Press "Enter" to skip to content

Medierea, o solutie pentru mediul de afaceri

M P 0

Alina Gorghiu: Medierea este extrem de importanta pentru mediul de afaceri, lucru semnalat de foarte multi reprezentanti ai mediului diplomatic
Elena Bustea: Intotdeauna partile vor pleca multumite cu solutia pe care ele insele o vor gasi

Aspectul de afaceri si medierea in afaceri au fost un domeniu care ne-a preocupat pe noi, multi dintre mediatori. Medierea este extrem de importanta pentru mediul de afaceri, lucru semnalat de foarte multi reprezentanti ai mediului diplomatic, a declarat Alina Gorghiu, deputat si secretar al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati din Camera Deputatilor, la un eveniment de specialitate despre modificarile aduse Legii 192/2006.
“Am avut parte de un suport parlamentar si guvernamental astfel incat intr-o luna de zile am agreat forma finala a legii, iar intr-o saptamana am reusit sa o trecem cu raport favorabil prin Comisia juridica, iar marti a fost votata in plenul Parlamentului prin consens politic. De-a lungul vremii Ministerul Justitiei ne-a dat un punct de vedere negativ pe modificarea legislativa. Am ajuns la o formula de mijloc, situandu-se intre obligativitatea medierii si caracterul facultativ al acesteia. In speta vorbim despre obligativitatea participarii la sedinta de informare”, a spus Alina Gorghiu. Ea a precizat ca motivul principal pentru care justitiabilii sunt reticenti sa vina la mediere nu consta in lipsa de profesionalism al Corpului de mediatori, nu consta in incapacitatea acestora de-a face fata procedurii de mediere, ci rezida din faptul ca la nivelul societatii romanesti este o insuficienta cunoastere a ideii de mediere, si ca din fericire este pe cale sa schimbe aceasta realitate in parteneriat cu Ministerul de Justitiei, CSM, INM, Consiliul de Mediere si cu toate profesiile liberale.

Elena Bustea: In mediul de afaceri medierea inseamna rapiditate, solutionare eficienta si o pastrare a unor bune relatii intre partenerii de afaceri

“Pentru mediul de afaceri aceasta noua modificare a legii in sensul ca sedinta de informare sa fie obligatorie aduce un plus in ceea ce inseamna degrevarea Justitiei, pentru ca solutia va veni mult mai rapid, o solutie eficienta gasita de ambele parti si in acelasi timp eleganta. In procedura medierii, in aceasta alternativa la Justitie, intotdeauna partile vor pleca multumite cu solutia pe care ele insele o vor gasi. In mediul de afaceri inseamna rapiditate, solutionare eficienta si in primul rand o pastrare a unor bune raporturi, relatii intre partenerii de afaceri. Alina Gorghiu merita toata aprecierea pentru tenacitate, efort si lupta pe care a dus-o mai bine de patru ani pentru aceasta noua reglementare”, a declarat, pentru Curierul National, presedintele Centrului Avocatilor Mediatori si vicepresedinte UNMR, Elena Bustea. Totodata, Elena Bustea, mediator, considera ca medierea este oxigen pentru afaceri, pentru ca nu mai exista o expunere publica, nu te mai afli in fata unei sali de sedinte arhipline, expunand date care de cele mai multe ori sunt confidentiale, ci te afli intr-un birou civilizat si elegant al unui mediator, iar costurile sunt mai reduse si timpul mai scurt.

Corlatean: Sanatatea mediului de afaceri are ca principal pilon increderea in parteneri

Ministrul Justitiei, Titus Corlatean, spune ca medierea trebuie sa iasa in lume, sa patrunda in societate, nu este simplu, insa dificultatea implementarii medierii se datoreaza tocmai esentei ei, aceea de a se adresa si de a depinde de increderea societatii. “Sanatatea mediului de afaceri are ca principal pilon increderea in parteneri. Trebuie subliniat ca mediere inseamna incheierea unor intelegeri trainice si mentinerea partenerilor de afaceri. Este nevoie de toti cei implicati in crearea cadrului legal institutional si organizatoric pentru dezvoltarea medierii. Sunt necesare exigenta si profesionalism in formarea noilor mediatori, dar si actiuni de promovare prin care medierea sa se faca vazuta in peisajul social, cu toate avantajele ei. Si nu trebuie uitat ca elementul pe care se sprijina medierea, increderea cetateanului, se cladeste la randul ei pe imaginea unui mediator profesionist, integru, si subliniez, integru, care intelege interesele si pozitiile divergente ale partilor, care pastreaza secretul profesional si isi pastreaza echidistanta”, a explicat Titus Corlatean.

Ion Dedu spune ca avem cea mai buna lege din Europa

“Aceste modificari ale Legii 192/2006 vor ajuta enorm si profesia de mediator si mediul de afaceri, si in general societatea civila. Mediatorul va face, benevol, o informare gratuita pentru care mediatorul nu poate percepe o taxa cu avantajele medierii si cu efectele juridice ale acestei proceduri. In situatia in care partile agreeaza, vor semna contractul de mediere si vor demara procedura. Un conflict negociat astazi in mediul de afaceri, intre parti si trecut pe hartie intr-un acord de mediere se autentifica la notarul public sau se cere incuviintarea instantei de judecata, incuviintare care este gratuita, deci nu se mai percepe taxa de timbru pentru incuviintarea unui acord de mediere de catre instanta de judecata si este titlu executoriu conform articolului 434-435 din Codul Civil”, a declarat pentru Curierul National, vicepresedintele Consiliului de Mediere, Ion Dedu. El a declarat ca profesia de mediator are nevoie de competente si abilitati dobandite prin cursuri de perfectionare continua. “Avem cea mai buna lege din Europa, un acord de mediere se poate face in cateva ore sau cateva zile, insa prin bunavointa CSM-ului care a modificat regulamentul magistratului in asa fel incat noi nu avem vacanta judecatoreasca, judecatorii sunt obligati sa primeasca acordurile de mediere, sa le rezolve cu celeritate. Deci, avem foarte multe avantaje dar si foarte multe obligatii”, a aratat vicepresedintele Consiliului de Mediere.

 

 

 

(Visited 80 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns