încetarea procesului penal

Mediator pentru dosare penale

Medierea în materie penală este posibilă astăzi pentru orice infracţiune în care avem o victimă şi un autor, indiferent de natura infracţiunii, urmând ca acel acord de mediere să de-a naştere unor efecte diferite.

Medierea în materie penală este o instituţie relativ nouă, avem legislaţia începând cu anul 2010 dar acum odată cu intrarea în viguare a noului Cod Penal şi Noului Cod de Procedură Penală capătă nişte valenţe deosebite.

Astfel dacă vorbim de infracţiuni mai simple, adică cele urmăririle la plângere prealabilă sau la împăcarea părţilor cum ar fi lovirea, abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă, vătămarea corporală ca urmare a unor accidente de circulaţie, aici înţelegerea dintre părţi confiinţită în acordul de mediere duce chiar la încetarea procesului penal, deci pur şi simplu procurorul când primeşte acel acord încetează dosarul, nu mai merge mai departe cu  el. La fel judecătorul, dacă primeşte acel acord de mediere stopează procedura.

Pentru alte infracţiuni, până în 7 ani închisoare, procurorul dacă primeşte acordul acela de mediere în cursul urmăririi penale poate să renunţe la urmărirea penală, deci este un efect facultativ,dincolo era efect obligatoriu stoparea procedurilor. Aici este facultativ dacă procurorul constată că nu există un interes public al statului pentru urmărirea acelui infractor.

De regulă când procurorul vede că este un litigiu relativ simplu sau cu consecinţe uşoare, paguba s-a reparat şi totul este consemnat într-un acord de mediere logic nu mai are rost să cheltuie statul bani cu urmărirea cu tragerea la răspundere penală a respectivului infractor, şi în restul cazurilor, de exemplu pentru infracţiune de omor, de distrugeri grave cu consecinţe deosebite, în momentul care ai acord de mediere judecătorul poate să-ţi de-a o sancţiune redusă.

El va ţine seama de atitudinea ta de a repara prejudiciul sau poate chiar ai reuşit să repari prejudiciul, faptul că te-ai înţeles cu victima, de exemplu ai eşalonat repararea prejudiciului pe câţiva ani. Judecătorul poate să ţină seama de acel acord de mediere atunci când individualizează pedeapsa. Existând chiar cazuri când poate să renunţe să aplice sancţiunea, pur şi simplu nu aplică sancţiunea considerând că procesul penal a constituit pentru tine o suficientă ameninţare, un avertisment pentru tine.
Medierea nu prea este cunoscută în rândul oamenilor pentru că nu este promovată suficient de profesioniştii dreptului.

În primul rând poliţiştii, apoi procurorii, judecătorii şi avocaţii ar trebui să promoveze medierea. De ce? Pentru că ar duce la descărcarea organelor judiciare de un anumit număr de cauze considerate suficiente pentru a se aloca timpul pentru alte cauze cu adevărat complexe. Continue reading “Mediator pentru dosare penale” »

Medierea te poate scăpa de inchisoare

Aşa cum în cauzele care fac obiectul dreptului civil, dreptului muncii, dreptului familiei, dreptului comercial, medierea se aplică, are succes şi aduce beneficii importante pentru părţile implicate şi în dreptul penal.
Prin introducerea medierii în stingerea conflictelor de natură penală se propune o nouă modalitate de abordare a criminalităţii.
“În prezent, în România este utilizată justiţia retributivă, care se ghidează după următoarele coordonate: infracţiunea atacă statul şi legile acestuia, se pune accent pe stabilirea vinovăţiei, se realizează prin confruntarea dintre procuror şi avocat, infractorului îi este aplicată o pedeapsă, reacţia este concentrată pe un comportament din trecut, este un proces strict raţional coordonat de un set de reguli rigide, iar finalitatea acestui tip de justiţie este aceea că întotdeauna o parte pierde şi cealaltă parte câştigă.
Dacă părţile cad însă de acord asupra medierii conflictului şi recurg la un mediator înainte de a merge în instanţă, sau chiar după, au avantajul că Medierea în materie penală se bazează pe alte principii, şi anume: infracţiunea este un rău făcut oamenilor şi relaţiilor dintre ei, pune accent pe soluţionarea problemei, rolul victimei şi al infractorului în acest tip de justiţie este unul activ şi principal, infractorul îşi asumă responsabilitatea pentru faptele sale şi ajută la repararea răului, reacţia este concentrată pe consecinţe şi pe comportamentul viitor, permite exprimarea liberă a emoţiilor, implică pe toţi cei afectaţi, se asumă responsabilităţi, iar finalitatea este aceea că toată lumea câştigă.
Se urmăreşte trecerea de la sistemul în care infractorul este pedepsit şi “primeşte ceea ce merită” la sistemul în care părţile implicate primesc “ceea ce au nevoie”, urmărindu-se restabilirea relaţiilor sociale, restabilirea situaţiei existente înainte de comiterea infracţiunii şi repararea pagubei produse prin infracţiune.

Cadrul legal al medierii în domeniul penal

Cadrul legal pentru medierea în domeniul penal în România este format de Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Părţilor le este adus la cunoştinţă de către organele de cercetare penală şi de către instanţa de judecată, înainte de audiere, faptul că au dreptul la un mediator. Medierea este posibilă şi un acord de mediere poate fi încheiat în cazul oricărei infracţiuni în care există victima si faptuitor.

Medierea acţionează atât pe latura penală, cât şi pe latura civilă a procesului penal, astfel că, potrivit art. 23 alin. 1 CPP, în cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia un acord de mediere. Medierea pe latura civilă este posibilă pentru orice infracţiune care a cauzat un prejudiciu.

Medierea înainte de judecată şi în timpul procesului penal Continue reading “Medierea te poate scăpa de inchisoare” »

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR – Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: -Tel: 0768511900

Telefon:

+4.0768.511.900

E-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

ABONEAZA-TE !

Powered by
Easy Automatic Newsletter Lite v2.7.2

Mediere in Bucuresti

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

Popular Posts

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.