Intrarea în vigoare a ultimelor modificări ale legii privind medierea a suscitat pe scena publică o serie de controverse. Cele mai dure reacţii au venit în problema infracţiunilor de viol. Este foarte uşor să criticăm, să facem cauze pe Facebook atunci când suntem împotriva a ceva. Dar aceste critici şi “bătălii” virtual ar trebui să aibă loc după ce ne informăm corect asupra subiectului. I-am solicitat în acest sens vicepreşedintelui Asociaţiei Mediatorilor Mureş, Alin Romulus Păcurar, câteva informaţii despre procedura medierii precum şi lămuriri asupra procedurii de mediere în cazul infracţiuni de viol.
Ce este medierea?
“În primul rând trebuie ştiut că medierea este o modalitate alternativă de a soluţiona o dispută între părţi, prin intermediul unei persoane calificate în acest sens, respectiv mediatorul. Procedura în sine se bazează pe principiul neutralităţii mediatorului, a obiectivităţii şi imparţialităţii acestuia, fiind esenţialmente o procedură confidenţială. Mediatorul nu este avocatul părţii, nu este judecător şi nu dă sentinţe, finalizarea medierii într-un mod sau altul respectiv printr-un acord de mediere sau mediere eşuată ,fiind exclusiv manifestarea voinţei părţilor implicate în dispută, conflict sau litigiu. ,,Produsul,, unui proces de mediere este Acordul de Mediere (,,Înţelegerea ,,în termeni populari , a părţilor aflate în conflict ). Acordul de Mediere are valoarea (din punct de vedere juridic) a unui înscris sub semnătură privată şi poate fi supus autentificării lui de notar sau încuviinţării lui de către Instanţa de Judecată printr-o procedură simplă şi rapidă .
Ca instituţie, este de sorginte americană şi a fost larg promovată în Europa, în anul 2008 fiind adoptată la nivelul Parlamentului European şi al Consiliului Europei Directiva nr. 52/2008 care recomandă tuturor statelor europene implementarea în legislaţia internă a modalităţilor alternative de soluţionare a disputelor (ADR), implementare care trebuia finalizată până în anul 2011.”
Informare vs. obligativitate
”În România , medierea şi profesia de mediator a fost implementată prin Legea 192/2006. Acestei legi de bază i s-au adus modificări şi completări esenţiale prin Legea 115/09.07.2012. Scopul acestor modificări şi completări a fost acela de a degreva instanţele de judecată de milioanele de procese aflate pe rolul acestora. Pentru a exista o procedură unitară în sprijinul justiţiabililor au apărut primele corelaţii între Legea Medierii şi Noul Cod de Procedură Civilă. Acestea au fost perfecţionate prin Ordonanţa Guvernului nr. 90/12.12.2012 respectiv au apărut sancţiunile aplicate părţilor de către LEGE acelora ce nu participă la o Şedinţă de Informare privind Medierea . Important a nu se face confuzie cu obligativitatea medierii, cunoscându-se faptul că în mediere nimic nu este obligatoriu , părţile având acordul de voinţă neviciat. Şedinţa de Informare privind Medierea este GRATUITĂ.”
Elemente tehnice necesar a fi ştiute
”În data de 30 ianuarie 2013 prin Ordonanţa Guvernului nr.4 s-a stabilit un calendar clar de introducere atât a Legii Medierii cât şi a Noului Cod de Procedură Civilă precum şi a corelaţilor juridice dintre acestea. Respectiv:
1. de la data de 15.02.2013 intră în funcţiune Legea Medierii modificată şi completată de L.115/2012 odată cu Noul Cod Civil.
2. Dispoziţiile Legii Medierii privind sancţiunile părţilor privind neparticiparea la o Şedinţă de Informare privind Medierea în materia dreptului penal ( medierea este pretabilă şi eficientă în cazul infracţiunilor ,,uşoare,,,în care împăcarea părţilor şi retragerea plângerii prealabile depusă de victimă duce la ,,închiderea ,, procesului penal ) vor fi introduse odată cu aplicarea Noului Cod de Procedură Penală ( care este preconizat a se introduce în 2014 !!!).”
Viol-Mediere, o procedură deja des utilizată
“Referitor la greşita abordare privind legătura Viol-Mediere de către organizaţiile feministe şi o parte a presei. Medierea între victimă şi infractor este una dintre metodele utilizate, de zeci de ani, în ceea ce în literatura de specialitate este cunoscut sub numele de justiţie restaurativă. Tony F.Marshall, în Restorative Justice: an overview, Home Office, Research, Development and Statistics Directorate, 1999, defineşte justiţia restaurativă ca un proces în care toate părţile care au legătură cu o anumită infracţiune colaborează pentru găsirea unei căi prin care să fie înlăturate consecinţele nefaste ale infracţiunii şi implicaţiile sale pentru viitor. Principiile acestui tip de justiţie, utilizat în toată lumea, sunt enunţate simplu şi clar: suportul şi vindecarea victimei sunt prioritare;
infractorul îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce a făcut; existenţa unui dialog care să conducă la o înţelegere; încercarea de a repara răul făcut; infractorul identifică ce poate să facă pentru a evita recidiva; comunitatea ajută victima şi infractorul să se reintegreze în societate.”
Argumente pro
”Printre motivele pentru care unele victime ar accepta o întâlnire faţă în faţă cu infractorul, în prezenţa unui mediator, studiile de specialitate menţionează următoarele :în multe cazuri de viol, agresorul face parte din cercul de relaţii al victimei – coleg, prieten, iubit, cunoştinţă; în medie, circa jumătate din victimele cazurilor de viol înregistrate în lume nu aduc la cunoştinţa autorităţilor sau a familiei infracţiunea, din teamă de a nu fi stigmatizate, acuzate şi pentru a evita să vorbească în public despre o traumă care le schimbă viaţa definitiv; în instanţă, în timpul unui proces formal, cu reguli bine stabilite, victima nu poate să îşi strige durerea, suferinţa, ruşinea, umilinţa la care a fost supusă de infractor, dacă ar face-o, ar risca să fie evacuată din sală. În biroul mediatorului, aceasta poată să îşi spună povestea, iar emoţiile şi sentimentele pot fi liber exprimate şi explicate;
în instanţă, infractorul este concentrat pe propria persoană, încercând să îşi dovedească nevinovaţia, povestea lui este cea ascultată şi analizată, pentru el se cer circumstanţe atenuante sau se aduc dovezi că a fost „provocat”. În biroul mediatorului, infractorul nu mai poate ignora victima, o să stea în faţa ei, o să asculte cât de mult a fost afectată şi cât de radical i s-a schimbat viaţa, ei şi familiei sale. La mediere, înainte de a se negocia, se comunică, se exprimă sentimente şi se identifică interese. Medierea este de fapt „comunicare şi negociere asistată”, realizată într-un mediu confortabil, sigur şi confidenţial, doar cu acordul părţilor şi după norme stabilite de comun acord între acestea şi mediator. Dacă victima doreşte nu doar să fie ascultată, dar şi auzită şi înţeleasă de infractor, este opţiunea ei. Dacă doreşte ca acesta să îşi asume responsabilitatea pentru răul comis, poate solicita acest lucru. În cazul în care consideră că i se datorează şi o compensare financiară pentru suferinţa produsă, este îndreptăţită să o ceară şi să o discute cu infractorul, care poate accepta sau nu. Oricare ar fi decizia, aceasta se ia numai de către părţi, de comun acord, fără sugestii sau soluţii din partea mediatorului.”
Părţile asistate de avocaţi
”Ambele părţi pot fi asistate nu numai de avocaţi, care se asigură că drepturile clienţilor nu sunt încălcate prin acordul agreat, dar şi de persoane din familie sau prieteni, care să le ofere susţinere şi sprijinul emoţional necesar. În cazul în care se ajunge la un acord, părţile au obligaţia legală de a se prezenta în faţa instanţei de judecată, pentru a confirma că aceasta este voinţa lor, liber consimţită. Dacă medierea eşuează, victima se poate adresa instanţei de judecată, dreptul ei nefiind îngrădit în niciun fel. Prevederile legislaţiei în vigoare recomandă informarea cu privire la mediere, nu medierea propriu-zisă, care poate avea loc doar cu acordul expres al victimei şi al infractorului. Dacă se ajunge la o întâlnire faţă în faţă, nu mediatorul este cel care sfătuieşte victima să îşi ierte agresorul deoarece, conform principiilor universal valabile ale medierii, mediatorul este neutru şi imparţial. Nu el este cel care sfătuieşte – acest rol este şi rămâne al avocaţilor care pot asista victima în cursul procedurii de mediere. Mediatorul este cel care facilitează comunicarea şi ajută părţile să identifice soluţiile cele mai potrivite fiecărui caz în parte.”
Mediatorul nu evaluează costurile unui viol
“Un viol costă enorm, emoţional şi material. Costul este, în primul rând, al victimei, iar suferinţa este greu evaluabilă în termeni financiari. Urmează costurile suportate de familie – morale şi materiale, pentru asistenţa medicală, psihică, juridică – avocaţi, expertize, certificate medico-legale. Nu sunt de neglijat costurile instituţiilor statului – poliţie, parchet, instanţa de judecată, în toate fazele – de la prima instanţă la cea de recurs şi nici cele legate de executarea pedepsei. Nu este rolul mediatorului să evalueze costurile unui viol. Mediatorul ştie doar că legea îl obliga să facă informarea părţilor – victime şi infractori – în mod gratuit. Îşi poate eventual evalua costurile proprii pentru închirierea şi întreţinerea biroului, crearea unui mediu sigur şi confortabil, redactarea şi elaborarea certificatului sau procesului verbal de informare. În cazul în care victima acceptă medierea, la cererea expresă a acesteia mediatorul poate face demersurile necesare pentru ca şi infractorul să fie invitat şi informat cu privire la posibilitatea de a intra în procedura medierii. Dacă invitaţia este acceptată, se încheie un contract de mediere între mediator, pe de o parte, victimă şi infractor, pe de altă parte. Onorariul mediatorului se stabileşte de comun acord cu părţile şi, de regulă, este suportat în părţi egale de participanţi. În ceea ce priveşte medierea în cauze penale, există o situaţie specială, universal valabilă. Este dificil de imaginat că unele dintre victime sunt dispuse să plătească pentru a-şi întâlni agresorul, iar infractorul poate să nu dispună de banii necesari pentru a suporta onorariul mediatorului, oricât de rezonabil ar fi acesta comparativ cu modalitatea clasică a justiţiei penale. Experienţa internaţională arată că în ţările în care se practică medierea în cauzele penale, costurile sunt suportate din bani publici.”
Mediatori specializaţi
“Medierea nu este şi nu se doreşte a fi o reţetă care vindeca orice. Este o abordare care poate deschide un canal de comunicare şi poate fi o şansă pentru cei care, din proprie voinţă şi după o corectă informare cu privire la avantajele şi dezavantajele acesteia, decid să urmeze procedura. Pregătită, condusă şi desfăşurată corect, profesionist, medierea între victimă şi infractor poate contribui la depăşirea traumei şi gestionarea răului care a fost produs. Pe de altă parte, medierea între victimă şi infractor nu este o procedură la îndemâna oricărui mediator. Există recomandări speciale cu privire la pregătirea, calităţile şi abilităţile celor care acceptă astfel de cazuri. Este obligaţia mediatorilor să se perfecţioneze şi în acest domeniu, iar posibilităţi sunt, având în vedere experienţa unora dintre colegi în proiecte interne şi internaţionale de utilizare a justiţiei restaurative.”
A consemnat Sanda Viţelar
Caseta
Alin Romulus Păcurar vicepreşedinte Asociaţia Mediatorilor Mureş
”Faptul că medierea funcţionează chiar şi în cazul infracţiunilor de viol, este demonstrat de mărturia unei victime dintr-o ţară europeană, C.C., care a fost agresată sexual de două ori, sub ameninţarea cuţitului, de un bărbat care fusese eliberat din închisoare.
Câteva extrase din ceea ce a declarat despre experienţa trăită :
”Deşi mă aflam în sală (instanţa de judecată), nimeni nu se uita la mine şi nimeni nu mă auzea. (…) De la început, ştiam că vreau să vorbesc cu violatorul. Nu voiam să fiu doar o altă statistică de viol. Eram o persoană adevărată, cu o viaţă adevărată, care fusese cu adevărat rănită. Daunele colaterale provocate familiei şi prietenilor erau imense. (…) Nu cunoşteam la momentul respectiv justiţia restaurativă şi, în ciuda faptului că eram atât de traumatizată încât de abia mai eram în stare să funcţionez, am început să lucrez cu doi mediatori calificaţi care au fost de acord să îmi preia cazul. După 20 de luni de negociere, am reuşit să vorbesc într-un final cu omul ale cărui prime cuvinte rostite către mine au fost ”Fă, cum îţi spun sau te omor”. (…) Când ne-am întâlnit în cele din urmă, agresorul tremura, era transpirat şi atent la acţiunile mele. M-am aflat în situaţia ingrată de a-l întreba dacă era în regulă! Cu toate acestea, am început să discutăm calm timp de două ore. Şi-a cerut iertare. A trebuit să îi cer acest lucru. Mi-a spus că nu i se pare de ajuns după ce i-am povestit despre starea mea actuală de disperare. M-a privit în ochi când mi-a spus acestea. Şi în sfârşit am simţit că eu contez. Am fost capabilă să exprim sentimentul de a fi fost rănită, de abandon precum şi daunele produse familiei şi mie, în timp ce viaţa mea se destrăma încetul cu încetul. (…) Este omenesc să vrei să fii înţeles. Aveam nevoie să mă fac auzită, dar la fel şi agresorul. Am ascultat, fără să judec, despre durerea şi rănile din timpul copilăriei sale timpurii. Cum ura şi fanteziile sale sexuale nesănătoase au evoluat în propria sa furie, în infracţiuni considerate de publicul larg pe locul doi ca severitate după crimă. Am vrut ca el să îşi asume responsabilitatea pentru faptele sale. Cu calm, el a povestit cum aceasta a fost prima oară când şi-a privit victima ca pe o persoană reală şi asta doar datorită faptului că stăteam lângă el, confruntându-i scuzele, scoţându-l din disocierea sa faţă de realitatea faptelor sale. Violul este despre putere, furie şi control. Rareori este despre sex. În acea zi, într-o mică cameră de vizită din închisoare, balanţa puterii s-a schimbat. A trebuit să îmi confrunt inutilitatea şi neajutorarea. Eram şi eu în închisoare, dar frica era în capul meu. Faptul că mi-a fost dată oportunitatea de a îi permite violatorului să se gândească la faptele sale într-un alt mod a fost un pas uriaş înainte pentru începerea recuperării mele”.
http://www.24deoremuresene.ro/articole/detalii-stire/articol/controversa-viol-mediere-sau-cat-de-usor-este-sa-intelegem-gresit.html