Medierea litigiilor generate de accidentele auto vine în întâmpinarea legiuitorului de a oferi soluții amiabile persoanelor care au neșansa de a fi părți ale accidentelor rutiere. Chiar dacă la prima vedere pare simplă, problematica accidentelor auto se complică având în vedere faptul că pe lângă părțile implicate în accident este necesară și consultarea asiguratorului în foarte multe situații. Așadar legislația aplicabilă soluționării dosarelor rezultate din accidente auto este atât legislația rutieră, codul civil, codul penal cât și legislația din domeniul asigurărilor.
În cele mai multe cazuri accidentele auto ușoare se încheie cu o constatare amibilă prin completarea formularului pus la dispoziție de asigurator odată cu obținerea poliței RCA, dar, uneori, presiunea emoțională generată de evenimentul rutier face ca lucrurile să degenereze în violență verbală sau chiar fizică iar intervenția poliție rutiere să fie singura soluție de soluționare a litigiului. În alte situații mai nefericite accidentele auto produc vătămări sau pagube care conduc la deschiderea unui dosar de cercetare penală.
Este important de știut faptul că soluționarea litigiului prin mediere duce la stingerea urmăririi penale. Altfel spus, dacă părțile participante la medierea litigiului generat de accidentul auto ajung la un acord prin care partea vătămată este despăgubită iar în urma despăgubirii înțelege să nu mai aibă nici o pretenție de natură civilă sau penală față de autor cu privire la obiectul accidentului auto, dosarul se încheie prin depunerea acordului de mediere la organul de cercetare penală. Acordul de mediere produce efecte după caz ca și retragerea plângerii penale sau înpăcarea părților.
Și mai interesant:
-
Ce trebuie sa fac in cazul unui accident rutier?
-
Împăcare accident auto
-
Mediere accident rutier
-
Vatamare corporala grava din accident rutier-impacarea partilor
Ce trebuie să fac dacă vreau o mediere pentru soluționarea unui litigiu generat de un accident auto?
Primul pas este ne contactați prin oricare din mijloacele afișate la datele de contact.
La momentul în care ne angajați este recomandat să aveți la dumneavoastră un act de identitate, date cu privire la dosarul deschis de organele de poliție rutieră în urma accidentului precum și datele de contact ale părții vătămate.
Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere in domeniul penal, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .
Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti – tel: 0768.511.900
Comments are closed.