Violatorii şi bătăuşii pot scăpa de puşcărie dacă îi plătesc victimei despăgubiri

 

Violatorii şi bătăuşii ar putea scăpa de puşcărie dacă îi plătesc victimei despăgubiri. Astfel, de la 1 februarie, femeile violate şi persoanele care au fost lovite sunt obligate să treacă pe la mediator înainte de a depune plângere penală.

Acesta ar putea facilita împăcarea părţilor prin despăgubirea victimei, infractorii scăpând, astfel, de puşcărie.

Deocamdata, medierea în sine nu este obligatorie, ci doar prezentarea la un specialist.

Zeno Sustac, vicepreşedinte al Consiliului de Mediere, a explicat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, avantajele medierii versus instanţă.

Potrivit acestuia, după ce mediatorul prezintă părţilor avantajele medierii, dacă părţile decid totuşi să apeleze la judecător, mediatorul emite un certificat de informare pe care aceştia trebuie să-l prezinte la tribunal.

Fără acest certificat, acţiunea în instanţă va fi respinsă ca inadmisibilă.

Costurile unei medieri, la nivel european, se ridică la aproximativ 5% din costurile unui proces„, a subliniat Zeno Sustac.

Printre infracţiunile care pot dispărea prin mediere se mai află distrugerea, abandonul de familie, violarea de domiciliu, precum şi furturile între soţi.

Sursa: http://www.antena3.ro/romania/violatorii-si-batausii-pot-scapa-de-puscarie-daca-ii-platesc-victimei-despagubiri-199430.html

(Visited 16 times, 1 visits today)
 

Lasă un răspuns