Aplicată atunci cînd valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei, procedura este exceptată în mod expres de la obligaţiaparticipării la şedinţa de informare privind avantajele medierii, ca o condiţie pentru admiterea chemării în judecată. Regula a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă nr. 90/2012 dată pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012pentru modificarea şi completarea aceleiaşi reglementări de bază în materie.
Într-un material anterior postat pe Legestart arătam că, pentru procesele care încep după 21 decembrie 2012 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 90/2012) – instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop.
Regula se aplică într-o serie de domenii şi situaţii determinate prin O.U.G. nr. 90/2012, inclusiv în în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013-1.024 (procedura ordonanţei de plată) sau la cea prevăzută la art. 1.025–1.032 (procedura cu privire la cererile de valoare redusă) din Codul de procedură civilă.
Faţă de aceste dispoziţii, în cele ce urmează ne referim la excepţia – de la obligaţia participării la şedinţa de informare despre mediere – reprezentată de procedura cu privire la cererile de valoare redusă. Procedura, tratată în noul Cod de procedură civilă, aprobat prinLegea nr. 134/2010, republicat înMonitorul oficial nr. 545/2012, nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă şi nici în ceea ce priveşte răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorităţii publice. De asemenea, procedura nu se aplică cererilor referitoare la:
– starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice;
– drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie;
– moştenire;
– insolvenţă, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăţilor insolvabile şi a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare;
– asigurări sociale;
– dreptul muncii;
– închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani;
– arbitraj;
– atingeri aduse dreptului la viaţă privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
Reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu şi procedura de drept comun. Atunci când cererea nu poate fi soluţionată prin această procedură specială, instanţa judecătorească îl informează pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun.
Reclamantul declanşează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere şi depunerea sau trimiterea acestuia la instanţa competentă, prin poştă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului şi confirmarea primirii acestuia. Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă şi se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu.
Instanţa poate dispune înfăţişarea părţilor, dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părţi. Instanţa poate să refuze o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motivează în scris şi nu poate fi atacat separat.
După primirea formularului de cerere completat corect, instanţa va trimite de îndată pârâtului formularul de răspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor, pârâtul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns.
Instanţa va comunica de îndată reclamantului copii de pe răspunsul pârâtului, cererea reconvenţională, dacă este cazul, precum şi de pe înscrisurile depuse de pârât. Dacă pârâtul a formulat cerere reconvenţională, reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, va depune sau va trimite formularul de răspuns completat corespunzător ori va răspunde prin orice alt mijloc.
Instanţa poate încuviinţa şi alte probe în afara înscrisurilor depuse de părţi. Nu vor fi însă încuviinţate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii reconvenţionale.
Soluţionarea cererii. Instanţa va pronunţa şi redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală.
În cazul în care nu se primeşte niciun răspuns de la partea interesată în termenele stabilite, instanţa se va pronunţa cu privire la cererea principală sau la cererea reconvenţională în raport cu actele aflate la dosar.
Hotărârea primei instanţe este executorie de drept.
Cheltuieli de judecată. Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea celeilalte părţi, la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, instanţa nu va acorda părţii care a câştigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoare disproporţionată în raport cu valoarea cererii.
Căi de atac. Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pentru motive temeinice, instanţa de apel poate să suspende executarea silită, însă numai dacă se consemnează o cauţiune de 10% din valoarea contestată.
Hotărârea instanţei de apel se comunică părţilor şi este definitivă.
Eugen Staicu
