convenţie de drept penal

Rolul instanței în realizarea acordului de recunoaștere a vinovăției

Prezentul articol are menirea de a atrage atenţia asupra principalelor probleme ivite în practica instanţelor de judecată cu ocazia implementării instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Analiza vizează desfăşurarea acestei proceduri speciale în faţa instanţei, etapele principale şi dificultăţile procedurale cu care se confruntă organele judiciare. În acest sens, s-a făcut referire la procedura aplicabilă cu ocazia judecării acordului de recunoaştere a vinovăţiei, precum şi la derogările de la dreptul comun, la rolul părţilor în faţa judecătorului, obiectul controlului instanţei de judecată, consecinţele încălcării dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de judecată învestită şi calea de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii judecătoreşti.

Procedura specială intitulată „Acordul de recunoaștere a vinovăției” este reglementată în Titlul al IV-lea, Capitolul I, de art. 478-488 din Partea Specială a Codului de Procedură Penală, respectiv Legea nr. 135/2010.

Această procedură specială constituie un element de noutate în legislația procesual penală din România, fiind introdus odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală la data de 1 februarie 2014, în privința căreia doctrina de specialitate a adoptat sintagma de „element de justiție negociată”. Instituția acordului de recunoaștere a vinovăției are la bază și a preluat elemente din dreptul penal francez și german, pe care le-a adaptat la specificul și în concordanță cu cerințele sistemului judiciar din România. Cu toate acestea, având în vedere forma finală adoptată de legiuitorul român în privința acestei instituții, se constată că cea mai apropiată reglementare juridică, ca formă și conținut, o are Portugalia, care de altfel a și constituit principala sursă de inspirație la îndemâna comisiei de elaborare a proiectului privind Noul Cod de Procedură Penală.

Acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă un salt important în ceea ce privește abordarea legiuitorului român cu privire la desfășurarea procesului penal și la atingerea scopului acestuia, constituind o soluție pragmatică ce va asigura soluționarea cauzelor cu respectarea principiului caracterului echitabil și al termenului rezonabil prevăzut de dispozițiile art. 8 din Codul de Procedură Penală.

În desfășurarea acestei proceduri speciale se pot distinge două etape principale. Prima are loc în faza de urmărire penală și îi are ca actori principali pe procurorul de caz și pe inculpatul sau inculpații cauzei, între care se poartă de altfel și „negocierea penală”, în urma căreia se va încheia o „convenție de drept penal”. Cea de-a doua etapă se desfășoară în fața instanței de judecată, instanță care are rolul de a realiza un supracontrol al legalității acordului de recunoaștere a vinovăției și constă în verificarea respectării principiului legalității procesului penal. Continue reading “Rolul instanței în realizarea acordului de recunoaștere a vinovăției” »

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR – Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: -Tel: 0768511900

Telefon:

+4.0768.511.900

E-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

ABONEAZA-TE !

Powered by
Easy Automatic Newsletter Lite v2.7.2

Mediere in Bucuresti

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

Popular Posts

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.