediatori, care vor avea un nou impuls și acces la o piață mai mare.

Avocații sunt competitori pe piața profesiilor liberale sau parteneri ai mediatorului?

Dacă aș candida la o funcție, aș spune că sunt concurenți, ca să-mi fac puțină campanie. Niciodată nu pot să-i privesc așa. Avocații sunt prietenii mediatorilor. Nu există concurență. Suntem profesioniști, lucrăm pe piața profesiilor liberale, ne ajutăm. Într-o mediere nu sunt eu cel care dă un sfat juridic uneia sau alteia dintre părți. Pentru asta este avocatul prezent la discuții. Președintele Consiliului de Mediere este și avocat, avem membri în Consiliu care au numărul de la mașină cu AVO. Ce-ar trebui, să-i spargem geamurile? Trebuie să înțelegem un lucru – marea majoritate a clienților unui mediator vin din recomandări. Dacă aleg să mă adresez zonei medierilor judiciare, în mod firesc, recomandările ar trebui să vină de la avocați. Pentru că la ei ajunge prima dată partea unui conflict.

Cum evaluați Human Toolkit în 2013, în ceea ce privește formarea de mediatori?

Când am pornit activitatea Human Toolkit, în 2009, împreună cu directorul firmei, Stelian Manolescu, ne-am stabilit un obiectiv: peste 5 ani, dacă cineva intră în în biroul unui mediator și află că s-a format la Human Toolkit, să decidă să rămână la mediere. Este un obiectiv la care lucrăm în continuare. Suntem singurii formatori care avem un sistem de management al calității certificat și asta spune ceva. În 2011 am fost locul I în Top 10.000, din punct de vedere managerial suntem locul 2 în același top, iar în 2014 vrem să ajungem primii. Avem încheiate mai multe parteneriate și, de curând, Camera de Comerț și Industrie Suceava ne-a decernat o Diplomă de Excelență. Avem cei mai buni traineri în mediere din România, oameni care sunt dedicați atât profesiei de mediator, cât și celei de formator, care au investit și continuă să investească în pregătirea lor.

Human Toolkit are și alte activități ce se vor dezvolta sau lansa în 2014?

Compania Human Toolkit este una de consultanță și training. Dincolo de partea de formare de mediatori, avem o divizie de defensive driving, un concept relativ nou în România, care oferă cursuri de conducere defensivă pentru companii. Lucram cu pilotul Alexandru Lascu, care în 2013 a participat la categoria debutanți, în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, cu rezultate bune. Un alt colaborator al acestei școli de pilotaj și defensive driving este Mihai Vasile Poenaru, fost campion național la motocross. Totodata, în primele 6 luni ale acestui an, vom inaugura Fitness Toolkit, o sală de fitness, cu programe dedicate, regim nutrițional și toată gama de activități specifice. Fiecare dintre activitățile Grupului Human Toolkit are propriile resurse, propriile direcții de dezvoltare și oameni dedicați fiecărui proiect.

Sursa:http://www.clubmediatori.ro/2014/01/18/o-parte-din-turbulentele-inregistrate-anul-trecut-mediere-nu-trebuiau-sa-se-intample/?lang=ro

(Visited 12 times, 1 visits today)