Rolul instanței în realizarea acordului de recunoaștere a vinovăției

 

Prezentul articol are menirea de a atrage atenţia asupra principalelor probleme ivite în practica instanţelor de judecată cu ocazia implementării instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Analiza vizează desfăşurarea acestei proceduri speciale în faţa instanţei, etapele principale şi dificultăţile procedurale cu care se confruntă organele judiciare. În acest sens, s-a făcut referire la procedura aplicabilă cu ocazia judecării acordului de recunoaştere a vinovăţiei, precum şi la derogările de la dreptul comun, la rolul părţilor în faţa judecătorului, obiectul controlului instanţei de judecată, consecinţele încălcării dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de judecată învestită şi calea de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii judecătoreşti.

Procedura specială intitulată „Acordul de recunoaștere a vinovăției” este reglementată în Titlul al IV-lea, Capitolul I, de art. 478-488 din Partea Specială a Codului de Procedură Penală, respectiv Legea nr. 135/2010.

Această procedură specială constituie un element de noutate în legislația procesual penală din România, fiind introdus odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală la data de 1 februarie 2014, în privința căreia doctrina de specialitate a adoptat sintagma de „element de justiție negociată”. Instituția acordului de recunoaștere a vinovăției are la bază și a preluat elemente din dreptul penal francez și german, pe care le-a adaptat la specificul și în concordanță cu cerințele sistemului judiciar din România. Cu toate acestea, având în vedere forma finală adoptată de legiuitorul român în privința acestei instituții, se constată că cea mai apropiată reglementare juridică, ca formă și conținut, o are Portugalia, care de altfel a și constituit principala sursă de inspirație la îndemâna comisiei de elaborare a proiectului privind Noul Cod de Procedură Penală.

Acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă un salt important în ceea ce privește abordarea legiuitorului român cu privire la desfășurarea procesului penal și la atingerea scopului acestuia, constituind o soluție pragmatică ce va asigura soluționarea cauzelor cu respectarea principiului caracterului echitabil și al termenului rezonabil prevăzut de dispozițiile art. 8 din Codul de Procedură Penală.

În desfășurarea acestei proceduri speciale se pot distinge două etape principale. Prima are loc în faza de urmărire penală și îi are ca actori principali pe procurorul de caz și pe inculpatul sau inculpații cauzei, între care se poartă de altfel și „negocierea penală”, în urma căreia se va încheia o „convenție de drept penal”. Cea de-a doua etapă se desfășoară în fața instanței de judecată, instanță care are rolul de a realiza un supracontrol al legalității acordului de recunoaștere a vinovăției și constă în verificarea respectării principiului legalității procesului penal.

În ceea ce privește rolul instanței de judecată în perfectarea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpat în cursul urmăririi penale trebuie analizate distinct cele trei etape principale, respectiv etapa sesizării instanței, cea a „judecării” acordului de recunoaștere, iar nu în ultimul rând etapa „deliberării” și a adoptării unei soluții în această procedură specială.

Astfel, după parcurgerea acestei proceduri speciale în faza de urmărire penală, procurorul de caz va sesiza instanța de judecată, conform regulilor de competență de drept comun, înaintând în acest sens actul încheiat cu inculpatul și intitulat sugestiv „Acord de recunoaștere a vinovăției”, precum și dosarul de urmărire penală. În cazul în care se încheie un acord de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unele din faptele reținute în sarcina inculpatului sau numai cu privire la unii din inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanței se va face separat. Conform art. 483 alin. 2 din C. proc. pen., în acest caz procurorul înaintează instanței numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției. Dispoziția normativă amintită mai sus ridică în practică un prim semn de întrebare, și anume în situația în care în cauză avem de-a face cu mai multe persoane care au calitatea de inculpat pentru aceeași faptă sau fapte distincte, iar acestea intenționează parcurgerea simultan a acestei proceduri speciale, se vor încheia cu fiecare în parte acorduri de recunoaștere a vinovăției care vor fi înaintate instanței în același timp, împreună cu actele de urmărire penală relevante, sau va fi încheiat un singur acord de recunoaștere a vinovăției cu toți inculpații, întocmindu-se în acest sens un singur act procesual penal. Întrebarea este pertinentă atât timp cât din dispozițiile art. 482 care reglementează conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției reiese că acesta ar prezenta un pronunțat caracter individual. Rezolvarea acestei dileme juridice se regăsește în interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 483 alin. 2 C. proc. pen., de unde reiese că intenția legiuitorului a fost în sensul încheierii unui singur acord de recunoaștere cu toți inculpații și întocmirea unui singur act procesual, în sensul de instrumentum probationis, atât timp cât se face vorbire despre înaintarea către instanță a actelor de urmărire penală care se referă la persoanele ce au făcut obiectul acordului de recunoaștere. Aceasta este rezolvarea în cazul în care mai mulți dintre inculpați doresc parcurgerea acestei proceduri în mod simultan. În cazul în care pe parcursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpații solicită în momente distincte până la finalizarea cercetărilor încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției soluția este diferită, în sensul că se vor încheia acorduri separate cu fiecare în parte, acorduri care vor fi înaintate instanței distinct, împreună cu actele de urmărire penală care se referă la persoanele participante la această procedură. Practic, aceasta înseamnă că, după semnarea acordului de către persoanele participante (acord de recunoaștere a vinovăției care va purta numărul dosarului penal în care se încheie) se va dispune disjungerea cauzei, dosarului disjuns îi va fi atribuit un nou număr în registrul de lucrări penale al unității de parchet (și care conține actele de urmărire penală aflate în legătură directă cu obiectul acordului – în copie certificată pentru conformitate) după care acesta va fi înaintat împreună cu „convenția penală” instanței de judecată competente material și teritorial. În cazul în care sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin. 1 din C. proc. pen., respectiv în cursul urmăririi penale a fost încheiată, cu privire la pretențiile civile, o tranzacție sau un acord de mediere între inculpat, partea civilă sau partea responsabilă civilmente, procurorul înaintează instanţei acordul de recunoaştere a vinovăţiei însoţit de această tranzacţie sau acord de mediere, instanța urmând a lua act de acestea prin sentința pe care o va pronunța.

Procedura de judecată aplicabilă prezentei instituții este reglementată de dispozițiile art. 484 din C. proc. pen. care se completează cu dispozițiile de drept comun. Astfel, după sesizarea instanței cu judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpat se va proceda la repartizarea aleatorie a cauzei și stabilirea unui termen la care se va proceda la soluționarea acesteia. Completul căruia i-a fost repartizat spre soluționare acordul de recunoaștere a vinovăției verifică, potrivit art. 484 alin. 1 C. proc. pen., dacă acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii și dacă au fost respectate dispozițiile legale ce reglementează conținutul său, precum și sesizarea instanței, dispunând, după caz, acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile și sesizarea conducătorului parchetului care a emis acordul în vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor impuse.

Conform art. 484 alin. 2 din C. proc. pen., instanța se pronunță asupra acordului de recunoaștere a vinovăției prin sentință, în urma unei proceduri necontradictorii, în ședință publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia precum și a părții civile, dacă este prezentă. Chiar dacă textul legal ne vorbește despre pronunțarea sentinței de către instanța de judecată în ședință publică, trebuie amintit că și judecarea acordului de recunoaștere se face tot în ședință publică, aplicându-se în continuare, chiar și în ceea ce privește desfășurarea acestei proceduri speciale, regula de drept comun prevăzută de art. 352 din C. proc. pen., respectiv regula publicității ședințelor de judecată. Apreciem că, dispozițiile art. 352 din C. proc. pen. sunt aplicabile și în această procedură specială în integralitatea lor cu derogările de rigoare. Astfel, chiar și la judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției nu pot asista la desfășurarea ședinței de judecată minorii sub 18 ani, cu excepția situației în care aceștia au calitatea de părți. Calitatea minorilor sub 18 ani de martori în cauza cu care instanța a fost sesizată nu constituie o derogare și prin urmare prezența acestora nu poate fi permisă întrucât în judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției nu sunt ascultați martori, procedura fiind necontradictorie. Instanța investită cu desfășurarea prezentei proceduri, dacă apreciază că judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiției, la cererea procurorului, a părților ori din oficiu, poate declara ședința nepublică pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei. Sancțiunea nerespectării principiului publicității ședinței de judecată la judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției este cea prevăzută de dispozițiile art. 281 alin. 1 lit. c din C. proc. pen., respectiv nulitatea absolută, sancțiune ce poate fi invocată în orice stare a procesului, inclusiv în calea de atac ce poate fi promovată împotriva sentinței pronunțate în această procedură.

Legiuitorul consfințește obligația instanței de a se pronunța asupra acordului de recunoaștere a vinovăției în urma desfășurării unei proceduri necontradictorii, ce implică în mod obligatoriu ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și a părții civile, dacă este prezentă. În legătură cu aceste aspecte, trebuie făcute mai multe distincții, pornind, în primul rând, de la ceea ce presupune această procedură necontradictorie. După părerea noastră, în această procedură, niciuna dintre părți nu poate pune în discuție și nici nu se pot dezbate aspecte ce țin de fondul cauzei, respectiv elemente care să susțină sau nu existența faptei reținute în sarcina inculpatului, a formei de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită, a urmărilor produse sau a oricăror alte elemente ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii. Aceasta deoarece la baza opțiunii desfășurării unei proceduri necontradictorii stă însăși obiectul analizei instanței, respectiv existența unui acord între acuzare și apărare. Atât timp cât cele două părți semnatare a acordului de recunoaștere a vinovăției și-au exprimat consimțământul valabil asupra comiterii faptei, a încadrării juridice, felului și cuantumului pedepsei, precum și asupra formei de executare ori asupra soluției de renunțare la aplicarea pedepse sau amânarea aplicării acesteia, considerăm că nu mai subzistă aspecte ce ar putea da naștere unei dezbateri contradictorii, dezbatere care prin însăși natura ei presupune inexistența unui dezacord, a unor elemente divergente. Prin urmare, în desfășurarea acestei proceduri necontradictorii, ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și a părții civile, dacă este prezentă, poartă în principal asupra întrunirii condițiilor de admisibilitate ce au stat la baza încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției. Având în vedere aceste argumente, considerăm că, în desfășurarea acestei proceduri speciale în fața completului de judecată, este inexistentă etapa cercetării judecătorești. În al doilea rând, chiar și în ipoteza desfășurării în fața instanței de judecată a unei proceduri necontradictorii la soluționarea acordului de recunoaștere a vinovăției, având în vedere publicitatea ședinței de judecată și inexistența altei dispoziții legale derogatorii, se va proceda la strigarea cauzei, apelul părților și ulterior la citirea actului de sesizare a instanței, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 358, respectiv art. 374 din C. proc. pen. Îndeplinirea acestor formalități are menirea de a aduce la cunoștința publicului procedura desfășurată în fața organelor judiciare și fapta reținută în sarcina inculpatului, asigurând în consecință respectarea drepturilor și garanțiilor impuse de un proces echitabil. Aceste elemente au o importantă consecință practică asupra posibilității intervenției împăcării părților, cauză care înlătură răspunderea penală. În acest sens, conform art. 159 din C. pen., împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. Având în vedere aceste argumente legale, apreciem că și în cursul desfășurării acestei proceduri speciale este posibilă împăcarea părților cu condiția ca aceasta să intervină până la citirea actului de sesizare a instanţei. În ceea ce privește retragerea plângerii prealabile, cauză care înlătură răspunderea penală, apreciem că aceasta poate interveni și ulterior momentului procesual despre care s-a făcut referire mai sus și anume până la pronunţarea unei hotărâri definitive, fie sentința instanței sesizate cu judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției în caz de neapelare, fie decizia instanței de apel pronunțate în baza dispozițiilor art. 488 alin. 4 din C. proc. pen. Cu toate acestea, în situațiile expuse, procedura capătă caracter contradictoriu, motiv pentru care soluția instanței poate fi diferită în funcție de acceptarea posibilității pronunțării soluției încetării procesului penal în urma judecării acordului de recunoaștere a vinovăției.

În al treilea rând, în desfășurarea acestei proceduri în fața instanței de judecată trebuie lămurită problema consecințelor neascultării procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și a părții civile, dacă este prezentă, condiție obligatorie înainte de adoptarea sentinței. Având în vedere că dispozițiile art. 484 alin. 2 teza finală C. proc. pen. impun ascultarea persoanelor arătate, rezultă că este obligatorie nu numai citarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia dar și prezența acestora la judecarea cauzei. Sancțiunea nerespectării acestei obligații la judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției este cea prevăzută de dispozițiile art. 281 alin. 1 lit. d, e, f din C. proc. pen., respectiv nulitatea absolută, sancțiune ce poate fi invocată în orice stare a procesului, inclusiv în calea de atac ce poate fi promovată împotriva sentinței pronunțate în această procedură, conform art. 281 alin. 3, respectiv art. 281 alin. 4 lit. c din C. proc. pen. În concluzie, este obligatorie nu numai prezența cât și ascultarea procurorului, a inculpatului și a apărătorului acestuia, în caz contrar judecata urmând a fi amânată pentru a se îndeplini condiția analizată. Cu toate acestea, alta este rezolvarea în cazul părții civile. Citarea și prezența acesteia la soluționarea de către instanță a acordului de recunoaștere a vinovăției nu este obligatorie și nu este sancționată cu nulitatea absolută. Instanța are obligația doar a înștiințării părții civile despre sesizarea sa cu judecarea acordului de recunoaștere încheiat în faza de urmărire penală între procuror și inculpat, iar în caz de prezentare are obligația ascultării acestea. Concluzia este pertinentă atât timp cât partea civilă nu poate influența în niciun fel rezolvarea cauzei întrucât soluționarea laturii civile prin sentința ce va fi pronunțată nu depinde de aspectele relevate de aceasta cu ocazia ascultării în procedura necontradictorie. Aceasta deoarece instanța sesizată cu judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției are un rol pur formal la soluționarea laturii civile în sensul că fie ia act prin sentința ce o va pronunța de tranzacția sau acordul de mediere cu privire la acțiunea civilă încheiat între părți, fie lasă nesoluționată acțiunea civilă în lipsa acestora.

În practica de specialitate există numeroase divergențe de opinie referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța instanța în urma deliberării asupra acordului de recunoaștere a vinovăției cu care a fost investită.

În primul caz, în baza art. 485 alin. 1 lit. a din C. proc. pen., instanța va admite acordul de recunoaștere a vinovăției, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 din C. proc. pen cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului (respectiv au fost îndeplinite condițiile de fond și de formă în momentul încheierii „convenției penale”), și va dispune în mod obligatoriu una din soluțiile prevăzute de art. 396 alin. 2-4 din C. proc. pen., respectiv condamnarea inculpatului, renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei, soluție care nu poate crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea supra căreia s-a ajuns la un acord. Din interpretarea per a contrario a dispoziției de mai sus, rezultă că, instanța de judecată nu poate pronunța, în niciun caz, soluția achitării inculpatului în cazul în care constată că a intervenit vreuna din cauzele care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. a-d din C. proc. pen., fiind obligată să respingă acordul. Concluzia este susținută și de faptul că incidența uneia din cauzele care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. a-d din C. proc. pen. și în baza cărora poate fi pronunțată soluția achitării duce la neîndeplinirea condiției de fond reglementate de art. 480 alin. 2 din C. proc. pen. și prin urmare la imposibilitatea încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției între procuror și inculpat. Problema se pune în cazul în care la soluționarea acordului de recunoaștere a vinovăției cu care a fost investită instanța de judecată se constată incidența uneia din cauzele care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. e-j din C. proc. pen. și în baza căreia trebuie pronunțată soluția încetării procesului penal. În această situație, întrucât ubi eadem ratio eadem solutio, soluția legală trebuie să fie aceea de respingere a acordului. Cu toate acestea, în practica instanțelor judecătorești, soluțiile în această ipoteză sunt diferite, existând instanțe care au pronunțat soluția încetării procesului penal la judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției.

În cel de-al doilea caz, în baza art. 485 alin. 1 lit. b din C. proc. pen. instanța va respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și va trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Din această dispoziție legală putem trage mai multe concluzii practice. Astfel, în primul rând, în cazul în care acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect săvârșirea de către un inculpat a mai multor infracțiuni, dacă instanța învestită cu soluționarea acestuia constată că pentru una sau unele dintre infracțiuni nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 C. proc. pen. va respinge acordul în totalitate, nefiind posibilă admiterea acestuia în parte sau disjungerea cauzei. Concluzia este susținută și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 485 alin. 2 din C. proc. pen., unde legiuitorul arată că instanța are posibilitatea admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unii dintre inculpați, respectiv în caz de participație penală, nefiind posibilă admiterea în parte în caz de pluralitate de infracțiuni reținută în sarcina unui singur inculpat. În al doilea rând, în cazul în care instanța de judecată apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului va respinge acordul în totalitate, neavând posibilitatea de a crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord. În această situație, se pune problema posibilității participării la judecarea cauzei într-o etapă ulterioară a magistratului care a pronunțat soluția respingerii acordului de recunoaștere a vinovăției. După părerea noastră, în ipoteza pronunțării unei asemenea soluții, magistratul care a luat parte la deliberare devine incompatibil întrucât s-a antepronunțat în cauza supusă judecății. Mai mult decât atât, acesta devine incompatibil să ia parte chiar și la o eventuală sesizare cu un alt acord de recunoaștere, având un obiect identic sau similar cu acordul în care s-a antepronunțat. Soluția trebuie să fie nuanțată, în funcție de împrejurări, în cazul în care, ulterior respingerii unui acord de recunoaștere a vinovăției pe acest temei, un judecător ar lua parte în calitate de judecător de drepturi și libertăți la luarea sau soluționarea contestației împotriva unei măsuri preventive sau la soluționarea oricărei alte cereri de competența acestui organ judiciar în aceeași cauză penală. Aceeași ar trebui să fie rezolvarea și în cazul în care același magistrat ar fi sesizat cu judecarea altui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat în aceeași cauză între procurorul de caz și un alt inculpat cercetat pentru aceeași sau altă infracțiune. De asemenea, apreciem că în cazul respingerii acordului de recunoaștere a vinovăției pe acest considerent, durata cât dosarul s-a aflat în fața instanței de judecată nu intră în calculul termenului privind durata rezonabilă a desfășurării activității de cercetare penală după începerea urmăririi penale (prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 3 lit. a din C. proc. pen.) în vederea promovării unei eventuale contestații privind durata procesului penal.

Conform art. 485 alin. 3 și 4 din C. proc. pen., indiferent de soluția dispusă, instanța de judecată sesizată se va pronunța din oficiu și cu privire la cheltuielile judiciare și măsurile preventive dispuse în cursul urmăririi penale.

În caz de admitere a acordului de recunoaștere a vinovăției, așa cum am menționat mai sus, instanța de judecată va pronunța o sentință, care în fapt constituie o veritabilă hotărâre de condamnare, învestită cu autoritate de lucru judecat, și care are conținutul arătat în art. 487 din C. proc. pen. Având în vedere conținutul sentinței pronunțate în această procedură specială, considerăm că nu există niciun impediment legal care să împiedice instanța să se pronunțe asupra unor chestiuni corelative cum ar fi: măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță, restituirea lucrurilor, restabilirea situației anterioare, cauțiunea sau confiscarea extinsă.

În ceea ce privește calea de atac ce poate fi promovată împotriva sentinței pronunțate în această procedură specială, conform art. 488 alin. 1 din C. proc. pen, aceasta este apelul, ce poate fi declarat în termen de 10 zile de la comunicare de către procuror sau inculpat și este dat în competența Curții de Apel. Prin urmare, chiar dacă partea civilă participă și este ascultată de către instanța de judecată sesizată cu acordul de recunoaștere a vinovăției, aceasta nu poate fi titulară și nu poate declanșa această cale de atac. Conform alin. 2 al aceluiași articol, împotriva sentinței prin care acordul de recunoaștere a fost admis se poate declara apel numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia, respectiv numai în cazul în care la pronunțarea sentinței instanța a creat pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord în cursul urmăririi penale. Calea de atac promovată prezintă în continuare caracter suspensiv, iar la pronunțarea deciziei va fi respectat principiul non reformatio in peius.

La soluționarea apelului este obligatorie citarea inculpatului nu și prezența acestuia, iar participarea procurorului este obligatorie, conform art. 420 alin. 3 C. proc. pen. În urma deliberării, instanța de control judiciar va pronunța în mod obligatoriu una din următoarele soluții: a) respinge apelul, menținând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat; b) admite apelul, desființează sentința prin care acordul de recunoaștere a fost admis numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 alin. 1 lit. a), care se aplică în mod corespunzător; c) admite apelul, desființează sentința prin care acordul de recunoaștere a fost respins, admite acordul de recunoaștere a vinovăției, dispozițiile art. 485 alin. 1 lit. a) și art. 486 aplicându-se în mod corespunzător.

În concluzie, în pofida tuturor carențelor legislative descoperite cu ocazia punerii în practică a acestei proceduri speciale, transpunerea în dreptul intern a acestei instituții recunoscute în legislația celorlalte state membre ale Uniunii Europene reprezintă un pas important al legiuitorului român spre modernizarea și simplificarea procesului penal.

Procuror Ștefan Gheorghe DANIEL
Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău http://www.juridice.ro/334525/rolul-instantei-de-judecata-in-realizarea-acordului-de-recunoastere-a-vinovatiei-probleme-practice-si-teoretice-in-desfasurarea-procedurii-speciale-prevazute-de-ncpp.html

(Visited 158 times, 1 visits today)
 
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR – Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: -Tel: 0768511900

Telefon:
+4.0768.511.900
E-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

ABONEAZA-TE !
Powered by
Easy Automatic Newsletter Lite v2.7.2
Mediere in Bucuresti

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI
Popular Posts

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.