Obligativitatea asistentei juridice in recurs prin avocat sau consilier juridic

 

1. In anul 2009 Guvernul a adoptat proiectul de lege privind Codul de procedura civila, pe care l-a trimis Parlamentului, spre dezbatere si adoptare [1].
Recent, Comisia speciala constituita pentru dezbaterea proiectului noului Cod de procedura civila a finalizat dezbaterea acestuia si a numeroaselor amendamente [2]. In prezent, proiectul noului cod se afla pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, care este camera decizionala.

2. In cuprinsul proiectului initial, art. 12 alin. 2 (devenit art. 13 alin. 2 in raportul Comisiei) prevede ca partile au dreptul, in tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, dupa caz, asistate in conditiile legii. In recurs, cererile si concluziile partilor nu pot fi formulate si sustinute decat prin avocat sau, dupa caz, consilier juridic, cu exceptia situatiei in care partea sau mandatarul acesteia, sot ori ruda pana la gradul al doilea inclusiv, este licentiata in drept.
Totodata, art. 473 alin. 1 lit. e si alin. 2 din proiect (devenit art. 480 in raportul Comisiei) impun semnarea cererii de recurs de catre avocatul partii sau, dupa caz, de catre consilierul juridic (ori de catre partea ori mandatarul licentiat in drept, la care se refera art. 12 alin. 2 partea finala), precum si depunerea unei imputerniciri avocatiale ori a delegatiei consilierului juridic, sub sanctiunea nulitatii caii de atac.
Potrivit expunerii de motive [3], regula propusa urmareste instituirea unei discipline procesuale, pentru a evita recursurile formulate abuziv, in scop de sicana sau cu neobservarea cerintelor prevazute de lege; totodata, ea este in concordanta cu noua conceptie asupra recursului, care priveste exclusiv chestiuni de legalitate, in limitele motivelor de casare prevazute de lege.

3. Obligativitatea asistentei juridice sau, dupa caz, a reprezentarii partii prin avocat in fata instantei de recurs a fost contestata de o parte a membrilor Comisiei, care au formulat un amendament de eliminare a acestei dispozitii. Amendamentul a fost respins, proiectul fiind adoptat in forma propusa de comisia de redactare.
Domnul senator Iulian Urban, oponent al acestei solutii promovate de proiect, afirma, nu fara vehementa [4] ca solutia proiectului ar fi neconstitutionala.
Apreciem insa ca aceasta chestiune extrem de importanta necesita o examinare un pic mai atenta, pentru a decela ratiunile solutiei propuse de proiect, solutiile similare adoptate in marea majoritate a statelor membre si  practica Curtii Europene a Drepturilor Omului; pe acest temei se poate formula o apreciere privind constitutionalitatea articolelor mentionate din proiect.

4. Pentru a intelege mai bine sensul acestei dispozitii legale cu caracter de noutate, trebuie amintit ca potrivit art. 470 alin. 3 din proiect, recursul urmareste sa supuna Inaltei Curti de Casatie si Justitie examinarea, in conditiile legii, a conformitatii  hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Din aceasta dispozitie legala, ca si din ansamblul dispozitiilor proiectului cu privire la caile de atac, rezulta o schimbare de paradigma in ce priveste sistemul cailor de atac si rolul recursului.
Aceasta schimbare poate fi sintetizata in felul urmator 
– Impotriva hotararilor judecatoresti date in prima instanta este deschisa calea ordinara de atac a apelului, care a fost practic generalizata. Apelul constituie al doilea grad de jurisdictie in fond, intrucat instanta de apel exercita, in limitele cererii de apel, un control complet al legalitatii si temeiniciei hotararii apelate, avand posibilitatea de a reface sau completa probatoriul administrat de prima instanta (art. 463 alin. 1, art. 466 din proiect).
– Recursul devine cu adevarat o cale extraordinara de atac, care, potrivit art. 470 alin. 3 din proiect, urmareste sa supuna Inaltei Curti de Casatie si Justitie examinarea, in conditiile legii, a conformitatii  hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Aceste reguli simple sunt in consonanta cu majoritatea sistemelor de drept europene.

5. Dintru inceput trebuie precizat ca ”recursul hibrid”, prevazut in prezent de art. 3041 C. pr. civ., nu se mai regaseste in noul Cod de procedura civila. Necesitatea acestui recurs, ca substitut (imperfect) al apelului, a fost generata de suprimarea discutabila a apelului intr-un mare numar de cauze, in reglementarea actuala.
Noul Cod de procedura civila porneste dimpotriva de la premisa corecta ca apelul este calea de atac devolutiva care trebuie sa fie deschisa intotdeauna impotriva hotararilor de prima instanta prin care se solutioneaza fondul cererii, in vreme ce dreptul la recurs poate fi limitat, fie din ratiuni care tin de urgenta ori caracterul sumar al unor proceduri (cum ar fi masurile asiguratorii, ordonanta presedintiala, contestatia la executare, alte cereri in materie de executare silita, procedura aplicabila cererilor cu valoare redusa, in care hotararea primei instante va fi supusa numai apelului), fie din ratiuni care tin de degrevarea instantelor de control judiciar, indeosebi a instantei supreme (cum ar fi litigiile patrimoniale al caror obiect nu depaseste o anumita valoare ori cererile de partaj judiciar).
Asa fiind, recursul devine cu adevarat o cale extraordinara de atac, cu un caracter pronuntat tehnic, fiind posibila doar invocarea motivelor de nelegalitate prevazute de lege (a se vedea art. 475 din proiect; remarcam aici doar ca reglementarea motivelor de casare este mai riguroasa decat cea actuala).

6. Observam asadar ca recursul poate fi exercitat numai dupa ce doua instante de fond (adica prima instanta si cea de apel) au judecat pricina sub toate aspectele, de fapt si de drept. Scopul recursului nu este rejudecarea fondului cauzei, ci de a verifica in ce masura hotararea judecatoreasca pronuntata in ultimul grad de jurisdictie in fond este conforma cu regulile de drept aplicabile.
Aceasta cale de atac este data in competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie [6], care trebuie sa asigure aplicarea corecta a legii de catre toate instantele de pe teritoriul tarii, respectiv unitatea jurisprudentei, ca un corolar necesar al unitatii legislatiei [7]. Consider ca aceasta misiune, intrinseca conceptului de Curte de Casatie, este indeplinita in primul rand prin solutionarea recursului in casatie, si doar in subsidiar si complementar prin celelalte instrumente de unificare a practicii judiciare, prevazute de Titlul al III-lea (”Dispozitii pentru asigurarea unei practici judiciare unitare”) din Cartea a II-a (”Procedura contencioasa”) a proiectului Codului de procedura civila [8]. In doctrina recenta s-a aratat in mod intemeiat ca ”recursul in casatie este arhetipul caii de atac destinate a inlatura incalcarea legii, a desfiinta hotararile nelegale si a asigura unitatea de jurisprudenta” [9]. In tot cazul, datorita caracterului sau rigid si complicat, recursul in interesul legii nu a fost in masura sa suplineasca rolul recursului in casatie in ce priveste asigurarea unitatii jurisprudentei si certitudinea juridica, precum si dezvoltarea dreptului in concordanta cu necesitatile vietii sociale, intotdeauna mai mobile decat legislatia.

7. Trebuie spus ca o cale de atac extraordinara atat de complexa cum este recursul, care poate fi formulat numai pentru motivele de nelegalitate expres prevazute de lege, si care implica dezbateri asupra unor chestiuni juridice de ordin substantial si procedural, nu poate fi exercitata, in conditii rezonabile si cu sanse reale de succes, decat prin intermediul unui specialist cu pregatire juridica [10]. Astfel, se poate intelege mai bine de ce este obligatorie asistenta juridica a partii care doreste sa exercite recursul, respectiv sa se apere impotriva caii de atac declarate de partea adversa.
Legiuitorul este mai onest daca impune in mod explicit partii care nu are ea insasi pregatire juridica obligatia de a formula recursul prin avocat, decat daca ii creeaza iluzia ca ar putea redacta si sustine singura o cerere de recurs cu sanse de succes. In conditiile art. 473 alin. 1 lit. d si alin. 3, art. 476 alin. 2 din proiect, daca motivele invocate nu se incadreaza in motivele de casare prevazute de lege, recursul este nul. Ca atare, o cerere de recurs in care se invoca din eroare netemeinicia hotararii ori ”nelegalitatea” acesteia, fara ca motivul de  casare sa fie dezvoltat in acord cu cerintele legii, este de la inceput sortita esecului. A permite partii sa formuleze singura cererea de recurs, desi aceasta probabil nu va fi in masura sa se conformeze dispozitiilor legii, este o solutie mai degraba cinica, ce nu asigura un acces efectiv la justitie.
Ca urmare, asistenta juridica a partii in recurs este o solutie in interesul partii, asa cum este in interesul partii reglementarea cuprinsa in Codul de procedura penala, care impune asistenta juridica obligatorie in cazul in care pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea pentru care inculpatul a fost trimis in judecata este de 5 ani sau mai mare, ori in cazul in care invinuitul sau inculpatul se afla in anumite situatii speciale, care il fac vulnerabil (bunaoara este minor, militar in termen, ori din alte cauze nu-si poate face singur apararea – a se vedea, pentru detalii, art. 171 C. pr. pen.)
Dupa stiinta noastra, pana in prezent nimeni nu a sustinut (cel putin in Romania) ca asistenta obligatorie prin avocat, chiar impotriva vointei inculpatului, ar constitui o restrangere a dreptului de acces la justitie ori a dreptului la aparare ale acestuia! In realitate, problema este in ce masura partea isi permite un avocat, insa aceasta chestiune, adiacenta obligativitatii propriu-zise a asistentei juridice, poate fi rezolvata foarte usor prin cateva dispozitii legale clare, dupa cum vom incerca sa aratam mai jos.

8. Pe de alta parte,  in conditiile in care se vorbeste insistent (si intemeiat) de necesitatea degrevarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie de numeroasele cauze aflate pe rolul sau, acest scop nu ar trebui realizat prin suprimarea brutala a accesului la instanta suprema, prin eliminarea unor categorii intregi de cauze foarte importante din competenta acesteia (ridicarea constanta si substantiala a pragului valoric a facut ca, practic, Inalta Curte, in materie civila, sa judece preponderent cauze privind Legea nr. 10/2001 si cauze privind proprietatea intelectuala, ceea ce nu poate fi considerat suficient in raport de complexitatea materiei civile), ci, intre altele, prin asigurarea unor dezbateri rationale, in cunostinta de cauza, asupra unor probleme de drept, cu caracter tehnic, ceea ce presupune asistenta juridica a partilor cel putin in fata instantei de recurs. Cel putin in principiu, formularea si sustinerea cererii prin avocat constituie o garantie ca cererea de recurs nu va fi vadit informa, ori in afara motivelor de casare prevazute de lege, si prin aceasta lipsita de sanse de succes.

9. In examinarea acestei chestiuni nu putem face abstractie de un adevar foarte graitor: in marea majoritate a tarilor europene, membre ale Uniunii Europene si parte la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale [11], asistenta avocatiala a partilor este obligatorie cel putin in fata instantei supreme, daca nu chiar, in unele cazuri, si a instantelor de fond.

10. In Germania, art. 78 ZPO (”Zivilprozessordnung” – Codul de procedura civila), in fata tribunalelor (Landgerichte), curtilor de apel (Oberlandesgerichte) si a Curtii Federale de Justitie (Bundesgerichtshof), partile trebuie sa fie asistate de avocati cu dreptul de a pleda in fata instantelor respective. Chiar si in fata judecatoriilor, asistenta avocatiala este obligatorie in majoritatea cauzelor de dreptul familiei. Practic, asistenta avocatiala obligatorie este aproape generalizata.
In doctrina s-a apreciat ca obligativitatea avocatului are ca scop buna desfasurare a proceselor si este totodata in interesul partilor. Scopurile referitoare la procedura sunt, in primul rand, pregatirea si prevenirea proceselor. Prin interventia obligatorie a avocatilor, materia litigioasa este ”filtrata” si pregatita, pentru a fi prezentata instantei intr-o maniera juridica; devine totodata posibila o dezbatere orala efectiva a cauzei, precum si egalitatea sanselor partilor in proces; totodata, dezbaterile se obiectiveaza.
Din perspectiva partilor, prezenta obligatorie a avocatilor are o functie de prevenire si consiliere [12].
In jurisprudenta Tribunalului Constitutional, aceasta dispozitie a fost considerata a fi conforma dreptului constitutional de acces la justitie si de a fi ascultat in fata instantei [13].
Totodata, intr-o hotarare interesanta, pronuntata in materie penala, Tribunalul Constitutional a respins ca vadit nefondata plangerea constitutionala a unui inculpat impotriva asistentei avocatiale obligatorii, aratand ca dispozitiile relevante asigura o procedura echitabila, in concordanta cu cerintele statului de drept, care implica o aparare efectiva si desfasurarea ordonata a procesului penal (Tribunalul Const., al II-lea senat, hotararea din 19.03.1998).
Pentru a asigura accesul liber la justitie al partii care nu-si poate permite ori nu poate gasi un avocat, art. 78b ZPO dispune ca in cazul in care asistenta avocatiala este obligatorie, instanta este obligata sa desemneze un avocat la cererea partii care nu gaseste un avocat, in conditiile in care cererea formulata nu apare ca fiind abuziva ori lipsita de sanse de succes.

11. In Franta, formularea recursului nu poate fi facuta, de regula, decat de catre un avocat admis sa pledeze in fata Curtii de Casatie si a Consiliului de Stat.
Astfel, art. 975 C. pr. civ. dispune ca declaratia de recurs cuprinde, sub pedeapsa de nulitate, numele si semnatura avocatului admis sa pledeze in fata instantei supreme.
Potrivit jurisprudentei Curtii de Casatie, avocatul este liber sa aleaga, in interesul clientului sau, ce motive de casare va sustine, fiind liber sa respinga formularea unei aparari nesustenabile. In acest caz, clientul poate alege alt avocat [14], insa daca in continuare nu gaseste un avocat dispus sa-l reprezinte, presedintele ordinului avocatilor este obligat sa desemneze un avocat, fara puterea de a aprecia sansele de succes al recursului [15].
Codul de procedura civila prevede si o procedura speciala a recursului, in situatiile in care, potrivit unor dispozitii legale speciale, asistenta unui avocat nu este obligatorie; s-a aratat insa ca si in aceste cazuri, pentru a asigura eficacitatea recursului, in 90% din cauze partile sunt asistate de avocati cu dreptul de a pleda in fata Curtii de Casatie [16].

12. Totodata, asistenta avocatiala este obligatorie in Belgia, optiune justificata prin buna functionare a Curtii de Casatie si interesul justitiabililor insisi [17], in Bulgaria, unde art. 284 alin. 2 din Codul de procedura civila dispune, intr-o maniera similara cu proiectul noului Cod de procedura civila ca cererea de recurs trebuie semnata de avocat sau consilier juridic, cu exceptia situatiei in care partea insasi este licentiata in drept [18]. De asemenea, asistenta avocatului este obligatorie in Spania, in toate cauzele a caror valoare depaseste 900 euro (pentru celelalte existand formulare simplificate) [19], in Italia, in toate cauzele, cu exceptia celor de valoare mica (pana ca. 600 euro) [20], in Grecia, in toate cauzele, cu exceptia celor de valoare mica, ori a litigiilor de munca (exceptiile privesc judecata in prima instanta) [21], in Polonia, numai in fata Curtii Supreme [22]. In Ungaria asistenta avocatiala este facultativa in fata primei instante, dar obligatorie in fata instantelor de apel si de recurs [23]; in Austria asistenta avocatiala este facultativa doar in fata judecatoriilor, iar in fata tribunalelor, doar daca valoarea obiectului cererii nu depaseste 4.000 euro [24]; in Portugalia asistenta este obligatorie in caile de atac, iar in fata primei instante, daca obiectul cererii are o valoare mai mare de 3.740 euro [25]; in Olanda asistenta avocatiala este facultativa doar in fata judecatorului de pace (kantonrechter) [26], in Luxemburg [27], de asemenea in Slovenia [28].
In Slovacia, Finlanda [29], Suedia [30], Letonia asistenta avocatiala nu este obligatorie, potrivit website-ului European Judicial Network (dar nu este foarte clar daca aceasta regula se aplica si in fata instantelor supreme).
Desigur, bunul-simt ar cere deja de pe acum sa ne intrebam (retoric) daca toate statele de mai sus, majoritatea democratii consolidate, caracterizate de o veritabila respectare a drepturilor omului, incalca dreptul de acces la justitie al partilor, prin instituirea obligativitatii avocatului in fata instantei supreme?!
Intrucat raspunsul, sugerat tot de bunul-simt, nu poate fi decat negativ, nu ne ramane decat sa facem cateva referiri la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, pentru a examina apoi ce dispozitii legale complementare sunt necesare pentru a asigura caracterul pe deplin echitabil al solutiei din proiect.

13. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca, avand in vedere specificul procedurii in fata Curtii de Casatie, al carei control este limitat la chestiuni de drept, pot fi stabilite conditii mai riguroase de admisibilitate decat in cazul unui apel, mai ales in procedurile in care asistenta unui avocat este obligatorie[31]; s-a decis ca obligatia de a formula cereri prin avocat in fata instantei supreme nu incalca dreptul de acces la un tribunal [32]. Intr-o cauza, Curtea a retinut incalcarea dreptului de acces la un tribunal, intrucat reclamanta nu a putut suporta costurile unei proceduri complexe, costuri care implicau si angajarea unui avocat, pentru a exista sanse reale de succes; Curtea a aratat ca ramane la latitudinea statului daca opteaza pentru un sistem de asistenta judiciara pentru a garanta accesul efectiv la justitie ori pentru simplificarea procedurilor [33].
In cauzele [34] Raitière vs. Franta [35], Mafille vs. Franta [36], Béláné Bocsi vs. Ungaria [37],Philis vs. Grecia [38], Curtea a statuat ca obligatia asistentei avocatiale in fata unei instante superioare nu este incompatibila cu art. 6 par. 1 din Conventie; dreptul de acces la justitie nu este absolut si comporta anumite limite implicit admise, cum ar fi conditiile de admisibilitate ale unei cai de atac, care necesita prin natura lor o reglementare din partea statului, acesta avand o anumita marja de apreciere. Controlul Curtii asigura ca aceste limitari nu restrang accesul la un tribunal de asa maniera incat dreptul sa fie atins in substanta sa. Curtea a statuat ca atata vreme cat persoanele care nu dispun de mijloacele necesare pot cere asistenta judiciara pentru a formula un recurs (pourvoi en cassation) in fata Consiliului de Stat (cea mai inalta jurisdictie administrativa din Franta), nici obligatia de a formula cererea prin avocat si nici respingerea cererii pentru acest motiv nu pun probleme pe taramul art. 6 par. 1 din Conventia EDO [39].
De aici rezulta ca solutia propusa prin proiect este, in sine, conforma cu dreptul de acces la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie si de art. 6 par. 1 din Conventia EDO, insa este necesar ca partea sa beneficieze in mod efectiv de ajutor public judiciar, in cazul in care nu are mijloacele necesare angajarii unui avocat pentru formularea si sustinerea recursului ori pentru formularea apararilor in aceasta cale de atac .

14. In incheiere, apreciem ca atat in lumina dreptului comparat, cat si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a altor instante constitutionale din Europa, obligativitatea avocatului in calea de atac extraordinara a recursului nu pune probleme de conformitate cu art. 6 din Conventia EDO, referitor la dreptul la un proces echitabil, si nici cu art. 21 si art. 24 din Constitutia Romaniei, referitoare la accesul liber la justitie si la dreptul la aparare.
Consideram ca este necesara instituirea unor norme juridice – fie in cuprinsul Noului Cod de procedura civila, fie in legea de aplicare a acestuia, fie in OUG nr. 51/2008 – prin care sa se prevada ca daca partea care doreste sa formuleze cerere de recurs, respectiv sa se apere in recurs in calitate de intimat, solicita un avocat din oficiudesemnarea acestuia este obligatorie.
Onorariul avocatului din oficiu, negociat de Ministerul Justitiei cu barourile, va fi avansat din fonduri publice, urmand ca daca partea cade in pretentii, sa suporte cheltuielile de judecata aferente (sistem regasit de altfel si in procesul penal, unde este aplicat fara controverse).
Concret, daca partea solicita desemnarea avocatului inauntrul termenului de recurs, prin cerere adresata instantei a carei hotarare se ataca, termenul de recurs ar urma sa se intrerupa, urmand ca noul termen sa curga dupa comunicarea catre parte a numelui avocatului desemnat; totodata, in mod simetric, daca intimatul caruia i s-a solicitat sa depuna intampinare la cererea de recurs solicita desemnarea unui avocat din oficiu, termenul pentru depunerea intampinarii se va intrerupe, urmand ca noul termen sa curga dupa comunicarea catre parte a numelui avocatului desemnat.

15. In aceste conditii, ne permitem sa apreciem ca, cel mai probabil, nici Curtea Constitutionala nu ar putea judeca drept neconstitutionala o masura legislativa care se regaseste in aproape toate statele membre ale UE si este aprobata explicit in jurisprudenta CEDO.
De altfel, Parlamentul nu-si poate justifica reticenta (sau chiar teama) adoptarii unei solutii legislative inovatoare prin presupunerea ca aceasta nu va ”tine” la Curtea Constitutionala. Este dimpotriva obligatia legiuitorului de a gasi cele mai bune solutii normative, pentru ca reglementarile pe care le propune sa reziste testului de constitutionalitate (inclusiv printr-o motivare temeinica a lucrarilor sale, prin expunerea de motive a proiectului de lege si prin dezbaterile parlamentare). In caz contrar, ar ramane actuala vorba personajului lui Caragiale:”Sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimica…”

16. Apreciem ca solutia in discutie se impune cel putin pentru recursul solutionat de Curtea de Casatie, intrucat in caz contrar transformarea acesteia intr-o veritabila instanta de casatie, care sa dezbata probleme de drept importante pentru unificarea practicii judiciare, va ramane o simpla iluzie si vom fi nevoiti sa ne multumim cu mecanisme (subsidiare si cu eficacitate limitata) precum recursul in interesul legii.
In cazul in care ar mai fi necesar, subliniem ca randurile de fata nu sunt scrise pentru folosul avocatilor, ci au in vedere eficienta sistemului judiciar. Obligativitatea avocatului in recurs este o masura in folosul instantei de casatie si a justitiabilului, dupa cum autentificarea actelor de notarul public este, cel putin in principiu, instituita de lege in interesul partilor, iar nu pentru a asigura venituri notarilor publici.
Nu in ultimul rand, consideram ca ar fi un gest de normalitate ca zilele acestea, in care proiectul noului Cod de procedura civila se dezbate in Camera Deputatilor, Ministrul Justitiei sa fie prezent personal in Parlament, pentru a sustine ideile fundamentale ale acestui act normativ si a combate, acolo unde este cazul, amendamentele care ii denatureaza sensul (raman discutabile chiar unele aspecte care au fost insusite de Comisie). Este un gest firesc pentru un regim democratic in care legile sunt adoptate de Parlament, in urma unei dezbateri care trebuie sa fie temeinica si avizata din punct de vedere stiintific (si mai putin inspirata de pasiuni partinice, intrucat un nou Cod de procedura civila este o lege de o importanta fundamentala nu doar pe termen scurt).

http://www.juridice.ro/111612/despre-obligativitatea-asistentei-juridice-in-recurs-prin-avocat-sau-consilier-juridic-potrivit-noului-cod-de-procedura-civila.html

(Visited 62 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns