REPREZENTAREA SUCCESORALA – notiuni generale

 

Instituţie cunoscută încă de pe vremea romanilor, reprezentarea succesorală are cu precădere un rol de protecţie  şi de restabilire a unui echilibru care riscă să fie  deteriorat prin aplicarea riguroasă a principiilor clasice ale devoluţiunii succesorale.

Noul Cod Civil a manifestat, în materia reprezentării, nu numai o tendinţă de modernizare ci şi una de armonizare cu teoria şi criticile aduse de ea vechii reglementări
Sediul materiei îl reprezintă art. 965-969 NCC.
NOŢIUNEA DE REPREZENTARE  SUCCESORALĂ
Este reglementată de art. 965 NCC. Fără a exprima expres acest lucru, legea defineşte reprezentarea succesorală ca şi pe un beneficiu al legii. În temeiul său, un moştenitor legal de grad mai îndepărtat, numitREPREZENTANT, urcă  în drepturile ascendentului său, numitREPREZENTAT, pentru a culege partea de moştenire ce s-ar fi cuvenit acestuia dacă:
– Nu ar fi fost nedemn faţă de defunct;
– Nu ar fi fost decedat la data deschiderii moştenirii.
Faţă de prevederile anterioare, actualul Cod civil alătura predecedatului  şi pe nedemn, punând capăt nedreptăţii ce se făcea descendenţilor acestuia din urmă, care erau şi ei sancţionaţi cu imposibilitatea venirii la moştenirea autorului nedemnului, suferind consecinţele unei fapte pe care nu au săvârşit-o.
Pornind de la sus-menţionata prevedere legală, vom face o serie de observaţii cu privire la noţiunea de reprezentare succesorală:
1. Din punct de vedere al justificării sale, ca şi instituţie juridică, reprezentarea succesorală are rolul, pe de o parte, de a înlătura consecinţele nefavorabile ale aplicării principiului proximităţii gradului de rudenie în toate cazurile şi nelimitat şi, pe de altă parte, de a asigura un echilibru între moştenitorii unui defunct, protejându-i de efectele nefavorabile pe care le au anumite evenimente imprevizibile şi care  nu le sunt imputabile.
Astfel, în cazul în care o persoană are 3 copii, iar unul dintre aceştia moare înaintea părintelui său, la decesul acestuia din urmă, dacă am aplica principiul proximităţii gradului de rudenie, ar trebui să fie chemaţi la moştenire numai cei doi copii aflaţi în viaţă. Ori, acest lucru ar fi injust faţă de nepoţii pe care defunctul îi are de pe urma copilului său predecedat. O asemenea injusteţe se corectează practic prin instituţia reprezentării, copiii celui predecedat, rude de gradul 2, fiind chemaţi la moştenire alături de copiii defunctului, rude de gradul 1.
Un alt exemplu este cel în care autorul moştenirii are trei copii, unul dintre ei fiind nedemn de a moşteni şi având la rândul său  copii. Dacă luăm în discuţie caracterul de sancţiune civilă al nedemnităţii, trebuie să recunoaştem faptul că efectele acesteia nu se vor putea extinde şi asupra descendenţilor nedemnului, care nu au nici o vină şi nu pot fi răspunzători pentru faptele părintelui lor. Prin urmare, este just să li se acorde dreptul de a-şi moşteni bunicul, în locul ascendentului lor nedemn, alături de fraţii şi surorile acestuia, chiar dacă aceştia sunt moştenitori în grad mai apropiat cu defunctul.
2. Reprezentarea succesorală reprezintă excepţia a două principii ale moştenirii:
a) în primul rând, astfel cum afirmam şi anterior, este o excepţie de la principiul proximităţii gradului de rudenie, cu rolul de a proteja rudele de grad mai îndepărtat de consecinţele nefaste ale unor evenimente imprevizibile şi neimputabile lor. În temeiul său, moştenitori de grad mai îndepărtat vor fi chemaţi la moştenire împreună cu moştenitori mai apropiaţi în grad, culegând cu drepturi egale bunurile care au aparţinut defunctului. Când spunem că între moştenitori drepturile sunt egale, nu ne referim neapărat la partea de moştenire pe care o vor culege efectiv, ci la aplicarea aceloraşi norme legale, fără deosebire, atât în privinţa fondului cât şi a procedurilor aplicabile. Astfel, nu se va pune nicicum problema unui tratament inegal faţă de rudele de gradul 2, 3 sau 4, venite la moştenire în temeiul reprezentării, în raport cu moştenitorii de gradul 1 veniţi la moştenire în nume propriu. Principiul proximităţii gradului de rudenie se respectă, totuşi, pe fond, în raport de rudele de gradul cel mai apropiat care vin la moştenire şi care determină numărul tulpinilor în care se împarte moştenirea.
b) în al doilea rând, este o excepţie de la principiul împărţirii moştenirii în părţi egale între moştenitorii de grad egal, cu rolul de a echilibra situaţia şi tratamentul acordat moştenitorilor unui defunct în situaţia specială a aplicării reprezentării succesorale. Astfel, aşa cum vom analiza ulterior, atunci când intervine reprezentarea, moştenirea se împarte pe tulpini, în funcţie de numărul de moştenitori de grad mai apropiat cu defunctul. Dacă sunt întrunite condiţiile reprezentării şi pentru moştenitorii din gradele următoare, moştenirea se va împărţi în subtulpini. În urma acestui procedeu, dacă un defunct are mai mulţi moştenitori care pot fi reprezentaţi, iar aceştia la rândul lor au număr inegal de descendenţi, se va ajunge la situaţia în care moştenitori de grad egal să împartă moştenirea în părţi inegale . Principiul împărţirii în părţi egale între moştenitorii de acelaşi grad se respectă totuşi, pe fond, întrucât tulpinile care se alcătuiesc, dacă există vocaţia egalităţii, se formează în mod egal. Să luăm următorul exemplu:
Un defunct are trei copii, dintre care unul este în viaţă, iar doi sunt decedaţi la data deschiderii moştenirii, având, unul dintre ei doi copii, iar celălalt trei copii. Moştenirea se va împărţi în trei tulpini egale. Fiecare tulpină se va împărţi între moştenitorii reprezentatului, astfel încât pe tulpina în care sunt doi descendenţi vom realiza două ramuri iar pe tulpina în care sunt trei descendenţi vom realiza trei ramuri. În acest fel, nepoţii de fiu  vor culege părţi inegale ,deşi sunt rude de grad egal, doi dintre ei, fraţi fiind, urmând să primească 1/3:2=1/6 fiecare, iar ceilalţi trei, fraţi fiind, urmând se primească 1/3:3=1/9 fiecare.
3. Noţiunea de reprezentare succesorală nu presupune, pentru a o face să intervină, existenţa voinţei unei persoane, nici a defunctului, nici a moştenitorilor. Reprezentarea succesorală se aplică în temeiul legii, art. 965 NCC folosind expresia „în virtutea legii”. Pe cale de consecinţă, reprezentarea succesorală va interveni şi îşi va produce efectele ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile legale, intervenţia producându-se de drept şi imperativ, dincolo şi în afara voinţei celui care lasă moştenirea sau a celui care moşteneşte. Putem spune deci  că aplicarea reprezentării are caracter imperativ şi intervine de drept, regulile sale neputând fi modificate prin voinţa părţilor. Singurul moment în care se va lua în considerare voinţa succesibililor este cel al exprimării dreptului lor de opţiune, astfel încât cel care renunţă la moştenire renunţă implicit şi la beneficiul reprezentării, dacă este cazul. În schimb, cel care acceptă moştenirea nu va putea renunţa la aplicarea reprezentării în situaţia în care aceasta se impune. De asemenea, nu vom putea vorbi nici de o modificare prin voinţa părţilor a modului de împărţire a moştenirii ca efect al reprezentării, aceasta făcându-se în toate cazurile pe tulpini, după cum nu vom putea vorbi de vreo modificare prin voinţa părţilor a cazurilor în care se aplică reprezentarea.
http://lecturijuridice.blogspot.ro/2013/02/reprezentarea-succesorala-notiuni.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 

(Visited 491 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns