Trucuri ale mediatorului: Cum demolezi ”mitul justiției”?

 

Una din primele măsuri pe care le putem aplica în transformarea contextului unei dispute este aceea dea crea disonanţă în gândirea fiecărui participant.

Dacă aceştia cred că au dreptate (“mitul dreptăţii”) şi că un tribunal îşi va da imediat seama şi va decreta că au dreptate (“mitul raţionalităţii”), atunci nu mai există motivaţie pentru mediere. Pentru acei participanţi care îşi menţin cu încăpăţânare poziţiile, mediatorul are nevoie să pună îndeajuns de multe întrebări, în aşa fel încât să arunce o umbră de îndoială asupra presupuselor aşteptări ale participanţilor în legătură cu rezultatul disputei şi să poată genera motivaţia necesară pentru a media. Cu alte cuvinte, “trage-le preşul de sub picioare”.

Spargerea cadrelor de gândire prestabilite le oferă oamenilor ocazia să vadă lucrurile diferit şi le permite o mai mare deschidere faţă de ideile noi şi faţă de alte opţiuni. În acelaşi fel procedează şi mediatorul, creând o disonanţă cognitivă.

De pildă, pentru a demola mitul justiţiei — acea idee că orice tribunal va da un verdict care clar şi definitiv va fi în favoarea participantului — mediatorul poate spune ceva de genul:

“dar am auzit judecători spunând că preferă să lase amândouă părţile nemulţumite, tocmai pentru că nu sunt convinşi de răspunsul corect şi nu vor să transforme unul dintre participanţi într-un mare câştigător şi pe celălalt într-un mare perdant.”

O altă posibilă variantă ar fi:

“Unii avocaţi spun că nu există un proces care să fie atât de solid, încât să nu poată fi pierdut sau atât de şubred, încât să nu poată fi câştigat; nu poţi avea completă încredere în judecători.”

Aceste replici sunt calculate în aşa fel, încât să semene îndoială în sufletul participantului şi să îl determine să nu se mai simtă atât de sigur pe poziţia lui, să fie mai reflexiv. Este bine să continuaţi aceste replici cu o doză de umor, care să înlăture starea de şoc creată. Genul acesta de replici pot să le răstoarne participanţilor acea imagine bătută în cuie, legată de cine va câştiga disputa, precum şi convingerea, plină de satisfacţie de sine, că tribunalul le va da ce-şi doresc. Drept rezultat, participanţii se vor vedea nevoiţi să îşi asume răspunderea pentru propriile decizii fără să fie însă supuşi unei confruntări directe.

Fragment din Psihologia mediatorului, volum coordonat de Daniel Bowling și David A. Hoffman

(Visited 45 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns