soluționarea alternativă a litigiilor (SAL)

SAL , ADR – Alternative Dispute Resolution

Bruxelles, 29 noiembrie 2011 – În 2010, unul din cinci consumatori europeni a întâmpinat probleme la achiziționarea de bunuri și servicii pe piața unică. În cazul în care un vânzător refuză să vă repare laptopul care s-a defectat în perioada de garanție sau dacă nu puteți ajunge la un acord cu un agent de turism în legătură cu o restituire în cazul unei vacanțe ratate, există modalități de a soluționa aceasta fără prezentarea în instanță. Dar, din păcate, în stadiul actual, soluționarea extrajudiciară a litigiilor în UE este posibilă numai pentru anumite sectoare comerciale sau în anumite domenii. Pentru a rezolva această problemă, Comisia Europeană a prezentat astăzi un pachet de propuneri legislative care să garanteze că toți consumatorii din UE își pot rezolva problemele fără a se prezenta în instanță, indiferent de tipul de produs sau serviciu care face obiectul litigiului contractual și indiferent de locul în care l-a achiziționat pe piața unică europeană [adică pe teritoriul național sau în străinătate). Pentru consumatorii care cumpără online dintr-o altă țară UE, Comisia dorește să creeze o platformă online unică la nivelul UE, care va permite soluționarea litigiilor contractuale, în întregime online, în termen de 30 de zile.

Soluționarea alternativă a litigiilor (SAL) (ADR – Alternative Dispute Resolution) în materie de consum este o modalitate de soluționare mai rapidă, mai ieftină și mai ușor de utilizat decât procedurile judiciare. Se estimează că accesul universal la SAL de calitate în UE va determina economisirea de către consumatori a circa 22,5 miliarde EUR/an. Aceasta va ajuta, de asemenea, întreprinderile să își gestioneze relațiile cu clienții și să îți îmbunătățească imaginea corporatistă. Comisia dorește ca noul pachet legislativ să contribuie la stimularea încrederii consumatorilor în piața unică la nivelul UE, ceea ce înseamnă pentru ei o ofertă mai variată și prețuri mai bune, contribuind, astfel, la creșterea economiei UE.

Comisarul pentru Sănătate și Consumatori, John Dalli, a declarat: „Este inacceptabil faptul că atât de multe probleme legate de consum sunt lăsate nesoluționate deoarece consumatorii nu au nici un mijloc eficient de a rezolva litigiile cu comercianții. Aceasta le afectează buzunarele și încrederea; de asemenea, aceasta încetinește creșterea economică europeană. Odată adoptate, propunerile pe care le prezint astăzi vor ajuta consumatorii europeni să utilizeze modalități simple, rapide și necostisitoare pentru rezolvarea problemelor lor, indiferent de locul sau modul în care achiziționează un produs sau un serviciu în UE”.

Ce a fost adoptat astăzi? Continue reading “SAL , ADR – Alternative Dispute Resolution” »

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR – Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: -Tel: 0768511900

Telefon:

+4.0768.511.900

E-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

ABONEAZA-TE !

Powered by
Easy Automatic Newsletter Lite v2.7.2

Mediere in Bucuresti

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

Popular Posts

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.