Sa ma fac mediator ?

 
Antonela Mateescu, avocat-mediator: „Daca nu se schimba reglementarile, medierea nu va functiona cu adevarat”
Medierea, ca profesie, nu are mari sanse sa se impuna, daca, in continuare, legea va permite oricui, din orice profesie, cu doar trei ani de exeperienta , sa devina mediator, daca cursurile nu vor trece de nivelul teoretic in care „plutesc”, in ciuda costurilor, adesea exorbitante, iar exemenele vor fi absolvite de toti cei care se inscriu la curs. Remarca apartine Antonelei Mateescu, avocat si mediator din Brasov.

Daca partile nu se inteleg in maximum trei sedinte, medierea este esuata, nu se va mai ajunge la vreun rezultat. Dar, pe mine, experienta m-a invatat asta”, spune Antonela Mateescu. „Nu am invatat la vreun curs acest lucru, in ciuda faptului ca particip frecvent la ele”, spune ea.

Ceea ce reclama avocatul este ca, pe de o parte, cursurile nu sunt diversificate ca tematica – „cam toata lumea organizeaza aceleasi tip de cursuri”, si, pe de alta, toate sunt pur teoretice. „Cursurile nu ii invata pe cei care le urmeaza si elemente de practica – cum se redacteaza un acord de mediere, cat de mult ar trebui sa se implice un mediator, care sunt pasii ce trebuie urmati pentru ca o mediere sa fie reusita, cum se va desfasura, concret, procedura aceasta de informare prealabila. Eu am stiut cum sa reactionez in situatiile cu care m-am confruntat, pentru ca sunt si avocat si am cunostintele juridice necesare, dar si pentru ca eu, spre deosebire de multi altii, chiar am facut mediere. Dar, pentru cel aflat la inceput de drum, caruia ii lipsesc si cunostintele juridice, lucrurile nu stau chiar asa”, arata Antonela Mateescu.

Din punctul meu de vedere, cursurile acestea de formare ca mediator iti asigura autorizarea. Poti deschide cabinetul, dar, mai mult de atat, nu iti ofera. Un mediator nu poate sa dobandeasca capacitati reale de negociator, de facilitator, nu poate sa realizeze acele acorduri de mediere, doar dupa ce urmeaza cele 80 de ore de formare initiala. Mai ales, in conditiile in care toti cei care se inscriu si trec examenul”, explica avocatul.  Motivele pe care le enunta Mateescu sunt si de bun simt, si practice – atunci cand se redacteaza acordul de mediere, acesta trebuie sa respecte o anumita forma, el urmand sa fie transmis mai departe, fie notarului, fie instantei, pentru a se pronunta o hotarare de expedient. Prin urmare, el trebuie sa fie redactat in asa fel incat instanta sa se poata pronunta pe baza lui. „Daca nu stii de ce sa-l identifici cu CNP, care este importanta formei actului respectiv, poate iesi un mare talmes-balmes. Si, uite, astfel, cand vin acte neconforme,  nici instantele nu mai au incredere in mediere”, explica avocatul.

Antonela Mateescu se plange si de prevederea potrivit careia mediator poate fi orice absolvent de invatamant superior, cu trei ani de experienta. „Conteaza foarte mult experienta pe care o ai. Conteaza cunostintele, conteaza flerul…. Practic, medierea inseamna instinct, plus abilitati de comunicare, dublate de o buna intelegere a spetei. Trebuie sa intelegi cam pe unde este adevarul, sa incadrezi juridic speta si sa conduci lucrurile intr-acolo”, arata ea. „Eu, recunosc, de multe ori, am adus in fata solutia. Ajungeam la un anumit punct in mediere, in care lucrurile se blocau. Si atunci veneam eu si ziceam – dar daca am face asa? Si vedeam cum se lumineaza la fata… in teorie, suntem invatati ca un mediator este neutru, ca nu trebuie sa se implice… eh, in realitate nu e deloc asa ! Eu, cand ies din sedinte de mediere, sunt stoarsa, pentru ca eu chiar vreau sa rezolv problemele”, spune ea.

O alta problema ridicata de avocatul-mediator din Brasov este aceea ca, in mediere,  nu exista perioada de stagiatura, adica acea perioada, cum spune Mateescu, in care „inveti meserie si vezi cum se intampla lucrurile cu adevarat”. In plus, mai spune Mateescu, nu exista proceduri de stabilire a onorariului, ceea ce face din mediere un mare mister. „Nimeni nu spune, pe nicaieri, nici in Lege, cat este contractul de mediere, cum taxezi – pe ora, pe sedinta de mediere, pe trei sedinte, la finalul medierii. Toate aceste intrebari ar trebui sa aiba raspuns, sa existe reglementare….”,  indica Mateescu.

Dar de ce se plange Mateescu? Raspunsul vine simplu si natural – pentru ca toate aceste probleme intaresc, o data in plus, starea de neincredere a populatiei, a instantelor, ba chiar si a institutiilor, in mediere si fac ca mediatorii sa nu aiba ce media. „Chiar astazi ar fi trebuit sa mediez cu doua banci – era vorba de un client cu un credit scadent si de o novatie cu schimbare de debitor. Ei bine, dupa ce am vorbit la telefon cu bancile si le-am chemat la mediere, vreme de patru ceasuri am asteptat. Nu s-a facut nimic. Foarte greu percep oamenii si aleg medierea ca procedura de solutionare a conflictelor”, explica Mateescu.

Avocatul spune ca, personal, a fost implicat in 70 de proceduri de mediere, dar rata succesului este de 30-40% si pentru ca oamenii sunt reticenti.

Daca nu se schimba ceva, daca nu sunt eliminate problemele, medierea nu va functiona cu adevarat”, conchide ea.

Citeste mai mult: http://www.avocatura.com/antonela-mateescu-avocat-mediator-daca-nu-se-schimba-reglementarile-medierea-nu–s7184.html#ixzz2PNw6GDut

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

(Visited 72 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns