Press "Enter" to skip to content

Despre mediere in lume

M P 0

În primăvara lui 1976, în Minnesota, Conferinţa Pound consemna naşterea metodelor alternative de rezolvare a conflictelor – ceea ce numim astazi pretutindeni ADR -, chema la o anticipare sistematică a viitorului noului domeniu şi, nu în ultimul rând, avertiza asupra pericolului cantonării în comoditatea status quo-ului, ca atitudine devastatoare pentru dezvoltarea acestuia. Ulterior, când termenul dedicat începuturilor Universului avea să facă furori printre comentatorii evoluţiilor ştiinţifice de toate tipurile, cei dedicaţi ADR aveau să reboteze Conferinţa Pound în momentul de “Big Bang” al noii discipline. Şi, cum comparaţiile şi trimiterile cele mai diverse îmbogăţesc comunicarea adeseori prea tehnică a unui domeniu sau altul al studiului arid, domnul Michael Leathes, despre ideile căruia continuăm să vă informăm în aceste rânduri, nu a ezitat să ne transporte în lumea … filmului. Mai exact a celebrului spaghetti-western din 1966 al regizorului Sergio Leone, “Cel Bun, Cel Rău şi Cel Urât”. Din fericire, în cazul considerentelor legate de metodele alternative de rezolvare a conflictelor nu se pune niciodată problema utilizării forţei pentru obţinerea unui rezultat, ba dimpotrivă! Prin urmare, Michael Leathes a rămas doar la titlul peliculei, decis, după această originală captare a atenţiei publicului, să ne devăluie care ar fi, în analiza domniei sale, părţile bune, rele şi, inevitabil, cele “urâte” ale ADR. Am pus cu de la noi putere cuvîntul “urâte” între ghilimele pentru că, deşi în acord cu autorul prezentării – care crede că pentru a anticipa sistematic viitorul acestui domeniu, e o condiţie sine qua non să construieşti pe fundaţia a ceea ce e bun, corectând sau eliminând ce e rău – nu există “urât” în domeniul ADR. Urâţenia e deloc sau foarte dificil de înlăturat, e un cuvânt cu greutate semantică prea mare. Ne vom opri aici cu aprecierile proprii, pe care ne vom permite însă să le anexăm la sfârşitul prezentării analizei fostului director al Institutului Internaţional de Mediere, şi vom înşira în continuare, în ordinea acestuia, trăsăturile distincte ale binelui, răului şi “urâtului”, câte 10 de fiecare.

Există mult bine în ADR, spune domnul Leathes, şi iată o listă a binelui: 1) Uneltele şi tehnicile de pregătire şi educaţie în domeniu sunt deja bine stabilite; 2) Unele şcoli de business predau metodele ADR, bazate pe negociere, în cadrul unor cursuri opţionale pentru studenţi; 3) Pentru practicanţii ADR, s-au dezvoltat abilităţi profesionale bune, atât la nivel de bază, cât şi la cel avansat; 4) Au apărut stiluri şi tehnici diferite, ceea ce a conferit un mare grad de versatilitate domeniului; 5) Legislaţia favorizantă ADR e în plină dezvoltare; 6) Autorităţile judecătoreşti au început progresiv să îmbrăţişeze ADR, în variatele lor forme; 7) Ratele de succes şi satisfacţie pentru ADR bazate pe mediere/negociere sunt foarte ridicate; 8) Instituţiile arbitrale extind ADR mult dincolo de formula clasică a arbitrajului; 9) Guvernele şi insituţiile internaţionale sprijină progresiv ADR; 10) Procedurile curţilor de justiţie menite să “încurajeze viguros” ADR sunt tot mai numeroase.

Urmează elementele de antonimie la bine, care variază în funcţie de diversele arii geografice/culturale unde se regasesc, spune domnul Leathes. 1) Oricine se poate autointitula “mediator”, ori “avocat adept al colaborării părţilor”, etc; 2) Există prea puţine organisme şi organizaţii profesionale ale căror conduceri să ducă o politică de auto-reglementare a domeniului; 3) Majoritatea cursurilor de pregătire nu duc la o calificare credibilă, standardele de training variind semnificativ; 4) Domeniul ADR duce lipsă de transparenţă obiectivă cu privire la standarde, înregistrarea reacţiilor de răspuns şi a eticii aplicate; 5) Există prea puţine scheme generatoare de experienţă pentru noii mediatori; 6) Diversitatea de sex şi trecut profesional a practicanţilor ADR e deficitară; 7) Domeniile de aplicabilitate practică sunt înguste, ceea ce duce la restângerea numărului de mediatori specializaţi, de exemplu, în drepturile omului, relaţia investitor-stat sau impozite; 8) ADR limitează percepţia domeniului la cuvântul cheie “alternative” şi se concentrează asupra ideii de dispută; 9) Prea puţini mediatori îşi lărgesc orizontul de aptitudini în sfera multiculturalului, pentru a şi le completa pe cele strict cerute de procesul medierii; 10) Există o lentoare a adoptării ADR în anumite sectoare cheie, cum ar fi cel al proprietăţii intelectuale.

În final, “urâtul” din ADR. 1) Domeniul duce lipsă de o conducere efectivă, care să aplice o strategie de bază comună; 2) Nu există o viziune sau un plan de acţiune de largă răspândire; 3) Sprijinul pentru finanţarea destinată dezvoltării domeniului e cu totul inadecvat; 4) Domeniul e balcanizat şi fragmentat, jucătorii-cheie nereuşind să colaboreze; 5) Eşecul de a impune auto-reglementări va duce la măsuri regulatorii guvernamentale impuse sau inadecvate; 6) Prea puţine procedee de abordare a plângerilor împotriva practicanţilor ADR au măsurile punitive necesare impunerii credibile a Codului de Etică al acestora; 7) PR-ul limitat al ADR se bazează pe date neconvingătoare sau pe lipsa acestora, fiind de slabă calitate; 8) Progresul ADR s-a bizuit masiv pe abordările de la vîrf în jos ale judecătorilor sau guvernelor; 9) Prea puţini cetăţeni înţeleg ADR, de aceea sunt prea puţine cazurile în care oamenii se prezintă din proprie iniţiativă la cabinetele practicanţilor; 10) Inerţia şi apatia hrănesc prea ades cantonarea ucigătoare în status quo.

Să fie metodele alternative de rezolvare a disputelor condamnate să crească fără fundaţii teoretice şi practice solide, într-o relativă dezordine şi concurenţă păguboasă ? Judecând după ce se petrece în câteva universităţi de top americane, începând cu Harvardul, după măsurile luate de guvernele din Singapore sau Australia, ori după practicile apărute în India, pentru a străbate doar câteva meridiane, răspunsul e categoric nu. Şi vom vedea în articolele următoare şi de ce nu, cu satisfacţia optimismului argumentat.

De Zeno Șuștac și Lucian Ristea – Sursa: PeSurse.ro

(Visited 48 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns