Consiliul de Mediere a organizat recent o conferinţă de presă având drept temă noile prevederi legislative în domeniul medierii, intrate vineri în vigoare. “Noutatea constă în obligativitatea şedinţei de informare privind avantajele medierii în anumite tipuri de dispute. Această şedinţă de informare este extrem de benefică pentru cei care au posibilitatea de a decide fără să fie obligaţi să ia o anumită decizie ce este mai benefic pentru ei, un număr de ani petrecuţi în instanţă cu o soluţie incertă, niciodată nu ai certitudinea că vei câştiga ci există doar posibilitatea, s-au o soluţie obţinută în urma dialogului cu cealaltă parte în câteva ore s-au zile. De foarte multe ori numărul de ore în care poţi ajunge la o soluţie prin mediere cu cealaltă parte este direct proporţional cu numărul de ani posibili petrecuţi în instanţă, iar costurile sunt cu 95% mai scăzute decât urmare unui ciclu procesual întreg”, a spus Zeno Şuştac, vicepreşedinte al Consiliului de Mediere.
El a arătat că principalul beneficiu al medierii ar fi că nimeni nu îţi impune ce să faci cu propria ta viaţă, nimeni nu te judecă după un text de lege atâta timp cât tu ai capacitatea şi posibilitatea de a lua o decizie după propriile tale nevoi şi interese, însă cu respectarea cadrului legal. Un alt beneficiu ar fi că acela că partea construieşte soluţia, prin dialog împreună cu celălalt, soluţia este doar a lor, este una durabilă pentru că se ia această decizie de a ajunge la o înţelegere fără a fi forţaţi de nimeni, întrucât medierea este o procedură voluntară.
El a spus că sancţiunea inadmisibilităţii cererii pentru neparcurgerea procedurii de informare privind avantajele medierii intră în vigoare începând cu date de 1 august. În schimb, până atunci această obligativitate de a apela la şedinţa de informare în acele cazuri prevăzute de lege dacă nu este respectată este sancţionată de către judecător. Acesta are mai multe mijloace la dispoziţie, unul dintre ele ar fi amenda pentru partea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de lege, iar un alt mijloc aflat la dispoziţia judecătorului este suspendarea procesului pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale. Vicepreşedintele Consiliului de Mediere a precizat că şedinţa de informare privind avantajele medierii se realizează de către mediator în prezenţa ambelor părţi cu titlu gratuit, iar rolul acestei şedinţe este acela ca în urma informării părţile să decidă ce fac, merg pe instanţă sau rămân în mediere. El a arătat că obligativitatea procedurii prealabile instanţei vizează domeniul litigiilor civile, protecţiei consumatorului, relaţiilor de familie în domeniul dreptului muncii, cu precizarea că aici este vorba doar despre conflictele individuale de muncă şi nu cele colective.
“Conform trendului la nivelul Uniunii Europene, medierea este soluţia în această perioadă de criză financiară, de austeritate globalizată la nivelul UE. 95% din costurile susţinerii unui proces din instanţă sunt economisite de către cei care aleg procedura medierii, aceasta costă 5% din susţinerea unui ciclu procesual pe studiile UE din decembrie 2012. Studii mai vechi ale Uniunii Europene constată o situaţie deja cunoscută, accesul la justiţie în statele membre UE este foarte costisitor. Pe studii, un proces în UE pe toate ciclurile procesuale costă zeci de mii de euro”, a declarat pentru Curierul Naţional, Zeno Şuştac.
“Noul cadru legislativ este unul care poate fi îmbunătăţit, avem recent adoptată legea privind degrevarea instanţelor, unde am fi dorit să apară medierea. Avem aproximativ 5.000 de mediatori autorizaţi în România care poate degreva chiar şi 20% din procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată, iar acest 20% din numărul acestor procese este cuantificabil în zeci de milioane de euro sume care statul român nu va mai fi nevoit să le aloce în susţinerea sistemului de justiţie, un sistem extrem de costisitor”, a afirmat Şuştac.
El a mai spus că a avut discuţii permanente cu ministerul Justiţiei şi CSM privind aceste modificării la legea medierii. “Vom implementa medierea gradual, o să monitorizăm ce se întâmplă pentru că avem nevoie de statistici pe mediere”.
Întrebat cum vede conflictele de muncă odată cu modificările aduse Legii 192/2006, Zeno Şuştac a spus că foarte multe litigii apar pe această temă, precizând că pot fi rezolvate mult mai repede neînţelgerile dintre angajat şi angajator fiind profitabil pentru ambele părţi. “Este vremea medierii, o spun toţi cei implicaţi în domeniul justiţie la nivel european şi mondial. Este un mic pas spre normalitate ceea ce se întâmplă, este o abordare occidentală, pragmatică, benefică pentru cetăţean. Dacă cineva are de câştigat în urma implementării unui cadru modern şi european în cadrul medierii acela este cetăţeanul român”, a conchis vicepreşedintele Consiliului.
Gyongy Gabriela Mihuţ, purtător de cuvânt al Consiliului de Mediere, şi în acelaşi timp avocat şi mediator, a spus că medierea este un instrument util pentru cetăţeni pentru că oferă posibilitatea acestora să-şi rezolve disputele pe cale amiabilă. Ea a subliniat faptul că medierea este extrem de utilă pentru mediul de afaceri şi pentru privaţi.
Stere Farmache, fost preşedinte al BVB, în prezent membru în Consiliul de Administraţie, a declarat că statul trebuie să sprijine medierea, cel puţin la început până se pune pe picioare, pentru că reprezintă un interes economic şi social major. “Marea majoritate nu văd cum i-ar ajuta, de aici şi lipsa de interes. Va trebui să existe o imagine, o structură a costurilor medierii. De asemenea, un mediator poate determina părţile să iasă din blocaj, să deschidă nişte canale de comunicare, să le dea părţilor o altă perspectivă”, a afirmat Farmache.
Ion Dedu, vicepreşedinte UNMR, a declarat pentru Curierul Naţional că şedinţa de informare presupune analiza conflictului din perspectiva celor două părţi implicate într-un proces, iar după ce s-a făcut informarea acestea decid dacă rezolvă conflictul prin mediere.
http://www.curierulnational.ro/Actualitate/2013-02-16/Zeno+Sustac%3A+De+multe+ori+numarul+de+ore+in+care+poti+ajunge+la+o+solutie+prin+mediere+este+direct+proportional+cu+numarul+de+ani+posibili+petrecuti+in+instanta
Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .
Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013