Staborul se transformă în instituție de mediere: Mai multe sedii vor fi înființate în toată țară

 

Staborul se transformă în instituție de mediere. Președintele asociației Indirom, Dorin Cioabă, și-a obținut certificatul de mediator și vrea să-i convingă și pe ceilalți judecători romi din țară să facă la fel. Cioabă le-a transmis judecătorilor de stabor că, în calitate de mediatori, vor face același lucru, cu diferența că vor fi plătiți de stat.

Dorin Cioabă a rezolvat deja mai multe conflicte, în calitate de mediator şi nu de judecător în stabor. El i-a invitat şi pe alţi judecători de stabor din ţară, ca să-i convingă astfel să se reorienteze profesional.

„Cred că avem oameni şi deja pregătiţi pentru mediere, pentru că noi, de atâta timp, am asistat la procese de împăcare, la procese de mediere”, a spus Cioabă.

La Sibiu, staborul  va rămâne cu statutul de instanţă superioară a romilor. Separat, va funcţiona o asociaţie a mediatorilor rromi, la care poate apela oricine.

„La aceşti mediatori aici este problema că vrem să vină şi români. Ei vor fi mediatori autorizaţi. Oricine poate să vină”, a mai spus Dorin Cioabă.

Instituţii de mediere ale romilor vor fi înfiinţate şi în Vâlcea, Argeş, Ilfov, Călăraşi, Galaţi şi Bucureşti.

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

(Visited 6 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns