Leziunea civila este un viciu de consimtamant care consta in stabilirea la momentul incheierii unui contract a unei prestatii de o valoare considerabil mai mare, de catre o parte in detrimentul celeilalte parti cu care contracteaza. Leziunea civila este un viciu de consimtamant intrucat partea care o produce profita efectiv de starea de nevoie, de lipsa de experienta, ori de lipsa de cunostinte a partii care sufera paguba. Legea prezuma, asadar, ca partea care sufera paguba nu ar mai fi contractat cu cealalta parte daca cunostea intentia de pagubire a acesteia. Leziunea intervine ca un instrument de echitabilitate in circuitul juridic civil si comercial, atunci cand una din partile contractului este lipsita de experienta intr-un domeniu, nu are anumite cunostinte necesare unei contractari in cunostinta de cauza ori este intr-o stare de nevoie pe care o afiseaza celeilalte parti, iar aceasta profita considerabil de ea. Leziunea in vechiul Cod Civil era prevazuta doar pentru contractele pe care le efectuau minorii, ca un instrument de protejare a acestora. Odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod Civil leziunea poate fi incidenta in aproape orice contract, indiferent de varsta partilor.
Art. 1221 Noul Cod Civil enunta la alin. 1 ca exista leziune atunci cand una dintre parti, profitand de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a celeilalte parti, stipuleaza in favoarea sa ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare, la data incheierii contractului, decat valoarea propriei prestatii, iar la alin. 2 se spune ca existenta leziunii se apreciaza si in functie de natura si scopul contractului. Asadar disproportia vadita este evaluata si in functie de scopul si natura contractului, si nu numai in functie de cele 3 cazuri in care se afla una din partile contractante. Nu orice contract va putea fi obiectul unei leziuni. Art. 1.224 Noul Cod Civil enunta ca nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzactia, precum si alte contracte anume prevazute de lege. Ca si sanctiune, acest viciu de consimtamant poate duce la anularea in tot sau in parte a contractului, reducerea corespunzatoare a prestatiilor pana la un nivel echitabil intre ele, cat si la plata de daune interese in anumite conditii.
Dar cum poate interveni problema leziunii in mediere? La ce contracte care se semneaza la mediator poate fi vorba de o eventuala leziune?
La aceste intrebari avem in vedere doua teze. Prima teza ar fi problema leziunii in ceea ce priveste Contractul de Mediere, in care partile contractante sunt mediatorul pe de o parte, si pe de alta parte, cele doua parti ale litigiului care aleg medierea. A doua teza ar fi problema leziunii in cadrul contractului pe care il incheie cele doua parti care vin la mediere cu titlu de Acord de Mediere.
Problema leziunii in cazul Contractului de Mediere care se incheie intre mediator pe de o parte si partile litigiului pe de alta parte prezinta aspecte interesante. Contractul de Mediere este contractul in care mediatorul se obliga fata de parti sa depuna toate diligentele in vederea solutionarii conflictului lor, in schimbul unui onorariu. Prestatia mediatorului consta in activitatea sa de mediere, iar contraprestatia partilor este onorariu pe care il ofera. Ca sa poata fi vorba de leziune trebuie sa existe o disproportie vadita de valoare intre contraprestatii ca factor obiectiv, iar ca factor subiectiv sa existe intentia mediatorului de a profita de starea de nevoie a partilor. Avand in vedere cele de mai sus, poate exista leziune in ceea ce priveste Contractul de Mediere?
Sa urmarim urmatoarea speta: se prezinta partile la mediator, i se prezinta acestuia conflictul in linii mari, se parcurge sedinta de informare. In urma acestei sedinte partile sunt libere sa semneze Contractul de Mediere. Poate fi vorba de o speta penala (o violare de domiciliu) in care invinuitul (ori inculpatul) este recidivist ori se afla intr-un eventual concurs de infractiuni si doreste solutionarea prin mediere a acelei infractiuni, pentru a evita o alta condamnare, o contopire de pedepse etc. Invinuitul este in acest caz intr-o stare de nevoie si doreste medierea cu fervoare. Partea cu care este in conflict poate avea o atitudine de indiferenta, dar accepta si ea medierea. Mediatorul observa cele doua persoane, si poate propune un onorariu in functie de starea lor subiectiva, de obiectul si natura conflictului. Uneori onorariul se negociaza daca partile nu convin la suma perceputa de regula de mediator. Legea medierii nu stabileste onorarii maximale sau minimale, ci stabileste regula dupa care aceste onorarii se fixeaza: onorariile se percep in functie de obiectul si natura litigiului. Insa in speta de mai sus mediatorul fixeaza un onorariu foarte mare in comparatie cu prestatia sa (avem in vedere ca o astfel de infractiune se mediaza de regula 1-2 sedinte), si in raport cu onorariile lui de zi cu zi, profitand de starea de necesitate a invinuitului, care se simte constrans sa accepte medierea, sa semneze Contractul de mediere, ca sa poata evita o noua condamnare. Exista leziune in acest caz? Poate invinuitul sa invoce leziunea? In art. 1.221 alin. 2 din Noul Cod Civil, se spune ca existenta leziunii se apreciaza si in functie de natura si scopul contractului. Contractul de Mediere are un scop direct si anume acela ca partile sa ajunga la o solutie in conflictul respectiv, prin facilitarea si ajutorul mediatorului. Scopul indirect dar esential al Contractului de Mediere este acela de a se evita instanta de judecata, in speta noastra instanta penala, deci scopul contractului denota deja un grad de „nevoie” a partilor. Din punctul nostru de vedere, nevoia stringenta a invinuitului de a evita o condamnare poate face obiectul unei speculatii a unui mediator de a ridica cuantumul onorariului in asa fel incat acesta devine „considerabil de mare” in raport cu prestatia sa, si poate fi considerat astfel leziune.
In teza a doua se pune problema leziunii contractului semnat de parti sub titlul de Acord de Mediere. Poate interveni leziunea in astfel de cazuri? Care este rolul mediatorului pentru evitarea leziunii? Are acesta vreo obligatie legala de a proteja partea de care se profita in timpul medierii?
Acordul de mediere stricto senso este un contract de tranzactie. Partile care vin la mediator contracteaza si se obliga reciproc la anumite prestatii. In aceste conditii se pot ivi situatii in care o parte poate profita de partea cu care negociaza, poate profita de starea ei de nevoie, de nestiinta ei, de lipsa de experienta a ei intr-un domeniu. Se poate deci incheia un Acord de Mediere care sa fie lovit de acest viciu de consimtamant? Pentru a putea raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa vedem care este rolul mediatorului in procesul de mediere si care sunt obligatiile acestuia vizavi de modalitatea partilor de a negocia si contracta.
Mediatorul este cel care prin tehnici si strategii de mediere faciliteaza si amplifica comunicarea si deschiderea partilor spre o solutionare amiabila a conflictului. Medierea in esenta ei este o negociere asistata de mediator. Partile negociaza, partile tranzactioneaza, partile contracteaza, ele insele si neobligate de nimeni. Mediatorul are un rol foarte important in derularea acestor negocieri pre-contractuale (ne referim la contractul sub titlul de Acord de mediere). Acest rol al mediatorului inglobeaza mai multe obligatii legale ale acestuia. Astfel, mediatorul este obligat cf. art. 29 alin. 1 din Legea Medierii, sa dea orice explicatii partilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea sa inteleaga scopul, limitele si efectele medierii (nu numai inainte de a intra efectiv in procesul de mediere ci si pe intreg parcursul de mediere la solicitarea unei parti- n.n.), iar la art. 30 alin. 2 din aceeasi lege este obligat sa conduca procesul de mediere in mod nepartinitor si sa asigure un permanent echilibru intre parti. Observam din aceste articole ca mediatorul este obligat sa aduca la cunostiinta partilor toate aspectele referitoare la procesul de mediere si de negociere propriu-zis. Mediatorul trebuie sa se asigure ca partile au inteles in ce consta medierea, si ca ele isi asuma un proces de negociere bazat pe buna-credinta, si pe o negociere in cunostinta de cauza. De aici putem vedea ca leziunea nu poate interveni decat in cazul in care mediatorul incalca aceste obligatii legale.
Avand in vedere ca in mediere discutiile sunt confidentiale, si baza procesului de mediere o reprezinta trialogul mediator-parte-parte, in cursul sedintelor de mediere partile isi devoaleaza nevoile, interesele si necesitatile lor. Iata o pista care ar putea duce usor spre conturarea conditiilor leziunii. Partile iau cunostinta de nevoile lor, unele mai stringente, unele mai putin stringente, unele foarte stringente, asa cum am evidentiat in speta de mai sus, nevoia invinuitului de a evita o condamnare penala in starea lui de recidiva sau concurs de infractiuni. Luand la cunostinta nevoile partii adverse si gradul de importanta al acestor nevoii, o parte poate proceda lezionar in procesul de mediere. Astfel poate creste pretentiile sale, poate negocia „absurd” cu partea adversa, care se va simti constransa intr-un anume fel.
Insa mediatorul este cel care asista activ procesul de mediere, este cel care conduce acest proces. In situatia descrisa mai sus mediatorul intervine ca un catalizator in momentul in care considera ca o parte este constransa sa cedeze nejustificat in fata pretentiilor celeilalte parti. El este obligat sa pastreze un echilibru in mediere. Instrumentele medierii ca rezumatul, reformularea si intrebarile vor fi cele care vor face ca procesul de mediere sa se desfasoare in parametri normali. In cazul in care o parte este in deficit procesual, mediatorul aduce in discutia partii folosirea unui expert in domeniu. Lipsa de experienta sau lipsa de cunostinte a unei parti, poate fi suplinita in mediere prin apelul la un expert in domeniul respectiv. Poate fi vorba de un jurist, de un economist, de un inginer, de un medic, etc. Expertiza va ajuta partea care se afla pe pozitie inferioara sa revina la un echilibru procesual. Asfel procesul de mediere se poate derula in continuare in conditii normale. Art. 55 alin 1 din Legea Medierii da posibilitatea mediatorului ca – in cazul in care conflictul supus medierii prezinta aspecte dificile sau controversate (in functie de pregatirea partii din conflict – n. n.) de natura juridica ori din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul partilor, poate sa solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv. Observam asadar ca legea ofera mediatorului un cadru in care are posibilitatea sa restabileasca un echilibru intre parti cand acestea au pozitii inegale in mediere. Mai mult decat atat prezenta avocatilor in mediere este deseori o necesitate, si de un real folos pentru parti in toate cazurile.
Observam ca leziunea unui Acord de mediere este greu de admis avand in vedere ca partile sunt indrumate inca de la inceputul procesului de mediere sa negocieze cu buna credinta si in cunostiinta de cauza, dar si faptul ca acestea sunt asistate de catre un specialist in comunicare si negociere care are rolul si obligatia de a pastra un echilibru intre pozitiile partilor. Tot partile au posibilitatea ca oricand in procesul de mediere sa renunte la mediere, aceasta functionand ca un instrument pentru a apara partea care ar putea fi victima unei leziuni civile.
Mediatorul nu poate impune partilor nici o solutie, insa va aduce la cunostinta partilor ca medierea este un proces care are ca scop o solutie reciproc acceptata si convenabila. Art. 30 alin. 1 obliga mediatorul sa depuna toate diligentele pentru ca partile sa ajunga la un acord reciproc convenabil. Observam, ca reciprocitatea prestatiilor trebuie sa fie convenabila. Mediatorul trebuie sa depuna tot efortul pentru ca negocierile sa se desfasoare intr-un cadru echitabil si multumitor pentru ambele parti.
Dorin ILIE
Mediatorhttp://www.juridice.ro/240765/problema-leziunii-civile-in-mediere.html