Deși exprimă un instrument modern de înfăptuire a actului de justiției, iată că Noul Cod de Procedură Penală nu poate fi pus la adăpost de critici și amendamente. Nu la mult timp de la apariția sa, practicienii au sesizat Curtea Constituțională cu diferite probleme practice în aplicarea lui, cel mai renumit caz fiind cel privitor la Controlul Judiciar și Controlul Judiciar pe cauțiune. Acest lucru s-a materializat prin deja celebra Decizie a Curții Constiuționale nr. 712/2014, care a fost punctul de plecare în rezolvarea problemei delimitării în timp a acestei măsuri preventive.
Un alt aspect care necesită a fi luat în calcul este cel privitor la dispozițiile care reglementează instituția Procedurii abreviate de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, mai exact art. 374 NCPP: “(4) În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).”
Conform textului legal, această instituție, existentă și în vechea reglementare, permite o accelerare a procesului penal și reprezintă totodată o cauză de atenuare a pedepsei în situația în care sunt îndeplinite anumite condiții cu privire la faptă și inculpat, iar inculpatul își dă consensul în acest sens.
Una dintre condiții, care reprezintă subiectul discuției de față, este cea cu privire la inculpat, care trebuie să recunoască toate faptele din rechizitoriul procurorului pentru a beneficia de prevederile instituției. Conform art. 263 din Codul de procedură penală, procurorul va întocmi un singur rechizitoriu, indiferent dacă un inculpat a comis mai multe fapte sau mai mulți inculpați au comis o singură faptă împreună, ori există o anumită legătură între fapte sau inculpați (cazuri de conexitatecare reprezintă legătura între două sau mai multe infracţiuni care, fără a face să dispară autonomia acestora, impune, pentru o mai deplină cunoaştere a adevărului cu privire la faptele respective şi pentru o corectă individualizare a sancţiunii, în raport cu ansamblul activităţii infracţionale, joncţiunea cauzelor în cadrul aceluiaşi proces penal).
Problema care se pune este ce se va întâmpla în situația în care inculpatul nu se consideră vinovat de toate faptele, organele judiciare nu propun clasarea și dorește totuși să apeleze la această instituție pentru a beneficia de această clemență? Evident, în situația în care există probe că pentru anumite fapte nu este vinovat, organele judiciare vor propune clasarea. Însă, lipsirea inculpatului de a recunoaște doar acele fapte pentru care se consideră vinovat (și există și probe, bineînțeles) poate fi considerată o încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil.
Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia Europeană prevede, în art. 6 pct. 1, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: ”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”. Observăm astfel că, în accepţiunea Convenţiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente şi anume:
– accesul liber la justiţie;
– examinarea cauzei în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil;
– examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparţial;
– publicitatea pronunţării hotărârilor judecătoreşti.
Evident, în cazul de față are loc o “examinare echitabilă a cauzei”, însă se pare că instituția necesită îmbunătățiri în privința modului în care operează. Chiar dacă, conform art. 374 alin. (4), președintele îi pune în vedere această opțiune persoanei, acceptarea de către aceasta trebuie să fie una extrem de bine analizată, întrucât este foarte posibil ca el să fie mai avantajat dacă dorește judecarea cauzei sale conform dispozițiilor generale, mai ales că declararea vinovăției este irevocabilă, neputând fi retractată ulterior, un alt aspect criticabil.
Legiuitorul a ales astfel să nu confere inculpatului câștigarea unui drept de a beneficia de o clemență (care reduce pedeapsa închisorii cu o treime și o pătrime pe cea a amenzii, dacă sunt îndeplinite condițiile), ci se va analiza cauza în totalitatea ei și conform art. 74 din C. pen. pentru a se decide. Astfel că a opta în acest sens de către inculpat este o chestiune extrem de delicată și ireversibilă, mai ales că, din câte se observă, instituția nu a suferit modificări substanțiale față de vechea reglementare din art. 320, deși acest lucru s-ar fi impus.
Sursa:http://www.juridice.ro/365314/judecarea-cauzei-in-cazul-recunoasterii-vinovatiei.html
Comments are closed.