conf. univ. dr. Simona Petrina Gavrilă

Formarea continuă a mediatorilor

În data de 19.01.2013 s-a desfăşurat la Galaţi simpozionul „Perspectiva medierii în societatea modernă din România”, organizat de Asociaţia A.M.P.S.A.C. sub conducerea preşedintelui dr. Ana Călin, în aula Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din Universitatea „Dunărea de Jos”. Evenimentul s-a înscris în cadrul activităţilor de formare continuă a mediatorilor, organizate şi în perspectiva intrării în vigoare de la 1 februarie 2013 a Noului Cod de procedură civilă şi a OUG nr. 90/12.12.2012, care a modificat Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Simpozionul a fost acreditat de Consiliul de mediere cu 4,5 puncte profesionale şi s-a bucurat de o atenţie deosebită în rândul celor 70 mediatori gălăţeni, care au avut ocazia să-şi completeze pregătirea şi să mai clarifice o serie de probleme după seminarul desfăşurat în zilele de 15-16.12.2012 de către Asociaţia Mediatorilor Galaţi, cu concursul unui furnizor de cursuri autorizat şi judecătorul Cristi Danileţ, membru CSM.

În deschiderea lucrărilor simpozionului, în numele asociaţiei pe care o conduce şi a celorlalţi mediatori, dna Călin a salutat prezenţa unor invitaţi deosebiţi în frunte cu dl.Dorin Bădulescu preşedintele Consiliului de mediere şi Ciprian Frandeş consilierul al deputatei Alina Gorghiu. Apoi, a mulţumit gazdei întâlnirii, dl. conf. univ.dr. Florin Tudor, decanul facultăţii, pentru sprijin şi a evocat recentul protocol semnat între aceasta şi asociaţiile mediatorilor gălăţeni, pentru colaborarea reciproc avantajoasă, incluzând punerea la dispoziţii de spaţii, pregătire continuă şi practica studenţilor la birourile de mediatori.

Scopul simpozionului a fost trecerea în revistă a Continue reading “Formarea continuă a mediatorilor” »

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR – Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: -Tel: 0768511900

Telefon:

+4.0768.511.900

E-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

ABONEAZA-TE !

Powered by
Easy Automatic Newsletter Lite v2.7.2

Mediere in Bucuresti

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

Popular Posts

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.