Press "Enter" to skip to content

Medierea conflictelor profund emoţionale

M P 0

mediator-mediere-300x126Rațional sau emoțional

În rezolvarea conflictelor care au o puternică componentă emoțională, nu este suficientă abordarea rațională, bazată pe argumentație. Rezolvarea conflictelor cu substrat emoțional prin aplicarea de mijloace raționale, cum ar fi negocierea sau judecata, va duce eventual la un acord, care are însă șanse mici să fie respectat. Chiar dacă, pe moment, pare că una dintre părți afăcut-o din vorbe pe cealaltăulterior este suficient ca aceasta din urmă să se detașeze de situaţie ca să realizeze că, de fapt, a acceptat sau i s-a impus un lucru inacceptabil. Chiar dacă într-o negociere una dintre părți a fost combătută cu argumente raționale solide, puțini sunt cei care vor respecta o astfel de înțelegere dacă există și un substrat emoțional în acel conflict care îi împinge să facă contrariul. În cazul în care vorbim de o instanţă sau de arbitraj, de cele mai multe ori, cel care a pierdut va reveni în fața judecătorului prin căi de atac sau chiar rechemat de către cealaltă parte pentru nerespectarea hotărârii judecătorești.

Litigiu sau conflict

Litigiul este o manifestare a conflictului care ajunge să fie rezolvat în sala de judecată. Un conflict emoțional, însă, poate să se manifeste printr-un lung șir de litigii. Recent, am intrat în contact cu un cuplu de părinți divorțați, cu un copil minor, care și-au intentat reciproc nu mai puțin de 10 procese, atât pe latură civilă cât și penală.

Conflictul rezultă din confruntarea elementelor intangibile și invizibile precum convingerile, valorile, nevoile, fricile și emoțiile celor două părți. Litigiul este materializarea vizibilă a unei părți din conflict. În mod firesc, dacă la judecată se adresează doar litigiul, cea mai mare parte a conflictului generator de noi litigii viitoare va rămâne nerezolvată. Mai mult de atât, soluționarea prin judecată are dezavantajul că una dintre părți va pierde atunci când cealaltă va câștiga. În aceste condiții, sentimentele de animozitate ale părții perdante vor fi amplificate și aceasta va căuta în viitor oportunități să-i achite nota de plată celeilalte părţi.

Escaladarea conflictului

Odată ce un conflict a luat naștere, acesta intră într-un cerc vicios, escaladând în spirală

Fiecare dintre părți se consideră nedreptățită și reacționează din dorința de a-și face dreptate. Doar că, atunci când reacționează, o face cu sete și dorință de răzbunare și atunci suprareacționează, adică comite o nedreptate și mai mare față de cea care i-a fost aplicată. La rândul ei, cealaltă parte se simte justificată și obligată să răspundă cu arme și mai puternice. Privit în acest fel, constatăm că un litigiu rezolvat în instanță nu reprezintă în realitate o rezolvare și nici măcar o aplanare a conflictului (ca în figura 1), ci doar o nouă reacțiune care va duce ulterior la reacții din partea cealaltă (ca în figura 2) și tot așa, până la reacții în lanț. În acest fel se explică de ce este posibil ca doi colegi de serviciu care se cunosc de ani de zile, sau doi frați care au crescut împreună, sau chiar doi foști soți pot petrece ani lungi prin judecătorii și tribunale.

Împăcarea amiabilă

În funcție de metoda aleasă pentru împăcare amiabilă este posibilă rezolvarea doar a litigiului sau chiar și a substratului emoțional al conflictului. Împăcarea amiabilă poate avea loc prin:

  • Negociere directă între părți – metoda este adeseori confundată de către părți cu tocmeala deoarece părțile se găsesc în incapacitatea emoțională de a discuta constructiv și de a explora împreună posibilități de împăcare; abordările de tipul îți dau X, vrei – bine, nu vrei – atunci nu mai discutăm sunt de fapt abordări simpliste și limitative ale negocierii; o eventuală înțelegere obținută din tocmeală sau din concesii de moment are puține șanse să reziste în timp pentru că părțile vor reveni asupra concesiilor făcute pe un fond emoțional nerezolvat. Drept exemple de motive emoționale neexprimate care, dacă sunt nerezolvate, duc la concesii aparent raționale sunt:
    • hai să terminăm o dată cu acest circ – ulterior însă partea constată că este nedreaptă înțelegerea și revine asupra ei;
    • eu nu pot să cobor atât de jos ca tine – ulterior însă constată că a fost comisă o nedreptate și că de fapt poate coborî chiar și mai jos decât adversarul, contraatacând.
    • Negociere prin reprezentanți – are avantajul că emoțiile părților în conflict sunt lăsate de o parte și poate avea loc între avocații părților sau între negociatori specializați; aici fiecare negociator va căuta să înțeleagă nevoile părții pe care o reprezintă, după care, prin negociere cu reprezentantul celeilalte părți, să satisfacă pe cât de mult posibil acele nevoi; negociatorii buni vor explora împreună universul soluțiilor posibile care să satisfacă nevoile reprezentanților lor; însă pentru că cei doi negociatori sunt în esență adversari, ei nu-și vor dezvălui unul altuia informații neutre sau, și mai puțin, informații sensibile despre nevoile celor pe care îi reprezintă, lucru care va limita spațiul soluțiilor posibile; de asemenea, această abordare va avea un efect redus asupra substratului emoțional al conflictului, acesta rămânând în esență neschimbat.
    • Mediere – în cadrul acesteia, mediatorul, o terță persoană neutră și imparțială, va conduce părțile către identificarea unei soluții creative și va rezolva și aspectele emoționale ale conflictului, lucru care va preveni neplăcerile ulterioare.

În cele ce urmează voi detalia cum anume poate un mediator să aducă părțile pe calea de mijloc.

Rolul mediatorului

Părțile care vin la mediere investesc mediatorul cu încrederea lor. Fără încrederea părților în mediator, nu este posibilă medierea. Încrederea părților se bazează pe neutralitatea și imparțialitatea mediatorului și reprezintă atu-ul său față de varianta negocierii prin reprezentanți. Prin neutralitate înțeleg faptul că mediatorul nu are nici un fel de miză în soluționarea problemei, iar prin imparțialitate faptul că aceasta nu va favoriza nici una dintre părți.

Partea care rămâne în particular cu mediatorul într-o sesiune separată în cadrul medierii are un sentiment de confort și siguranță emoțională. Știind că tot ce-i spune mediatorului în sesiune separată este confidențial [3] și nu poate fi folosit nici ca probă în cadrul unui eventual proces[4], atunci este momentul când partea va fi dispusă să exploreze împreună cu mediatorul cauzele și istoricul conflictului, nevoile care o fac să acționeze într-un anumit fel și valorile după care se conduce. Dacă mediatorul abordează stilul de mediere transformativ el va derula sesiunile separate cu fiecare dintre părți înainte să aducă cele două părți față în față în sesiune comună. Prin tehnica ascultării active, mediatorul va permite părții să-și spună oful, adică să se simtă auzită și înțeleasă. De asemenea, el va asista partea în formularea nonconflictuală a argumentelor, pregătind-o pentru întâlnirea în sesiune comună. Într-un conflict emoțional părțile ajung să nu se mai audă una pe cealaltă și vorbesc de parcă ar vorbi în gol. Or, prin această tehnică, fiecare dintre părți recapătă capacitatea de a-l auzi și înțelege pe celălalt tocmai pentru că a fost el însuși auzit și înțeles [5]. Drept consecință, părților le crește capacitatea de a vedea umanul din cel cu care sunt în conflict, de a înțelege de ce a procedat celălalt într-un anumit fel și de a acționa rațional pentru ieșirea din impas atunci când se întâlnesc în sesiune comună. Stilul de mediere transformativ acționează inclusiv asupra substratului emoțional al conflictului, iar în acest fel este secționată spirala vicioasă a conflictului descrisă în figura 2.

Mediatorul care știe de la fiecare dintre părți ce anume le-a mânat în conflict și care a reușit să reducă din furia care îi macină are posibilitatea să ghideze părțile prin întrebări către soluții care transcend limitele unei soluții judiciare. Plecând de la un joc cu sumă zero, în care dacă unul câștigă, celălalt pierde, mediatorul transformă jocul în unul în care ambele părți vor fi mulțumite, pentru că au mult mai multe opțiuni la îndemână decât la judecată. În loc să împartă o plăcintă și să se războiască asupra ei, mediatorul mărește plăcinta inițială în baza nevoilor fiecăreia dintre părți și capacitează părțile să gândească rațional ca să împartă cât mai bine noua plăcintă.

În urma unei medieri finalizate cu succes, părțile obțin o soluție care le aparține și nu una impusă de judecător, o soluție pe care și-o doresc și care satisface nevoile lor. Prin mediere părțile își fac dreptatea lor, cu mâna lor, în limitele dreptății celuilalt, ambele obținând cea mai bună soluție în condițiile date. De aceea înțelegerile rezultate din mediere sunt înțelegeri cu care părțile sunt împăcate și cu care pot să trăiască liniștite pe termen lung.


[1] Günther Gugel, The Iceberg Model for Conflict Dynamics, Tübingen Institute for Peace Education,www.friedenspaedagogik.de
[2] Pruitt D., Rubin J., Hee Kim S., Social Conflict: Escalation, Stalemate, and Settlement (3rd Edition),Editura McGraw-Hill Humanities, 2003.
[3] Legea nr. 192/2006 actualizată, art. 32.
[4] Idem, art. 53.
[5] Gregorio Billikopf, Party-Directed Mediation: Helping Others Resolve Differences (2nd Edition),http://nature.berkeley.edu/ucce50/ag-labor/7conflict/ accesată pe 15 mai 2013.


Sursa: dr. Marius VETRICI http://www.juridice.ro/262365/medierea-conflictelor-profund-emotionale.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

(Visited 44 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns