Dorin Cioabă este licențiat în drept și absolvent al unui master în drept.
De curând a devenit mediator autorizat, atestat de Consiliul național de Mediere. Adică are dreptul legal de face pace între părțile ajunse la proces. Cum vede fiul Regelui Romilor Justiția, vedeți în rândurile următoare.
Reporter: Știam că sunteți absolvent al facultății de drept, dar a fost o surpriză să vă găsesc numele în Tabloul Mediatorilor Autorizați din România. Ce v-a determinat să deveniți mediator?
Dorin Cioabă: Eu cunoșteam mai de mult ce înseamnă medierea, dar din anul 2011, când am deschis Staborul Romilor (Tribunalul popular al romilor n. r.), am folosit în dicursul meu de deschidere cuvântul de mediere. Vroiam să spun că rolul Staborului este acela de a împăca părțile care ajung la judecată, de fapt acesta este rolul lui, de a media problemele apărute în mijlocul comunității noastre. Toată lumea știe că avem obiceiuri și tradiții specifice doar nouă. Și atunci, după discurs, cineva autorizat în domeniu a luat poziție pe internet mustrându-mă că vorbesc despre mediere deși eu nu am nimic de a face cu medierea, în sensul legal. Ba chiar persoana respectivă dorea să fiu tras la răspundere, deși, repet, eu nu mă refeream la instituția medierii în sine. Am stat puțin și m-am gândit, am citit despre Noul Cod de Procedură Civilă și legea medierii și m-am hotărât să devin mediator autorizat, astfel încât nimeni să nu-mi mai poată reproșa nimic. Am luat legătura cu conducerea Camerei de Comerț și Industrie Sibiu, care în acea perioadă organiza un concurs pentru viitori mediatori, și m-am înscris. Am plătit taxa respectivă, am învățat și am devenit mediator cu acte în regulă.
Rep.: Să înțeleg că din punct de vedere juridic comunitatea romă este înaintea românilor, au având deja în practică o instituție care la pentru toată lumea a devenit obligatorie doar din februarie anul acesta?
D. C.: Exact! Romii din totdeauna au făcut mediere și și-au rezolvat problemele fără să ajungă, în mod obligatoriu, în fața judecătorului. Mai mult decât atât, în timpul cursului am descoperit foarte multe lucruri pe care le știam deja. Bineînțeles, sub o altă prezentare. Acum fac parte din Asociația Mediatorilor din România.
Rep.: Ați avut primele cazuri, vă caută lumea?
D. C.: Am avut cazuri dar numai din comunitatea romă, până în prezent. Pe care oricum le făceam, cu sau fără o lege a medierii. Din păcate, cazuri de oameni care să vină la mine la birou pentru mediere nu am avut încă. Eu cred că lucrurile sunt încă la început și va mai dura puțin până să devină obișnuință. Până și tribunalele sau judecătoriile mai au nevoie de ceva timp ca să înceapă să repartizeze dosarele spre soluționare. Eu cred că în primă fază vor avea un avantaj avocații și mediatorii care sunt tot timpul în contact cu ceea ce se întâmplă în instanțele de judecată, dar treptat va deveni o obișnuință și la noi.
Rep.: Aveți parteneriate legate cu diverși avocați prin Sibiu?
D. C.: Eu am legături cu mai mulți avocați din Sibiu, colaborez foarte bine cu domnul Poiană, cu domnul Geamănu, care mi-a fost și profesor la Facultatea de Drept. Chiar mă gândesc ca din vară să mă înscriu și la doctorat. Am mai avut situații de oameni care au venit cu probleme la noi la Stabor și dacă am văzut că ne depășesc i-am ghidat către domnii avocați. Invers nu prea s-a întâmplat, până acum.
Rep.: Pe dumneavoastră lumea vă cunoaște în Sibiu, în special datorită notorietății tatălui dumneavoastră. Vă ajută această popularitate sau vă încurcă, în această profesie?
D. C.: Întotdeauna, cred eu, notorietatea contează. Dacă ar fi să alegi, de exemplu, de pe un tablou – există obligativitatea ca numele noastre să apară afișate în toate instituțiile juridice – între numele Cioabă și alt nume, nu iese din context numele Cioabă? Faptul că eu am tot ce-mi trebuie și lumea mă știe că sunt serios în domeniu, nu îi face pe alții să vină la mine pentru sprijin? Eu cred că oamenii se gândesc la cine apelează și iau în considerare posibilitatea ca unul să fie corupt, sau altul. Și eu, dacă am nevoie de un expert într-un domeniu, aleg un nume cunoscut, pe cineva care a mai făcut ceva, care are experiență. Acum, ca să fiu sincer, eu nu o să trăiesc din asta, dar ține de meseria mea, de domeniul meu și este important să fii cât mai bine pregătit.
Rep.: Luați contact zilnic cu oameni simplii, și din comunitatea romă dar și din afara ei. Ce părere au oamenii despre Justiție? Dumneavoastră cum vedeți Justiția din România?
D. C.: Nu foarte bine. Eu cred că Justiția a fost manipulată, într-un fel sau altul, de cei care au ajuns la putere, în scopurile lor. Eu cred că Justiția ar trebui să fie independentă, așa cum și scrie în statutul ei și cum a fost gândită. Nu ar trebui să se judece oamenii prin prisma numelui, prin prisma apartenenței la un partid politic sau altul, la o religie sau cealaltă. Dar eu cred că se vor îndrepta lucrurile.
Rep.: Sunteți optimist?
D. C.: Da, sunt optimist în privința asta. Eu cred că România merge spre bine, iată, medierea este un proces foarte important în a ajuta Justiția, nu vor mai ajunge în fața judecătorilor toate procesele acestea mici, de genul mă deranjează câinele tău, nu-mi place cum ți-ai făcut gardul sau ai bătut un cui strâmb. Un-doi, hai la judecător! Și din cauza asta s-a ajuns la termene în dosare de ani de zile sau biblioteci întregi de hârtii. Magistrații vor avea mai mult timp, de acum înainte, să se ocupe de cazurile reale, de problemele serioase, până la urmă ei decid libertatea altor oameni. Un alt lucru cu care nu sunt de acord este ceea ce se întâmplă cu arestările acestea spectaculoase de la televizor. Nu poți să iei un om cu armata, să-l arăți pe toate canalele TV drept cel mai mare infractor din țara asta și apoi să-i dai drumul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Cum mai dă ochii omul acela, nevinovat, cu vecinii, cu rudele, familia? Aici sunt serioase semne de întrebare.
Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .
Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013
(Visited 99 times, 1 visits today)