Press "Enter" to skip to content

Despre caracterul facultativ al procedurii concilierii directe

M P 0

Studiul de fata se adreseaza exclusiv juristilor care accepta existenta opiniilor divergente, diferite, contrare celor majoritar imbratisate. Studiul ce va este oferit in acest mediu, virtual si totodata interactiv al internetului, este dedicat doar celor care accepta si respecta ideea ca adevarul poate capata mereu si mereu diverse nuante, in functie de unghiul din care privesti. Celor care cu lejeritate se multumesc a invoca argumentul magister dixit, nu le recomandam sa parcurga randurile ce urmeaza.

Nu pretindem ca am descoperit si ca detinem adevarul absolut. Nu va promitem ca veti gasi argumente imbatabile in sprijinul opiniei noastre. Nu se poate spune despre acest articol nici ca ar contine idei noi. Ceea ce sta scris mai jos a mai fost spus. Cu toate acestea, bunul simt, dorinta de echitate, dreptate si aspiratia catre un drept care sa le reflecte ne-a condus mana in asezarea cuvintelor si a ideilor.

Va promiteam prin titlu ca veti citi despre caracterul facultativ al procedurii concilierii directe. Avem credinta ca toti cei care au ales sa citeasca acest comentariu cunosc ce presupune procedura concilierii directe. Pentru a pastra totusi traditia comentariilor juridice si pentru a nu fi dumneavoastra nevoiti sa deschideti Codul de procedura civila, va oferim textul articolului 7201 C.pr.civ.:

V-ar mai putea interesa si:

Distrugerea si tulburarea de posesie, pedeapsa sau mediere?

Pot chema mediatorul la penitenciar?

Ce pret are medierea penala?

CONTACT MEDIERE PENAL

„(1) In procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte.

(2) In scopul aratat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversa, comunicandu-i in scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandata cu dovada de primire, prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face si prin inmanarea inscrisurilor sub semnatura de primire.

(3) Data convocarii pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.

(4) Rezultatul concilierii se va consemna intr-un inscris cu aratarea pretentiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului si a punctului de vedere al fiecarei parti.

(5) Inscrisul despre rezultatul concilierii ori, in cazul in care paratul nu a dat curs convocarii prevazute la alin. 2, dovada ca de la data primirii acestei convocari au trecut 30 de zile se anexeaza la cererea de chemare in judecata.”

Articolul 7201 C.pr.civ. este cel cu care debuteaza Capitolul XIV (Dispozitii privind solutionarea litigiilor in materie comerciala) al Cartii a VI-a (Proceduri speciale). Acest capitol a fost introdus in Codul de procedura civila prin art. I pct. 224 din OUG nr. 138/2000 si reglementeaza o procedura speciala, aplicabila proceselor si cererilor in materie comerciala.

Dincolo de celelalte norme speciale continute in art. 7202 – 72010 C.pr.civ., a fost reglementata prin OUG 138/2000 procedura solutionarii amiabile a cauzelor comerciale. Regulile de procedura continute in Capitolul XIV dau contur unei proceduri prealabile prin care s-a dorit asigurarea unui cadru legislativ care sa incurajeze potentialii reclamanti sa incerce solutionarea diferendului pe cale amiabila, inainte de a se adresa instantei.

Desi, de 7 ani in peisajul procedurii civile, dispozitiile art. 720C.pr.civ. au provocat multe dezbateri doctrinare, extrajudiciare, judiciare, in fata instantelor de drept comun si in fata instantei de contencios constitutional.

In ceea ce priveste ultimul for amintit, lucrurile sunt clare: art. 7201 C.pr.civ. este constitutional si conventional. In acest sens, recent Curtea Constitutionala, cu autoritatea de care se bucura in virtutea art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale (forma republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 643 din 16.07.2004), a statuat:

V-ar mai putea interesa si:

Distrugerea si tulburarea de posesie, pedeapsa sau mediere?

Pot chema mediatorul la penitenciar?

Ce pret are medierea penala?

CONTACT MEDIERE PENAL

Curtea observa ca asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 7201 din Codul de procedura civila s-a mai pronuntat prin numeroase decizii, prin raportare la aceleasi prevederi constitutionale. Astfel, prin Decizia nr. 559 din 7 iunie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, Curtea a statuat ca prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmarit sa transpuna in practica principiul celeritatii solutionarii litigiilor dintre parti – mai pregnant in materie comerciala – si sa degreveze activitatea instantelor de judecata. Rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedura extrajudiciara care sa ofere partilor posibilitatea de a se intelege asupra eventualelor pretentii ale reclamantului, fara implicarea autoritatii judecatoresti competente. Fata de aceste ratiuni majore, conditionarea sesizarii instantei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnica nu poate fi calificata ca o ingradire a accesului liber la justitie, in acceptiunea prohibita de prevederile constitutionale de referinta, atata vreme cat partea interesata poate sesiza instanta judecatoreasca cu cererea de chemare in judecata. Pentru considerentele aratate, Curtea a constatat ca dispozitiile art. 7201 din Codul de procedura civila sunt in concordanta cu prevederile constitutionale privind egalitatea cetatenilor in fata legii, accesul liber la justitie, dreptul la aparare sau cu cele referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, precum si cu reglementarile internationale cuprinse in art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat intr-un termen rezonabil.

Intrucat in cauza de fata nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine modificarea jurisprudentei Curtii, atat solutia pronuntata prin decizia mentionata, cat si argumentele care au stat la baza acesteia isi mentin valabilitatea.”(Decizia nr. 1009 din 08.11.2007, publicata in M. Of., Partea I, nr. 811 din 28.11.2007)

Constitutionalitatea articolului in discutie a mai fost motivata si prin urmatoarele decizii ale Curtii Constitutionale: Decizia nr. 86/08.02.2007, publicata in M. Of., Partea I, nr. 174/13.03.2007, Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, sau prin Decizia nr. 361 din 2 mai 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006.

Asadar, articolul 7201 C.pr.civ. este constitutional, conventional si, prin urmare, este aplicabil in cazurile pentru care a fost edictat.

Spuneam insa ca procedura concilierii directe a provocat si a intretinut discutii atat in doctrina, cat si in practica. Aceste confruntari s-au purtat in jurul caracterului obligatoriu ori facultativ al acestei proceduri.

Opinia noastra este in sensul acordarii, recunoasterii caracterului facultativ al procedurii prealabile instituite prin dispozitiile art. 7201 C.pr.civ.

Cunoastem. Aceasta opinie este minoritara.

Majoritar (intr-o proportie covarsitoare) este curentul de opinie potrivit caruia legiuitorul a reglementat prin intermediul art. 7201 C.pr.civ. o procedura obligatorie.

Trebuie sa fim sinceri si sa recunoastem faptul ca, pana nu cu multa vreme in urma, daca am fi fost intrebati ce caracter are procedura concilierii directe am fi raspuns in prima secunda: „Desigur, obligatoriu!” Aceasta a fost amprenta scolii, a cartilor care se cereau, a examenelor pentru care importante erau anumite carti. Daca nu suntem singurii care au trecut prin aceasta experienta, putem afirma ca de facto, nu de iure, alaturi de lege, si doctrina este izvor de drept.

Independent de aceste considerente: atat doctrina, cat si practica sunt dominate de ideea ca procedura concilierii este obligatorie, iar nu facultativa. Aceasta realitate nu poate fi decat defavorabila demersului la care ne-am angajat.

Nu am uitat deci ca si noi am „reprodus fidel” conceptia potrivit careia procedura prealabila instituita de art. 7201C.pr.civ. este obligatorie.

Pentru acest motiv, nu ne-am propus prin realizarea acestui comentariu sa criticam opinia majoritara. Am dorit, asa cum faceam precizarile de la inceput, sa invederam si acest punct de vedere: procedura concilierii directe este o procedura facultativa.

Aceasta credinta s-a nascut din practica. Desi eram convinsi ca „aplicam dreptul ca la carte”, desi aveam literatura de specialitate si jurisprudenta de partea noastra, ceva, in interior, ne spunea ca nu e drept. Ceva ne spunea ca nu e echitabil sa fie sanctionat creditorul prin respingerea actiunii pe motiv ca s-a adresat direct instantei de judecata. Apoi intervenea un moment de liniste launtrica si ne incurajam: „E legal. Asta e legea. E reglementat un caz de limitare, de amanare a exercitiului dreptului de liber acces la instanta.” Si totusi, ceva iar deranja confortul psihic in care ne instalasem. Acest zbucium ne-a impins spre a analiza cu atentie argumentele invocate in sprijinul caracterului obligatoriu al procedurii.

In acest sens, am studiat doctrina si articolele de specialitate care sustineau un asemenea punct de vedere. Putem indica cititorului: V.M. Ciobanu, G. Boroi, N. Marian, Modificarile aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 138/2000, II, in Dreptul nr. 2/2001, p. 39; M. Tabarca, Drept procesual civil, Vol. II, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2005; Ghe. Buta, Procedura prealabila de conciliere in materie comerciala, in Revista de drept comercial nr. 5/2002, p. 37; M.N. Costin, A. Miff, Aspecte de ordin procedural privind solutionarea litigiilor comerciale, in Revista de drept comercial nr. 12/2001, p. 9; L. Procopie, Caracteristici ale concilierii directe in litigiile comerciale, in Revista de drept comercial nr. 4/2002, p. 96; C. Rosu, A. Fanu-Moca, Consideratii referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, in Revista de drept comercial nr. 7-8/2001, p. 159; B. Diamant, V. Luncean, Probleme de ordin procesual pe care le ridica prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, in Dreptul nr. 8/2002, p. 126.

Sintetizand, opinia majoritara este in sensul recunoasterii unui caracter obligatoriu procedurii concilierii directe. Adeptii acestei conceptii au insa solutii diferite in ceea ce priveste actiunea adresata direct instantei de catre reclamantul comerciant, mai inainte de a fi incercat solutionarea amiabila a litigiului. Astfel, unii opineaza pentru respingerea actiunii ca prematura, altii prefera respingerea actiunii ca inadmisibila si exista o a treia posibilitate afirmata: neinregistrarea actiunilor care nu au atasata dovada indeplinirii procedurii prealabile (B. Diamant, V. Luncean, Probleme de ordin procesual pe care le ridica prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, Partea I, in Dreptul nr. 8/2002, p. 128).

Aceasta din urma posibila solutionarea a fost, pe buna dreptate, combatuta (C. Turianu, Probleme de ordin procesual pe care le ridica prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, Partea a II-a a studiului, in Dreptul nr. 8/2002, p. 130). In acest context s-a sustinut ca in nici un caz nu poate fi admisa solutia neprimirii, adica a neinregistrarii actiunii pe considerentul ca lipseste dovada indeplinirii procedurii prealabile a concilierii. Aceasta pentru ca, pe de o parte, nu este admisibil a se refuza exercitarea unui drept subiectiv, care include si dreptul recurgerii la actiunea in justitie (posibilitatea de a pune in miscare mijloacele procesuale ce alcatuiesc actiunea civila in scopul realizarii protectiei judiciare a unui drept sau interes civil), pe motivul neindeplinirii unei conditii de ordin procesual sau procedural, iar pe de alta parte, intrucat o atare cerere (cererea de chemare in judecata) este adresata unei instante de judecata, aceasta nu o poate solutiona altfel decat in maniera specifica (de solutionare a cererilor) a acestei autoritati, adica hotararea judecatoreasca ce se pronunta, de regula, dupa dezbateri contradictorii, la sfarsitul judecatii, dar si in afara oricaror dezbateri, atunci cand nu sunt intrunite conditiile de admisibilitate pentru primirea cererilor de chemare in judecata. In acest ultim caz, spune acelasi autor, cererea reclamantului – forma de manifestare a actiunii – va fi respinsa ca inadmisibila.

Daca nu s-ar admite aceasta teza, aceasta ar insemna o incalcare a prevederilor art. 21 din Constitutie care consacra regula accesului liber la justitie, caracterul legitim sau nelegitim al pretentiilor formulate in actiunea in justitie, ca si constatarea indeplinirii sau neindeplinirii unor conditii (proceduri) prealabile neputand rezulta decat in urma judecarii pricinii respective, indiferent de faptul ca judecata priveste si se opreste inca din prima sa faza, cand judecatorul unic verifica daca sunt sau nu indeplinite conditiile procedurale de admisibilitate.

Aceeasi critica va putea fi citita si in articolul Discutii cu privire la sesizarea instantei in litigiile comerciale, semnat de V. Timofte, in Revista de drept comercial nr. 9/2001, p. 150.

Urmatoarele argumente au fost formulate in sprijinul obligativitatii procedurii concilierii directe:

V-ar mai putea interesa si:

Distrugerea si tulburarea de posesie, pedeapsa sau mediere?

Pot chema mediatorul la penitenciar?

Ce pret are medierea penala?

CONTACT MEDIERE PENAL

1. Se spune in primul rand ca formularea imperativa a textului denota caracterul imperativ al procedurii. „Reclamantul va incerca solutionarea litigiului” nu se constituie intr-un argument peremptoriu. Dimpotriva, exprimarea ar putea parea chiar diluata fata de puterea evidentei pe care se sprijina acest argument.

2. Intr-un al doilea rand se sustine ca aceasta procedura este obligatorie deoarece prin instituirea ei legiuitorul a urmarit evitarea aglomerarii instantelor. Curtea Constitutionala, in motivarea respingerii exceptiilor de neconstitutionalitate ce vizeaza art. 7201 C.pr.civ., foloseste o argumentare de acelasi gen (Decizia nr. 86/08.02.2007, publicata in M. Of., Partea I, nr. 174/13.03.2007).

Parcurgand Nota de fundamentare de pe pagina de internet a Camerei Deputatilor (http://www.cdep.ro/proiecte/2004/400/10/9/nf419.pdf) invocata in unele studii, observam ca in privinta noutatii legislative propuse in materia proceselor si cererilor comerciale se precizeaza:

Dintre propunerile ce au in vedere atat promovarea celeritatii in solutionarea proceselor civile, cat si ridicarea calitatii actului de justitie, merita subliniate: (…) – adoptarea unei proceduri speciale a litigiilor in materie comerciala. Aceasta procedura prevede incercarea concilierii partilor inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, in scopul unei solutionari pe cale amiabila a litigiului, iar pe parcursul procesului se asigura judecarea cu maxim de rapiditate, dat fiind faptul ca procedura in justitie prevede, intre altele, desfasurarea, in continuare a procesului, dupa prima zi de infatisare, cu termene scurte, date in cunostinta partilor.

Trecand peste aceasta popularizare a partii relevante din nota de fundamentare, acest argument nu poate ramane in picioare. Nu putem accepta caracterul obligatoriu al procedurii concilierii directe pentru simplul motiv ca se aspira la o „aerisire” a instantelor.

Cunoastem cu totii sfintenia dreptului de acces la o instanta, recunoscut si garantat de art. 6 par. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si de art. 21 din Constitutia Romaniei. Cunoastem, de asemenea, ca prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a recunoscut faptul ca acest drept e sfant, dar nu e absolut. Din jurisprudenta Curtii rezulta ca dreptul de acces la o instanta are doua trasaturi fundamentale: el trebuie sa fie un drept efectiv, fara a fi insa un drept absolut. (M. Selegean, Dreptul de acces la o instanta reglementat de art. 6 paragraf 1 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor  Fundamentale, in Themis, Revista Institutului National al Magistraturii, p. 22 ce poate fi accesata la: http://www.inm-lex.ro/file.php?FileID=256).

In hotararea Golder c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca: „pot fi aduse restrictii exercitiului acestui drept intrucat dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor”. Limitarile astfel aduse trebuie sa respecte cateva principii. Ele trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa nu afecteze substanta insasi a dreptului. De asemenea, este necesara asigurarea unui raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele alese ( M. Selegean, Dreptul de acces la o instanta reglementat de art. 6 paragraf 1 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor  Fundamentale, in Themis, Revista Institutului National al Magistraturii, p. 25).

In recenta hotarare pronuntata in Cauza Lupas si altii impotriva Romaniei, Curtea a reiterat: „Desigur, dreptul de acces la o instanta nu este absolut. El poate da ocazia unor limitari implicit admise, deoarece el reclama prin insasi natura sa o reglementare din partea statului. In elaborarea unei astfel de reglementari, statele se bucura de o anumita marja de apreciere. Cu toate acestea, limitarile aplicate nu pot restrange accesul deschis individului de o maniera sau intr-o asemenea masura incat dreptul sa fie atins in insasi substanta sa. Mai mult decat atat, ele nu se conciliaza cu art. 6 § 1 decat daca urmaresc un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul vizat (vezi, printre altele, F.E. impotriva Frantei, Hotararea din 30 octombrie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-VIII, p. 3.349, § 44, si Yagtzilar si altii impotriva Greciei, nr. 41.727/98, § 23, CEDO 2001-XII).

Ca de fiecare data, si in acest context, Curtea de la Strasbourg spune lucruri simple. Simple, dar de bun simt. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului reflecta bunul simt, bunul simt juridic.

Or, caracterul obligatoriu al procedurii directe, aparat de invocarea intentiei de degrevare a instantelor, sfideaza bunul simt juridic.

Este inadmisibil pentru un stat sa invoce propria neputinta (lipsa de infrastructura, insuficienta fondurilor, nevoia acuta de judecatori) pentru a justifica o restrangere/amanare a exercitiului unui drept fundamental.

E drept, numarul cauzelor ce revin fiecarui judecator depaseste de foarte multe ori un numar rezonabil. Suntem de acord ca „eficacitatea administrarii justitiei este una dintre coordonatele principale ale statului de drept”. E de inteles ca „in contextul reformei generale a societatii romanesti, imbunatatirea cadrului legislativ privind activitatea de infaptuire a justitiei, in special simplificarea si accelerarea procedurilor judiciare, cresterea calitatii actului de justitie, degrevarea instantelor de judecata reprezinta, neindoielnic, o prioritate absoluta”. (http://www.cdep.ro/proiecte/2004/400/10/9/nf419.pdf)

Din interiorul sistemului se resimte cu prisosinta aglomerarea instantelor. Un judecator este la fel de frustrat ca si justitiabilul din cauza faptului ca timpul pe care il poate aloca unui dosar este de mult prea multe ori mai scurt decat ar fi necesar unei analize atente, complete, corecte.

Cu toate acestea, bunul simt, din nou bunul simt juridic, ne determina sa recunoastem procedurii concilierii directe doar caracterul facultativ. Ar fi nedrept sa se invoce caracterul obligatoriu al procedurii cu argumentul (poate in subtext) ca „eu judecator sunt prea aglomerat, eu stat am prea putine fonduri pentru a-ti solutiona tie creditor reclamant cererea neprecedata de procedura prealabila”.

Ne-am ingaduit aceasta exprimare frusta pentru a sublinia nedreptatea.

S-a urmarit prin legiferarea din 2000 o accelerare a cursului judecatii, o degrevare a instantelor, dar acest lucru nu poate fi urmarit de autoritatile statului decat in subsidiar. Degrevarea instantelor se poate dori si obtine numai daca destinatarul normei de favoare, comerciantul creditor, intelege sa uzeze de beneficiul acordat de legiuitor – asigurarea unui cadrul legislativ favorabil, incurajator pentru solutionarea pe cale amiabila a litigiilor comerciale. De ce? Pentru ca altfel, admitand caracterul obligatoriu al procedurii prealabile instituite de art. 7201 C.pr.civ., s-ar rupe justul echilibru care trebuie pastrat intre interesul public, general si drepturile, interesele individuale.

Nu trebuie uitat nici faptul ca dreptul de acces la o instanta are ca obligatie corelativa indatorirea statului de a asigura functionarea, prestarea serviciului public al justitiei. Din acest punct de vedere, statul nu poate refuza sa judece (daca nu s-a parcurs procedura prealabila) pe motiv ca nu sunt fonduri, sedii, judecatori, ori pe motiv ca deja sunt prea multe cauze. Aceasta ar echivala cu invocarea propriei neputinte, propriei culpe, ceea ce nu poate fi acceptat.

3. Dar poate cel mai pervers argument adus in sprijinul caracterului obligatoriu al procedurii si implicit in motivarea respingerii actiunilor este cel referitor la necesitatea solutionarii cererilor comerciale cu precadere si cu celeritate.

Chiar si Curtea Constitutionala, examinand exceptia de neconstitutionalitate, a constatat ca, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmarit sa transpuna in practica principiul celeritatii solutionarii litigiilor dintre parti – mai pregnant in materie comerciala – si sa degreveze activitatea instantelor de judecata. (Decizia nr. 86/08.02.2007, publicata in M. Of., Partea I, nr. 174/13.03.2007)

Intr-adevar, potrivit art. 7206 C.pr.civ., cauzele comerciale se vor solutiona cu precadere si cu celeritate. Este de inteles vointa legiuitorului stiut fiind faptul ca in comert timpul inseamna bani. Dar trebuie sa observam ca aceasta reglementare este edictata in favoarea creditorului, a reclamantului. Or, in aceste conditii, nu poate parea decat cel putin nedreapta respingerea actiunii pentru simplul motiv ca reclamantul nu a parcurs procedura solutionarii amiabile.

De cele mai multe ori, reclamantul comerciant apeleaza direct la instanta deoarece cunoaste cel mai bine reaua credinta a debitorului sau, deoarece urmareste obtinerea unui titlu executoriu pentru realizarea creditului in cel mai scurt termen.

Nu contestam utilitatea, echitatea normei de procedura care impune solutionarea cauzelor comerciale cu celeritate. Dar aceasta norma de favoare nu se poate intoarce impotriva celui care trebuie sa beneficieze de ea. Nu i se poate spune reclamantului ca respingerea actiunii sale se impune pentru ca cererile comerciale trebuie solutionate de urgenta.

Admitand imperativul solutionarii cererilor comerciale de urgenta si respingand totodata actiunea reclamantului comerciant pe motiv ca procedura pe care nu a parcurs-o era obligatorie inseamna ca i se transmite, mai direct sau mai voalat: „legiuitorul a vrut ca cererea ta sa se judece cu celeritate, a recunoscut interesul tau in realizarea cat mai urgenta a creantei si tocmai de aceea ti se respinge actiunea pentru a incerca mai intai concilierea directa. Apoi nu-ti ingradeste nimeni dreptul de a te adresa a doua oara instantei.” Rugam cititorul sa manifeste indulgenta fata de exprimarea poate prea directa. Dar daca ar citi printre randuri hotararea de respingere a cererii adresate direct instantei, cam acest lucru va intelege reclamantul comerciant.

Consideram ca nici acest argument nu poate fi primit in sustinerea caracterului obligatoriu al procedurii concilierii directe. Daca autoritatile, legislativa si judecatoreasca, pun pret pe interesul reclamantului creditor comerciant, pe importanta creditului comercial, ar fi bine sa nu faca lucrurile pe jumatate.

4. S-a mai sustinut ca aceasta procedura este obligatorie pentru ca scuteste partile de cheltuieli inutile.

In ceea ce-l priveste pe reclamant, nu putem accepta argumentarea obligativitatii procedurii prin fluturarea interesului legiuitorului de a-l ocroti, de a-l feri de cheltuieli inutile. Avem vaga banuiala ca niciun reclamant/creditor comerciant nu ar avea nevoie de o asemenea tutela din partea statului. De altfel, comerciantului intotdeauna i se pretinde sa se comporte ca un profesionist. De ce nu l-am lasa pe acesta sa-si vada cel mai bine de propriile interese?

Cat despre paratul debitor, nu poate fi tolerata ideea ca procedura concilierii directe urmareste sa ii profite pentru ca in sens contrar ar insemna ca se incurajeaza reaua credinta, in detrimentul celeritatii cu care ar trebui sa se realizeze creanta.

Odata ce au fost prezentate si analizate argumentele aduse in favoarea caracterului obligatoriu al procedurii prealabile reglementate de art. 7201 C.pr.civ., reiteram opinia noastra: Ne alaturam celor putini si sustinem caracterul facultativ al procedurii concilierii directe.

De lege ferenda, militam pentru abrogarea acestei proceduri. Mai nou, exista reglementata institutia medierii, iar aceasta poate fi suficienta. De asemenea, asa cum s-a mai afirmat in studiile la care am facut trimitere, chiar inainte de introducerea in Codul de procedura civila a articolului 7201, partile, intre care caile de comunicare nu se rupsesera, luau legatura, se cautau in incercarea de a solutiona nemultumirile in afara instantei. Acesta este un comportament civilizat, benefic, de apreciat, dar nu poate fi impus ca un fine de neprimire, ca o conditie ce trebuie indeplinita pentru a castiga accesul la instanta.

De lege lata, propunem o aplicare a normei inscrise in art. 7201 C.pr.civ. in favoarea reclamantului comerciant. Procedura concilierii directe este reglementata, in opinia noastra, printr-o norma dispozitiva, de ordine privata, o norma de recomandare care creeaza cadrul pentru o solutionare amiabila a diferendelor. Prin aceasta reglementare, reclamantul este incurajat sa opteze pentru solutionarea cauzei in afara salii de judecata. Norma legala din 7201C.pr.civ. se constituie intr-o incercare a legiuitorului de a responsabiliza justitiabilii. Dar daca reclamantul comerciant, care isi cunoaste cel mai bine cocontractantul, apreciaza ca doar instanta ii poate ajuta in realizarea cu celeritate a creditului, consideram ca ar trebui sa interpretam optiunea reclamantului ca un semn de incredere in justitie si sa nu il dezamagim.

Chiar si in masura in care s-ar accepta caracterul obligatoriu al acestei proceduri ar mai aparea o problema spinoasa si fata de care practica nu manifesta o extraordinara atentie.

Sa admitem doar pentru o clipa ca procedura concilierii are caracter obligatoriu, adica sa admitem ca norma inscrisa in art. 7201 C.pr.civ. este una imperativa. Dar acest lucru inseamna ca norma este si de ordine publica? Sau este doar de ordine privata? Ne punem aceasta intrebare pentru ca este stiut (G. Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, Editura All Beck, Bucuresti, 2002) ca o norma imperativa poate fi ori de ordine publica ori de ordine privata. Totodata, aceasta intrebare trebuie sa primeasca un raspuns pentru a sti care va fi regimul exceptiei prin intermediul careia va putea fi invocata neparcurgerea procedurii.

Apreciem ca norma legala continuta de art. 7201 C.pr.civ. nu poate fi decat de ordine privata. Chiar si imperativa, nerespectarea ei nu va putea fi invocata decat de catre partea adversa, paratul chemat in judecata inainte de a fi fost convocat pentru concilierea directa.

La fel se intampla si in cazul intampinarii. Paratul are obligatia de a depune la dosar intampinare cel mai tarziu cu 5 zile inainte de termenul stabilit pentru judecata, spune art. 1141 alin. 2 C.pr.civ. Aceasta este o norma imperativa. Dar decaderea din dreptul de a mai propune probe ori de a mai invoca exceptii de ordine privata poate fi solicitata doar de catre partea adversa. Toate acestea, deoarece procesul civil este un proces al intereselor private, iar partile, asistate de aparatori, stiu cel mai bine care este si cum trebuie ocrotit interesul lor.

Din aceste motive, nu putem fi de acord cu practica instantelor de judecata care se grabesc sa invoce din oficiu neindeplinirea/lipsa procedurii prealabile reglementate de art. 7201 C.pr.civ. Cu atat mai mult dezaprobam desfiintarea/casarea hotararilor de catre instantele de control judiciar, pentru motivul constatarii abia in calea de atac a lipsei procedurii prealabile.

Daca se admite faptul ca art. 7201 C.pr.civ. edicteaza o norma imperativa, aceasta fiind de ordine privata, eventuala ei nerespectare va putea fi invocata prin intermediul unei exceptii de ordine privata doar de catre partea potrivnica, numai in conditiile art. 108 alin. 3 si art. 136 C.pr.civ.

Doar argumentul referitor la aglomerarea instantelor ar putea sustine caracterul de ordine publica al normei din 7201C.pr.civ. Asa cum ati avut ocazia sa cititi mai sus, in opinia noastra, un asemenea argument este inadmisibil.

In incheiere, va adresam rugamintea sa nu priviti acest studiu ca o critica adusa opiniei majoritare pentru ca niciun moment nu s-a urmarit acest lucru. Ne-am dorit si de aceasta data sa ne exprimam punctul de vedere, invitand cititorul la un moment de cugetare.

Articolul de fata nu a avut ca public tinta autorii din doctrina citata ori doar amintita. Dumnealor si-au exprimat punctul de vedere si il respectam.

Prin acest comentariu ne-am adresat in primul rand celor care (la fel ca noi, pana nu cu multa vreme in urma) nu si-au acordat un ragaz pentru contemplarea si intelegerea articolului 7201 C.pr.civ. Ne-am adresat celor care, din diverse motive, si-au insusit opinia majoritara, fara a o trece prin filtrul gandirii.

Iar celor care simt nevoia sa stie ca si altii au indraznit sa gandeasca la fel ca noi, le recomandam: L. Chiriac, Unele observatii despre institutia concilierii in procesele si cererile in materie comerciala, in Revista de drept comercial nr. 1/2003, p. 163 si I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. I, Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 146 – 149.

V-ar mai putea interesa si:

Distrugerea si tulburarea de posesie, pedeapsa sau mediere?

Pot chema mediatorul la penitenciar?

Ce pret are medierea penala?

CONTACT MEDIERE PENAL

(Visited 1.264 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns