Din august, orice persoană care își caută dreptatea în instanță va trebui să treacă mai întâi prin biroul unui mediator. Toate părțile angrenate într-un conflict ce urmează a fi supus judecății sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii. Este o prevedere care face parte din pachetul legislativ pentru degrevarea instanțelor judecătorești, impus de Uniunea Europeană.
Subiectul medierii și al obligativității informării părților a fost dezbătut aprig în ultimele luni, dat fiind că noțiunea de mediere le este necunoscută multor români. Unii au primit-o cu interes, alții, dimpotrivă, nu s-au arătat deloc încântați de varianta “împăciuirii”. S-au născut o sumedenie de întrebări, de nedumeriri și chiar de proteste. Suntem obligați să ne împăcăm cu cel cu care ne-am certat? Legea nu-l mai pedepsește pe răufăcător? Căsniciile ratate nu mai pot fi desfăcute dacă soții nu încearcă să se împace? Scapă nepedepsiți comercianții care încalcă drepturile consumatorilor?
Ziarul nostru și-a propus să clarifice toate aceste aspecte, dar să și pună la dispoziția celor care vor apela la mediere informații despre această nouă profesie, cu ajutorul Simonei Vasile, mediator autorizat, din Bârlad.
“Medierea nu înseamnă împăcare”
– Auzim tot mai des de mediere în ultima vreme, dar nu sunt mulți cei care cunosc semnificația acestui termen. Vă rog să-l definiți.
– Pe scurt, așa cum spune legea, medierea este o modalitate de rezolvare a conflictelor prin care, cu ajutorul unei persoane specializate, numite mediator, părțile sunt ajutate să comunice și să negocieze în așa fel încât să-și soluționeze neînțelegerea, fără a mai pierde bani și timp pe holurile instanțelor de judecată. Mediatorul este obligat să asigure confidențialitatea informațiilor și persoanelor, să se păstreze neutru și imparțial pe tot parcursul procedurii de mediere. Acestea sunt condiții impuse de Legea medierii, iar pentru nerespectarea lor, mediatorul poate fi sancționat.
– Ce face mediatorul? Cum ajută el părțile să comunice?
– Rolul mediatorului nu este unul ușor, ținând cont că părțile se află în conflict atunci când se prezintă. De cele mai multe ori, neînțelegerile sunt atât de mari, încât medierea nu se poate realiza în prezența tuturor părților implicate. Și nici nu este obligatoriu sau recomandat. În aceste cazuri, procedura medierii se desfășoară în ședințe separate, părțile comunicând prin intermediul mediatorului. De altfel, medierea nu înseamnă împăcare. Sunt însă și situații în care părțile nu au nicio problemă să stea în aceeași încăpere. Ele doresc să ajungă mai repede la o soluție, se lasă ajutate de mediator să negocieze, să ajungă la un compromis din care toată lumea să aibă de câștigat. Fără a ne limita, aș da ca exemplu doi soți care divorțează și care vor să facă pasul acesta în mod civilizat, știind fiecare ce dorește; sau foști soți care își împart bunurile; ori părinți care, deși divorțați, își stabilesc o conduită în creșterea și educarea copiilor pe care nu-i pot arunca la gunoi doar pentru că ei au divorțat. M-aș mai referi și la relațiile comerciale, de afaceri, unde nu primează dorința de a se târî unii pe alții prin tribunale, ci salvarea afacerilor în care au investit. Fiecare situație impune modalități și tehnici speciale de comunicare, iar mediatorul își adaptează tehnica în funcție de particularitățile fiecărui caz. Nu există o rețetă universal valabilă, pentru că oamenii sunt diferiți. Cert este că mijloacele uzitate de mediatori țin de abilitățile sale, de capacitatea lui intelectuală, emoțională, sunt rezultatul experiențelor sale profesionale. În cea mai mare parte sunt tehnici care țin de vocație, abilități și talent, dar care, obligatoriu, trebuie șlefuite, aprofundate, studiate și însușite în cadrul școlii de mediere, prin studiu individual, dar și prin cât mai multe și mai variate cursuri de formare continuă. Așa că nu pot să răspund la întrebare decât spunându-vă că e de la caz la caz.
“La judecătorie ori la tribunal nu-ți asigură nimeni discreție”
– Cum spuneați, unii vin cu neînțelegeri majore…
– Înainte de orice, procedura medierii vizează atingerea interesului fiecăreia dintre părțile implicate în conflict. Sunt situații în care împăcarea este imposibilă. Conflictele grave, situațiile de viață complicate, grele, nu pot avea întotdeauna drept deznodă3mânt o strângere de mână. Astea-s telenovele. Alegerea medierii în aceste cazuri are un cu totul alt scop, unul pragmatic, de bun simț, care ține de nivelul de educație al celui care-o alege: este drumul cel mai scurt, cel mai ieftin, cel mai comod către soluția care-ți convine, indiferent de care parte a baricadei te afli. Procesul clasic, acela prin judecătorie, îți rezervă doar dreptul de a spera la această soluție. Nu de puține ori am întâlnit persoane, victime ale unor situații la limita penalului (violență fizică, în special) care au respins categoric ideea medierii în momentul în care li s-a pomenit de “păstrarea bunelor relații”. Sau chiar soți care, după ce și-au spart de cap toate porțelanurile de la mama și bunica, e greu să mai înțeleagă că viața poate fi și altfel.
– Atunci, de ce ar vrea cineva să-și rezolve problema prin mediere?
– Pentru a fi sigur că nu pierde procesul. E o doză majoră de inconștiență să crezi că, atunci când dai pe cineva în judecată sau tu ești cel dat în judecată, vei câștiga fără doar și poate. Procesele se pierd peste tot în lume. Se înțelege, nu vorbim de anumite instanțe superioare, cum ar fi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe care nu o putem pune atât de ușor sub semnul subiectivității. În instanțele obișnuite, una dintre cele două părți pierde. La mediere nu există riscul acesta pentru că medierea se încheie întotdeauna cu soluțiile convenite de părți. Avantajele pe care le oferă procedura medierii sunt imense. Un proces clasic poate dura ani întregi, în timp ce la mediator totul se termină în câteva zile. Numai cine nu a trecut printr-un proces nu știe cât timp pierzi pe holurile instanțelor de judecată, de câte ori trebuie să te învoiești de la serviciu ca să te prezinți la termen; de multe ori, aștepți de dimineață și până seara să intri în sala de judecată. Iar când, în sfârșit, îți vine rândul să vorbești, te trezești că judecătorul nu te lasă să spui tot ce crezi tu că e necesar să afle. Cât stres, câți nervi măcinați. La mediator, întâlnirile le stabilești de comun acord cu acesta, în ziua și la ora când poate clientul. Apoi, la proces, îți trebuie martori. Caută-i, roagă-te de ei să te susțină în fața judecătorului, roagă-te de ei să vrea să piardă ore, zile întregi. La mediator, discuțiile au loc între patru pereți. Nu știe și nu va afla nimeni, niciodată, despre necazurile tale. Pe când, la judecătorie ori la tribunal nu-ți asigură nimeni discreție. Sala în care are loc procesul e plină de oameni care stau cu urechile ciulite să-ți afle problemele, iar unii abia așteaptă să le discute cu alții. Să nu mai vorbim de faptul că printre acești oameni oricând se pot afla cunoscuți, rude, colegi de serviciu. Ești nevoit să-ți speli rufele în fața lor, pentru că nimeni nu o să-i dea afară ca să-ți apere ție intimitatea. Un alt avantaj este că la mediator nu-ți trebuie experți, absolut necesari în instanță când e vorba de partaje, de exemplu. Iar expertizele costă. În plus, alegând medierea, ești scutit de plata taxei de timbru, în cele mai multe cazuri. Ei bine, după toate astea – bani cheltuiți, timp pierdut, umilințe și rușine publică – într-o bună zi afli că ai pierdut procesul. Poți să și câștigi, dar nu se știe. De câți nu ați auzit că au murit cu dreptatea în mână? Miza parcurgerii procesului de mediere o reprezintă încheierea acordului. Este acel act pe care mediatorul îl întocmește după ce părțile au ajuns la o înțelegere. Repet, nu e condiționat de împăcare, pentru că eu chiar cred că sunt situații când acest lucru nu este posibil. Ei bine, cu acordul de mediere în mână, părțile (sau doar una din ele) merg la judecător și cer o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor. Hotărârea pe care judecătorul o dă în camera de consiliu este exact soluția pe care părțile o așteptau dacă s-ar fi judecat în instanță, numai că acest lucru nu ar fi fost posibil deoarece acolo cineva pierde. Hotărârea constituie titlu executoriu. Pe înțelesul tuturor, acordul de mediere produce aceleași efecte juridice ca orice alt contract, adică partea care nu respect înțelegerea poate fi trasă la răspundere în condițiile legii.
– Când pot apela oamenii la mediere?
– Fie înainte de a ajunge în instanță, fie în timpul procesului.
– Care sunt cauzele ce pot fi mediate?
– Plaja este destul de largă: în materia dreptului familiei (divorț, partaj, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea domiciliului copiilor, contribuția părinților la întreținerea copiilor); în litigii privind posesia, grănițuirea, strămutarea de hotare; în domeniul răspunderii profesionale; în domeniul protecției consumatorului. Mai pot recurge la mediere părțile conflictelor de muncă, dar și din litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 de lei.
“Avocații care vor clienți mulțumiți îi vor îndemna pe aceștia la mediere”
– Apropo de bani, care este onorariul practicat de mediatori? Am auzit vehiculându-se diverse sume.
– Orice ați fi auzit e fals. Onorariile sunt stabilite în funcție de speță, de dificultatea ei, de numărul de ședințe. Ca să nu mai vorbim că va fi suportat în egală măsură de părțile angrenate într-un conflict, adică suma se împarte. Nu există onorarii minimale, iar cei care au avansat cifre nebunești mint. Nimeni, indiferent de cât de sărac este, nu trebuie să se sperie, mai ales că legea le oferă ajutor judiciar celor care au venituri reduse, adică plătește statul în locul lor. Pentru ceilalți, care nu pot beneficia de ajutor judiciar, prețurile sunt modice, suportabile și adaptate nivelului de trai din ziua de azi. În orice caz, mult, mult mai puțin decât costurile pe care le presupune un proces clasic, prin instanță. Acolo nu scapi fără taxe de timbru, onorariu avocați, cheltuieli de judecată, onorarii experți etc. La astea se adaugă timpul pierdut, zilele lipsă de la serviciu, cheltuielile de deplasare ale martorilor, diurnele pe care unii martori le solicită. Dacă ai nevoie de doi-trei martori care pierd câte o zi sau mai multe așteptând să intre în sala de judecată, trebuie să le dai să mănânce, nu-i poți ține flămânzi și nici nu pot să-și ia de acasă sufertașul cu măncare, nu? Eu am trecut printr-un astfel de proces, greu și lung, de trei ani, pentru o nimica toată și știu exact cum stau treburile, așa că nu mă poate nimeni contrazice. Aș fi vrut să am atunci la îndemână varianta medierii. Aș fi dat oricât, numai să nu fi trecut prin acel coșmar, în urma căruia am cheltuit inutil timp, bani, mi-a afectat sănătatea și, pe deasupra, am pierdut procesul.
Așa cum spuneam, mori cu dreptatea în mână.
– Se tot aude că avocații nu văd deloc cu ochi buni profesia de mediator. În ce măsură îi afectează?
– Medierea și avocatura sunt chestiuni complet diferite. Personal, nu am stat de vorbă decât cu avocați încântați de ideea medierii. Adevărații profesioniști nu se tem de mediere, ci vor căuta să colaboreze cu mediatorul. Clienții lor își doresc un proces simplu, rapid, fără bătaie de cap. Asta vor oamenii de la avocați. Nu prea văd de ce un avocat n-ar vrea să-și vadă clientul mulțumit. Dacă sunt și avocați cărora le convin termenele lungi, procesele care nu se mai termină, dacă le place ca oamenii să stea sprijiniți de pereți de dimineață și până seara, împovărați de griji și copleșiți de întrebări, și dacă le place să și audă la final “acțiunea se respinge”, atunci e clar că nu vorbim despre un avocat care își dorește mulțumirea clientului. Avocații care vor clienți mulțumiți îi vor îndemna pe aceștia la mediere. Un client mulțumit va aduce și alți clienți. Nu asta e ideea? E posibil să fie nemulțumiri generate de calitatea umană și profesională a unor mediatori. Fără intenția de a mă dezice de colegi din breasla mea, și eu am întâlnit persoane susceptibile a ridica semne de întrebare. Dar asta se întâmplă în toate categoriile profesionale. Nu există pădure fără uscături. Sita va cerne și vor rămâne profesioniștii. Cum spuneam mai devreme, e nevoie de aptitudini speciale, de o chemare anume, de capacitatea de a face față exigențelor. Plus că e necesară formarea continuă, temeinică, an de an. Nu e de ajuns să ai o facultate, o școală de formare și gata, ești mare mediator! E nevoie de mult mai mult.
– În plus, înțeleg că medierea nu e un moft, ci o cerință a Uniunii Europene.
– Așa este. Conform unei directive din 2008 a Parlamentului European, statele membre sunt obligate să creeze anumite proceduri alternative, extrajudiciare, de rezolvare a litigiilor civile și comerciale. S-a apreciat că medierea oferă o soluționare eficientă din perspectiva costurilor și a rapidității. Printre altele, directiva obligă statele să încurajeze pregătirea mediatorilor și să pună la punct mecanisme prin care acordurile de mediere să capete caracter executoriu. Statele membre ale UE mai sunt obligate să transpună această directivă în dreptul intern în termen de 36 de luni de la data adoptării. La noi a fost transpusă în dreptul intern printr-o serie de acte normative care au culminat cu o ordonanță de urgență (90/2012).
– Deci aceasta este explicația obligativității ședinței de informare.
– Exact. Este obligatoriu pentru toți cei care au un proces pe rolul instanțelor de judecată să facă dovada faptului că au participat la ședința de informare privind avantajele medierii. Fiecare judecător trebuie să se asigure că legea a fost respectată și că părțile s-au achitat de această obligație legală. De la 1 august, informarea se va face obligatoriu înaintea deschiderii procesului. Nerespectarea obligației va sta sub sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată. În momentul de față, nerespectarea obligației este sancționată cu amendă judiciară cuprinsă între 100 și 1.000 de lei, în cazul în care părțile au acceptat să se prezinte la informare, dar nu au făcut-o.
– Există o evidență a mediatorilor?
– Lista mediatorilor autorizați poate fi găsită pe site-ul Consiliului de Mediere (www.cmediere.ro), la secțiunea “Tablouri/liste”, și conține informații despre fiecare mediator, orașul în care activează, număr de telefon etc. În mod normal, conform legii, fiecare judecătorie ar trebui să pună la dispoziția publicului lista mediatorilor autorizați. La Vaslui
există, dar la Judecatoria Bârlad n-am văzut nimic afișat. Există un registru trimis de Consiliul de Mediere, dar acesta nu este actualizat. Cea mai sigură sursă este site-ul.
http://odv.ro/node/45297
Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .
Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013
