plangere de viol

Se poate mediere pentru viol?

Medierea pentru infractiunea de viol este un demers juridic controversat, avand in vedere interpretarea superficiala asupra subiectului din partea interpretilor care critica posibilitatea medierii pentru infractiunile de viol. Cu toate ca am explicat cum functioneaza medierea in penal ea inca nu este suficient inteleasa:Cum functioneaza medierea in penal?

Intorcandu-ne la medierea dosarelor de viol, trebuie sa stim ca, in drept, violul este incriminat de Art. 218 din Noul Cod PenalInfracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale:

Violul

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).

(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:

  1. a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
  2. b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
  3. c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
  4. d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
  5. e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
  6. f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.

(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Pentru a intelege in ce masura legea permite medierea pentru infractiunea de viol am sa explic folosindu-ma de textul ingrosat si textul inclinat din articolul 218 NCP. Continue reading “Se poate mediere pentru viol?” »

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR – Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: -Tel: 0768511900

Telefon:

+4.0768.511.900

E-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

ABONEAZA-TE !

Powered by
Easy Automatic Newsletter Lite v2.7.2

Mediere in Bucuresti

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

Popular Posts

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.